pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Anton de Padova (1195-1231)
preot și învățător al Bisericii

13 iunie (calendarul latin)

Sfântul Anton de Padova a primit la botez numele de Ferdinand; el nu este de loc din Padova - Italia, ci s-a născut la Lisabona - Portugalia, probabil în ziua de 15 august a anului 1195. Lăsarea în uitare a numelui de botez și a locului de naștere este motivată de schimbările mari intervenite în viața lui.

La vârsta de 15 ani este trimis în colegiul canonicilor augustinieni din Coimbra; aici își însușește o cunoaștere atât de adâncă a Sfintei Scripturi, încât Papa Grigore al IX-lea îl va numi «Chivotul Testamentului», fiind sigur că dacă s-ar fi pierdut toate exemplarele Bibliei, Anton ar fi scris-o singur din memorie. Alături de teologie, și-a însușit o temeinică cultură filozofică și științifică, cultură foarte dezvoltată atunci sub influența filozofiei arabe. Această formație i-a fost de mare folos în activitatea din ultima parte a vieții când a predicat în părțile din nord ale Italiei și în Franța, pentru a readuce la lumina adevărului pe cei care căzuseră sub influența învățăturilor cathare și albigense.

În tinerețe, Anton dorise un alt fel de viață. Pe când era încă la Coimbra, au fost aduse din Maroc trupurile celor dintâi misionari franciscani martirizați. Când procesiunea solemnă a trecut prin fața colegiului, tânărul Anton simte o dorință imensă de a deveni și el martir. Pentru atingerea acestui scop se gândește că cea mai scurtă cale ar fi să devină și el franciscan și să fie trimis în țările necreștine. Cu toată împotrivirea profesorilor și a familiei, Ferdinand cere și primește haina franciscană, schimbându-și cu această ocazie numele în Anton. Se alătură primului grup de misionari care se îndreptau spre Maroc și, fericit, pune piciorul pe pământul Africii. Aici însă, urmările bolii de care suferea, hidropizia, devin foarte supărătoare, și conducătorul grupului de misionari îi poruncește să se reîntoarcă în Portugalia. O furtună violentă îndreaptă corabia spre Sicilia și fratele Anton este primit în mănăstirea franciscană din Messina. Când, pentru sărbătoarea Rusaliilor a anului 1221, toți frații sunt chemați la adunarea generală de pe câmpia de la marginea orașului Assisi, între cei peste 5.000 de participanți se află și Anton. Deși cu totul necunoscut, Sfântul Francisc află despre pregătirea lui, îl cheamă, stă de vorbă cu el, și confidențial îi spune: «episcopul meu» și-l roagă să îndrumeze pe frați în cunoașterea Sfintelor Scripturi.

Este repartizat la o mănăstire din provincia Romagna, unde i se încredințează diferite munci gospodărești, iar timpul liber și-l petrece în reculegere și rugăciune. Era perioada de maturizare spirituală a unuia dintre marii apostoli ai păcii și ai credinței. Cu prilejul unei ceremonii la care nu s-a prezentat preotul desemnat să țină predica, Anton este rugat să încerce a face el ceva: superiorul se gândea că în caz de nereușită nimeni nu va fi surprins. Anton se reculege, face o mică rugăciune și începe. Numai după cîteva minute și-au dat seama că în mijlocul lor aveau un tezaur de știință, talent, credință și zel. Din acest moment, timp de nouă ani Anton va fi trâmbița care va ridica în picioare mase imense de creștini adormiți în indiferență sufletească și îndârjiți în lupte fratricide. La cuvîntul lui Anton se risipește rătăcirea din minți și ura din inimi. Locul de plecare al expedițiilor sale este orașul Padova, lângă care un prieten bun i-a pregătit o locuință răcoroasă între ramurile mari ale unui nuc bătrîn. De aici coboară și în anul 1231. Locuitorii din Padova urmăresc cel din urmă curs de predici, în Postul Mare, pe care Anton l-a ținut. Din toate părțile veneau știri despre fapte minunate petrecute la invocarea în gând a Sfântului Anton. Paduanii erau convinși că în mijlocul lor se afla un mare sfânt.

În ziua de 13 iunie, Anton se afla la mănăstirea Camposanpietro, din afara orașului; simțindu-se foarte rău, a cerut să fie adus în Padova. Așezat pe un car cu fân este transportat cu deosebită atenție, dar, ajunși la Arcela, o altă mănăstire, la 1 km de oraș, Anton îi roagă să oprească, mai privește o dată orașul, îl binecuvântează iar, și închide ochii. Peste cîteva momente, cete de copii alergau pe străzile orașului vestind cu bucuria nevinovată a copilăriei: «A murit Sfîntul! A murit Sfîntul!». Clopotele tuturor bisericilor din oraș s-au întîlnit într-o solemnă cântare de triumf, de recunoștință, de nemărginită durere. O tradiție spune că, în aceleași momente, și clopotele din Lisabona, fără a fi trase de cineva, au început să sune, cutremurînd inimile, care au simțit că Ferdinand al lor a ajuns pe culmea de la hotarul dintre pămînt și cer.

Abia după un an de zile, în sărbătoarea Rusaliilor 1232 «Sfântul» este ridicat la cinstea altarelor; de atunci, cu fiecare veac ce a trecut amintirea lui a devenit tot mai vie, și astăzi numele lui este rostit cu încredere pe toate meridianele pămîntului, de către oameni de toate convingerile, din toate rasele, din toate treptele sociale și culturale. Deși nu au rămas de la el decât câteva cicluri de predici, au fost suficiente pentru a dovedi că autorul lor este o lumină puternică dăruită Bisericii și, pentru aceasta, în 1946 Papa Pius al XIIlea l-a declarat pe Sfântul Anton de Padova învățător al Bisericii, cu titlul de «Doctor Evangelicus». Se amintește astfel că izvorul din care Anton a sorbit înțelepciune și har este Sfînta Evanghelie: el ne invită pe toți la acest izvor.

Cu toate că numele Anton a fost și este purtat de foarte mulți oameni, înțelesul lui rămîne necunoscut; probabil este un nume de familie de origine etruscă. Tradus în grecește a devenit Antonios. Apropierea de cuvîntul anthos - floare este poetică, dar nu are bază etimologică. Pornind de la o rădăcină primară s-a format o mare familie de nume pentru bărbați : Anton, Antonie, Antoniță, Antul, Tule (a), Antin, Antache, Tone, Tonie, Tonița, Antoca, Tonca etc... Pornind de la pronunția modernă greacă, Andonie, au rezultat numele: Andonie, Andon, Don (a), Done (a), Doncea, Donciu, Donici, Doniga. Pentru femei: Antonia, Antona, Antoaneta, Antoneta, Antonela, Antonina, Antoniada, Donca etc. Purtătorii acestor nume își pot aminti cu drag că marele făcător de minuni, Sfântul Anton de Padova, este unul dintre patronii lor.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire