pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Sf. Tereza de Lisieux: viața este iubire
Antonio Maria Sicari

achizitionare: 29.07.2003; sursa: Părinții Carmelitani Desculți

Inapoi la cuprins

TATĂL ÎȘI ÎNCREDINȚEAZĂ FIICA PĂRINTELUI CERESC

Mulți adulți - din familie și dintre preoți - nu înțelegeau de ce o fetiță atât de tânără ("încă un copil!") voia să intre într-o mânăstire de clauzură. Dar tatăl a înțeles. El a știut mereu că sarcina lui era aceea de a-și conduce copiii spre Tatăl care este în ceruri și să-i încredințeze în mâinile lui. Și acum acel moment sosise. Tereza a vorbit cu tatăl ei pe 29 mai 1887. La începutul acelei luni, Louis Martin suferise deja un prim atac trecător de paralizie.

Nu știam ce modalitate să folosesc pentru a-i dezvălui Tatălui meu vocația mea... Cum să-i vorbesc ca s-o lase pe regina lui, tocmai lui, care-și sacrificase deja cele trei fiice mai mari?... Totuși trebuia să mă hotărăsc, aveam aproape 14 ani jumătate, numai șase luni ne mai despărțeau de frumoasa noapte de Crăciun în care hotărâsem să intru la mânăstire, la aceeași oră la care, cu un an înainte, primisem "harul meu".

Pentru a-mi face marea destăinuire, am ales ziua de Rusalii: toată ziua i-am implorat pe Sfinții Apostoli să se roage pentru mine ca să-mi inspire cuvintele pe care trebuia să le spun... Nu erau chiar ei cei care trebuiau s-o ajute pe fetița timidă pe care Dumnezeu o destinase să devină apostolul apostolilor cu rugăciunea și cu sacrificiul?... Doar după-masă, la întoarcerea de la vespere, am găsit ocazia de a vorbi cu Tatăl meu iubit. Se așezase pe marginea cisternei și acolo, cu mâinile împreunate, contempla minunile naturii: soarele, al cărui foc își pierduse ardoarea, făcea să strălucească vârful pomilor înalți, unde păsărelele cântau bucuroase rugăciunea de seară. Chipul frumos al Tatei avea o expresie cerească, simțeam că pacea îi inunda inima. Fără să spun vreo vorbă, m-am așezat lângă el, cu ochii deja în lacrimi; el m-a privit cu gingășie, mi-a luat capul în mâini și mi l-a sprijinit pe inima sa spunându-mi: "Ce ai, regina mea mică?... spune-mi...". Apoi ridicându-se, ca pentru a-și ascunde emoția, a început să se plimbe încetișor cu mine, ținându-mi mereu capul pe inima sa.

Printre lacrimi i-am destăinuit dorința mea de a intra în Carmel: atunci lacrimile sale au început să se amestece cu ale mele, dar nu a rostit nici un cuvânt ca să mă îndepărteze de vocația mea, s-a mulțumit pur și simplu să-mi atragă atenția că eram încă foarte tânără pentru a lua o hotărâre atât de mare. Dar eu mi-am apărat așa de bine cauza, că el, cu natura sa simplă și dreaptă, s-a convins imediat că dorința mea era a lui Dumnezeu însuși și, în credința lui profundă, a exclamat că Bunul Dumnezeu îi făcea o mare onoare cerându-i-le astfel pe fiicele lui.

Am continuat mult timp plimbarea noastră; inima mea, alinată de bunătatea cu care incomparabilul meu Tată primise secretele ei, se revărsa cu dulceață în a sa. Tatăl părea să se bucure de acea bucurie liniștită pe care-l dă sacrificiul consumat, mi-a vorbit ca un sfânt și aș vrea să-mi amintesc cuvintele lui pentru a le scrie aici, dar din ele nu am păstrat decât o amintire prea suavă pentru a o putea exprima.

Ce îmi amintesc perfect a fost gestul simbolic pe care iubitul meu Rege l-a făcut fără să-și dea seama. Apropiindu-se de un zid nu foarte înalt, mi-a arătat niște floricele albe asemănătoare crinilor în miniatură și, luând una din acele flori, mi-a dat-o explicându-mi cu câtă grijă Bunul Dumnezeu o făcuse să se nască și o păstrase până în ziua aceea. Auzindu-l vorbind, credeam că ascult povestea mea, atât de mare era asemănarea dintre ce făcuse Isus pentru mica floare și mica Tereza.

(Manuscrisul A)
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire