pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Sf. Tereza de Lisieux: viața este iubire
Antonio Maria Sicari

achizitionare: 29.07.2003; sursa: Părinții Carmelitani Desculți

Inapoi la cuprins

COPILĂRIA ESTE EXPUSĂ DURERII ȘI MIRACOLULUI

Toți știu că Tereza este Sfânta "copilăriei spirituale" și mulți se gândesc că doctrina sa este legată de experiența privilegiată pe care a trăit-o în familia sa sfântă. Dar copilăria Terezei nu a fost numai candoare și inocență, a fost și suferință (cum se întâmplă adesea copiilor). Rana morții mamei a fost incurabilă și s-a repetat când sora mai mare, care a avut mereu grijă de ea, a lăsat-o să intre în mânăstirea carmelitană din Lisieux. Tereza nu avea încă 10 ani și a reacționat cu o boală nervoasă care a condus-o aproape de moarte. S-a vindecat pentru că toată lumea, strânsă în jurul tatălui, s-a rugat Sfintei Maria până când i-au smuls un miracol și un zâmbet, dar a rămas fragilă și nesigură. Educația copiilor este mereu un miracol.

Iată povestirea Terezei:

Pe la sfârșitul anului am fost cuprinsă de o durere continuă de cap (...). Într-o seară unchiul m-a luat cu el și mi-a povestit de Mama, de amintirile trecute, cu o bunătate care m-a mișcat profund și m-a făcut să plâng; în aceeași seară, în timp ce mă dezbrăcam, am fost cuprinsă de un tremur ciudat; crezând că mi-e frig, mătușa mea m-a înfășurat cu pături și mi-a pus sticle calde, dar nimic nu putea să-mi diminueze agitația care a durat toată noaptea (...).

Nu știu cum să descriu o boală atât de ciudată... spuneam și făceam lucruri pe care nu le gândeam, aproape mereu părea că sunt în delir și spuneam cuvinte fără sens, și totuși sunt sigură că nu am fost lipsită de rațiune nici un moment... De multe ori păream leșinată, pentru că nu făceam nici cea mai mică mișcare... totuși auzeam tot ce se spunea în jurul meu și încă îmi amintesc totul. Mi s-a întâmplat o dată să stau mult fără să pot deschide ochii și să-i deschid un moment în timp ce mă găseam singură...

Eram în frumoasa lună mai, toată natura se împodobea cu flori și emana veselie, numai "floricica" zăcea și părea ofilită pentru totdeauna... Totuși avea un Soare alături de ea, acest Soare era Statuia miraculoasă a Sfintei Maria... și de multe ori, foarte des, floricica își îndrepta corola spre acel Astru binecuvântat...

Dintr-o dată, Maria mi-a apărut frumoasă, așa de frumoasă că niciodată nu mai văzusem ceva atât de frumos, chipul său emana o bunătate și o gingășie de nespus, dar ceea ce m-a pătruns până în adâncul inimii a fost zâmbetul încântător al Mariei. Atunci toate suferințele mele au dispărut, două lacrimi mari au țâșnit din ochi curgându-mi liniștit pe obraji, dar erau lacrimile unei bucurii perfecte... Ah! M-am gândit, Maria mi-a zâmbit, cât sunt de fericită!...

(Manuscrisul A)
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire