pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfânta Francisca Romana (1384-1440)
călugăriță

9 martie (calendarul latin)

Sfânta Francisca Romana s-a născut dintr-o familie nobilă din Roma - prenumele și numele ei umplu un rând întreg: Francesca Bussa de Buzis de Leoni -, dar ceea ce au făcut-o cunoscută și iubită atât de către contemporani cât și mai târziu, sunt calitățile deosebite cu care Dumnezeu a înzestrat-o. Deși a trăit în îndepărtatul secol al XIV-lea, este atât de familiară și astăzi locuitorilor din Roma, încât cei mai mulți tineri preferă să își celebreze cununia lor religioasă în biserica dedicată Sfintei Francisca Romana, biserică aflată aproape în centrul străbunelor Foruri Imperiale.

Francisca, numită familiar Franceschella sau Ceccolella, a văzut lumina zilei la Roma, în anul 1384. Deși a crescut într-o familie nobilă și bogată, încă de mică a nutrit în suflet dorința de a se încredința lui Dumnezeu într-o mănăstire, dar nu a putut să se sustragă de la alegerea pe care au făcut-o părinții ei, potrivit obiceiului din acele vremuri.

Cu toate că părinții l-au ales pe viitorul soț, căsnicia ei avea să fie foarte fericită. Tânăra soție - avea doar treisprezece ani - s-a căsătorit cu Lorenzo de Ponziani, un tânăr la fel de nobil și bogat, și împreună au locuit în casa lui din Transtevere, unul dintre cele mai frumoase cartiere ale Romei. A primit cu modestie și simplitate marile daruri pe care viața i le oferea, iubirea soțului, titlurile nobiliare și bogățiile lui, și pe cei trei fii născuți din căsnicia lor. Acestor trei copii le-a dăruit total iubirea ei atentă și nespus de gingașă. Pentru aceasta, durerea i-a fost cu atât mai mare când a trebuit să se despartă de ei; a suportat-o însă cu liniște și fermitate. Mai întâi i-a murit un copil încă în fragedă vârstă; nu peste mult încetează din viață altul, reînnoindu-i rana inimii care mai sângera de la prima lovitură. Între timp, orașul Roma suferea contra-loviturile dureroase provocate de așa numita Schismă din Occident, care dusese la apariția mai multor antipapi. Împotriva unuia dintre aceștia a declarat război regele din Napoli, Ladislau de Anjou, care de două ori a invadat Roma. Războiul a lovit-o direct și pe Francisca, al cărei soț a fost grav rănit, și copilul i-a fost luat ostatic. Aceste nenorociri nu i-au frânt tăria sufletului, care era susținut de prezența misterioasă și eficace a îngerului său păzitor. Printr-un favor extraordinar al Iui Dumnezeu, Francisca Romana îl vedea pe îngerul păzitor și conversa cu el.

Palatul lui Lorenzo și al Franciscăi era ținta spre care se îndreptau toți nevoiașii și năpăstuiții vieții. Francisca dovedea o generozitate princiară față de toți, împărțind cu dărnicie bunurile de care dispunea, pentru a ușura suferințele altora, fără însă a se gândi la durerile și lipsurile ei. Pentru a lărgi câmpul de activitate al carității sale, în anul 1425 a întemeiat o asociație religioasă cu persoanele dornice de a renunța la comoditățile vieții și a se dedica operelor de ajutorare a săracilor; asociația s-a numit Congregația oblatelor Olivetane, de la Sfânta Maria cea Nouă, acesta fiind numele bisericii în care participau la slujbele religioase. Mai târziu, Francisca a cumpărat pentru ele palatul numit Turnul oglinzilor iar asociația s-a numit Congregația oblatelor Olivetane de la Turnul oglinzilor. La trei ani după moartea soțului, însăși Francisca a cerut să fie primită în congregația oblatelor. În ziua de 9 martie 1440, Dumnezeu a chemat sufletul ei plin de iubire față de cei sărmani spre a primi răsplata făgăduită celor milostivi. Rămășițele pământești au fost depuse timp de trei zile în biserica Sfânta Maria cea Nouă - acum numită Sfânta Francisca Romana. O cronică din acea epocă ne relatează că tota civitas (întreaga cetate), toată Roma a venit lângă sicriul cu trupul neînsuflețit pentru a aduce un solemn tribut de prețuire și recunoștință aceleia pe care o vor considera apoi patroană a lor. Biserica a ridicat-o la cinstea sfintelor altare în anul 1609.

* * *

După ce Sfântul Francisc din Assisi a dat numelui său aureola biruinței spiritului asupra trupului, a păcii asupra răzbunării și a iubirii asupra urii, numele de Francisc a început a fi foarte frecvent folosit. Mulți părinți au dorit ca și femeile să poată beneficia de protecția Sărăcuțului din Assisi și au creat forma Francisca. Este și cazul părinților Sfintei Francisca Romana. La originea acestor cuvinte se află numele de Francus dat de romani tribului germanic care a cucerit provincia Gallia. Având în vedere curajul și dragostea de libertate a francilor, francus a devenit sinonim cu om liber, nesupus constrângerilor violente. Un ecou al acestui înțeles se păstrează în cuvintele: franchețe=calitatea de a spune adevărul fără a te lăsa derutat de reacții violente posibile; franc, cu înțelesul de deschis, sincer. Ca nume de persoane feminine, în limba română a existat și forma Freanță - din care a rămas Rențea. Sfinții și sfintele care au purtat numele având la origine cuvântul francus=liber, îndrăzneț, cinstit, neprefăcut, ne dovedesc cu prisosință că adevărata libertate și frumusețe a vieții izvorăsc din acceptarea cu sinceritate a adevărului că omul este om numai în măsura în care face ca în viața lui să apară chipul lui Dumnezeu. Isus spunea: "Singur adevărul vă va face liberi".

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire