pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RUGĂCIUNEA 

Calea rugăciunii în familie. Postul și Crăciunul
achizitionare: 28.11.2003; sursa: Parohia greco-catolica Sf. Gheorghe, Oradea

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Miercuri, 21 decembrie 2005

În numele Tatălui și al Fiului,
și al Spiritului Sfânt. Amin.

Din Evanghelia lui Luca

"Și în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ținutul muntos, într-o cetate a seminției lui Iuda. Și a intrat în casa lui Zaharia și a salutat-o pe Elisabeta. Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei și Elisabeta s-a umplut de Spiritul Sfânt, și cu glas mare a strigat și a zis: Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău. Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. Și fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul." (I, 39-45)

Reflectăm

Fiecare gest, fiecare cuvânt între Maria și Elisabeta face să transpară bucuria ce le umple sufletele. Ce frumos ar fi și dacă între noi și între comunitățile noastre, am ști să transformăm întâlnirile noastre ca cele dintre Maria și Elisabeta. Am fi martori transparenți al întâlnirii cu Tatăl care s-a făcut aproapele nostru. Această veste ne face să exclamăm cu Maria: "Mare este Domnul și eu vreau să-L laud!"

Tatăl nostru...
Lăudați pe Domnul în alăută,
în psaltire cu zece strune cântați-I Lui.
Cântați-I Lui cântare nouă,
cântați-I frumos, cu strigăt de bucurie.

Iar sfatul Domnului rămâne în veac,
gândurile inimii Lui, din neam în neam.

Și sufletul nostru așteaptă pe Domnul,
că ajutorul și apărătorul nostru este.

În El se va veseli inima noastră
și în numele cel sfânt al Lui am nădăjduit.
(Psalmul 32)

Propunere practică
Voi merge să găsesc o persoană singură sau bolnavă care are nevoie de un surâs și să știe că Dumnezeu o iubește.

Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Spiritul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ție. Amin.

Lăudat să fie Isus Cristos!
În veci amin!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire