pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Personaje biblice
achizitionare: 05.02.2008; sursa: Pastoratie.ro

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Iudita, cei slabi nimicesc pe cei tari

Numele ei înseamnă "iudee". De altfel, termenul "iudei" vine de la tribul lui "Iuda", în ebraică "Iehuda", care de obicei este explicat ca prescurtare de la "Iehud-el", "Dumnezeu să fie preamărit".

Prin frumusețea ei, Iudita îl încântă pe șeful armatei dușmane Olofern care conducea asediul cetății ei, iar în timpul somnului îi taie capul tiranului, salvând astfel poporul de la distrugerea iminentă. În aceste rânduri este cuprinsă, pe scurt, povestirea cărții biblice care poartă numele acestei eroine, datând din jurul anului 100 î.C.

Sensul cărții Iuditei

Cartea Iuditei cuprinde numeroase incongruențe istorice și geografice, tocmai pentru că nu vrea să fie o dare de seamă a unor fapte istorice ci expunerea unuor elemente supra-istorice. Sub aspect literar, poate fi definită o scriere didactică înveșmântată cu elemente de narațiune istorică, ce urmărește să arate care sunt puterile și forțele care determină cursul istoriei. Astfel, puternicul și cruntul Olofern este expresia unei puteri mondiale sigură de sine dar dușmană a lui Dumnezeu. În contrast cu acesta, nu întâmplător este pusă o femeie slabă dar umilă și frumoasă, care reprezintă micul și asupritul popor al lui Dumnezeu. Conflictul dintre cele două personaje este bătălia dintre bine și rău, fără legătură cu un timp și un loc determinat. De aici, și licența autorului de a folosi nume și date istorice cu mare libertate, chiar dacă nu în mod arbitrar.

Cuprinsul cărții

Se povestește, așadar, cum un rege asirian cu nume babilonian, Nabucodonosor, a învins și nimict pe câmpul de bătălie pe rivalul său politic, puternicul rege al mezilor Arfacsad din Ecbatana, împreună cu toți aliații acestuia. Beat de putere și grandoare, Nabucodonosor acum revendică stăpânirea întregii lumi. Îl trimite pe Olofern, comandantul trupelor sale, cu o armată puternică, să cucerească țările pământului, gata să ucidă și să prădeze oriunde va fi întâlnit o rezistență. În timpul campaniei militare victorioase, Olofern distruge nu numai cetățile, dar și zeii dușmanilor pentru că de acum încolo toți vor trebui să-l adore numai pe dumnezeul său, Nabucodonosor. În fața acestei aramate care mărșăluiește triumfal împotriva Israelului, minusculul și neajutoratul popor al lui Iuda, condus de marele preot Ioaiakim, improvizează o rezistență armată și cere ajutor de la Dumnezeu prin post și rugăciune. Olofern reacționează cu stupoare și mânie în fața acestui mod de acțiune dar ammonitul Achior îi spune că acest popor este sprijinit de un Dumnezeu care "urăște nedreptatea" (5,17) și că, în cazul în care nu se pătează de păcat, este invincibil. Mâniat la auzul unor asemenea cuvinte, Olofern, pentru care nu există un alt dumnezeu în afară de Nabucodonosor, stăpânul a tot pământul, îl expune pe Achior pe muntele din apropierea cetății Betulia și îl abandonează în mâinile israeliților. Apoi împrejmuiește cetatea de asediu, împiedicând aprovizionarea cu apă. Când apa era deja pe terminate, locuitorii epuizați îi cer lui Ozia și mai marilor cetății să capituleze. Ozia, însă, decide să aștepte alte cinci zile, încrezător în intervenția lui Dumnezeu.

Iudita, imaginea eliberatorului divin

În acest moment intră în scenă Iudita, o văduvă frumoasă, bogată și pioasă. Cu înțelepciune și inteligență, avertizează adunarea poporului să nu-l pună la încercare pe Dumnezeu ca și cum ar fi un om și declară: "vreau să săvârșesc o faptă a cărei amintire să rămână copiilor seminției voastre din neam în neam" (8,32). Dar mai întâi îl imploră pe Dumnezeu să-i dea putere: "Căci puterea ta nu stă în numărul mare, nici tăria ta în puterea cailor, ci tu ești Dumnezeul celor smeriți, ajutorul celor mai mici, sprijinul celor slabi, adăpostul celor părăsiți, izbăvitorul celor deznădăjduiți" (9,11). Apoi, s-a îmbrăcat cu hainele cele mai frumoase și a ieșit împreună cu servitoarea ei, prefăcându-se că fuge din cetatea asediată în tabăra lui Olofern, unde toți au rămas uimiți de frumusețea ei. Olofern este atât de cuprins de fascinul ei încât promite să-i împlinească orice dorință numai să consimtă să doarmă cu el. În a patra zi, s-a organizat un mare banchet și Olofern s-a îmbătat. În timp ce dormea în cortul în care nu era decât el și Iudita, aceasta îi scoate sabia și i-a tăiat capul. Apoi, a pus capul într-un sac și a alergat spre cetate, unde putea să arate mulțimii uimite și fericite capul tăiat al lui Olofern, primind laudele lui Ozia pentru fapta ei curajoasă. A doua zi dimineață, asirienii au găsit trupul decapitat al lui Olofern și cuprinși de panică o iau la fugă. Locuitorii din Betulia năvălesc în tabăra dușmană și strâng o mare pradă. Iudita este lăudată de toți: "Tu ești slava Ierusalimului, ești mândria neapusă a lui Israel, faima neapusă a neamului nostru!" (15,9). Cât timp a trăit Iudita, niciun dușman nu a îndrăznit să amenințe Israelul.

Lectura posterității

Iudita este imagine a modului în care Dumnezeu "alege cele slabe ale lumii pentru a le face de rușine pe cele tari" (1 Cor 1,27). Potrivit cuvintelor cărții care-i poartă numele, Iudita a fost "un instrument al harului său". Aducând mântuirea și eliberarea poporului lui Dumnezeu amenințat cu distrugerea, Sfinții Părinți ai Bisericii au văzut în Iudita o profeție a Preacuratei Fecioare Maria. "Binecuvântată ești tu între toate femeile" - este salutul pe care Elisabeta îl adresează Mariei (Lc 1,42), viitoarea mamă a lui Isus, dar care păstrează un ecou din laudele lui Ozia adresate Iuditei: "Ești binecuvântată de Dumnezeu, Cel preaînalt, înaintea tuturor femeilor de pe pământ" (13,17). Cu toate acestea, pentru creștini o femeie care taie capul unui bărbat trezește mai degrabă o impresie apăsătoare și repulsie. Dar Iudita este o eroină gândită ca o figură supra-istorică, și gestul ei de cruzime ar trebuie interpretat în sens simbolic și supra-istoric: capul este tăiat răului, dușmanul lui Dumnezeu și al poporului său, căruia îi este luată astfel orice putere de distrugere.

după Paul Maiberger – Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizată de pr. Adrian Dancă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire