pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Personaje biblice
achizitionare: 05.02.2008; sursa: Pastoratie.ro

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Ioel, Ziua Domnului și revărsarea Duhului

Acest nume înseamnă "Iahve (Io-) este Dumnezeu (El)", aparent o afirmație tautologică dar în fond este o mărturisire de credință. Cine poartă acest nume sau îl dă copiilor, mărturisește că Iahve singur este Dumnezeu și nimeni altul. La fel și numele lui Ilie: "Eli-ia", "Dumnezeul meu e Iahve". Într-un ambient politeist unde existența multor divinități era universal acceptată, numele Ioel are și o nuanță polemică. Ioel, fiul lui Petuel este al doilea din cei "Doisprezece profeți minori". El este cunoscut mai ales pentru faptul că vorbește despre "Ziua lui Iahve" și de revărsarea Duhului lui Dumnezeu.

Contextul istoric Din oracolele scrise ale profetului Ioel, care nu sunt datate și nu menționează personaje contemporane, nu se spun nimic despre locul și timpul în care a trăit. Din câteva indicii, rezultă că forma actuală a cărții a fost scrisă la Ierusalim în secolul IV î.C. Distanța considerabilă față de robia babilonică este confirmată de motive externe, precum existența unei diaspore ebraice, liturgia numită "a celui de al doilea templu", terminat în 515 și mai presus de toate zidurile cetății reconstruite în jurul anului 445 în timpul lui Neemia. Rațiunile interne, precum limbajul și modul eshatologic al exprimării, îl plasează pe Ioel în pragul literaturii apocaliptice. Ocazia predicării lui Ioel a fost o invazie de lăcuste și o secetă catastrofală care au distrus complet toate produsele agricole și a transformat câmpia în pustiu. Profetul invită la proclamarea unei celebrări penitențiale și a unui post. În situația de necesitate care se abate asupra poporului, Ioel recunoaște "semnele timpului", adică indicii premonitoare ale judecății ce va să vie. "Este aproape ziua Domnului și vine ca o distrugere de la Cel atotputernic" (1,15). În stolul devastator al lăcustelor el vede o imagine a asaltului eshatologic actuat de o armată dușmană, care se abate asupra Ierusalimului cu o violență nemaiauzită: "Înaintea ei pământul este ca grădina Edenului, iar în urmă, e un pustiu înfricoșător, căci nimic nu-i scapă" (2,3). Vechiul motiv despre asaltul popoarelor și ziua Domnului dobândește actualitate și face să se presimtă ceva înspăimântător care va însoți catastrofa vremurilor de pe urmă (2,11).

Ziua Domnului Expresia "ziua lui Iahve", care în ebraică trebuie citit ca "ziua Domnului" (numele Iahve nu se citește, fiind înlocuit, din respect, cu "Adonai", Domnul), înseamnă că Iahve va interveni într-un moment determinat, acționând concret în interiorul istoriei. Inițial, Israelul aștepta de la această zi ceva salvific și eliberator, dar în predicarea profetului Amos (5,18-20) a devenit o zi de judecată de la care nimeni nu va scăpa. Cuvintele de mânie ale profetului Zaharia (în jurul anilor 640-610) descriu această zi de judecată destinată să se abată asupra celor păcătoși: "Zi de mânie este acea zi, zi de întuneric și obscuritate, zi de nori și de noapte grea, zi de sunete de trompetă și de alarmă în cetățile întărite și pe turnurile de la colțuri. Voi pune oamenii în spaimă și vor umbla ca orbii, pentru că au păcătuit împotriva Domnului" (1,15-17). În perioada post-exilică, ziua Domnului a devenit o zi de judecată și de răzbunare asupra lumii întregi, în fața căreia tremură nu numai Israelul dar și toate neamurile pământului. Mai mult, cosmosul întreg urmează să fie zdruncinat din temeliile sale (Is 13,6-13 are o profeție anonimă datând din secolul IV î.C.). Și Ioel prezintă asaltul popoarelor în culori apocaliptice și ziua Domnului este o catastrofă cosmică: "În fața lor pământul tremură, cerul se cutremură, soarele, luna se vor întuneca și stelele își vor pierde strălucirea" (3,4; 4,15). Mare și înfricoșătoare este ziua Domnului, cine va putea să stea împotriva ei? (cf 2,11). Numai o convertire profundă va putea schimba ziua Domnului din zi de judecată în zi de mântuire: "Întoarceți-vă la mine din toată inima, cu posturi, plâns și tânguire. Sfâșiați-vă inimile și nu hainele și întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul vostru, căci el este milostiv și îndurător, încet la mânie și plin de dragoste și îi pare rău de amenințarea nenorocirii" (2,12-13). Urmarea convertirii la Domnul este făgăduința mântuirii, iar pagubele provocate de lăcuste vor fi reparate și toți se vor bucura din nou și se vor înveseli.

Făgăduința Duhului lui Dumnezeu A doua parte a cărții, capitolele 3-4, cuprinde douăsprezece oracole despre viitor, care promit o viață nouă și salutară pentru Ierusalim și Iuda, precum și eliberarea din mâna tuturor dușamnilor. Noul raport cu Dumnezeu, pe care Ieremia l-a indicat în noul legământ și Ezechiel ca o inimă nouă, în Ioel devine revărsarea Duhului lui Dumnezeu peste tot trupul. Sfântul apostol Petru va vedea realizarea acestei făgăduințe în evenimentul Rusaliilor (Fap 2,14-21). La sfârșitul timpurilor, Spiritul lui Dumnezeu nu va mai fi privilegiul rezervat câtorva persoane carismatice dar va deveni un bun al tuturor. Urarea lui Moise (Nm 11,29) ca toți să devină profeți în poporul Domnului și ca Domnul să dea Duhul său tuturor, va deveni realitate. Atunci nu va mai fi nevoie de profeți ca mijlocitori între Dumnezeu și oameni, pentru că fiecare, fără diferență de vârstă, gen sau condiție socială, va fi în măsură să înțeleagă revelația divină. Ioel nu prorocește nimic despre mântuirea celorlalte popoare. Dimpotrivă, toate neamurile vor fi nimicite pentru că l-au disprețuit pe Dumnezeu și în lăcomia și cruzimea lor, l-au redus în sclavie pe poporul sfânt și au prădat templul Domnului. Dumnezeu sfidează popoarele la "războiul sfânt", la bătălia finală, la confruntarea definitivă, a cărei radicalitate este subliniată de inversarea faimosului oracol despre pacea finală (Is 2,4 - Mih 4,3): "Faceți din plugurile voastre săbii și din secerile voastre, lăncii" (4,10). Bătălia se va desfășura într- o vale din apropierea Ierusalimului, desemnată cu numele simbolic de Iozafat (care înseamnă "Iahve judecă"). Din secolul IV î.C. acest loc va fi identificat cu Valea Cedronului, unde mulți evrei, și astăzi, cer să fie înmormântați în așteptarea zilei judecății finale. Aici se va desfășura judecata asupra tuturor popoarelor păcătoase (4,2). În această "Vale a sentinței", în ziua Domnului, viitorul umanității va fi hotărât o dată pentru totdeauna. Judecata lui Dumnezeu devine așadar o catastrofă mondială în care cosmosul întreg va fi implicat. La fel ca în în haosul de la prima creație, pământul va fi din nou învăluit de întuneric, în timp ce Iahve, Domnul atotputernic ca un leu va rage din Sion și pământul și cerul se vor cutremura (4,16). Apoi, pentru dușmanii lui Dumnezeu va urma un sfârșit de teroare și zbucium, dar pentru poporul lui Dumnezeu va începe un timp de binecuvântare și de pace, pe un pământ de o fertilitate paradisiacă în care Iahve va locui în mijlocul poporului său. După ce mântuirea a fost dăruită tuturor popoarelor în Isus Cristos, aceste făgăduințe grandioase nutresc speranța creștinilor în viața veșnică din viitoarea împărăție a lui Dumnezeu, în care întreaga creație va ajunge la desăvârșire. Făgăduința lui Dumnezeu de a locui pentru totdeauna în mijlocului poporului său începe să se împlinească prin taina Sfintei Euharistii: Duhul Sfânt transformă pâinea și vinul în Trupul și Sângel lui Cristos pentru hrana poporului său. (Text inspirat și adaptat liber după Paul Maiberger, Marile figuri ale Vechiului Testament, Mainz 1990; tr.it., Brescia 1995).

după Paul Maiberger – Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizată de pr. Adrian Dancă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire