pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Bernard (1090-1153)
20 august (calendarul latin)

Persoana și viața Sf. Bernard sunt caracterizate printr-o extraordinară putere de atracție; ființa lui a fost pătrunsă de idealul vieții călugărești benedictine în atare măsură, încât a devenit un magnet puternic, care a atras între zidurile aspre ale mănăstirilor sute de suflete, începând cu propria-i familie.

Bernard s-a născut în 1090, într-un castel de lângă localitatea Fontaine, aproape de orașul Dijon, în partea de est a Franței. Era al treilea între șase frați. Copilăria și adolescența a petrecut-o urmând școala mănăstirească din apropiere și apoi cursurile superioare. Pe când era student, colegii săi îi respectau atât de mult delicatețea și seriozitatea, încât, atunci când se apropia el, dacă eventual se aflau în conversații ușuratice, spuneau: "Să tăcem, se apropie Bernard" Sufletul lui Bernard era stăpânit de două mari iubiri: crucea lui Isu, și mama. Deseori, îi văzuse în casa părintească pe pelerinii care veneau de la Locurile Sfinte, purtând semnul crucii pe haine și pământ de pe Muntele Golgota în sacul de pe spate; inima lui se aprinse de o mare iubire față de Cristos răstignit. Ființa care îl înțelegea deplin, căruia el îi destăinuia elanurile inimii, era mama lui; sufletele lor erau atât de unite, încât, la moartea mamei, Bernard a hotărât să părăsească bucuriile și splendorile castelului părintesc, spre a se retrage în mănăstire.

Tatăl și frații s-au împotrivit energic și, pentru a-l abate de la acest gând, i-au propus să urmeze cursurile la o universitate din Germania; Bernard a acceptat și a pornit la drum. El întâlnește o Cruce singuratică, se aruncă în genunchi și cere lumină de la Atotputernicul. Un glas lăuntric îi șoptește că Cel răstignit pe Cruce și Biserica au nevoie nu de oameni învățați, ci de oameni care să iubească sincer sărăcia și jertfirea pentru mântuirea tuturor. S-a întors din drum și i-a convins pe frații săi și pe tatăl său să-i îngăduie împlinirea hotărârii luate. Astfel, la vârsta de douăzeci și doi de ani, a intrat în mănăstirea benedictină de la Citeaux. Discuțiile avute cu frații lui au lăsat urme adânci în sufletele lor. Bunul Tescelin, tatăl lui Bernard, a rămas consternat văzând cum și ceilalți copii, unul câte unul, părăseau comoditățile castelului părintesc pentru a-l urma pe Bernard. Guido, fratele mai mare, și-a părăsit chiar și soția, care s-a făcut călugăriță. Nisard, ultimul dintre frați, a părăsit și el viața lumească, urmat de unica lor soră, Ombelina, și de unchiul Gaudry, care a dezbrăcat armura de ostaș pentru a îmbrăca sacul vieții călugărești. În cele din urmă, și Tescelin a cerut să intre în mănăstire, unde se afla întreaga familie. Un caz asemănător nu se mai întâlnește în istoria Bisericii. Deoarece numărul tinerilor care doreau să intre în rândul cistercienilor era tot mai mare, abatele Ștefan Harding a hotărât să înființeze și alte centre. În grupuri de câte doisprezece călugări, erau trimiși în diferite locuri pentru a pune temeliile unei așezări noi. Unul dintre aceste grupuri, al treilea, a fost pus sub conducerea lui Bernard.

Mica ceată de călugări, purtând în față o cruce grea de lemn și cântând imnuri de laudă Domnului, au străbătut o cale lungă, până au ajuns într-o vale largă, bine adăpostită. Locul li s-a părut deosebit de potrivit și au hotărât să rămână acolo, schimbându-i numele din "Valea buruienilor amare" în "Valea luminoasă" "Clairvaux" - "Chiaravalle". Frații, experți în lucrări manuale, ca toți benedictinii, au înălțat în grabă adăposturi pentru rugăciune, pentru dormit, pentru a pregăti cele necesare traiului. Bernard a impus o asprime care i-a deranjat pe mulți, dar a fost prețuită de sufletele tari și hotărâte; numai după câțiva ani, în "Valea luminoasă" trăiau în rugăciune, în muncă și în totală ascultare peste șapte sute de călugări. Severitatea modului lor de viață era luminată și îndulcită de iubirea delicată și intensă față de Cristos Răstignit, față de Fecioara Maria și față de ceilalți frați. Bernard a îndreptat către Preacurata Fecioară Maria toată afecțiunea de care poate fi capabilă inima unui copil față de mama sa; iar compasiunea față de Isus răstignit pe cruce l-a determinat să nu-și permită niciodată a râde în mod nestăpânit. "Să iubim" - le spunea el fiilor săi sufletești - "și vom fi iubiți, în cei pe care îi iubim vom afla odihnă, și aceeași odihnă o vom oferi celor pe care îi iubim. A iubi în Dumnezeu înseamnă a avea dragoste; a căuta să fim iubiți în Dumnezeu înseamnă a sluji dragostei".

Din mănăstirea de la Clairvaux, Bernard a răspândit lumina sa asupra întregii creștinătăți. Deși cu un organism fragil și niciodată sănătos, a străbătut jumătate din Europa, a însuflețit desfășurarea multor concilii și diete, i-a rechemat la datoriile lor pe regii Franței, a dezbătut problemele teologice ridicate de Abelard și Gilbert de Porée, a predicat o cruciadă pentru eliberarea Locurilor Sfinte. De trei ori a trecut Munții Alpi pentru a pune capăt schismei declanșate de antipapa Anaclet al II-lea și pentru a contribui la reforma curiei romane, atacată de Arnold de Brescia; i-a scris papei Eugen al III-lea tratatul "Despre examinare" - "De consideratione". Acțiunea de reformator a Sfântului Bernard s-a exercitat nu numai asupra mănăstirilor cisterciene, dar și asupra clerului, a templierilor, chiar și asupra benedictinilor de la Cluny, care însă nu au consimțit niciodată, așa cum cerea el, să îndepărteze operele de artă din bisericile lor.

După ostenelile activității zilnice, Bernard se retrăgea în chilia sa și scria cărți pătrunse de optimism și suavitate, cum sunt: Tratatul despre iubirea de Dumnezeu, sau Comentariu la Cântarea Cântărilor, o adevărată declarație de dragoste față de Preacurata Fecioară Maria El a compus textul și melodia minunatului imn "Ave Maris Stella" - "Bucură-te, Steaua Mării"; tot lui i se datorează cuvintele "O clemens, o pia, o dulcis Virgo Maria!" - "O milostivă, o blândă, o dulce fecioară Maria!", cuvinte adăugate la vechea rugăciune: Salve Regina - "Bucură-te Regină". De la Sf. Bernard au rămas alte douăsprezece tratate spirituale, mai mult de trei sute de predici, peste cinci sute de scrisori. Pentru toate acestea, este considerat "ultimul dintre Sfinții Părinți și la fel de mare cât și cei mai mari dintre ei". Biserica l-a declarat "învățător al Bisericii".

Cu puține clipe înainte de a muri, în seara zilei de 20 august 1163, astfel îi mângâia pe frații săi: "Nu știu de cine să ascult: de iubirea față de fiii mei, care vor să mă rețină aici, sau de iubirea Dumnezeului meu, care mă trage acolo, sus".

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire