pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RUGĂCIUNEA 

Calea Sfintei Crucii pentru familii
achizitionare: 07.11.2003; sursa: Editura Arhiepiscopia Romano-Catolică București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior STAȚIUNEA A II-A
PETRU TĂGĂDUIEȘTE

Ne închinăm ție, Isuse Cristoase, și te binecuvântăm
Căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea

Meditație

Petru, atât de impetuos cu puțin timp înainte, atât de sigur de sine, iată că se clatină. Nu-și poate menține fidelitatea. O servitoare îl acuză și îl arată cu degetul. Bietul Petru! Iată că este urmărit și alungat!

Așadar, pescarul din Galileea se încurcă în năvodul subterfugiilor, minciunii, tăgăduirii (Lc 22, 54-62). El uită angajamentul pe care și-l asumase de a-l urma pe Isus pretutindeni. Dar în curând, răscumpărându-și vina prin lacrimi amare și iertat fiind, va renaște în speranță și își va putea primi misiunea definitivă: aceea de a fi martor al mormântului gol, de a mânca și a bea împreună cu Cel Înviat, de a-i întări pe confrații săi și, în sfârșit, de a da mărturia supremă prin care devine definitiv ucenic al învățătorului.

Rugăciune

Doamne, de abia îndrăznesc să îți spun, dar îți mulțumesc pentru tăgăduirea lui Petru. Mai întâi de toate pentru că l-ai iertat și pentru că el s-a căit. Tu care atât de des mă ierți, dăruiește-mi lacrimile adevăratei căințe. Iartă-ne infidelitatea față de propriile noastre angajamente. Infidelitățile față de botezul nostru; adulterele de orice tip și în particular acelea care ne conduc la neglijarea familiei și ne fac să fim devorați de propria noastră profesie. Ajută-mă să pot mărturisi, precum Petru, că tu ești Fiul lui Dumnezeu, Domnul cu privirea plină de iertare.

Vino, Doamne Isuse!
Pater Noster...
Stabat Mater...

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire