pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Augustin (354-430)
Episcop

28 august (calendarul latin)

Nu este ușor de vorbit despre sfântul care mai mult decât oricare altul a vorbit despre el însuși, și a vorbit cu totală sinceritate și simplitate, transformând în mărturisire, adică în cântec de laudă lui Dumnezeu, tot ceea ce îl privea. În primul rând, om și îndrumător de oameni, teolog și filozof, moralist și apologet, sfânt și polemist, în toate aceste domenii, Augustin de Ippona, episcop și învățător al Bisericii, se dovedește un maestru desăvârșit. Mai înainte de toate, om, cu neliniștile, slăbiciunile, frământările lui, așa cum apare la citirea Confesiunilor sale, în care ne deschide sufletul cu sinceritate și candoare.

S-a născut în anul 354, la Tagaste, astăzi, localitatea Souk-Ahras din nordul Algeriei, dintr-o mamă creștină, Monica, și un tată păgân, Patriciu. Și-a făcut studiile la Cartagina, ducând o viață dezordonată, până ce a deschis el însuși o școală de retori. A păstrat legături cu o femeie, de la care a avut un copil, Adeodatus ( "Dat de Dumnezeu"). Augustin simte adânc contradicțiile spiritului său, care este însetat de adevăr, dar se lasă atras de greșeală. Studiul unei anumite filozofii îl aruncă în brațele maniheismului. Această erezie susținea că universul este format de două principii: binele, Dumnezeul reprezentat prin lumină, și răul, Diavolul, reprezentat prin întuneric; materia este creație a principiului rău și, prin urmare, trebuie nimicită; una dintre căile ce duc la distrugerea forței materiale în om este satisfacerea până la dezgust a cerințelor trupului. Augustin își găsește o motivare "filosofică" a vieții pe care o ducea. Mai târziu, va mărturisi că uneori auzea chemarea spre desăvârșirea morală, dar se simțea "învăluit de întunericul trupului". Între timp, i se oferă un post de retor la Milano. Traversează marea, se oprește puțin la Roma și apoi se stabilește în orașul în care marele Sfânt Ambrozie, cu exemplul și cuvântul său, aprindea în sufletele tinerilor și ale tinerelor dragostea față de viața trăită în curăție, din iubire față de Cristos și Maica sa Preacurată.

Întoarcerea lui Augustin la adevărata viață creștină a fost sprijinită de grija plină de dragoste a mamei și de lacrimile ei; după repetate și delicate intervenții, l-a convins să se despartă de femeia cu care conviețuia de paisprezece ani. Ruperea definitivă cu trecutul și hotărârea fermă de a începe viața nouă prin primirea botezului au fost determinate de o întâmplare ce a rămas un mister chiar pentru Augustin. Se afla în grădină, frământat de gânduri, nehotărât între "da" și "nu"; deodată, aude vocea clară a unui copil: "Ia și citește". Fără să cerceteze cine a strigat, intră în casă, deschide Noul Testament și ochii îi cad pe cuvintele Sfântului Pavel: "Să nu trăiți în beții și chefuri, nici în desfrâu, ori în ceartă și invidie, ci îmbrăcați-vă cu Domnul nostru Isus Cristos". Ascultând istorisirea unui prieten despre viața curată și sfântă a sihaștrilor din Egipt, exclamă: "Cât de lași suntem; oameni inculți cuceresc cerul, iar noi, cu toată știința noastră, ne zbatem în mrejele cărnii și ale sângelui!" În sufletul lui Augustin s-a făcut lumină. A luat legătura cu Sfântul Ambrozie, s-a pregătit cu grijă și, în noaptea de Paști a anului 387, Augustin, împreună cu fiul său, Adeodat, și prietenul Alipiu, primește sfântul Botez și îmbracă haina albă a copilăriei creștine. În timp ce mulțimea credincioșilor cânta cu înflăcărare Te Deum, Monica vărsa lacrimi de bucurie și recunoștință.

După botez, Augustin hotărăște să se întoarcă în Africa; la Ostia, lângă Roma, mama se îmbolnăvește și moare. Ajuns la Tagaste, în orașul natal, are durerea de a-l pierde și pe fiul său, rămânând liber să se consacre cu totul și definitiv slujirii lui Dumnezeu. S-a dus la episcopul de Ippona și i-a destăinuit gândurile; bătrânul episcop a înțeles că Providența îi trimitea un dar neprețuit; l-a sfințit preot și l-a numit co-adiutorul său. Când episcopul moare, în 396, Augustin este ales în locul lui, și timp de patruzeci și doi de ani, până la moarte, va duce o viață extrem de activă; grija pastorală a diecezei, lupta împotriva ereziilor timpului său, o foarte bogată corespondență, un mare număr de scrisori teologice îi umpleau ziua de lucru până la epuizare. Cu toată activitatea sa extraordinară și a prestigiului științei sale, a fost întotdeauna apropiat sufletește de cei mulți și mici; țăranii și hamalii din port îl ascultau încântați și apoi îi puneau întrebări în limbajul lor rudimentar, fără a se simți intimidați. Pentru preoții colaboratori a organizat o formă de viață comună, cu Regula care va rămâne modelul tuturor regulamentelor congregațiilor de preoți diecezani. Pe un perete al camerei unde stătea la masă, era scris cu litere mari: "Cine se așează la această masă nu are voie să mănânce din cinstea aproapelui". În intensa trăire a vieții spirituale și în vasta activitate pastorală, sufletul său, mai înainte tulburat, și-a aflat liniștea deplină: "Pentru tine ne-ai creat, Doamne, și inima noastră nu-și găsește pacea până când nu se odihnește în tine "

Când Alaric, în fruntea armatelor vizigoților, a trecut prin foc și sabie orașul Roma, în anul 410, întreaga lume pe atunci cunoscută s-a cutremurat. Din motive diferite, și romanii, și creștinii considerau că Cetatea Eternă, Cetatea Sfântului Petru, nu poate fi distrusă, că nimeni nu se poate atinge de ea fără a fi imediat pedepsit. După trecerea năvălitorilor, orașul a rămas un morman de ruine; și creștinii, și cetățenii romani au rămas uluiți. Augustin meditează treisprezece ani asupra celor întâmplate și scrie una dintre capodoperele sale: De civitate Dei - "Despre cetatea lui Dumnezeu", expunând concepția creștină asupra istoriei. Nu peste mult timp, și peste orașul Ippona s-au abătut armatele vandalilor. Asediul din afară și răscoalele din interior au făcut din oraș un infern. Bătrânul Augustin, în camera sa, cere să i se atârne de perete textul celor șapte psalmi de pocăință, prin care, în numele său și al turmei sale, cere îndurarea și mila Domnului, până în ziua de 28 august 430, când glasul lui se stinge pentru totdeauna.

Dumnezeu i-a cruțat ochii obosiți de vederea ruinelor catedralei și a orașului, care nu se vor mai ridica din cenușa lor. Astăzi, călătorul care trece pe lângă modernul oraș Bona din Algeria, aude glasul ghidului ce amintește: "Aici a fost orașul Hippo Regius, unde a trăit și a murit Augustin din Tagaste". Prin viața și scrierile sale sfântul Augustin va lumina Biserica lui Cristos până la sfârșitul veacurilor.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire