pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RUGĂCIUNEA 

Calea rugăciunii în familie. Postul și Crăciunul
achizitionare: 28.11.2003; sursa: Parohia greco-catolica Sf. Gheorghe, Oradea

Cuprinscapitolul anterior Duminică, 25 decembrie 2005

În numele Tatălui și al Fiului,
și al Spiritului Sfânt. Amin.

Din Evanghelia lui Ioan

"La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr." (I, 1-18)

Tatăl nostru...
"Cuvântul S-a făcut trup"
Lumina a privit în jos și a văzut întunericul:
"Vreau să merg" a spus lumina.
Pacea a privit în jos și a văzut războiul:
"Vreau să merg" a spus pacea.
Iubirea a privit în jos și a văzut ura:
"Vreau să merg" a spus iubirea.
Așa apare lumina și inundă Pământul.
Așa apare pacea și oferă odihnă.
Așa apare iubirea și aduce viață.
"Este Cuvântul care Se face trup și sălășluiește între noi".
(Giuseppe Pellegrino)

Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Spiritul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ție. Amin.

Lăudat să fie Isus Cristos!
În veci amin!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire