pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Vincențiu Ferreri (1350-1419)
preot

5 aprilie (calendarul latin)

«Bea din apa maestrului Vincențiu!» - se spune în Spania, când vrei să recomanzi cuiva tăcerea. Expresia este în legătură cu un sfat înțelept și neobișnuit dat de Sfântul Vincențiu unei femei care îl rugase să o învețe ce să facă pentru a-l liniști pe soțul ei, un om brutal și foarte certăreț. «Ia această sticluță cu apă - îi răspunse sfântul - și când soțul se întoarce de la lucru, ia o sorbitură bună și ține-o în gură cât de mult vei putea». Evident, era singurul mijloc de a o ajuta pe femeie să își țină gura închisă și astfel să nu mai arunce soțului ei vorbe înțepătoare.

Anecdota amintită aruncă o rază de simpatie umană asupra acestui neînduplecat biciuitor al moravurilor contemporanilor săi, care i-au dat numele de «înger al Apocalipsului», deoarece în predicile sale obișnuia sa amenințe cu pedepsele și nenorocirile de pe urmă.

Vincențiu s-a născut la Valencia, Spania, în anul 1350. La vârsta de șaptesprezece ani a terminat studiile de filosofie și teologie cu atât de mare succes, încât profesorii săi l-au încadrat imediat în corpul profesoral. Nu după mult timp a cerut să fie primit în mănăstirea călugărilor dominicani (care urmează Regula dată de Sf. Dominic, și se dedică în chip deosebit activității de predicare), și în anul 1378 a fost sfințit preot. Anul 1378 este începutul marii schisme din Occident (1378-1429); reședința papilor a fost transferată la Avignon, în Franța; au început să se afirme două serii de papi: unii la Avignon, alții la Roma, și uneori au existat chiar trei papi, concomitent, fiecare afirmând că este singurul legitim. Biserica era împărțită în două; chiar oameni sfinți și învățați, deplângând ruptura intervenită, nu întotdeauna au reușit să își mențină atașamentul față de Roma. Însuși Vincențiu Ferreri a fost de partea papei nelegitim. Buna credință a lui Vincențiu este dovedită de faptul că a luptat până la limitele posibilului pentru a elimina neînțelegerile și a restitui Bisericii unitatea.

A străbătut întreaga Europă și prin predicile sale energice și înflăcărate a pus în mișcare mulțimile de credincioși, atrași de un fenomen cu totul neobișnuit: predicatorul cunoștea doar limba madrilenă, dialectul castilian, limba latină și puțină ebraică învățată la școală; cu toate acestea, era perfect înțeles de credincioșii din diferitele țări în limba lor de baștină, repetându-se astfel minunea din ziua Rusaliilor.

Vestitor credincios și neînfricat al învățăturii creștine, chiar și la o vârstă mai înaintată, Vincențiu își regăsea toată energia tinerească îndată ce se urca pe amvoanele bisericilor, sau pe tribunele improvizate în piețe, când bisericile nu mai puteau cuprinde mulțimile ce se revărsau ca apele; și totuși, el nu își încuraja auditoriul și nu îl lingușea cu promisiuni și îndemnuri la speranță deșartă, dar biciuia aprig viciile, în cuvinte de dojană și amenințare. Între timp, se ține un mare Sinod la Constanza (astăzi Konstanz, în Germania), în anul 1414, și prin alegerea Papei Martin al V-lea se începe opera de refacere a unității Bisericii. Vincențiu străbate nordul Franței, însuflețit de dorința de a pune capăt războiului de 100 de ani (război între Franța și Anglia, 1337-1453, pentru stăpânirea asupra unor teritorii, care a adus mari pierderi), dar în ziua de 5 aprilie 1419, în timpul unor misiuni la Vannes, în Bretagne, Franța, părăsește pământul atât de frământat sub stăpânirea urii și a lăcomiei, pentru a intra în lumina și odihna veșnică. După 36 ani, Papa Calist al III-lea îl ridică la cinstea sfintelor altare. A lăsat amintirea unui predicator excepțional, aproape totdeauna vehement și dur; asprimea lui însă nu era manifestarea unui temperament nestăpânit, ci expresia dragostei lui față de Dumnezeu, al cărui chip în sufletele oamenilor îl vedea amestecat cu valurile năpraznice ale corupției și urii, gata de a se îneca; și atunci striga puternic, asemenea mamei care își vede copilul în primejdie de a fi mușcat de viperă: nimeni o condamnă, ci îi admiră iubirea și curajul.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire