pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Alfons Maria de Liguori (1696-1787)
1 august (calendarul latin)

Fiul soților Iosif de Liguori și Ana n. Cavalieri, din orașul Neapole, născut la 27 septembrie 1696, a primit la botez numele de Alfons; mai târziu, pentru a-și aminti fără încetare de Preacurata Fecioară Maria, a adăugat la numele de botez și pe acela de Maria, și acum este cunoscut sub numele de Alfons Maria de Liguori. De mic s-a dovedit un «copil minune», pentru ușurința uimitoare cu care învăța diferite limbi, cunoștințe științifice, deprinderi artistice; a dovedit înclinații deosebite și pentru muzică. La vîrsta de 16 ani era "doctor în dreptul civil și bisericesc; în scurt timp a devenit cel mai căutat își temut avocat din ținutul Neapolului. Datorită calităților sale excepționale și a situației tatălui său, căpitan pe galerele regale, Alfons visa un viitor extraordinar. Intervine însă neprevăzutul.

În anul 1723 primește să apere într-un proces pe Ducele de Gravina împotriva Principelui de Toscana. După o pledoarie zdrobitoare, se descoperă alte documente care dovedesc că adevărul era altul. Alfons se prăbușește; era hotărît ca niciodată să nu-și păteze sufletul cu minciuna și nedreptatea. Acum se consideră vinovat, deși el fusese de bună credință, și hotărăște să renunțe la această activitate. La 21 decembrie 1726 a fost sfințit preot. Spre surprinderea tuturor, tânărul și foarte eruditul preot, în loc să umble după un scaun prin cancelariile bisericești ori o catedră la institutele religioase, timp de șase ani, prin arșița verii ori ploile pătrunzătoare de iarnă, el aleargă după săracii și pungașii din periferiile supraîncărcate ale Neapolului, ori după «mojicii» de pe ogoarele de la marginea orașului, pentru toți găsind cuvîntul potrivit, simplu și cald, care le schimbă viața. Numai episcopul de Castellammare, din apropierea Neapolului, înțelege și apreciază idealul curajosului preot, dar îi arată că de unul singur nu va putea fi în stare să facă decât foarte puțin pentru ridicarea morală a credincioșilor simpli de la țară sau din oraș; îl sfătuiește să închege un nucleu de misionari pentru poporul simplu. Atrași de exemplul său înflăcărat, câțiva preoți și laici s-au oferit să împartă cu el munca și sacrificiile și împreună se constituie în congregația Preasfântului Răscumpărător; ei sunt cunoscuți sub numele de «Redemptoriști».

Sfântul Alfons, împreună cu tovarășii săi și-au făcut un program de lucru și cu aprobarea episcopilor locali au colindat tot regatul Neapolului. Strălucitul avocat de altă dată a făcut jurământ de a nu pierde fără folos o clipă; economisirea cu zgârcenie a timpului i-a dat posibilitatea să scrie multe cărți și broșuri, cuprinzând îndrumări de viață creștină, lămuriri cu privire la probleme discutate din învățătura și istoria Bisericii, poezii și cîntări religioase. Multe dintre aceste lucrări oferă și astăzi o hrană aleasă sufletelor dornice de o adevărată trăire creștină. Mai cunoscute sînt : «Pregătirile pentru moarte», «Practica iubirii lui Isus Cristos», «Gloriile Mariei», «Vizite la Preasfântul Sacrament».

Unul din principiile de bază ale activității Sfîntului Alfons a fost că pentru dezvoltarea vieții creștine a credincioșilor, confesionalul și spovada au o însemnătate tot atât de mare cât și amvonul și predica; sub un anumit aspect, pot fi considerate, spovada și confesionalul, chiar mai importante. Experiența arătă că cuvântul auzit la predică, oricât de strălucit, se uită - numai o spovada bună și harul dezlegării aduc o schimbare autentică a vieții.

Pe vremea Sfântului Alfons, duhovnicii, preoții, îndrumătorii spirituali, aveau două atitudini extreme: unii erau «laxiști», alții «rigoriști» ,- «laxiștii» lăsau pe credincioși în părerile proprii, susținând că Dumnezeu va judeca pe fiecare după conștiința sa, și că, de altfel, omul face tot ceea ce vrea el; «rigoriștii», sub influența curentului jansenist, refuzau să acorde dezlegarea sacramentală chiar și pentru greșeli mici, învățând că Dumnezeu cere de la om o desăvârșire absolută; această atitudine îndepărta practic pe foarte mulți creștini de la sfintele Sacramente. Alfons de Liguori, cu știința și experiența lui, redactează marea sa operă «Theologia Moralis», în care oferă duhovnicilor cumpătarea dreaptă pentru a nu înspăimânta pe credincioși printr-o rigoare excesivă, dar și pentru a-i ajuta să se ridice spre o viață creștină autentică, în respectul față de legea divină. Principiile și sfaturile propuse în «Theologia Moralis» au dat loc unor discuții agitate, care s-au continuat chiar după moartea sfântului. Biserica însă, a confirmat justețea lor, declarându-l pe Sfântul Alfons Maria «Doctor Ecclesiae» «Învățător al Bisericii» - în anul 1871.

Deși de mai multe ori a fost rugat să accepte demnitatea de episcop, el a refuzat, până când a fost obligat de Papa, și la vîrsta de 60 de ani devine păstorul diecezei Sfânta Agata dei Goti, pe care o conduce cu zel și iubire timp de 19 ani. Ajungând aproape orb și surd, cere să fie eliberat din greaua misiune și se retrage la una din mănăstirile ordinului întemeiat de el, la Nocera dei Pagani, în Campania. În ultimii doisprezece ani de viață, urmând cu fidelitate programul din tinerețe, a continuat să scrie, adăugând alte opere ascetice și teologice la opera sa vastă. Din toate străbate o caldă chemare la rugăciune, la cinstirea Preasfintei Euharistii, la generozitate, la iubire față de Fecioara Glorioasă.

Înainte de a închide ochii, a avut marea durere de a constata unele dezbinări și nereguli între fiii săi spirituali; nu mai avea putere decât să se roage și să uite, ceea ce a făcut din toată inima până în ziua de 1 august 1787, când a încetat să mai bată inima lui iubitoare de Dumnezeu, de Maria și de oameni.

Cercetătorii nu au reușit să cadă de acord asupra originii și înțelesului numelui de Alfons. Este sigur că provine din germana veche și e format din două elemente: ultimul, «fons», vine de la fum, rapid, iute, sprinten; primul, «al», poate fi apropiat de adel, nobil (regele Alfons VI al Spaniei semna în latinește Adelfonses); sau : «ala», tot; sau «hildis», luptă. Pe baza acestor apropieri, numele «Alfons» poate însemna: om nobil, luptător ager, sprinten. Sfântul Alfons Maria de Liguori ne invită să recunoaștem că adevărata agerime, nesupusă declinului bătrâneților, izvorăște din dragostea sinceră față de Dumnezeu, după cuvântul Apostolului loan: «Lumea și pofta ei trece, pe când cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veci» (1 loan 2, 17).

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire