pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SACRAMENTE 

Euharistia în viața Bisericii
colocviu teologic dedicat Marelui Jubileu

achizitionare: 12.01.2004; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins

EUHARISTIA ÎN ARTA CREȘTINĂ

Antonio PERRERA, F.S.C.

În paginile care urmează, voi încerca să comentez o serie de opere având subiecte euharistice, opere realizate de-a lungul veacurilor. Va fi vorba de producții plastice nearhitectonice: pictură, mozaic, reliefuri, orfevrărie... Obiectivul este de a scoate la iveală mărturia acestor arte despre euharistie.

În linii mari, izvorul de inspirație îl constituie câteva din criteriile expuse de Papa Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea către artiști din 4 aprilie 1999.

1. Pentru istoricul teologiei, realizările artistice - atât literare cât și plastice -, nu sunt doar simple ilustrări estetice, ci adevărate "locuri teologice". Papa preia această afirmație de la teologul M.D. Chenu (nr. 11)1.

2. "Orice formă autentică de artă este, în felul său, o cale de acces spre  realitatea cea mai profundă a omului și a lumii. Ca atare, ea constituie o apropiere foarte validă de orizontul credinței." (nr. 6).

3. "Pentru a transmite mesajul încredințat ei de Cristos, Biserica are nevoie de artă. În realitate, ea trebuie să facă perceptibilă, ba chiar mai mult, fascinantă, pe cât posibil, lumea spiritului, a invizibilului, a lui Dumnezeu." (nr. 12).

 În lumina acestor criterii, operele de artă vor fi interpretate ca manifestări ale simțului credinței la creștini, precum și ca manifestări ale nuanțelor teologiei și catehezei, în diferitele epoci din istoria Bisericii. Nu vor fi totuși trecute sub tăcere calitățile estetice ale acestor opere artistice, și nici intenția expresivă a autorilor.

 

1. Arta paleocreștină

Știm că primele manifestări plastice ale creștinismului sunt de tip simbolic. Dintre toate simbolurile păstrate în catacombe, cele cu un conținut euharistic mai pronunțat sunt pâinea, peștele și vița de vie. Acestea apar pe inscripții, fresce, mozaicuri și sarcofage.

Tema pâinilor și a peștilor are la bază relatările evanghelice ale sinopticilor, dar mai ales pe cele ale lui Ioan (In 6,1-15). Această legatură se observă deja în numărul alimentelor prezentate lui Isus: anume cinci și doi (In 6,9; Mt 14,17; Mc 6,38; Lc 9,13) care dau, în total, șapte, cifră simbolică. În icoanele paleocreștine apare de multe ori un coș cu cinci pâini, iar alături, doi pești. Interpretarea euharistică a înmulțirii pâinilor este sugerată de Ioan în mai multe feluri: acest semn introduce discursul asupra "pâinii vieții" (6,35-38); se folosesc gesturi și cuvinte pe un ton liturgic, ca eucharisesas (6,11); Isus împarte el însuși pâinea și peștele, având grijă ca resturile să fie adunate (6,11.12-13). Cei doi pești, uneori chiar unul singur, constituie un simbol aparte, cu triplă valoare: cristologică (reflectată în acrostihul ICHTHYS: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul), euharistică și baptismală; această din urmă valoare este evocată de diferiți Părinți ai Bisericii: "Suntem niște peștișori, ne naștem în apă precum Peștele nostru și nu suntem mântuiți decât dacă rămânem în apă" (Tertulian)2.

În mai multe sarcofage din sec. al IV-lea, scena înmulțirii pâinilor este reprezentată alături de minunea din Cana Galileei: cu un băț  (virga virtutis), Isus atinge vasele de la picioarele lui. Unirea celor două scene sugerează semnificația, tot euharistică, a primului semn realizat de Isus (In 2,11)3.

Motivul viței (lăstari, mlădițe, ciorchini), în afara simbolismului propriu, mai are și posibilități decorative speciale; tocmai de aceea apare atât  în operele păgâne, cât și în cele creștine din primele secole. O frumoasă mostră este mozaicul bolții bazilicii Sfânta Constanța din Roma (sec. al V-lea). Nu este ușor să-i găsim semnificația teologică. Poate fi vorba doar de o simplă reprezentare a toamnei, sau poate fi o aluzie la Isus, "vița adevărată", din care va ieși vinul noului legământ (In 16; Lc 22,20), sau poate fi un simbol al maturizării creștinului. "Culesul viilor, cu fazele lui: strângerea, macerarea, trecerea prin teasc, a fost luat drept metaforă a transformării necesare pentru a  ajunge la viața veșnică"4.

În catacombe și în diferite mausolee apar scene care ar putea sugera Cina cea de taină, dar, în general, nu este vorba despre această temă evanghelică. De obicei, sunt banchete funerare, ca de exemplu, acela dintr-un mormânt subteran de la Tomis, Constanța, descoperit în 19885. Trebuie însă amintită fresca din catacomba Domitila, care îl reprezintă pe Cristos-Învățător înconjurat de apostoli. Se află toți în jurul unei mese, înveșmântați în alb. Chipul lui Cristos este imberb, marcat de veșnicia tinereții, iar discipolii au fețe de copii, care sugerează valori evanghelice: copilărie spirituală, filiație divină...

 

2. Arta bizantină

Printre mozaicurile din Ravenna (sec. al VI-lea) se pot găsi frumoase reprezentări euharistice, unele de tip simbolic, altele mai directe.

În San Vitale apare scena jertfelor lui Abel și Melchisedec, primite de Dumnezeu-Tatăl, a cărui prezență este sugerată de o mână coborând din bolta cerească. În San Apollinare in Classe mai apar Abraham și Isac. Cele trei ofrande pure, ce prefigurează Euharistia, sunt evocate de Canonul Roman (Rugăciunea euharistică I). În ambele reprezentări, protagonistul principal este Melchisedec, marele preot. Într-una din reprezentări el este singurul cu aureolă, iar în cealaltă ocupă poziția centrală și frontală, la o scară mai mare (perspectivă ierarhică). Această punere în evidență a lui Melchisedec, personajul care oferă pâinea și vinul, relevă din plin semnificația euharistică a acestor icoane veterotestamentare.

Merită să ne oprim și asupra altor două mozaicuri din Ravenna. Unul reprezintă înmulțirea pâinilor și a peștilor din San Apollinare Nuovo. Scena este de tip simetric și frontal. Isus se află în mijloc, tânăr și cu brațele deschise. Statura lui mai înaltă, nimbul în formă de cruce, culoarea violetă a veșmintelor sale contrastează cu cei doi ucenici care se găsesc la stânga și la dreapta sa. Îmbrăcămintea personajelor este bogată, sugerând ornamentele liturgice din timpurile ce urmau să vină... Pâinile și peștii sunt prezentate lui Isus de către cei doi apostoli de pe margine; aceștia au mâinile acoperite, semn al reverenței6.

Celălalt mozaic, tot din San Apollinare Nuovo, reprezintă cina cea de taină. Isus și apostolii sunt așezați în tricliniu: Isus în față, iar grupul de apostoli, în spatele lui, în semicerc. Există același contrast ca și în scena anterioară. Chipul lui Isus apare aici după tradiția siriană, adică matur și cu barbă. Compoziția este solemnă. Pe masa centrală, acoperită cu pânză albă, pe o tavă, se află câteva pâini și doi pești mari. Aceștia din urmă accentuează semnificația cristologică și euharistică a mozaicului.

Tema cinei de taină  apare în arta bizantină de-a lungul multor secole, în multe opere. Menționăm o frescă din sec. al XII-lea, din mănăstirea cipriotă Asinos7, frescă ce amintește, într-o oarecare măsură, de mozaicul din Ravenna. Cei doisprezece apostoli se află în jurul unei mese. Printre ei, îi identificăm cu ușurință pe Petru, acesta fiind singurul cu nimb și cu un manuscris în mână, și pe Iuda, care întinde brațul către centrul mesei (Mt 26,23).  Fiecare apostol are dinaintea lui o pâine mică, dar ceea ce iese în evidență pe masă este un pește mare, pe o tavă cu picior (sau o cupă foarte lată). Cina cea de taină apare și în icoane pe lemn sau sticlă, deși nu atât de mult ca alte teme. În bisericile ortodoxe și greco-catolice, cina este reprezentată de obicei deasupra porților iconostasului, amintind astfel caracterul de anamneză al celebrării euharistice.

Nu putem lăsa deoparte simbolismul euharistic prezent în celebra icoană a călugărului-pictor A. Rubliov (sec. al XV-lea), icoană intitulată Sfânta Treime: masa transformată în altar, cu potirul deasupra, silueta centrală a  celor trei personaje...8

 

3. Arta romanică

Pentru a ilustra această perioadă mă voi opri asupra unei fresce reprezentând cina cea de taină, frescă ce se găsește în cripta bazilicii San Isidoro din Leon; avem de-a face cu "una din cele mai interesante reprezentări ale respectivului episod biblic, din toată pictura romanică"9. În afară de cei doisprezece, mai apar și alți ucenici, cum ar fi Matia... Ca și în alte părți, și aici ies în evidență Petru, Ioan și Iuda. "Acesta apare fără nimb, stând jos, văzut din profil; primește pâinea din mâna lui Cristos, în timp ce, cu cealaltă mână, apucă un pește din tavă, gest prin care își dovedește trădarea". Această cină este parte componentă a unui ansamblu de picturi care merg de la naștere până la calvar și la înălțarea la cer a lui Cristos.

În această epocă, au existat și sculpturi, mai ales crucifixuri, transformate în tabernacole, unde se păstra ostia sfințită. Ca exemplu: "santissimi misteri" din Sant Juan de les Abadesses (Girona, Spania).

Mostre diferite de orfevrerie euharistică romanică se pot vedea în Muzeul Național de Artă al Cataloniei, din Barcelona: porumbei euharistici, potire, pixide... Vasele liturgice au căpătat deja valoare de obiecte prețioase, fiind deci departe de criteriul de simplitate enunțat de Sf. Ioan Gură de Aur, precum și de alți Părinți ai Bisericii.

 

4. Arta gotică

Din această perioadă selectez, în primul rând, un tablou  cu cina cea de taină, pictat de Jaume Huguet, un artist catalan din secolul  al XV-lea. Isus Cristos apare în centru, făcând un gest de binecuvântare asupra potirului și a ostiei. Atât el, cât și apostolii sunt înveșmântați cu "pluviale", care accentuează tonul liturgic al scenei. Pe masă se vede un miel fript; este un detaliu neobișnuit în reprezentările ultimei cine a lui Isus și vădește caracterul de nou Paște ce corespunde euharistiei în teologia creștină. Fundalul tabloului este auriu, precum în icoanele răsăritene. "Aceste nuanțe de auriu ne fac să ne gândim la un Huguet medieval; totuși, chipurile pământești, foarte expresive, ale personajelor, aduc o mare noutate"10. Este semnul realismului, curent ce pătrunde în arta creștină occidentală începând cu goticul, diferențiându-l de plastica orientală, mai idealizantă și conservatoare.

Spre sfârșitul goticului se dezvoltă retablurile: este vorba despre o variantă catolică a iconostasului oriental, care însă nu ascunde altarul. Aceste retabluri, (uneori de mari dimensiuni și cu o tematică complexă, sunt prevăzute cu un loc special unde se păstrează la vedere sfântul sacrament. Nu lipsesc scenele euharistice; în continuare mă voi opri asupra a două dintre ele: un preot în momentul înălțării ostiei, înconjurat de credincioși, în primul plan, și de "suflete" ieșind din purgatoriu, în fundal (retablul Sf. Mihail, din mănăstirea Cruilles, Girona, sec. al XV-lea) și Isus Cristos spălând picioarele lui Petru (relief de pe retablul San Pedro, din biserica S. Lorenzo, Lleida, sec. al XV-lea). Tema spălării, deși nu este frecventă în icoanele cinei de taină, exprimă, dupn simbolismul celei de-a patra evanghelii, o atitudine de iubire și de slujire frățească, în strânsă legatură cu euharistia. Spălarea reciprocă a picioarelor face, de asemenea, parte din memorialul Domnului (In 13,14-15).

În ce privește orfevreria, în perioada gotică apar ostensoarelor sau mostranțele și relicvariile care păstrează mărturii ale minunilor euharistice. Un exemplu îl constituie relicvariul conținând corporalul din Orvieto, realizat între 1337-1338, din argint și smalțuri. Aceste obiecte sacre dovedesc apariția și dezvoltarea unor noi forme de cult (adorație euharistică, procesiunea de Joia Verde...) ce se vor împământeni în occidentul catolic.

Tot de inspirație gotică, deși uneori realizate mai târziu (sec. al XVI-lea), sunt și câteva din magnificele monstranțe procesionale spaniole: cele din catedralele din Barcelona (pe tronul regelui Martin), din Girona, din Toledo (realizată de Enrique de Arfe).

 

5. Arta Renașterii

Aparțin acestei perioade câteva din cele mai răspândite icoane reprezentând cina cea de taină; voi comenta pe scurt patru dintre ele. Această temă evanghelică, plină de spiritualitate, înseamnă, în același timp, și o provocare plastică. Artiștii o aleg pentru a rezolva probleme de compoziție, de perspectivă și de caracterizare a personajelor.

1. Cina cea de taină a lui Domenico Ghirlandaio, din San Marco, Florența, către 1480. Scena, bogată în culori, este încadrată de un frumos fundal arhitectonic și vegetal. Isus, împreună cu unsprezece apostoli, cu aureolă, apar într-o parte a mesei; Iuda, în schimb, fără aureolă, este singur, în fața lui Isus și a lui Ioan. Aproape de el se vede o pisică, simbol al infidelității. În fundalul tabloului, la dreapta, servind de contrast, un păun pare să anunțe gloria învierii. Se întâmplă ca pictura lui Ghirlandaio și a altor renascentiști să fie uneori afectată de elemente profane: "cultul frumuseții formale primează în defavoarea misterului"11. Însă această limitare nu se remarcă prea mult în opera despre care tocmai am vorbit.

2. Cina cea de taină a lui Dirk Bouts, din biserica Sf. Petru, Louvain, 1467. Este capodopera acestui pictor de origine olandeză. Face parte dintr-un triptic în care sunt reprezentate figuri veterotestamentare ale euharistiei (Abraham și Melchisedec, mielul pascal, mana, Ilie hrănit în deșert ...). Pentru a ne apropia de semnificația cinei de taină, autorul o situează într-un interior contemporan. Renunță la nimburi, ca să pară mai realist. Liniile de perspectivă ne duc la Isus. Iuda apare cu spatele, ca și cum s-ar feri. Momentul ales este cel al instituirii euharistiei12.

3. Cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci, din mănăstirea Santa Maria delle Grazie, Milano, către 1495. În ciuda stării precare de conservare, este totuși reprezentarea cea mai populară a cinei de taină, copiată și imitată de nenumărate ori. Leonardo alege momentul dramatic al anunțării trădării, după In 13,21-29. Compoziția prezintă scheme triunghiulare și ternare. Perspectiva tabloului, care o  continuă pe cea a refectoriului unde se găsește, se concentreză pe chipul senin și însingurat al lui Isus. Deși descoperirea trădătorului nu este elementul principal al cinei de taină, acesta produce totuși un impact psihologic ce a fost subliniat de toți evangheliștii, și de asemenea și de Pavel, care amintește de "noaptea în care Domnul a fost vândut" (1Cor 11,23).

4. Cina cea de taină a lui Juan de Juanes, în muzeul Prado, completată cu un alt tablou al aceluiași autor: Salvatorul  euharistic, ținând sfânta ostie într-o mână și  potirul în cealaltă. Ambele opere au fost foarte reproduse în iconițe și gravuri. În tabloul cinei este evocat momentul consacrării pâinii de către Isus. În fața mesei, două vase din bronz amintesc de spălarea picioarelor. Apostolii sunt surprinși în diverse atitudini, ca și în cina lui Leonardo, din care se inspiră pictorul spaniol. Iuda apare cu spatele, temător și pe cale de a ieși.

În Renaștere, există multe alte opere ce abordează tema euharistică. Nu pot să trec sub tăcere două celebre fresce ale lui Rafael Sanzio, pictate în Stanzele Vaticanului: Disputa Sf. Sacrament și Misa din Bolsena. În prima operă, de tip alegoric, cele două teme centrale sunt Sfânta Treime, lângă care stau Biserica triumfătoare, reprezentată de diferiți Părinți și Învățători, și Euharistia, reprezentată de un ostensoru pe altar, împrejurul căruia apar diverse personaje: teologi, artiști, gânditori, ierarhi... În cea de-a doua operă, papa Iulius al II-lea, mecena lui Rafael, se află îngenuncheat dinaintea unui altar la care slujește un preot, martor al unei minuni produse cu mulți ani înainte (1261).  

 

6. Arta barocă

Din această perioadă semnalez, în primul rând, trei tablouri ale lui Rubens, expuse în muzeul Prado. Două dintre ele, reprezentative pentru Contrareformă, au teme și forme asemănătoare, evident, baroce: triumful Euharistiei și triumful Bisericii. Conținutul lor este alegoric: o figură feminină cu potirul în mână înaintează într-un car condus de reprezentările virtuților. În urma alaiului euharistic vin cerșetorii, în timp ce carul Bisericii îi calcă pe cei care îi stau în cale (eretici...). Alt tablou, tot al lui Rubens, intitulat Actul religios al lui Rudolf I, abordează o temă diferită. Acest suveran cedează calul său unui preot ce duce împărtășania unui bolnav pe moarte. Împreună cu un scutier, îl însoțește pe jos pe purtătorul Preasfântului Sacrament.

Clasicele scene evanghelice legate de euharistie continuă să-i intereseze pe pictorii manieriști și baroci. Tintoretto tratează cu mult talent scena spălării picioarelor, dar semnificația religioasă se reduce datorită unor excese de artificialitate și anecdotism. (Muzeul Prado). Murillo picteazn înmulțirea pâinilor și a peștilor pentru Spitalul de Caritate din Sevilla, interpretând-o ca pe un exemplu de generozitate și milă. Acești artiști renunță la riguroasa compoziție simetrică a renascentiștilor și plasează tema principală la dreapta sau la stânga tabloului.

Sunt relativ frecvente scenele de sfinți preoți celebrând liturghia, uneori în atitudine extatică, așa cum vedem în Ultima Liturghie a Sf. Benedict (autor: J. Rizzi, Muzeul Prado).

În retablurile baroce, între coloane solomonice, un loc de onoare este rezervat sacrariului și expunerii ostensorului. Decorarea sculpturală barocă a influențat multe iconostase orientale. Imaginea cinei de taină de pe ușa centrală o reproduce adesea pe cea a lui Leonardo.

 

7. Ultimele secole

În sec. XVIII-XIX, arta religioasă se caracterizează prin continuitate. Constă, în general, în variații asupra stilurilor anterioare. Este epoca "neo": clasic, romanic, gotic, baroc... Pe la sfârșitul sec. al XIX-lea, arta începe să se secularizeze progresiv13. Printre artiști se produce o criză a imaginii religioase. Se încearcă forme noi: simbolism, expresionism, artă abstractă. Cu toate acestea, persistă, în general, influența formelor figurative tradiționale. Cultul euharistic își menține manifestările plastice. În procesiunile de Joia verde (Corpus Domini), de exemplu, valoroasele ostensoare sunt purtate într-o atmosferă uneori prea pompoasă și aristocratică, ce pot fi prilej de reacții anticlericale14. Unii artiști tratează o temă euharistică oarecum nouă: aceea a primei împărtășanii, insistând mai degrabă asupra unor aspecte vestimentare și portretistice15.

Din bogata artă a ultimelor secole, mă voi referi doar la trei artiști din aria hispanică:

1. Goya (1746-1828): Nu genul religios este cel preferat de pictor, nu datorită acestuia a devenit Goya celebru. Cu toate acestea, ne-au rămas de la el câteva opere valoroase ce abordează teme euharistice, centrate pe celebrarea liturghiei. Ultima împărtășanie a Sf. Jose de Calasanz este cea mai importantă dintre ele. Este un tablou de o profundă religiozitate, ce exprimă sincer "umilința și reculegerea sufletului în fața harului divin al Împărtășaniei"16. În alte tablouri, se poate percepe privirea critică a autorului asupra anumitor forme de religiozitate populară din acele timpuri.

2. Gaudi (1852-1926): Întregul proiect al bazilicii Sagrada Familia este orientat înspre crearea unui spațiu euharistic. Dacă observăm ceea ce s-a realizat până acum, cina cea de taină apare sculptată cu forme viguroase, de influență cubistă, pe fațada Patimilor, opera sculptorului J. M. Subirachs.

3. Dali (1904-1989): Calitatea acestuia ca pictor religios este foarte controversată. Există autori care o resping în întregime, considerând că operele daliniene având inspirație religioasă sunt doar simple încercări  estetice oportuniste17. Alți critici, în schimb, susțin că Dali este, într-adevăr, un pictor religios. "Unele din operele sale pot fi incluse în arta sacră contemporană; este vorba de opere de o intensă religiozitate, deși nu au fost gândite și create cu scop liturgic. Acesta este cazul Răstignirii  din 1951, inspirată dintr-un desen al Sf. Ioan al Crucii"18. Alte două opere cunoscute au tot teme euharistice: Cina cea de taină (1955), lucrare ce a trezit vii controverse, datorită ambianței ciudate și a chipului lui Isus, inspirat de Gala, și Madona din Port Lligat (1950), unde artistul, într-o ostentație teatrală, deschide în corpul Mariei o fereastră în care plasează un copil vioi, Isus, care la rândul lui are o altă ferestruică conținând pâinea euharistică, centrul final al întregii creații. Nu putem nega ingeniozitatea și popularitatea celor două opere, deși modelul feminin concret, prezent în ambele lucrări, artificialitatea compoziției și dispersia multor detalii îi diminuează valoarea "iconică" sau de sugerare a sacrului.

Cina cea de taină apare în numeroase imagini având intenții catehetice (picturi, desene, stampe, afișe...). Aceeași temă este abordată din unghiuri diferite: fidelitate istorică, dramatism, apropiere culturală... Momentul-vârf al vieții lui Isus și-a găsit locul și în reprezentări cinematografice, dar nu ne vom opri asupra lor, limitându-ne la artele tradiționale, așa cum am stabilit de la început.

Această conferință a fost ilustrată cu aproape o sută de imagini artistice, în diapozitive. Titlurile respectivelor opere au apărut, în general, de-a lungul paginilor precedente. A rămas clar faptul ca tema euharistică este o constantă în arta creștină, datorită caracterului central ocupat de acest sacrament, "izvor și culme a întregii vieți creștine" (LG 11). Printre motivele euharistice iese în evidență cina cea de taină, cu un conținut foarte bogat: chemarea la slujirea fraternă (spălarea picioarelor), semnul prieteniei (masa în comun), drama infidelității (trădarea lui Iuda), darul trupului și sângelui Domnului (consacrarea pâinii și a vinului) etc. Toate aceste fațete sunt reflectate în numeroase opere de artă, cu nuanțe diverse, așa cum am văzut în comentariile anterioare.

S-a observat clar persistența anumitor simboluri și imagini, începând cu perioada paleocreștină până în zilele noastre. Am văzut, în același timp, creativitatea formelor, mai ales în arta occidentală, chiar dacă uneori se pierde transparența sacrului. Cu toate acestea, "realismul în artă nu presupune în el însuși un pericol pentru credința creștină, centrată pe misterul Întrupării, și deci, pe valorificarea omului de către Dumnezeu"19.

În jurul euharistiei au convers mai multe arte: arhitectura, celelalte arte plastice tratate în aceste pagini, muzica, poezia...  Este un dat istoric, ce continuă să fie valabil și presant și în zilele noastre, când Biserica are nevoie de artă "ca să statornicească în forme semnificative ceea ce prin însăși esența sa este inefabil"20.

 

Note


1 Ioan Paul II, Scrisoare către artiști, Presa Bună, Iași 1999.

2 Cf. L. Uspensky, Teologia icoanei, Anastasia, București 1994, 41.

3 De exemplu sarcofagul celor două testamente sau sarcofagul dogmatic, acum la Muzeul Pio-Cristiano din Vatican.

4 J. Plazaola, Historia y sentido del arte cristiano, B.A.C., Madrid 1996, 29.

5 Cf. V. Hossu-Longin, "Mormântul pictat de la Tomis", în Mesagerul Sf. Anton 38 (2000) 17-19.

6 A. Gascon,  Arte para vivir y expresar la fe, PPC, Madrid 1998, 171-176.

7 M. Quenot, Învierea și Icoana, Christiana, București 1999, 189.

8 G. Bunge, Icoana Sfintei Treimi a Cuviosului Andrei Rubliov, Deisis, Sibiu 1996, cap. X.

9 J. Sureda, La pintura romanica en Espana, Alianza, Madrid 1989, 125.

10 J. Plazaola, Historia y sentido del arte cristiano, 560.

11 J. Plazaola, Historia y sentido del arte cristiano, 607.

12 R. Genaille, Enciclopedia picturii flamande și olandeze, Meridiane, București 1975, 30-32.

13 J. Plazaola, Historia y sentido del arte cristiano, 904-905: "Secularizarea simbolurilor creștine".

14 A se vedea ca exemplu tabloul lui Cabral Procesiunea de Corpus din Sevilla, aflat la Muzeul Prado.

15 Prima împărtășanie pictată de tânărul Picasso, sau Comunianta, operă a sculptorului  J. Llimona, ambele în muzee din Barcelona.

16 J.J. Martin-Gonzalez, Historia del arte, II, Alianza, Madrid 1990, 423 și gravura CLVIII.

17 J. Plazaola, de exemplu,  nici nu-l menționează măcar pe Dali în ampla operă citată de mai multe ori: Historia y sentido del arte cristiano, B.A.C., Madrid 1996.

18 P. Viotto, "Salvador Dali, un mistico surrealista", Jes. 20/10(1999) 88-90.

19 Ioan Paul II, Scrisoare către artiști, nr. 9.

20 Ioan Paul II, Scrisoare către artiști, nr. 12.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire