pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RUGĂCIUNEA 

Calea Sfintei Crucii pentru familii
achizitionare: 07.11.2003; sursa: Editura Arhiepiscopia Romano-Catolică București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior STAȚIUNEA A V-A
ISUS CADE PENTRU PRIMA OARĂ

Ne închinăm ție, Isuse Cristoase, și te binecuvântăm,

Căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea

Meditație

Isus a îmbrățișat crucea care i-a fost impusă. O primește pentru că El știe dintru veșnicie că luând-o asupra Sa va aduce lumii iertarea și bucuria. Dar atât de grea este această cruce! Este atât de grea, după umilințele îndurate și după procesul nedrept, după ce a fost biciuit, după ce a primit coroana de spini! După toate acestea, cade. Privirea sa divină imploră mila oamenilor nu pentru ca acest supliciu să ia sfârșit, ci pentru ca oamenii să înțeleagă monstruozitatea pe care o înfăptuiesc. Isus își amintește atunci de ceea ce spusese Ioan Botezătorul în momentul intrării sale în viața publică: "Iată Mielul lui Dumnezeu, iată-L pe Acela care ia asupra sa păcatele lumii". Isus se ridică din nou, își ia crucea și își continuă drumul, urmat de păcătoșii conduși, pentru a spune așa, în ciuda lor, pe drumul salvării.

Rugăciune

Doamne, Tu i-ai dezvăluit Sfântului Paul că în slăbiciunea omului se revelează întreaga putere a lui Dumnezeu. Prăbușindu-te sub povara crucii, Tu, Dumnezeu care te-ai făcut om, ai manifestat măreția, profunzimea milostivirii lui Dumnezeu. Doamne, acordă-ne harul de a ne recunoaște slăbiciunea. Dăruiește-ne puterea de a ne mărturisi. Dăruiește-ne harul de a îmbrățișa instrumentul supliciului tău, pentru ca, după ce vom fi trecut, împreună cu tine, prin patima și crucea Ta, să ne conduci la slava învierii.

Vino, Doamne Isuse!
Pater Noster...
Stabat Mater...

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire