pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Personaje biblice
achizitionare: 05.02.2008; sursa: Pastoratie.ro

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Osea, profetul tandreții lui Dumnezeu

Numele "Hoshea", preluat în greacă prin Osae și în latină cu Osee, este forma prescurtată de la Hosha-ja, "Jahve a salvat". Aceeași semnificație are și numele Jo-shua, care în timpul post-exilic a devenit Jeshua, transcris în greacă și latină cu Jesus. Verbul jasha, prezent în numele Osea înseamnă a salva, a veni în ajutor, a scoate din pericol; același verb este prezent și în cunoscuta aclamație liturgică Hoshianna (Hosana!), care înseamnă "Vino în ajutorul nostru!".

Osea este primul din cei "Doisprezece profeți minori", unde "minori" se referă la mărimea cărților care le poartă numele și nu la importanța lor. Cu fiecare profet, de fapt, revelația divină face un salt calitativ spre universalismul mântuirii și purificarea imaginii despre Dumnezeu.

Primul loc pe care îl ocupă acest profet se datorează probabil extinderii cărții lui, cea mai amplă dintre cele douăsprezece, sau faptului că el, în momentul redactării celor Doisprezece profeți minori, era considerat profetul cel mai vechi dintre toți. Dar dacă se ia în considerare perioada în care și-a desfășurat activitatea, primul loc i-ar reveni profetului Amos.

Profilul simbolic al figurii sale istorice

Nu cunoaștem nimic despre evenimentele personale referitor la Osea, în afară de căsătoria lui simbolică. Tatăl se numea Beeri, dar nu se știe locul de origine a profetului. Întru cât activează în regatul de Nord, pare logic să ne gândim că este originar din acel ținut. Limbajul său liric, ale cărui imagini depășesc în intensitate pînă și pe cele din profetul Isaia, trădează gustul său pentru frumos și o cultură neobișnuit de elevată pentru vremea respectivă. Nu putem spune însă dacă Osea aparținea cercurilor sacerdotale ori celor profetice, sau dacă avea o meserie precisă. A fost activ pentru scurt timp, circa un deceniu, după Amos, primul dintre profeții scriitori, care printre altele a prorocit pentru o perioadă mult mai lungă decât Osea, circa 25 de ani.

Din antetul cărții deducem că a fost activ în timpul lui Ieroboam al II-lea (782-747), rege al regatului de Nord. Alături de acest rege, sunt menționați alți patru, din regatul de Sud: Ozia sau Azaria (767-739), Iotam (739-734), Ahaz (734-728) și Ezechia (728-699). Din cartea lui, rezultă că el nu a văzut apusul regatului de Nord, al cărui ultim rege se chema tot Osea (731-722), încheiat în 722 î.C. În acel timp, era activ în regatul de Sud profetul Isaia, care a primit vocația câțiva ani mai târziu decât el, mai precis în anul morții regelui Ozia (739). Spre deosebire de Isaia, însă, pentru Osea nu avem nicio povestire a vocației.

Cuvinte de foc pentru nedreptatea prosperității

În timpul lui Osea, regatul de Nord se bucura de o perioadă extraordinară de prosperitate economică și comercială, după ce Damascul a fost supus de asirieni și nu mai putea continua să prădeze sistematic Israelul; asemenea condiții de bunăstare permiteau straturilor superioare ale populației să ducă o viață de risipă și lux (condamnată de Amos cu cuvinte de foc). Mentalitatea avidă a bunăstării îi făcea pe cei bogați să uite de datoriile față de Dumnezeu și față de aproapele, ceea ce se traducea în nedreptate și asuprire, precum și într-un cult religios lipsit de suflet. Poporul, ținut în ignoranță, se îndepărtase atât de mult de Iahve, încât prefera adorarea vițelului de aur din Samaria, baalii și astartele.

Căsătoria simbolică: viața devine profeție

Osea este chemat să reprezinte această cădere față de Iahve în propria viață, în propria experiență matrimonială. Idolatria era considerată de profet o adevărată prostituție. Cartea începe astfel cu o poruncă neobișnuită din partea lui Dumnezeu adresată profetului: să-și ia de soție o prostituată sacră și să procreeze cu aceasta fii de prostituție. Ca justificare pentru această poruncă, ciudată în ochii profetului ca și în ochii noștri, se spune: "pentru că țara nu face altceva decât să se prostitueze, îndepărtându-se de Domnul" (1,2). Această acțiune simbolică, pusă la începutul activității lui Osea trebuia să fie o parabolă vie a raportului dintre Dumnezeu și Israelul infidel. Prostituata sacră sau cultuală era o prostituată de la templu care la cananei, în special la sanctuarele zeiței Astarte, se punea în slujba cultului fertilității. La origine, era o imitație pământească a căsătoriei dintre zeu și zeiță. În Dt 23,18 prostituția sacră, care probabil a găsit întotdeauna adepți în Israel, este foarte aspru condamnată. Cu o prostituată sacră ca soție, Osea putea să reproșeze Israelului, cu o evidență deosebită și în mod deosebit de drastic, scandalul prostituției lui care constă într-o continuă cădere din pactul cu Dumnezeu. Fără gestul provocator și ciudat al lui Osea, care se căsătorește cu o prostituată, nici numele simbolice date fiilor lor nu ar fi de înțeles, fiind și ei destinați să trezească o reacție de nedumerire. Primul fiu, de parte bărbătească, din porunca lui Dumnezeu se va numi Iezreel, un nume simbolic destinat să prevestească sfârșitul monarhiei, întru cât câmpia Iezreel era scenariul faptelor revoluționare și crude ale lui Ieu, când a extirpat dinastia lui Ahab (cf 2 Rg 9, 24-27; 10,11). Al doilea copil, o fetiță, se numea "Lo-Ruhama", "Nicio milostivire", pentru a spune că Iahve a repudiat Israelul și nu mai nutrea față de poporul său niciun sentiment de milostivire. Faptul că prostituata l-a înșelat pe Osea și a avut copii cu un alt bărbat, nu poate fi dedus din lectura capitolului întâi. Poate fi dedus din capitolul 3, unde se repetă că Osea trebuie să ia de soție o prostituată. A doua căsătorie, încheiată într-un timp succesiv, a fost și aceasta un gest simbolic, destinat să vestească un proces de purificare, prin măsurile luate de Osea de a o împiedica pe soție să se mai prostitueze. Oricum, în ambele cazuri femeia era întruchiparea Israelului care îl neagă pe Iahve și cade în idolatrie.

Osea, profetul iubirii lui Dumnezeu

Osea a considerat raportul dintre Dumnezeu și Israel prin prisma iubirii. La iubirea lui Dumnezeu trebuie să corespundă iubirea Israelului: "pentru că iubire vreau și nu jertfă, cunoașterea lui Dumnezeu în locul arderilor de tot" (6,6). Ca o prostituată, Israelul a încălcat în continuu pactul de iubire cu Iahve, dăruindu-se altor amanți, care erau zeii păgâni. Dacă în Amos, tema dominantă este critica socială, în Osea domină critica cultuală. Multele altare, pe care le-a construit Efraim - așa numește Osea regatul de Nord, menționând o parte pentru un tot - vor fi distruse, pentru că au devenit motiv de păcat pentru popor (8,11; 10,2). Preoților le sunt adresate acuze usturătoare (4,4), ca responsabili ai acestor activități rușinoase (6,9). Prin cuvinte aspre, Osea lovește în cultul lui Baal și în idolatrie, adică în violarea primei porunci: "Ei continuă să păcătuiască și cu argintul lor și-au făcut statui turnate, zei inventați de ei, toți lucru de mâna meșterilor. Acestora - ei spun - trebuie să le aduceți jertfe, și oamenii sărută viței de aur" (13,2). Dar Osea denunță și tristele condiții politice, pentru că regii neagă teocrația pentru a se refugia în diplomație, în militarism și viclenii. În timpul activității lui Osea, într-adevăr, au fost asasinați patru regi în regatul de Nord: succesorul lui Ieroboam al II-lea, Zaharia, succesorul acestuia, Sallum, în 747, Pekachia în 740 și Pekach, în 731.

Osea, profetul unui Dumnezeu respins

Din cauza acestor păcate, Osea vestește o judecată teribilă, din care numai convertirea mai poate aduce o cale de scăpare pentru țară. Așadar, el invită: "Întoarce-te, Israele, la Domnul Dumnezeul tău, pentru că te-ai împiedicat în nelegiuirile tale. Pregătiți cuvinte de căință și întoarceți-vă la Domnul, și spuneți-i: Iartă-ne orice fărădelege și dăruiește-ne cunoașterea binelui" (14,2). Dar profetul nu vede niciun indiciu de convertire. "Nu mai este credință, nici iubire, nici cunoaștere de Dumnezeu în țară. Toți jură strâmb, mint, ucid, fură și sunt desfrânați, iar sângele vărsat curge peste sânge. Pentru aceasta, țara e în mare jale iar cei ce o locuiesc sunt fără vlagă" (4,2-4). Cu toate acestea, Osea este luat în derâdere și batojocorit: "un nebun face pe-a profetul, omul inspirat aiurește" (9,7). Israel persistă în păcat, în ciuda tuturor dovezilor de iubire din partea lui Iahve. Rar se găsesc în Scriptură expresii atât de tandre și incisive despre iubirea lui Dumnezeu față de oameni: "Eu îi atrăgeam cu legăturile bunătății, cu lanțurile iubirii. Eram pentru ei ca părinții care ridică la obraz pe copilul lor" (11,4). Din cauza indisponibilității la convertire, Israel va suferi exilul în Assur. Privind la trecut, Osea vede în dispariția regatului de Nord ocazia unui nou început. El nu denunță numai infidelitatea prezentului, dar vestește și mântuirea. Lucrurile vor fi din nou ca odinioară, ca atunci când poporul era sclav în Egipt. Iahve l-a scos pe Israel din robia Egiptului pentru a face din el, în deșert și pe Sinai, un popor sfânt. Aceasta se va repeta cu Israelul personificat în imaginea unei femei iubite: "De aceea, iată, eu o voi atrage la mine, o voi conduce în deșert și îi voi vorbi la inimă" (2,16). Israel va fi condus la izvoarele credinței sale și condițiile ideale din timpul lui Moise se vor repeta. Atunci Dumnezeu va încheia din nou un pact, un legământ nou (2,18-25) și va face ca poporul exilat să se întoarcă în pământul său.

după Paul Maiberger – Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizată de pr. Adrian Dancă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire