pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Beda Venerabilul (672-735)
preot și învățător al Bisericii

25 mai (calendarul latin)

Numele Beda în limba saxonă înseamnă rugăciune. Sfântul Beda, «părintele învățământului englez» - cum l-a numit istoricul Burke, - a murit la virsta de 63 de ani în mănăstirea din Jarrow, Anglia, după ce a dictat ultima pagină a ultimei sale cărți și a recitat rugăciunea «Gloria Pairi»: «Slavă Tatălui, și Fiului și Sfântului Duh, precum era la început, și acum, și pururea și în vecii vecilor. Amin».

Era ajunul sărbătorii Înălțării Domnului, 25 mai 735. «Am trăit destul - spunea atunci când a simțit că se apropie moartea - și Dumnezeu mi-a hărăzit o viață bună». Beda, născut în 672 dintr-o familie de simpli muncitori, și-a desăvîrșit formația sufletească și culturală în două mănăstiri benedictine, din Wearmouth și din Jarrow, unde a fost sfințit preot la vîrsta de 22 de ani.

Cele mai mari satisfacții ale vieții sale au fost exprimate de el în trei cuvinte: discere, docere, scribere: să cunoască el însuși, să învețe pe alții și să scrie. Cea mai mare parte a operelor sale scrise au în vedere învățământul. A scris mult în domeniul filozofiei, istoriei, aritmeticii, gramaticii, astronomiei, muzicii, medicinei, urmând astfel exemplul spaniolului Isidor de Sevilia. Dar mai presus de toate, Sfântul Beda este un teolog care își expune cunoștințele într-un limbaj curgător și limpede, pe înțelesul tuturor. El este unul dintre părinții culturii ce a urmat după dânsul, exercitând, prin școala din York și prin școala lui Carol cel Mare, o influență hotărâtoare asupra întregii culturi europene.

Între monumentele cele mai însemnate ale istoriografiei se află cartea sa «Historia ecclesiastica gentis Anglorum» - «Istoria bisericească a neamului englezilor»; pentru această lucrare a meritat să fie proclamat, în Sinodul de la Aquisgrana (Aix-la-Chapelle, astăzi Aachen, Germania), în 836, «venerabilis et modernis temporibus doctor admirabilis», «venerabil și admirabil învățător pentru veacul nostru». El însuși ținea să se numească: «historicus verax», istoric al adevărului, conștient că a făcut un mare serviciu cunoașterii adevărului. Își încheie marea sa operă istorică cu această rugăciune : «Te rog, Isuse al meu, care mi-ai dat harul să mă adăp cu nespusă bucurie din cuvântul înțelepciunii tale, ajută-mă cu mila ta ca într-o zi să ajung la Tine, izvor al înțelepciunii, și să privesc cu nesaț fața ta».

Papa Grigore al II-lea l-a chemat la Roma, dar Beda l-a implorat să-l lase în singurătatea atât de activă a mănăstirii din Jarrow, de care nu s-a depărtat decât câteva luni, pentru a pune bazele școlii din York; din această școală avea să iasă mai tîrziu celebrul Alcuin, maestru la Curtea lui Carol cel Mare, și fondator al primului centru de învățământ din Paris.

După ce, la rugămintea secretarului, a dictat ultima pagină din «Comentarium in loannem» - «Comentariu asupra Evangheliei Sfântului loan» - îi zise călugărului care terminase de scris: «acum ridică-mi capul și ajută-mă să-mi pot întoarce ochii spre locul sfânt unde îmi făceam rugăciunea, deoarece simt că mă cuprinde o fericită bucurie». Au fost ultimele sale cuvinte. Una din marele comete ale desăvârșirii umane se desparte de planeta noastră, după ce ne-a arătat că Domnul este Dumnezeul științelor.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire