pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Noul Testament
achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia

Faptele Apostolilor


Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28


X. CĂLĂTORIA LUI PAUL SPRE ROMA

Plecarea spre Italia

271 Când s-a hotărât să plecăm cu corabia spre Italia, l-au încredințat pe Paul și pe alți câțiva deținuți centurionului cohortei Augusta, numit Iulius. 2 Ne-am urcat într-o corabie, care era din Adramitiuma și avea să navigheze spre coastele Asiei, și am plecat. Era cu noi și Aristarh, un macedonean din Tesalonic. 3 În ziua următoare ne-am oprit la Sidon. Iulius, care era binevoitor față de Paul, i-a permis să meargă la prieteni și să primească îngrijiri. 4 Îmbarcându-ne, am navigat de acolo pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau împotrivă. 5 Străbătând apoi marea Ciliciei și a Pamfiliei, am ajuns la Mirab în Liciac. 6 Centurionul a găsit acolo o corabie alexandrină care naviga spre Italia și ne-a îmbarcat în ea.

Furtuna și naufragiul
    7 Timp de mai multe zile, am navigat foarte încet și am ajuns cu greu la Cnidosd. Deoarece vântul nu ne-a permis să acostăm, am navigat de-a lungul Cretei spre Salmonae. 8 Cu greu am înconjurat-o și am ajuns la un loc numit "Porturi Bune", de care este aproape cetatea Laseaf.
    9 Trecuse mult timp și călătoria pe mare devenise periculoasă întrucât trecuse și postulg. Paul i-a avertizat: 10 "Bărbați, văd că această călătorie pe mare nu va fi fără pericol și multă pagubă nu numai pentru încărcătură și corabie, ci și pentru viețile noastre". 11 Centurionul avea mai multă încredere în timonier și căpitan, decât în cuvintele lui Paul. 12 Deoarece portul nu era potrivit pentru iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo și, dacă ar fi posibil, să ajungă la Fenixh, un port din Creta, orientat spre vântul de sud-vest și cel de nord-vest. Acolo aveau de gând să ierneze.
    13 Când a început să sufle vântul din sud, ei au crezut că își pot realiza planul; au ridicat ancora și au început să navigheze pe lângă Creta. 14 Dar, nu după mult timp, dinspre insulă, s-a dezlănțuit un uragan numit Euraquiloni. 15 Corabia a fost smulsă și nu s-a putut opune vântului. Atunci noi ne-am lăsat în voia valurilor. 16 Trecând pe lângă o insulă numită Caudaj, cu greu am reușit să stăpânim barcak. 17 După ce au ridicat-o, folosindu-se de frânghii, au înfășurat corabia și, temându-se să nu nimerească în Sirtel, au lăsat în apă ancora plutitoare. Astfel, erau purtați de valuri.
    18 În ziua următoare, fiind puternic izbiți de vânt, au aruncat încărcătura, 19 iar a treia zi, cu mâinile lor au aruncat uneltele corabiei. 20 Nici soarele, nici stelele nu mai străluciseră de multe zile, iar vântul nu slăbea deloc, astfel încât de-acum se spulberase toată speranța că ne vom salva.
    21 De mai mult timp nu mai mâncaserăm. Atunci Paul, stând în mijlocul lor, le-a zis: "Bărbați, trebuia să mă fi ascultat și să nu fi plecat din Creta; am fi fost cruțați de acest pericol și de această pagubă. 22 Acum vă îndemn să aveți curaj, căci nici unul dintre voi nu-și va pierde viața, doar corabia [va fi distrusă]. 23 Căci, în noaptea aceasta, un înger al Dumnezeului căruia îi aparțin și pe care îl slujesc mi-a apărut 24 și mi-a zis «Nu te teme, Paul! Tu trebuie să apari în fața cezarului. Și iată că Dumnezeu ți i-a dăruit pe toți cei care călătoresc cu tine». 25 De aceea, bărbați, să aveți curaj, căci eu cred în Dumnezeu că va fi așa cum mi s-a spus de mai înainte. 26 Dar trebuie să eșuăm pe o insulă".
    27 Era a paisprezecea noapte, iar noi eram purtați încoace și-ncolo pe Adriatican. Spre miezul nopții, marinarii și-au dat seama că ne apropiem de uscat. 28 Măsurând adâncimeao, au găsit douăzeci de stânjenip, apoi, îndepărtându-se puțin, au măsurat din nou adâncimea și au găsit cincisprezece stânjeni. 29 Temându-se să nu dea peste stânci, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corabiei și se rugau să se facă zi. 30 Deoarece marinarii căutau să fugă din corabie și să lase barca în mare, sub pretextul că vor să arunce ancora în partea din față a corabiei, 31 Paul le-a zis centurionului și soldaților: "Dacă aceștia nu rămân în corabie, nu puteți să vă salvați". 32 Atunci soldații au tăiat frânghiile bărcii și au lăsat-o să cadă.
    33 Înainte de a se fi făcut ziuă, Paul i-a rugat pe toți să mănânce: "Astăzi sunt paisprezece zile de când trăiți în așteptare fără să puteți mânca. 34 De aceea vă îndemn să mâncați ceva, căci aceasta este spre salvarea voastră. Nici unul dintre voi nu va pierde nici un fir de păr de pe cap". 35 După ce a spus acestea, a luat pâinea, i-a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor și, frângând-o, a început să mănânce. 36 Atunci toți au prins curaj și au mâncat și ei. 37 Eram de toți în corabie două sute șaptezeci și șase de suflete. 38 După ce s-au săturat, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare.
    39 Când s-a făcut ziuă, n-au recunoscut uscatul; au zărit doar un golf care avea țărmul nisipos și au voit să ducă acolo corabia, dacă va fi fost posibil. 40 Dezlegând ancorele, le-au lăsat în mare. În același timp, au slăbit funiile cârmelor, au ridicat pânza din față și, ajutați de vânt, s-au îndreptat spre uscat. 41 Dând peste un banc de nisipq, au împotmolit corabiar. Partea din față a corabiei s-a înfipt și a rămas înțepenită, iar partea din spate a fost ruptă de violența valurilors. 42 Soldații au hotărât să-i ucidă pe deținuți ca nu cumva să scape vreunul înotând. 43 Însă comandantul, care voia să-l salveze pe Paul, le-a împiedicat planul și a poruncit ca cei care pot să înoate să sară primii și să se îndrepte spre uscat, 44 iar ceilalți să ajungă care pe scânduri, care pe ceva din corabie. Astfel au reușit toți să se salveze pe uscat.

Note de subsol


a Adramitium era un port pe coasta nord-vestică a Asiei Mici, la sud de Troas. Astăzi se numește Edremit.
b Myra era un important port pe coasta de sud a Asiei Mici, punct intermediar pentru navele care transportau cereale de la Alexandria la Roma. Cetatea se afla la 3 km de mare. Ruinele sale se află azi lângă satul turcesc Dembre.
c Lycia era regiune și provincie romană (cu capitala la Mira), pe coasta sudică a Asiei Mici. Nu a fost câmp de evanghelizare pentru Paul.
d Cnidos era o cetate pe coasta sud-vestică a Asiei Mici, pe partea opusă insulei Cos. Era renumită prin școala de medicină și o statuie a Afroditei.
e Salmona este un promontoriu pe coasta nord-orientală a insulei Creta (azi capul Sideros).
f Localitatea Lasea nu poate fi identificată, de altfel nici numele nu este sigur (Lasaia, Lasia, Lisia etc.). La est de capul Matala (Lithinon) există un golf ce ar putea corespunde descrierii din Faptele Apostolilor.
g Este vorba de postul din ziua Kippur (a Ispășirii), cu 5 zile înainte de sărbătoarea Corturilor, care cade la începutul lui octombrie. În epoca romană, după 15 septembrie, navigația pe mare era permisă numai pentru motive foarte grave, iar între 1 noiembrie și 10 martie era complet suspendată (mare clausum).
h Fenix era un port pe coasta meridională a Cretei, la 80 km de Lasea. Astăzi nu mai poate fi utilizat ca port, terenul fiind ridicat cu 5 m față de nivelul din perioada romană.
i Euraquilon este un termen compus din: Aquilo (vântul de nord-est care suflă în timpul iernii) și Euros (vânt puternic dinspre est-sud-est).
j Cauda se afla la 40 km sud de Fenix. Astăzi, insula se cheamă Gavdos. În unele manuscrise apare Clauda.
k În antichitate, barca de salvare era ținută alături de corabie. În timpul furtunii trebuia trasă la bord deoarece era în pericol de a se sfărâma din cauza valurilor și a lovirii de corabie.
l Sirte - cunoscute și cu numele de "marea Sirte", banchizele de nisip de pe fundul mării, la mică adâncime, prezentau un real pericol pentru ambarcațiuni.
m Genitivul absolut din textul grec are aici sensul de "lipsă totală de poftă de mâncare", adică: "rău de mare".
n În antichitate, toată întinderea de ape dintre Sicilia, Grecia și Africa era numită Adriatica.
o Lit.: aruncând plumbul. Măsurarea adâncimii se făcea cu un fir cu plumb.
p Lit.: douăzeci de brațe; "brațul" era o unitate de măsură pentru adâncimea apei, echivalând cu un stânjen marin (1,85 m).
q Așa-numitul "Banc de nisip al sfântului Paul" se află între mica insulă Salmonetta și Malta, la o adâncime de 6 m (în timpul sfântului Paul era la 4 m).
r Lit.: nava. În relatarea din Fapte, cei doi termeni, "navă" și "corabie", sunt folosiți fără a se distinge între sensuri: în greacă, naus înseamnă "navă de război", iar ploion înseamnă "navă comercială".
s Unele manuscrise omit: valurilor, subînțelegând violența izbiturii, altele au numai: valuri.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire