pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Ambrozie (340-397)
7 decembrie (calendarul latin)
7 decembrie (calendarul bizantin)

După ce Constantin cel Mare a dat libertate Bisericii creștine prin edictul de la Milano din anul 312, membrii marilor familii romane au continuat să ocupe funcții însemnate în conducerea de stat și mulți dintre urmașii lor, devenind creștini, au ajuns să îndeplinească un rol hotărâtor în cadrul Bisericii și astfel au contribuit la armonizarea relațiilor dintre imperiul roman și Biserică. În această situație se află Sfântul Ambrozie.

Ambrozie era fiul prefectului Galiei și s-a născut în orașul Treviri, astăzi Trier, Germania, în jurul anului 340. A făcut studii literare și juridice, și a început să cerceteze învățătura creștină, deoarece, conform obiceiului de atunci nu a fost botezat în copilărie. Sora lui, Marcelina, după primirea botezului a îmbrăcat vălul fecioarelor consacrate lui Dumnezeu, în anul 353, pe când Ambrozie avea treisprezece ani. Acesta, după terminarea studiilor a practicat câțiva ani avocatura, și la vârsta de 34 de ani a ajuns guvernator al provinciilor Emilia și Liguria, din nordul Italiei, cu sediul la Milano.

În primăvara anului 374 a murit episcopul de Milano și creștinii s-au adunat să aleagă un succesor, dar discuțiile între arieni și catolici au ajuns la adevărate certuri, care au făcut necesară intervenția guvernatorului. Ambrozie a luat cuvântul și într-un discurs înflăcărat a potolit spiritele, restabilind ordinea. În tăcerea care a urmat, deodată s-a auzit un glas de copil: "Ambrosius episcopus!". Cuvântul a fost reluat de întreaga mulțime, și cu toată împotrivirea lui Ambrozie s-a cerut ratificarea din partea episcopilor apropiați și a împăratului, care au căzut de acord asupra acestei alegeri. La 24 noiembrie Ambrozie a fost botezat, apoi a fost sfințit episcop, și la 7 decembrie 374 a fost consacrat episcop și înscăunat episcop de Milano.

Pentru a-și completa cultura teologică a studiat intens operele lui Origene, pe sfinții părinți greci și în deosebi Sfânta Scriptură, pe care a învățat-o aproape pe de rost. Ambrozie nu a devenit un intelectual propriu zis, dar a fost un foarte bun păstor sufletesc și un administrator neîntrecut al bisericii sale. A câștigat încrederea tinerilor împărați Grațian și Valentinian al II-lea, precum și a nemilosului Teodosie I, care preferau să locuiască la Milano; el le era părinte spiritual și nu a ezitat să-l oprească pe Teodosie I de a intra în biserică după masacrul de pedepsire a populației din Tesalonic, până când nu a făcut pocăință publică. Prin inteligența sa, prin bunătatea și manierele sale foarte delicate, prin darul de orator și geniul său politic, Ambrozia a fost omul trimis de Providență în acel timp de formare a Bisericii ca instituție publică de sine stătătoare.

Activitatea zilnică a lui Ambrozie era îndreptată în primul rând spre buna păstorire a comunității sale. Pentru poporul său el pregătea săptămânal una sau două omilii, compunea cântări și poezii, se îngrijea de asistența celor săraci și lipsiți, nu cruța nimic pentru a da strălucire lăcașurilor sfinte și cultului divin. Sfântul Augustin, ascultător nelipsit al predicilor sale, mărturisește în "Confessiones" că elocvența episcopului de Milano era cuceritoare și tonul "acestui apostol al prieteniei" era de neuitat.

Cărțile publicate de el și ajunse până la noi nu sunt decât transcrieri grăbite și rezumate ale discursurilor sale. Celebrele sale "Comentarii exegetice", au fost mai întâi predicate în fața comunității din Milano și apoi adunate în volume. Se simte tonul familiar al păstorului care se adresează cu simplitate turmei sale. Se aud bătăile inimii unui mare episcop care reușește să miște inimile ascultătorilor cu argumente im-presionante. Ca unui bun păstor, îi place să audă poporul cum cântă. A compus mai multe imnuri, dintre care câteva se păstrează și astăzi, cum sunt imnurile "Aeterne remm Conditor" și "Veni rederemptor omnjum". El a introdus îa Occident cântarea alternativă a psalmilor. De la Sfântul Ambrozie au rămas scrieri dogmatice, scripturistice, tratate de morală, de ascetism și 91 de scrisori. A rămas de asemenea și o scriere ce nu are legatură directă cu predicarea evangheliei: "De oficiis ministrorum", un titlu pe care l-a folosit și Cicero. Reconsiderând toate ideile expuse de scriitorul roman, Ambrozie demonstrează că religia creștină poate asimila, fără a fi în primejdie să altereze mesajul său, toate valorile naturale pe care lumea păgână, în deosebi cea romană, a știut să le exprime.

După douăzeci și trei de ani de păstorire, la vârsta de numai cincizeci și șapte de ani, Ambrozie se stinge în ziua de 4 aprilie 397, dar cuvântul său aprins luminează și astăzi, fiind unul dintre marii Sfinți Părinți ai Bisericii.

Numele personal Ambrozie, cu forma feminină Ambrozia, provine din limba greacă și are la origine cuvântul ambrosios - nernuritor; acesta este compus din particula negativă "a" și rădăciaa mbrotos = muritor, care alăturate dau adjectivul ambrotos = nemuritor - ce se atribuie zeilor. Aceeași origine o are și denumirea ambrozia, hrana aromată a zeilor, hrană ce le dădea nemurirea și tinerețea veșnică. Ca nume personale, în limba româna se întîlnesc și formele: Amvrozie, Ambroze, Brosu, Ambruș. Sfântul Ambrozie a descoperit izvorul adevăratei nemuriri și a avut bucuria de a le arăta și altora drumul spre el.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire