pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Personaje biblice
achizitionare: 05.02.2008; sursa: Pastoratie.ro

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Ieremia, drama profeției

Numele "Irmeia(hu)" înseamnă "Iahve (-ia/iahu) să ridice (irme) din sărăcie și nevoi". Este, așadar, un nume care exprimă dorința, urarea, cererea de mântuire din asuprire. Are la bază convingerea exprimată în Ps 112,7: "Cel ce scoate din țărână pe cel sărac și ridică (iarim) din gunoi pe cel sărman".

Ieremia, al doilea din cei "patru profeți majori" a trăit într-o perioadă de mari frământări la nivel religios și politic, cu fenomene decisive precum reforma cultului sub regele Iosia în 622 î.C. și falimentul ei datorat morții tragice a regelui în bătălia de la Meghido în 609 î.C., dispariția puterii asiriene și apariția imperiului babilonez, nu în cele din urmă, distrugerea Ierusalimului de către Nabucodonosor și deportarea populației în exilul babilonic în 586 î.C.

Profilul biografic

Cartea care poartă numele său, în special capitolele 26-45, oferă multe date despre destinul acestui profet, condițiile externe dar și despre viața sa personală.

Ieremia era de neam preoțesc și s-a născut în jurul anului 650 î.C., fiul preotului Chelkia din Anatot, o cetate levitică la 6 km nord-est de Ierusalim, în teritoriul tribului lui Beniamin. În ciuda împotrivirii lui, fiind prea tânăr și incapabil să vorbească, Dumnezeu îl asigură că l-a ales să fie profet chiar mai înainte de a se fi născut: "Înainte de a te fi zămislit în pântece, eu te-am cunoscut deja, și înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit profet pentru popoare" (1,5). Din antetul cărții, chemarea lui a avut loc în jurul anului 628 î.C., drept care el a fost activ ca profet la Ierusalim timp de peste 40 de ani, până la distrugerea cetății în 586. (...) Perioada activității lui profetice este împărțită în patru etape.

Prima perioadă îmbrățișează timpul dintre vocația lui Ieremia până la reforma lui Iosia, între anii 628-622 î.C. Această primă fază a predicării profetice este cuprinsă în capitolele 1-6. Vocația de profet este strâns legată de două viziuni (1,11-19), destinate să-l conducă și mai adânc în misiunea ce i-a fost încredințată. În prima, viziunea însăși și cuvintele care o însoțesc sunt unificate pe baza sunetului sau a unui joc de cuvinte ebraice. Ieremia vede un ram de migdal (șaqed) care îi dă certitudinea că Dumnezeu "veghează" (șoqed) asupra cuvântului său ca acesta să se împlinească. În a doua viziune, Ieremia este în fața unui cazan în clocot, înclinat spre miazănoapte, din care se varsă o parte a conținutului; i se spune ca explicație că dinspre Nord se va vărsa nenorocirea asupra locuitorilor țării. Acest dușman al regatului lui Iuda, fără să fie menționat pe nume dar care mai târziu Ieremia îl va indica în Babilonia (20,4), va invada la timpul său Țara Sfântă dinspre Nord și va pedepsi cu asprime poporul necredincios prin vinovățiile sale. Această viziune simbolică pune în fața ochilor profetului, în mod drastic și înspăimântător, nenorocirea pe care trebuia să o vestească poporului său. Ieremia se teme în fața unei asemenea misiuni neplăcute și se înfricoșează pentru viața sa, dar Dumnezeu îl încurajează asigurându-l că nu i se va întâmpla nimic: "Căci iată, Eu te-am făcut astăzi cetate întărită, stâlp de fier și zid de aramă înaintea acestei țări întregi" (1,18). Dar Ierusalimul nu a dat ascultare amenințărilor și avertismentelor profetului; cuvintele lui n-au avut niciun efect. Ieremia renunță la misiunea sa, dezamăgit și întristat din cauza insuccesului, până la moartea lui Iosia, pentru a ieși din nou în public în timpului succesorului la tron, Ioiakim (609-598).

A doua perioadă a activității lui profetice cade sub domnia lui Ioiakim, până la prima cucerire a Ierusalimului în 609-597. Sunt datele cuprinse în capitolele 7-20, 26, 35-36. Imediat după întronarea lui Ioiakim, Ieremia a ținut o cuvântare provocatoare, așa numitul "discurs din templu" (7,1-5; 26,1-19). În timpul regelui precedent, templul de la Ierusalim devenise singurul sanctuar recunoscut, dar profetul, acum, în fața păcatelor poporului său, definește templul "o peșteră de tâlhari" (7,11; cf Mt 21,13), destinat la aceeași soartă ca și sanctuarul Arcei Legământului de la Șilo, distrus în jurul anului 1050 î.C. Dacă numai apropierea dintre templu și cuib de tâlhari suna a sacrilegiu, vestirea distrugerii templului apărea o blasfemie atât de gravă încât toți preoții și profeții, chiar populația însăși, căutau să-l elimine pe Ieremia. Numai intervenția câtorva bătrâni a reușit să-l salveze pe Ieremia de la moarte.

Dar nici amenințările de moarte, nici atacurile perfide n-au reușit să-l convingă pe profet să renunțe la mesajele lui de judecată. Alteori a conferit o mai mare vigoare și incisivitate la cuvinte prin acțiuni simbolice. Astfel, pentru a ilustra vizibil distrugerea Ierusalimului, a sfărâmat o oală de lut (19,1-15). La porunca Domnului, nu a putut să se căsătorească nici să aibă copii, ceea ce în Vechiul Testament era considerată o rușine. Apăsarea misiunii profetice l-a dus la limita oboselii psihologice. Zelul și angajarea cu care vestea cuvântul lui Dumnezeu, răzvrătirea și persecuția care decurgeau de aici, au creat în el o tensiune insuportabilă, cum se observă în confesiunile sale de o profunzime cu totul a parte (a se vedea, în acest sens, pentru a cita numai un exemplu Ier 20, 7-18, unde profetul ajunge să blesteme chiar și ziua în care s-a născut).

În 605 î.C., dupa victoria lui Nabucodonosor asupra faraonului Necao, stăpânirea lumii a trecut de la Egipt la Babilon, în care Ieremia individuase "dușmanul de la miazănoapte" (1,13; 6,22), destinat să săvârșească asupra Israelului judecata și pedeapsa lui Dumnezeu. Pentru că, de acum, profețiile lui începeau să se împlinească, era necesară conservarea lor, ca mărturie a validității și actualității lor. Pentru aceasta, Ieremia s-a lăsat ajutat de ucenicul fidel Baruh, un fel de "secretar", căruia i le-a dictat. Apoi, fiindu-i interzis accesul la templu, Ieremia l-a trimis pe Baruh să citească poporului sulul profețiilor în ziua de post, în speranța că va obține în cele din urmă convertirea lor. Cuvintele profetului au avut un impact enorm asupra populației și a funcționarilor, în timp ce regele Ioiakim, căruia i s-a adus sulul și i s-a citit din el, a rămas indiferent și l-a aruncat în foc. Pentru acest blestem, Dumnezeu a amenințat sfârșitul regelui și al cetății și a poruncit lui Ieremia să înlocuiască sulul ars, astfel încât Baruh a redactat un altul - tot la dictarea lui Ieremia - adăugând câteva lucruri la textul precedent (capitolul 36). Regele, însă, a emis un mandat de arestare împotriva lui Ieremia și a lui Baruh, și chiar era hotărât să-i ucidă pe amândoi - după soarta profetului Urie - dacă ajutorul lui Dumnezeu nu i-ar fi scos din pericol.

A treia perioadă a profetului Ieremia este din timpul regelui Sedecia, între prima și a doua cucerire a Ierusalimului (597-586). Despre aceste evenimente citim în capitolele 21-24; 27-29; 32; 37-39. La începutul domniei lui Sedecia se părea că tensiunea din jurul lui Ieremia era în scădere, ba chiar se bucura de o oarecare prețuire. Dar lupta împotriva lui devenea din ce în ce mai aspră și a atins punctul culminant în timpul asediului Ierusalimului. Pe plan politic, sunt anii marcați de o ciocnire tot mai grea cu marea putere a timpului, Babilonia.

După victoria lui Nabucodonosor asupra egiptenilor, regiunea siro-palestiniană a ajuns sub domnia babiloniană, iar Ioiakim a devenit vasal al lui Nabucodonosor. Dar după trei ani, a rupt raportul de dependență și după moartea lui, fiul său Ioiachin credea că poate continua aceeași politică de independență. Nabucodonosor a pornit împotriva Ierusalimului și după un scurt asediu l-a cucerit în 597. Pentru a-și arăta dreptul său de suveran și a sufoca în fașă orice răzmeriță, Nabucodonosor l-a depus pe Ioiachin, care astfel a rămas pe tron doar trei luni, și l-a înlocuit cu Matania (un fiu al lui Iosia și frate cu Ioiakim) căruia, ca semn al puterii absolute, i-a schimbat numele în Sedecia. Nabucodonosor a expoliat templul, palatul regal, iar pe Ioiachin și familia lui i-a deportat la Babilonia, împreună cu mulți funcționari, oameni buni de luptă și clasele de meșteșugari. Din Ier 52,28 rezultă un total de 3.023 de persoane, printre care preotul și viitorul profet Ezechiel.

Profetul, omul simbolismului

Sedecia, inițial s-a comportat ca un vasal fidel față de Nabucodonosor, dar apoi au înflorit tot mai mult grupările naționaliste care au impus din nou orientarea lor în politica externă și sperau să schimbe situația în favoarea lui Iuda. Ieremia, din nou, îi avertiza să nu rupă dependența de Babilonia. Printr-un gest simbolic, umbla în public purtând la gât un jug și strigând poporului și regelui: "plecați-vă gâtul la jugul regelui Babiloniei și veți scăpa cu viața" (27,12). În mod vehement, se răstea la toți acei profeți, ghicitori și visători care vorbeau de o întoarcere imediată a deportaților și de readucerea tezaurului templului furat, și în caz de neascultare față de Babilonia, vestea amenințarea cu moartea și distrugerea. (...) Chiar și în rândul deportaților în Babilonia și-au făcut apariția falșii profeți care promiteau exilaților întoarcerea în patrie într-un viitor nu îndepărtat. De aceea, Ieremia scrie o scrisoare către cei din robie, în care îi invita să se stabilească în țara exilului, pentru că robia lor avea să mai dureze încă mult timp, mai precis 70 de ani (29,1-23).

Ieremia, însă, vestește nu numai sfârșitul, dar și mântuirea. În așa numita "scriere de mângâiere" (30-31,40). Dumnezeu făgăduise să încheie un Legământ Nou cu poporul său și să scrie legea sa nu pe table de piatră, ca pe Sinai, ci în inimă, în așa fel încât omul să se simtă pornit să îl respecte din convingere interioară, în bucurie și libertate (31,31-34; 32,40).

Dar când Sedecia, într-un context care devenea tot mai amenințător, a vrut să-l consulte încă o dată pe Ieremia, profetul l-a sfătuit să se predea de bunăvoie babilonienilor, pentru a salva viața proprie și a cetății. Dar pentru că regele se temea de iudeii trecuți de partea dușmanului, nu luase nicio hotărâre în privința capitulării. Frica lui de oameni era mai mare decât încrederea în Dumnezeu. În acest fel, se îndrepta spre distrugere, târând cu sine și poporul (38,14-28). După un an și jumătate de asediu, babilonienii au reușit să facă o deschizătură în zidurile cetății, de acum epuizată de foame și mizerie, cucerind-o fără dificultate în 586 î.C. Regele Sedecia a fugit în timpul nopții împreună cu ai săi, dar în apropiere de Ierihon a fost capturat și dus înaintea lui Nabucodonosor. Acesta, mai întâi l-a constrâns să asiste la uciderea copiilor lui, apoi i-a scos ochii și împreună cu nobilii și meșteșugarii, l-a dus în robie la Babilon. Profetul Ieremia, din ordinul lui Nabucodonosor, a fost eliberat din închisoare (39, 11-14).

A patra perioadă din viața lui Ieremia acoperă spațiul restrâns de timp de la căderea Ierusalimului la șederea forțată a profetului în Egipt, despre care se vorbește în capitolele 40-44. Ieremia, eliberat a doua oară, după ce fusese din nou închis, merge la Godolia, fiul unui înalt funcționar care i-a oferit protecția sa în timpul prigoanei lui Ioiakim. Profetul alege să rămână în patrie, împreună cu săracii țării. Godolia, între timp, fusese numit guvernator al Iudeii. Cum Ierusalimul era distrus, profetul s-a dus la Mițpa, la 12 km nord de Orașul Sfânt, unde invita populația să rămână spusă regelui Babiloniei. Dar un grup de naționaliști, strânși în jurul lui Ismael, un bărbat de neam regesc, l-au asasinat pe Godolia și numeroși babilonieni care au rămas ca forță de ocupație. De frica răzbunării lui Nabucodonosor, asasinii lui Godolia au fugit de la ammoniți spre Egipt. Ieremia, căruia i-au cerut să mijlocească la Dumnezeu ca să ocrotească fuga lor în Egipt, i-a rugat stăruitor să rămână în patrie, dacă nu vor să cadă victimă a judecății lui Dumnezeu. Dar ei l-au acuzat pe Ieremia de minciună și de instigare, și l-au constrâns să fugă alături de ei luîndu-l cu sine pe Baruh. Pentru că în Egipt, iudeii au căzut din nou în idolatrie și au reluat sacrificiile la idoli, Ieremia a trebuit să le vestească drept pedeapsă pentru infidelitatea religioasă, distrugerea definitivă în Egipt. Când și în ce mod avea să se împlinească, nu știm, din lipsă de cunoștințe istorice mai precise. Nici restul vieții lui Ieremia nu ne este cunoscut, nici nu știm câți ani a mai trăit după aceste lucruri. Foarte probabil a murit în Egipt, unde a fost târât împotriva voinței lui, împărtășind astfel soarta poporului său.

În comunitatea creștină, numeroase texte ale profetului Ieremia au fost interpretate ca profeție a pătimirii lui Cristos.

după Paul Maiberger – Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizată de pr. Adrian Dancă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire