pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Sf. Tereza de Lisieux: viața este iubire
Antonio Maria Sicari

achizitionare: 29.07.2003; sursa: Părinții Carmelitani Desculți

Inapoi la cuprins

TEREZA PRUNCULUI ISUS ȘI A SFINTEI FEȚE

Începând cu 10 ianuarie 1889, Tereza Pruncului Isus (acesta este numele pe care l-a primit în mânăstire) a adăugat numelui său un "titlu" nou: "a Sfintei Fețe". Ce se întâmplase? De ce să legi Copilăria lui Isus direct cu Pătimirea sa (într-atât că ea scria cele două titluri fără conjuncția și)? Chiar în timpul acela tatăl Terezei cădea în prada unei boli care, din când în când, îi tulbura mintea. El îi oferise Domnului viața sa, ca și fiicele, și accepta răbdător acea boală umilitoare pe care dureros o conștientiza. În momentele cele mai triste, fiicele îl vedeau acoperindu-și fața cu o batistă ca și cum s-ar fi rușinat să se facă văzut în acea stare. Tereza - care ceruse să poată participa la suferințele lui Isus - n-a crezut niciodată că se poate suferi atât de mult, ca atunci când și-a văzut tatăl astfel. Dar iată: chipul tatălui era ca cel pe care Isus l-a lăsat întipărit în vălul Veronicăi: un chip marcat de suferință și de umilință, cu ochii lăsați, ascultători. Atunci Tereza a înțeles că misterul copilăriei lui Isus se extindea până pe Cruce: acolo își atingea culmea ascultarea cu care El a acceptat să se facă om din Iubire pentru noi.

Astfel, în timp ce Tereza se consacra misterului copilăriei lui Isus, tatăl - care o condusese la Tatăl ceresc - îi dădea ultima învățătură devenind și el, bătrânul suferind, "copilul bunului Dumnezeu", dar și el pe cruce.

Cei trei ani de martiriu ai Tatălui mi se par cei mai plăcuți, cei mai fructuoși ai întregii noastre vieți, nu i-aș da pe toate extazurile și revelațiile Sfinților; inima mea se revarsă de recunoștință gândindu-mă la acea comoară inestimabilă care trebuie să trezească Îngerilor din curtea Cerească o sfântă invidie.

(Manuscrisul A)

(Tata) purta pe chipul său venerabil, pe capul său de-acuma alb, semnul încercării glorioase... Așa cum Fața Adorabilă al lui Isus a fost acoperit în timpul Pătimirii, la fel și fața servitorului său fidel trebuia să fie acoperită în zilele durerii, pentru a putea străluci în Patria Cerească la Domnul său, Cuvântul Etern!...

(Manuscrisul A)

Dragă Celina,

Isus arde de iubire pentru noi. Tu să contempli Fața sa adorabilă! Contemplă acei ochi stinși și aplecați! Contemplă acele răni! Contemplă-l pe Isus în Fața sa Sfântă și vei vedea cum ne iubește.

Sora Tereza a Pruncului Isus și a Sfintei Fețe.

(Scrisoarea 87, din 4 aprilie 1889)

Pentru sărbătoarea surorii și Superioarei sale, în 1894, Tereza pictează un tablou: Visul Pruncului Isus și scrie și explicația: este Mirele - Copil (Isus) care se joacă în leagăn cu florile oferite de Mireasa - Copilă (Biserica-Tereza). Dar adoarme și visează pentru ea un cadou și mai mare: își visează "Patima" sa, când îi va da toată iubirea lui:

Jucându-se cu florile pe care mireasa lui iubită i le-a adus la iesle, Isus se gândește la ceea ce va face pentru a-i mulțumi. Acolo sus, în grădinile cerești, îngerii, servitorii Pruncului Divin, împletesc deja coronițele pe care inima sa le-a păstrat pentru iubita lui. Între timp s-a făcut noapte. Luna își trimite raza argintată iar dulcele Prunc Isus adoarme... Mânuța sa nu dă drumul florilor care l-au înveselit pe timpul zilei și inima sa continuă să se gândească la fericirea miresei sale iubite. Pe neașteptate, El întrezărește în depărtare niște obiecte care nu seamănă deloc cu florile primăvăratice. O cruce!... O suliță!... O coroană de spini!... Și totuși Pruncul Divin nu tremură. Iată ce alege pentru a arăta miresei sale cât o iubește!... Dar nu e încă destul: chipul său copilăresc și așa de frumos, el îl vede desfigurat, sângerând!... de nerecunoscut!... Isus știe bine că mireasa Lui îl va recunoaște mereu, că va rămâne alături de el, când toți îl vor părăsi; astfel Pruncul Divin zâmbește acestei imagini însângerate, zâmbește și la cupa plină cu vinul care face să înflorească feciorii. Știe că în Euharistia sa, ingrații îl vor părăsi, dar Isus se gândește la iubirea miresei sale, la gingășiile ei. Vede florile virtuților ei care parfumează Sanctuarul și Pruncul Isus continuă să dormiteze dulce...Așteaptă ca umbrele să apună, ca noaptea vieții sale să fie înlocuită de ziua strălucitoare a eternității! Atunci îi va înapoia Isus iubitei sale florile pe care ea i le-a dăruit pe pământ. Atunci își va întoarce către ea Fața Divină radiind de glorie și o va face pe mireasa lui să guste etern dulceața inefabilă a sărutului său divin!

(Scrisoarea 156, din 21 ianuarie 1894)
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire