pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Toma de Aquino (1225-1274)
preot și învățător al Bisericii

28 ianuarie (calendarul latin)

Toma s-a născut spre sfârșitul anului 1225 în familia contelui de Aquino, în castelul Roccasecca. La vârsta de 18 ani a intrat în Ordinul Predicatorilor al Sfântului Dominic; și aceasta împotriva voinței tatălui său și a fraților săi, care au încercat chiar să-l răpească din mănăstire. Și-a completat formația culturală la Colonia, la școala Sfântului Albert cel Mare și la Paris. În centrul universitar parizian a devenit docent în filosofie și teologie; a mai predat la Orvieto, Roma și Napoli.

Liniștit și tăcut (la Paris era poreclit "boul mut"), cu o constituție de obez, fire contemplativă și dăruit rugăciunii, respectuos față de toți și iubit de toți, Toma era mai presus de toate un intelectual. Fără încetare cufundat în studiu, adesea pierdea noțiunea timpului și a spațiului. Odată, pe când traversa marea într-o corabie, nu și-a dat seama nici de furtuna teribilă ce se iscase, nici de legănarea primejdioasă a corabiei, atât era de cufundat în lectură. Lecturile pe care le făcea nu au rămas sterile, nici nu au format un scop în sine. Deviza lui: "contemplata alis tradere" - "să împărtășești altora rodul reflexiilor tale", s-a concretizat într-un număr mare de cărți, realizate aproape în mod miraculos, dacă ținem seama că moartea l-a cules încă de tânăr, la vârsta de 48 de ani.

A murit în dimineața zilei de 7 martie 1274, în mănăstirea cisterciană din Fossanova, în drum spre Conciliul Ecumenic din Lyon, convocat de Papa Grigore al X-lea. Opera lui cea mai însemnată este "Summa Theologica" - "Enciclopedia teologiei", scrisă într-un stil simplu și precis, cu o limpezime de cristal, susținută de o extraordinară putere de sinteză. Când în anul 1323 Papa Ioan al XXII-lea l-a înscris în catalogul sfinților, s-au găsit unii care să obiecteze că Toma nu a făcut minuni nici în viață, nici după moarte; Papa le-a răspuns cu o frază rămasă celebră: "câte propoziții teologice a scris, tot atâtea minuni a săvârșit".

Începând din secolul al XV-lea, a fost numit "Doctor Angelicus" - "Doctor îngeresc". Rolul fundamental pe care îl acordă inteligenței nu se transformă într-un intelectualism abstract, scop în sine însuși. Gândirea este condiționată de iubire și iubirea condiționează gândirea. Dante, unul dintre primii tomiști, traduce astfel în poezie conceptul tomist de inteligență - beatitudine: "Lumină intelectuală plină de iubire - iubire de adevăr plină de bucurie...". Gândirea Sfântului Toma a fost timp de secole baza formării filosofice și teologice a seminariștilor, și în timpurile noastre a cunoscut o puternică înflorire prin opera Papei Leon al XIII-lea și a filosofului francez Jacques Maritain. Pe lângă marea "Summa", lucrările mai mici teologice, pastorale și spirituale rămân mereu actuale și sunt în continuare retipărite.

* * *

Numele Toma, purtat și de apostolul care și-a meritat supranumele de "necredinciosul", este de origine ebraică și înseamnă "geamănul". Este posibil ca apostolul lui Isus să fi avut un frate geamăn, lucru pe atunci rar și considerat semn divin; faptul i-a permis ca între apostoli să se definească cu acest calificativ. Nu este exclus ca acest nume să ne sugereze ideea că un creștin prin botez devine frate geamăn al lui Cristos; un gând dătător de lumină și curaj.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire