pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SACRAMENTE 

Euharistia în viața Bisericii
colocviu teologic dedicat Marelui Jubileu

achizitionare: 12.01.2004; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins

DEI VERBUM: CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ȘI EUHARISTIA

Alois BULAI

Prezentată deja în anul 1962, constituția Dei Verbum a avut o cale foarte dificilă de parcurs până la aprobare. Redactările succesive (pentru unele pasaje 5-6, sau chiar mai multe redactări) au permis elaborarea unui text final scurt, dar de o densitate teologică unică.

Redactarea finală (promulgată la 18 noiembrie 1965 cu numai 6 voturi negative din 2350 de votanți) cuprinde 6 capitole: I. Revelația; II. Transmiterea Revelației divine; III. Inspirația divină și interpretarea Sfintelor Scripturi; IV. Vechiul Testament; V. Noul Testament și VI. Sfânta Scriptură în viața Bisericii.

Biserica își propune, "ascultând cu pietate și proclamând cu îndrăzneală Cuvântul lui Dumnezeu...ca, prin vestirea mântuirii, lumea întreagă, auzind, să creadă, crezând, să spere și, sperând, să iubească" (DV 1). Economia Revelației se împlinește prin fapte și cuvinte legate strâns între ele, astfel încât lucrările săvârșite de Dumnezeu în istoria mântuirii scot în relief și confirmă învățătura și realitățile semnificate prin cuvinte, iar cuvintele proclamă lucrările și luminează misterul conținut în ele (cf. DV 2). Pregătirea Revelației este făcută deja prin creație, care este o mărturie permanentă despre Dumnezeu. Pe lângă aceasta, Dumnezeu a voit să se dezvăluie pe sine prin promisiunile făcute de-a lungul istoriei și prin alianțele încheiate cu protopărinții omenirii, cu patriarhii, cu Moise și profeții, prezentându-se ca singurul Dumnezeu viu și adevărat pentru ca "în zilele acestea din urmă"  (Evr 1,1-2) să-l trimitn pe Fiul său, Cuvântul veșnic, care îi luminează pe toți oamenii, ca să locuiască între ei și să le descopere cele ascunse ale lui Dumnezeu (cf. In 1,1-18), ducând la bun sfârșit lucrarea pe care i-a încredințat-o Tatăl. Prin toată prezența și manifestarea sa, prin cuvinte și fapte, prin semne și minuni, dar, mai ales, prin moartea și prin învierea sa glorioasă din morți și, în sfârșit, prin trimiterea Duhului Sfânt, el împlinește și desăvârșește Revelația și o întărește cu mărturia sa divină. Economia creștinn a mântuirii este un legământ nou și definitiv și nu mai este de așteptat nici o nouă revelație publică până la arătarea glorioasă a Domnului nostru Isus Cristos (cf. DV 3-4).

Creștinul trebuie să răspundă Revelației prin ascultarea credinței, încredințându-se în mod liber lui Dumnezeu prin supunerea deplină a minții și a voinței, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, care îi iese în întâmpinare, și cu ajutoarele lăuntrice ale Duhului Sfânt (cf. DV 5). În felul acesta, prin Revelație Dumnezeu se face cunoscut pe sine și hotărârile veșnice ale voinței sale spre mântuirea oamenilor  pentru a-i face părtași de bunurile dumnezeiești, care depășesc cu totul capacitatea de înțelegere a minții omenești. În concluzie, Dumnezeu, începutul și sfârșitul a toate, poate fi cunoscut cu certitudine din lucrurile create, prin lumina naturală a rațiunii umane, iar "prin Revelația sa, cele ce, în lucrurile divine, nu sunt în sine de nepătruns pentru rațiunea umană, pot fi cunoscute de către toți chiar și în condiția actuală a neamului omenesc, cu certitudine deplină și fără amestec de eroare" (DV 6).

Evanghelia promisă prin profeți și pe care a împlinit-o și a predicat-o Cristos ca izvor al oricărui adevnr mântuitor și al oricărei discipline morale, a fost predicată apoi cu fidelitate de apostoli, lăsându-i ca urmași pe episcopi, cărora le-au încredințat propria lor misiune de a învăța. În învățătura sa, în viața și cultul său, Biserica perpetuează și transmite tuturor generațiilor tot ceea ce este ea însăși, tot ceea ce crede. Această tradiție, care vine de la apostoli, se dezvoltă în Biserică sub acțiunea Duhului Sfânt și tinde mereu către plinătatea adevărului divin (cf. DV 7-8). Misiunea de a interpreta în mod autentic cuvântul lui Dumnezeu scris sau transmis a fost încredințată numai Magisteriului viu al Bisericii, care însă nu este deasupra cuvântului lui Dumnezeu, ci îl ascultă cu pietate și îl slujește păstrându-l cu sfințenie și expunându-l cu fidelitate, cu asistența Duhului Sfânt. Sfânta Tradiție, Sfânta Scriptură și Magisteriul Bisericii sunt strâns legate și asociate și toate împreună, fiecare în felul său, contribuie în mod eficace la mântuirea sufletelor (cf. DV 9-10).

Ceea ce a fost revelat de Dumnezeu și se află în Sfânta Scriptură a fost consemnat sub inspirația Duhului Sfânt. Astfel Vechiul și Noul Testament, cu toate părțile lor, sunt sfinte și canonice pentru că îl au ca autor pe Dumnezeu. Pentru redactarea Cărților sfinte, Dumnezeu a ales oameni și s-a slujit de ei lăsându-le uzul capacităților și puterilor proprii pentru a scrie ca adevărați autori tot ceea ce voia Dumnezeu și numai aceea. Interpretul Sfintei Scripturi, pentru a pătrunde ceea ce Dumnezeu a vrut să transmită, trebuie să caute sensul pe care autorul sacru a intenționat să-l exprime, în condițiile timpului său și ale culturii sale, prin intermediul genurilor literare folosite atunci și să aibă în vedere cu grijă conținutul și unitatea întregii Scripturi, ținând seama de tradiția vie a întregii Biserici și de analogia credinței (cf. DV 11-12).

Este semnificativ faptul că Dei Verbum  dedică un capitol întreg Vechiului Testament și că subliniază valoarea perenă a acestuia, chiar și pentru creștini. Se punea problema, ce interes poate să mai aibă pentru cel care posedă plinătatea - adică noul legământ definitiv în Cristos - ceea ce a fost schiță, promisiune, prefigurare.  Mai întâi, ne dăm seama că Dei Verbum  trece sub tăcere anumite probleme de care s-au ocupat toate documentele oficiale cu privire la Vechiul Testament. Declarând că autoritatea cărților Vechiului Testament nu atinge în mod direct inspirația lor,  textul inițial se adresa exegeților, spunând că în măsura în care o astfel de problemă se referă la credință, numai Biserica poate să dea o judecată oficială referitor la problemă. Ca și cum credința s-ar fi putut ocupa de faptul dacă acele cărți ale Vechiului Testament, care sunt recunoscute ca inspirate și cuvânt al lui Dumnezeu, aparțin sau nu autorilor cărora le sunt atribuite. În variantele următoare, însă, nu se mai ia în considerație această problemă și totul se concentrează asupra valorii Vechiului Testament și asupra semnificației pe care acesta o are pentru creștini. Această valoare permanentă a Vechiului Testament derivă înainte de toate din faptul că relatează istoria mântuirii, este actualizarea planului lui Dumnezeu care își propune mântuirea întregului neam omenesc,  mărturia perpetuă pe care Dumnezeu, prin Cuvântul său, o dă despre sine însuși. Astfel cărțile Vechiului Testament își au valoarea și autoritatea lor perenă pentru că vestesc cu anticipație, relatează și explică economia mântuirii, pentru că sunt cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu și cărți inspirate de el. Chiar dacă sunt imperfecte, ele ne oferă o învățătură precisă  despre Dumnezeu, conțin o înțelepciune mântuitoare despre viața omului și minunate comori de rugăciune și luminează și explică Noul Testament.

Cuvântul lui Dumnezeu se înfățișează și își arată în mod eminent forța în scrierile Noului Testament. Evangheliile dețin pe drept locul de frunte deoarece constituie principala mărturie despre viața și învățătura Cuvântului Întrupat, Mântuitorul nostru. Ele sunt de origine apostolică, cuprinzând ceea ce apostolii au propovăduit din porunca lui Cristos sub inspirația Duhului Sfânt. Ele transmit fidel ceea ce Isus, Fiul lui Dumnezeu, trăind printre oameni, a făptuit și a învățat realmente, pentru mântuirea veșnică până în ziua în care a fost înălțat la cer (cf. Fap 1,1-2). În afară de cele patru Evanghelii, Noul Testament cuprinde și scrisorile Sfântului Paul, precum și alte scrieri apostolice alcătuite sub inspirația Duhului Sfânt prin care se întăresc cele spuse de Domnul, se vestește puterea mântuitoare a dumnezeieștii lucrări a lui Cristos, se relatează începuturile Bisericii și răspândirea ei minunată și se prevestește împlinirea ei în glorie (cf. DV 17-20).

Capitolul VI, Sfânta Scriptură în viața Bisericii, constituie elementul cu adevărat nou al Constituției Dei Verbum. Comparându-l cu cele precedente, atât de dense din punct de vedere doctrinal, ar putea să pară de importanță minoră. Însă el constituie cheia de interpretare a întregii constituții. Prima afirmație, de cea mai mare importanță, este paralelismul între Sfânta Scriptură și Euharistie. Conciliul nu putea să exprime mai bine venerația cu care Biserica respectă Sfânta Scriptură decât în raport cu cultul pe care îl are față de Trupul Domnului prezent în Euharistie, nu pentru a reduce prezența euharistică la un simplu simbolism, nici pentru a asimila complet cele două prezențe - este vorba de analogie -, ci pentru a sublinia realismul prezenței lui Cristos în Scriptură întrucât este cuvânt inspirat. "Biserica a venerat întotdeauna dumnezeieștile Scripturi, după cum a venerat și însuși Trupul Domnului, neîncetând, mai ales în liturgia sacră, să primească Pâinea Vieții atât de la masa cuvântului lui Dumnezeu cât și de la aceea a Trupului lui Cristos și să o dea credincioșilor" (DV 21). Constituția despre liturgie Sacrosanctum Concilium vorbise despre masa Trupului Domnului și despre masa cuvântului lui Dumnezeu în două paragrafe diferite (SC 48 și 51). Aici însă este vorba despre o singură masă.

Creștinii trebuie să aibă acces larg la această masă. De aceea, Biserica se îngrijește cu solicitudine maternă să se facă traduceri adecvate și corecte în diferite limbi, plecând de la textele originale ale Cărților Sfinte. Ea, Mireasa Cuvântului Întrupat, învățată de Duhul Sfânt, se străduiește să ajungă la o înțelegere tot mai profundă a Scripturilor pentru a-și hrăni necontenit fiii cu cuvântul lui Dumnezeu. Toți sunt îndemnați la citirea, meditarea și aprofundarea Sfintelor Scripturi, însoțită de rugăciune, pentru a deveni un dialog între Dumnezeu și om (cf. DV 22-25).


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire