pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Maximilian Kolbe (1894-1941)
14 august (calendarul latin)

În ajunul zilei Adormirii Maicii Domnului din anul 1941, creștinii din lumea întreagă, deși sub apăsarea celui de al II-lea război mondial, se pregăteau pentru sărbătoarea ridicării cu trupul își sufletul la cer a Preacuratei Fecioare Maria. Pe când mulțimile credincioșilor aduceau la altarele Maicii Domnului buchete de flori, din infernul creat de ura și lăcomia oamenilor, din Oswiecim (Auschwitz) an suflet curat și curajos se îndrepta către lăcașurile cerești, spre a depune la tronul Celei fără de pată omagiul unei vieți jertfite Fecioarei Neprihănite și mântuirii sufletelor.

Era sufletul preotului polonez Maximilian Kolbe, care în ziua de 14 august 1941, după două săptămîni de înfometare absolută și în urma unei injecții cu formol a murit în «celula morții» din lagărul de exterminare, de tristă amintire. Spre deosebire de alte victime, aruncate în celula groaznică de o sentință teribilă și irevocabilă, Maximilian Kolbe a intrat la cererea lui. Se afla la lagărul de la Auschwitz din luna mai, și, cu toate că era aproape o epavă, a fost supus tratamentului special aplicat preoților. Durerile și insultele însă nu i-au stins curajul și dragostea față de suflete; mulți deținuți și-au recăpătat liniștea și tăria sufletească în fața morții, ca și în fața vieții, ascultându-l pe umilul preot și primind de la el dezlegarea în sfânta mărturisire.

O lege diabolică a lagărului prevedea că dacă un deținut evadat nu era găsit și readus în termen de 48 de ore, zece dintre membrii brigăzii din care făcea parte trebuiau să moară prin înfometare. La sfîrșitul lunii iulie evadează un deținut din blocul 14, bloc în care se afla și preotul Maximilian Kolbe. Deoarece nu a fost descoperit în termenul fixat, brigada este ținută în picioare pe platou o zi întreagă, apoi sunt desemnați cei sortiți morții, prin numărătoare pînă la zece. între aceștia, unul începe a plânge strigându-și pe nume copiii care-l așteptau acasă. Deodată, din rândul celor rămași se desprinde chipul străveziu al Părintelui Maximilian. «Domnule Comandant, vă rog să-mi permiteți să raportez». - «Ce vrei?» - «Vă rog să-mi permiteți să merg eu în locul numărului N». Era o cerere nemaiauzită, de neînchipuit, imposibilă, pentru un om care considera că în fața morții se uită totul, dar nu și propria existență. Comandantul întreabă: - «Cine ești?» - «Sunt un preot catolic». O clipă de gândire, apoi, - «Sunt de acord». Preotul Maximilian se îndreaptă spre grupul celor 10; Francisc W. se desprinde dintre ei și intră în rândurile brigăzii: el va supraviețui războiului, se va întoarce la copiii lui, va da mărturie lumii despre o sublimă manifestare a dragostei creștine.

Maximilian Kolbe, împreună cu ceilalți nouă, desculți și numai în cămașă se îndreptară spre buncărul morții, căci au fost dezbrăcați total și azvîrliți în celula de beton, fără ferestre și fără aerisire. Unul dintre paznici va povesti mai târziu cum după câteva ore, din mormântul celor îngropați de vii a început să se audă murmur de rugăciuni și cântări în cinstea Maicii Domnului. Din zi în zi glasurile deveneau tot mai slabe, tot mai puține, pînă la 14 august, când singur Părintele Maximilian mai era în viață și conștient; o injecție cu formol a oprit inima care timp de 47 de ani a bătut neîncetat pentru Fecioara Neprihănită și pentru mântuirea sufletelor.

Maximilian Kolbe, s-a născut la 7 ianuarie 1894, într-o familie de țesători săraci. La botez i s-a pus numele Raimond. Copil fiind, pe când se ruga în fața unei statui a Maicii Domnului, Fecioara Maria i-a arătat două coroane, una de trandafiri albi, alta de trandafiri roșii, și i-a propus să aleagă. Raimond le-a luat pe amândouă: ele sunt simbolul vieții sale de curățenie sufletească și de jertfă. După multe frământări, s-a hotărât să intre în Ordinul călugărilor Minori Conventuali. Pentru studiile de filozofie și teologie a fost trimis la Roma, unde a luat cunoștiință de minunatele monumente ale trecutului glorios al credinței, dat și de rănile adinci ale prezentului. Pentru a contribui la vindecarea acestor răni, concepe organizarea unei imense cruciade de rugăciuni și într-ajutorare în trăirea vieții creștine sub ocrotirea Maicii Neprihănit zămislite.

În ziua de 17 octombrie 1917 împreună cu alți șase colegi se consfințește Preacuratei Fecioare Maria și întemeiază asociația numită: «Militia Imaculatae», «Oastea Neprihănitei». Ei și-au propus ca prin sfințirea vieții proprii, prin rugăciune și activitate concretă să lucreze la cunoașterea și imitarea Fecioarei Neprihănite, Maica lui Cristos, Maica Bisericii. După ce a fost sfințit preot s-a reîntors în Polonia, unde, cu multă jertfă, învingând greutăți de neînvins omenește vorbind, a ajuns să organizeze lîngă Varșovia un «Oraș al Neprihănitei» - «Niepokala-now». Aici, sub conducerea a șase preoți, aproape șapte sute de frați, unii specialiști de înaltă calificare, toți atrași de idealul Neprihănitei, trăiau și lucrau într-o atmosferă serafică de sărăcie și pace. Aveau cea mai mare tipografie din Europa și editau diferite publicații în cinstea Maicii Domnului, în milioane de exemplare.

După ce consolidează fundația de lîngă Varșovia, îndemnat de un grup de japonezi entuziasmați de cele ce se petreceau la «Niepokalanow», se duce în Japonia în 1930, împreună cu câțiva frați. Ajung în luna martie iar în luna mai, luna Mariei, apare în limba japoneză primul număr al revistei «Cavalerul Neprihănitei». Se stabilește la Nagasaki unde întemeiază o mănăstire care în 1945 va avea peste o sută de frați. La întoarcerea în țară străbate cu trenul întreaga Rusie. Peste tot vorbește cu înflăcărare despre Neprihănita Zămislire și ajută pe nenumărați oameni, creștini și necreștini, să înțeleagă și să experimenteze că prin Ea se apropie de Dumnezeu, devin mai buni și mai curați la suflet. În mănăstirile întemeiate de el, frații se salutau rostind numele: Maria; la fiecare bătaie de ceas, îndreptau un gând către Regina Apostolilor, spunînd «Ave Maria». Evlavia și încrederea lor în Neprihănita Fecioară Măria și-au dovedit tăria în munca imensă pe care au depus-o cu bucurie, dar în deosebi în încercarea grea a războiului.

Când armatele germane au ocupat Varșovia, una din primele măsuri a fost risipirea fraților din Niepokalanow și confiscarea mașinilor. În luna februarie 1941, Părintele Maximilian este arestat pentru a doua oară și aruncat în închisoarea din Pawiak; de aici, în luna mai este transferat la Oswiecim (Auschwitz) unde va primi și coroana de trandafiri roșii a morții de martir. După terminarea războiului, au început demersurile pentru ridicarea lui la cinstea sfintelor altare. În anul 1974, Papa Paul al Vl-lea l-a trecut în rândul «Fericiților», iar în anul 1982 - 10 octombrie, Papa loan Paul al II-lea l-a declarat Sfânt.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire