pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SACRAMENTE 

Euharistia în viața Bisericii
colocviu teologic dedicat Marelui Jubileu

achizitionare: 12.01.2004; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins

MARTORI PRIVILEGIAȚI AI EUHARISTIEI

Mons. Ioan ROBU

În cartea Apocalipsei, Domnul Isus Cristos este numit cu acest nume: Martorul credincios (Ap 1,5). În ce sens Isus este martor, aflăm din discuția lui cu Nicodim: "Adevărat, adevărat îți spun: noi vorbim despre ceea ce știm și dăm mărturie despre ceea ce am văzut" (In 3,11). Cu puțin timp înainte de înălțarea sa la cer, Isus înviat le-a cerut discipolilor să-i fie "martori la Ierusalim, în toată Iudeea și Samaria și până la capătul lumii" (Fap 1,8). Astfel, când sfântul Petru și sfântul Ioan ajung în fața Sinedriului, declară: "Noi nu putem să nu spunem ce am văzut și auzit" (Fap 4,20).

Asemenea acestor doi apostoli, fiecare creștin, prin botez și mir, este constituit martor al lui Isus Cristos. Printre acești martori, o categorie aparte o formează preoții, care sunt chemați să vestească prin cuvânt și viață că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Acest adevăr de credință se exprimă în mod minunat prin participarea la sfânta Euharistie. De fapt, toată viața preotului depinde esențial de Euharistie: preotul nu poate exista fără Euharistie.

Pentru a ilustra acest adevăr, voi prezenta mai întâi câteva exemple edificatoare din viețile sfinților, apoi voi indica anumite direcții de concretizare a legăturii dintre preot și Euharistie, ținând cont de contextul Bisericii noastre locale.

 

1. Preoți sfinți

a) Sfântul Toma de Aquino (1225-1274)

Este cunoscut mai ales ca filozof și teolog și sub acest aspect ne oferă un exemplu de rugăciune profundă, putere de concentrare și intuiție spirituală1. După cum se știe, cu ajutorul filozofiei aristotelice, dar după ce a încreștinat-o, el a construit în Summa theologiae o admirabilă sinteză a credinței creștine luminate de rațiune. Pentru această lucrare a rămas până în zilele noastre teologul de referință al Bisericii catolice.

Se cunoaște mai puțin faptul că sfântul Toma a fost un om al lui Dumnezeu și un adevărat mistic. În privința Euharistiei, el avea o devoțiune deosebită. În timpul liturghiei, deseori era văzut cu ochii înlăcrimați. Se spune că ori de câte ori o problemă spinoasă îi neliniștea sufletul, mergea în capelă unde își sprijinea capul de tabernacol. Fără îndoială, capodopera creației sale este oficiul Sfântului Sacrament, compus la cererea Papei Urban al IV-lea. În imnurile liturgice Pange lingua și Lauda Sion, intensitatea doctrinală și tandrețea mistică ating culmile desăvârșirii.

Din biografia sa, aflăm că în ziua de 6 decembrie 1273 la Neapole, în timpul sfântei liturghii, "doctorul angelic" a avut pentru câteva clipe revelația Sfintei Treimi. Această experiență l-a marcat profund. Fapt este că trei luni mai târziu moare la mănăstirea Fossanova (7 martie 1274). Aici, în momentul în care i se aduce viaticul, sfântul Toma rostește următoarele cuvinte: "Te primesc pe tine, preț al mântuirii sufletului meu, viatic al pelerinajului meu; din dragoste față de tine am studiat, am vegheat, am muncit până la capătul puterilor mele!".

Dar iată cum vorbea sfântul Toma despre Euharistie într-o predică în fața papei și a cardinalilor:

"Oh, minune care nu poate fi preamărită îndeajuns! Revărsare continuă a bunătății divine și a milostivirii fără măsură! În acest sacrament, desăvârșirea tuturor jertfelor, Dumnezeu este în întregime cu noi; pentru totdeauna cu noi...

Prin puterea cuvintelor sfinte, instrument al puterii divine, substanțele simbolice sunt transformate în trup și în sânge; speciile sacramentale subzistă fără suport și totuși nici o lege naturală nu a fost încălcată. Prin puterea consacrării, un singur Cristos, desăvârșit și în întregime, se află în locuri diferite, asemenea unui cuvânt se transmite, totdeauna identic cu sine. Când ostia se frânge, Isus se află acolo ca un singur chip în bucățile unei oglinzi sfărâmate. Credincioșii îl oferă lui Dumnezeu sub ambele specii, deși el este în întregime în fiecare din ele ...

Oh, viatic adevărat în exilul nostru de încercări, (tu ești) întărire pentru cei care călătoresc, putere pentru cei slabi, medicament pentru cei bolnavi, putere pentru virtuoși, belșug de har și purificare pentru cei vicioși, hrană pentru suflete, cale pentru cei neputincioși și unire pentru toți în trupul unic al carității.

Taină inefabilă a credinței, tu sporești dragostea noastră și ne dai speranța; ajutor pentru Biserică, tu înlături dorințele deșarte și desăvârșești trupul mistic al lui Cristos ... Oh, pâine vie, frământată în cer, dospită în sânul Fecioarei (Maria), coaptă pe lemnul crucii, pusă pe altar, ascunsă în speciile sacramentale, întărește inima mea în bine și călăuzește-mi pașii pe drumul vieții; îmbucură sufletul meu, curăță gândurile mele2.

În fine, reținem de la sfântul Toma că "Euharistia este plinătatea vieții spirituale și scopul tuturor sacramentelor"3.

b) Sfântul Alfons de Liguori (1696-1787)

La început a fost avocat, apoi a studiat teologia în particular, mai târziu a fost hirotonit preot și spre sfârșitul vieții a fost consacrat episcop (1762). Din cauza sănătății precare, a părăsit scaunul episcopal în 1775. A trăit alți 12 ani, dintre care ultimii i-au fost umbriți de sciziunile ivite în interiorul Congregației sale și de diferite suferințe fizice. Ca preot era un predicator faimos în Neapole și în împrejurimi; zelul său apostolic l-a făcut să fondeze Congregația Redemptoriștilor cu scopul de a predica Evanghelia oamenilor de la țară. Cea mai importantă lucrare a sa a fost Teologia Morală, în care respinge atât rigorismul, cât și atitudinea îngăduitoare față de păcate, susținând că este legal să urmezi cea mai temperată dintre două opinii aparent la fel de întemeiate despre o anumită faptă morală. Caracteristica vieții sale de predicator și îndrumător spiritual este simplitatea, bunătatea și rațiunea4.

Pentru a înțelege sfințenia vieții lui, amintesc aici cu câtă umilință a acceptat să fie depus de către papă din funcția sa de superior general și chiar să fie exclus din congregația pe care a întemeiat-o. În acest timp, sfântul Alfons nu se mai putea deplasa pe picioarele lui, dar nu aceasta era cauza pentru care stătea nopți și zile întregi în fața Sfântului Sacrament expus. În octombrie 1784, a fost văzut în extaz în fața tabernacolului. Fiindcă astfel de momente se repetau, i s-a interzis să mai intre în biserică.

Sfântul Alfons avea sentimentul prezenței lui Cristos în ostia consacrată. Se spune că într-o zi, după ce a primit sfânta împărtășanie din mâinile unui preot care celebra liturghia și a început rugăciunea de mulțumire, i-a spus unuia din frați: "Părintele nu a consacrat în această dimineață". Uimit, fratele s-a adresat preotului celebrant și a aflat că, din neatenție, acesta a trecut de la "memento" pentru vii la "memento" pentru răposați, cum era ritul mai vechi al sfintei liturghii, dar fără să consacre.

În fine, pietatea lui euharistică devenise proverbială. Napolitanii spuneau: "să mergem în parohia cutare (unde se afla părintele Alfons), pentru că un sfânt celebrează liturghia".

c) Sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859)

Cea mai pozitivă latură a apostolatului său include predicarea și îndeosebi direcțiunea spirituală, în care excela, atât în cadrul, cât și în afara actului spovezii. Intuiția lui în sesizarea dificultăților personale pare să fi fost ajutată de darurile lui supranaturale de a citi tainele inimii, de a avea, de la distanță în timp și spațiu, intuiția unor evenimente și de a face profeții. Cu trecerea timpului și cu dobândirea unei mari experiențe și compasiuni, Vianney a devenit mai puțin sever și mai înțelegător față de slăbiciunile omenești, deși mărturisirea păcatelor îi aducea lacrimi în ochi. De asemenea, trebuie spus că ajunsese să insiste din ce în ce mai mult asupra iubirii de Dumnezeu și asupra eficienței sfintei liturghii5.

Secretul puterii sale de a îndruma sufletele pe calea cea bună se află în Sfânta Taină, în fața căreia parohul din Ars petrecea multe ore îngenuncheat. Voia să convertească parohia și îi cerea lui Dumnezeu acest har deosebit.

În timpul procesului de beatificare, un martor a declarat: "Când mă uitam la lumină lămpii care radia pe fața lui, rămâneam uimit de acest chip uscat și fără carne, de privirea lui strălucitoare care se fixa pe ușița tabernacolului cu o expresie de fericire imposibil de redat". Într-o zi când Sfântul Sacrament era expus, unul dintre confrații sfântului l-a văzut contemplând ostia cu un surâs deosebit, ca și cum vedea pe cineva acolo.

Ajutorul sfântului paroh, părintele Raymond, a declarat: "Ori de câte ori parohul de Ars vorbea despre Sfânta Euharistie, lăsa în sufletele și în inimile ascultătorilor o impresie foarte puternică. Se observa în mod deosebit un gest către tabernacol pe care îl însoțea cu o așa privire încât te făcea să crezi și să spui că el îl vedea cu adevărat pe Domnul nostru în Euharistie".

Aceeași impresie era simțită și de cei care participau la liturghia celebrată de el. Există mai multe mărturii care vorbesc despre faptul că ochii i se umpleau de lacrimi de fericire. Părerea generală la Ars era că parohul îl vede cu adevărat pe Mântuitorul în Euharistie. Chiar el o spunea: "Sunt preoți care îl văd pe Domnul ori de câte ori celebrează liturghia". Dar în același timp recunoștea că a avut uneori și ispite în ceea ce privește prezența reală a Domnului în Sfânta Taină. Totuși, concluzia generală este aceasta: de la sfânta liturghie, parohul de Ars pleca cu toate luminile și puterile necesare pentru a călăuzi sufletele încredințate.

Am selectat aceste trei exemple din viețile sfinților pentru sublinia profilul preotului de care are nevoie astăzi Biserica noastră locală. Este vorba așadar de un preot teolog, evanghelizator și îndrumător spiritual, care își întemeiază viața și slujirea lui pe Euharistie.

 

2. Euharistia în viața preotului

Conciliul Vatican II spune că "Euharistia apare ca izvor și culme a întregii evanghelizări" pentru că "toate sacramentele, ca și toate slujirile bisericești și operele de apostolat, sunt strâns legate de Euharistie și orânduite în vederea ei" (PO 5).

Din aceste afirmații ale Conciliului Vatican al II-lea înțelegem că Euharistia califică viața preotului și determină identitatea lui ca slujitor al sfințirii6. "Nu putem trăi fără să celebrăm ziua Domnului!", spuneau cei 48 de martiri din Abilene. Pentru preot, într-un anumit fel, orice zi este duminică, fiindcă în orice zi celebrează Euharistia, și în fiecare zi este chemat să-l laude pe Domnul.

Papa Ioan Paul al II-lea spune că preoții, "în calitatea lor de slujitori ai lucrurilor sacre, sunt mai ales slujitori ai jertfei liturghiei: rolul lor nu poate fi nicidecum înlocuit, fiindcă fără preot nu poate exista oferta euharistică"7. Pentru preot,

hrana cu adevărat centrală, atât în slujire cât și în viața spirituală, este Euharistia, fiindcă în ea este cuprins tot binele spiritual al Bisericii, adică însuși Cristos, Paștele nostru și pâinea vie care, prin trupul său plin de Duhul Sfânt, dă viață oamenilor, care sunt în felul acesta trimiși și conduși să-i ofere lui lucrurile create și împreună cu ele pe ei înșiși și eforturile lor8.

Celebrarea euharistică promovează în prezbiter mai multe atitudini și stări sufletești:

recunoștință pentru binefacerile primite de sus, pentru că Euharistia este acțiune de mulțumire; atitudine a oferirii de sine care conduce la unirea ofertei euharistice a lui Cristos cu oferta personală; caritatea hrănită de un sacrament care este un semn de unitate și de împărtășire; dorința contemplației și a adorației lui Cristos prezent în mod real sub speciile euharistice9.

Așadar, prima atitudine a preotului în fața Euharistiei este recunoștința, jertfa de laudă și de mulțumire. În acest sens, Liturgia Orelor este o prelungire a recunoștinței euharistice, deoarece, unindu-se cu Cristos, preotul devine glas al Bisericii pentru întreaga lume. Prin urmare, celebrarea Sfintei Liturghii și Liturgia Orelor nu trebuie reduse la o pură "datorie" executată mecanic, la o simplă lectură făcută în grabă. Atenția acordată acestor celebrări trebuie să fie pătrunsă de conștiința că preotul este "intepretul și purtătorul glasului universal ce cântă slava lui Dumnezeu și cere mântuirea omului"10.

Recunoștința conduce la oferirea de sine.

Pentru că slujitorul îi împrumută lui Cristos, Preotul suprem și veșnic, inteligența, voința, glasul și mîinile sale, pentru ca prin intermediul slujirii lui să-i poată oferi Tatălui jertfa sacramentală a mântuirii, el va trebui și să-și însușească orânduielile Învățătorului și, ca și acesta, să trăiască ca dar pentru frații săi. În consecință, va trebui să învețe să se unească intim cu ofranda, depunând pe altarul de jertfă întreaga sa viață, ca semn al iubirii gratuite și prevenitoare a lui Dumnezeu11.

Așadar, Euharistia, ca recunoștință și laudă, nu este un fapt printre multe altele din viața preotului, ci este este faptul cel mai important al vieții lui. În cazul acesta, a trăi ca preot înseamnă a-l lăuda mereu pe Dumnezeu.

O altă atitudine care derivă din legătura intimă cu Euharistia este caritatea. De fapt, Euharistia trăită este

o mare școală a iubirii, dreptății și păcii. Prezența Celui Înviat în mijlocul alor săi devine un apel la solidaritate, îndeamnă la o reînnoire interioară, incită la schimbarea structurilor de păcat ce încătușează persoanele, comunitățile și uneori chiar, popoare întregi.

Deci participarea la Euharistie nu înseamnă o evadare, ci

o profeție înscrisă în timp, o profeție care îi obligă pe credincioși să urmeze pașii Celui care a venit "să ducă vestea cea bună săracilor, să-i vindece pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiască prinșilor în război eliberarea și orbilor vederea, să-i izbăvească pe cei striviți și să vestească un an de îndurare a Domnului" (Lc 4,18-19)12.

Modalitățile de exercitare ale carității sunt diferite. Ceea ce mi se pare important azi este ca preotul să dea mărturie despre iubirea lui Dumnezeu prin propria viață. De fapt, lumea nu așteaptă de la preot ceea ce găsește la un politician, psiholog sau la un ziarist, în schimb, vrea de la preot cuvinte de credință, rugăciune, solidaritate. Cântând milostivirea Domnului prin propria lui viață, preotul trebuie să arate fraților săi unde se află astăzi Dumnezeu: "În slujirea vieții sacerdotale va trebuie să continue această aflare a Învățătorului, în sensul că să-l arate altora, sau mai bine, să provoace în alții dorința de a-l căuta pe Învățător"13.

Sunt recunoscător tuturor preoților de numele cărora probabil credincioșii nu-și mai amintesc, dar care i-au învățat pe mulți cum să-l numească pe Dumnezeu. "Creștinii - spune Ioan Paul al II-lea -, speră să găsească în preot nu numai un om care îi primește, care îi ascultă cu plăcere și le arată o simpatie sinceră, dar mai ales un om care să-i ajute să privească la Dumnezeu, să urce la El"14.

În fine, subliniez o altă atitudine care derivă din legătura preotului cu Euharistia, și anume disponibilitatea în slujire, care înseamnă atât previziune, plan pastoral, cât și încredere în viitor. Dacă viitorul comportă noutate, previziunea vrea să spună echilibru; slujirea disponibilă unește ambele perspective.

Apoi, disponibilitatea înseamnă a te lăsa călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, de credința în Providență; înseamnă a-l accepta pe Isus Cristos ca dar al Tatălui, ca răspuns divin la întrebările omului. În sfârșit, disponbilitatea înseamnă acceptarea sfințeniei ca încoronare a inițiativei divine, și nu atât a propriului efort de asceză; înseamnă urmarea voinței lui Dumnezeu cu umilință, având conștiința că preotul este chemat să-i umanizeze pe oameni cultivând în ei chemarea de a deveni fii ai lui Dumnezeu.

 

Concluzie

Închei aceste gânduri cu următoarea precizare din Directoriul pentru slujirea și viața preoților:

Centralitatea Euharistiei va trebui să apară nu numai în celebrarea vie și demnă a Jertfei, dar și în adorația deasă a Sfântului Sacrament, pentru ca preotul să apară și ca modelul comunității prin devoțiunea sa euharistică și prin mijlocirea asiduă, făcută de fiecare dată când va fi cu putință, în fața Domnului prezent în tabernacol. E de dorit ca preoții însărcinați să călăuzească comunitățile să consacre momente lungi adorației comunitare și să rezerve Sfântului Sacrament al altarului, și în afara Liturghiei, mai multă atenție și onoare decât oricărui alt rit sau gest15.

De asemenea, adaug faptul că celebrarea zilnică a Liturghiei, chiar și fără concursul unui mare număr de credincioși, are pentru preot o valoare de neînlocuit. Euharistia rămâne momentul central al zilei preotului și al slujirii sale cotidiene16.

În felul acesta, adică devenind martori adevărați ai Euharistiei, cred că putem să traducem în practică dorința Sfântului Părinte care a voit ca acest An Jubiliar 2000 să fie un an intens euharistic.

 

Note


1 Cf. D. H. Farmer, Dicționar al sfinților, Univers Enciclopedic, București 1999, 506-508.

2 Apud J. Ladame, Témoins privilégiés de l'Eucharistie, Resiac, Montsurs 1981, 37-38. Cf. A.D. Sertillanges, Saint Thomas d'Aquin, Flammarion, Paris 1931; R.P. Menessier, Saint Thomas d'Aquin, Textes et études, Aubier, Paris 1942.

3 Sf. Toma din Aquino, Summa Theologiae, III, q. 73, a. 3.

4 Cf. H. D. Farmer, Dicționar al sfinților, 42-43.

5 Cf. D. H. Farmer, Dicționar al sfinților, 519-520.

6 I. Sanna, Le beatitudini del prete, Piemme, Casale Monferrato 1994, 22-28.

7 Ioan Paul II, îndemnul apostolic Pastores dabo vobis (25.03.1992), nr. 48.

8 Ioan Paul II, Pastores dabo vobis, 26.

9 Ioan Paul II, Pastores dabo vobis, 48.

10 Ioan Paul II, Audiența generală din 2 iunie 1993, 5; cf. SC 99-100.

11 Congregatia pentru Cler, Directoriu pentru slujirea și viața preoților (22.03.1994), 48.

12 Ioan Paul II, Scrisoarea apostolică Dies Domini (31.05.1998), nr. 73.

13 Ioan Paul II, Pastores dabo vobis, 46.

14 Ioan Paul II, Pastores dabo vobis, 47.

15 Congregatia pentru Cler, Directoriu ..., 50.

16 Congregatia pentru Cler, Directoriu ..., 49.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire