pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 05/2006 

MÂINILE ÎMPREUNATE ÎN RUGĂCIUNE
Card. Joseph Mindszenty
traducere Oana Capan

Mila dumnezeiascăCuprinsMirele Christos și mirii creștini

 

Mama nu își privește copilul doar ca pe o creatură mică ce trebuie numai să fie hrănită pentru a ajunge om. Ea înțelege că și cel mai mic copil are un suflet nemuritor, destinat să îl slăvească pe Dumnezeu. Copilul este un dar și în același timp un mesager. Zâmbetul strălucitor al lui Dumnezeu se așează pe buzele lui nevinovate asemenea soarelui dimineții care mângâie piscurile albe ale munților. Prima privire inteligentă a copilului este deja o năzuință după lumina clară a lui Dumnezeu. A sosit timpul în care mama trebuie să îi dea din nou naștere copilului pentru Dumnezeu.

 

Ochii curioși ai copilăriei

Prima privire curioasă a copilului ei va trezi o mare emoție în sufletul mamei. Atunci când copilul privește uimit cerul, și pune întrebări, mama lui trebuie să fie pregătită să răspundă. Chiar și un copil mic poate să își pună cele mai profunde întrebări: de unde venim, încotro ne îndreptăm. Copilul este dornic să afle despre Creatorul cerului și al pământului, despre Tatăl nostru ceresc. Atunci când mama vorbește despre stele și îngeri, despre Dumnezeu și slava Lui, este ea însăși copleșită de uimire, și în mod natural începe să îl învețe pe copil să se roage. Aceste rugăciuni pot să fie scurte și fără o formă specială. De fapt, privirea uimită îndreptată către cer este deja o rugăciune. Dacă dorim ca viața noastră să fie cu adevărat profundă și să rămână așa, nu trebuie să ne pierdem capacitatea de a ne uimi. Căci uimirea plină de venerație este începutul înțelepciunii. Celui care se pierde în uimire, mai multe minuni i se vor descoperi. În final i se va îngădui să vadă fața lui Dumnezeu.

Credința nu trebuie doar să transfigureze amurgul vieții, trebuie de asemenea să constituie primii zori ai ei. Omul care se roagă este cea mai măreață imagine din întreaga creație. Doar prin rugăciune omul atinge perfecțiunea și este demn de răsplată. Însă dintre toți oamenii care se roagă, nu există o imagine mai impresionantă decât aceea a unui copil nevinovat aflat în rugăciune. Mama, ca sprijin și călăuză către Dumnezeu, îngenunchează alături de copil. Aici se împlinesc cuvintele Domnului: "unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor". Cel mai bun timp de rugăciune este dimineața, când copilul își deschide ochii pentru o nouă zi; și seara, înainte de a se retrage la odihnă.

Clement Brentano povestește că mama lui nu îi lăsa niciodată pe copii să se retragă la culcare fără a-i însemna pe frunte cu semnul crucii. Când se întâmpla să se întoarcă târziu acasă, intra încet pe vârfuri în cameră și făcea semnul crucii pe sprâncenele copiilor adormiți. În anii de mai târziu simțul religios poate să dispară, însă amintirea rugăciunii învățate în copilărie va renaște la momentul potrivit. "Fiul risipitor" care a învățat în copilărie să se roage nu este în întregime pierdut; rugăciunile lui din primii ani ai vieții îl vor conduce înapoi la Dumnezeu.

 

Mamă, preoteasă

Cea mai sfântă datorie a mamei este aceea de a-i învăța pe copiii ei să se roage. Ea îl învață pe copil să privească spre cer de unde trebuie să aștepte tot binele, toată mângâierea, tot ajutorul. Îl învață pe copil să aibă un mare respect pentru crucea lui Cristos, și să o sărute. În copilărie, mama este preoteasa și învățătoarea personală.

Pe măsură ce copilul crește, trebuie să fie învățat să participe la rugăciunile familiei. Tatăl, mama și copiii formează o mică biserică, și biserica este un loc de rugăciune. Privesc cu plăcere înapoi la zilele propriei mele copilării. Noi cei trei copii ne rosteam rugăciunile împreună cu mama. Ne rugam Tatăl nostru, Bucură-te Marie, Crezul apostolic, spuneam cele Zece Porunci și Poruncile Bisericii. Le consideram pe toate rugăciuni, neînțelegând că mama începuse să ne instruiască din punct de vedere religios. Înainte să începem școala, am fost învățați să postim în Miercurea Cenușii, în Joia Sfântă, în Vinerea Mare și în Ajunul Crăciunului și al Rusaliilor. Mama a fost prima noastră catehetă. Ea ne-a inițiat în diferitele ceremonii ale anului bisericesc. Fără a ne da seama, acumulam o mare comoară de cunoștințe religioase. Era ceva de la sine înțeles că trebuia să urmăm anul bisericesc, ceva atât de natural precum a respira aerul, sau a o vedea pe mama.

Ce amintire fericită prima noastră vizită la biserică! Cât de mult m-am bucurat când mi s-a spus: "Să mergem în casa Domnului." Mulți dintre catolicii "pioși" erau poate deranjați de faptul că mama ne ducea la biserică la o vârstă atât de fragedă, dar pentru noi a fost o binecuvântare. Sufletele copiilor nu pot fi aduse prea curând sub influența divină.

 

Mamă-învățătoare

Un copil dintr-o bună familie credincioasă, atunci când intră la orele de cateheză, are deja multe cunoștințe pe care un copil neglijat le poate dobândi doar printr-un studiu asiduu. Știe să își facă semnul crucii și știe despre viața veșnică. Mama l-a învățat să aibă un mare respect pentru Creatorul cerului și al pământului. Ea i-a încredințat copilului această cunoaștere ca o comoară de preț. Înainte să ajungă de vârsta școlară, copilul a auzit de Paradis, de șarpe, de Adam și Eva; cunoaște Nașterea lui Isus în Betleem, înmulțirea pâinilor și alte minuni. A aflat despre cumplitele Patimi și Moartea, Învierea și Înălțarea la cer. Copilul unei mame credincioase cunoaște fundamentele credinței. Cel mai învățat teolog nu poate adăuga mult mai mult la ceea ce l-a învățat ea. O viață clădită pe un fundament atât de solid este asemenea unei case construite pe stâncă. Vin furtuni și ape mari, însă ele nu pot clătina această casă. Eotvos spunea: "Îl putem căuta pe Dumnezeu cu toate puterile noastre raționale, însă îl vom găsi în primul rând cu inima noastră". Mama ne învață nevoia de a face din inimile noastre o jertfă totală lui Dumnezeu.

Mamele bogate le pot lăsa copiilor lor o mare moștenire în lucruri materiale, însă nici unul dintre acestea nu este atât de valoros precum darul credinței. O mamă săracă ce nu îi poate da copilului ei o altă comoară decât cea a credinței i-a dat o zestre bogată. Experiența păstorilor și a învățătorilor ne spune că sufletul unui copil este mai receptiv la supranatural decât mințile adulților. Aceasta explică marea grijă a Domnului pentru sufletele copiilor: "Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este împărăția lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării. Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd fața Tatălui Meu, Care este în ceruri."

 

(Materialul de față reprezintă capitolul XVII din cartea "Mama". Pentru traducere s-a folosit ediția în limba engleză din 1949. Joseph Mindszenty s-a născut în Ungaria în 1892, fiind creat Cardinal de Papa Pius al XII-lea în 1946. Venirea regimului comunist a însemnat suferință îndelungată pentru prelatul catolic, care în 1971, la cererea Papei Paul al VI-lea și-a părăsit țara natală, retrăgându-se în Austria. Aici a murit patru ani mai târziu, în 1975.)
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire