pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfânta Ecaterina de Siena (1347-1380)
Învățător al Bisericii - Patroană a Italiei

29 aprilie (calendarul latin)

Istoria omenirii și a Bisericii cunoaște apariția unor genii, persoane înzestrate cu daruri extraordinare, care au intervenit, uneori chiar din copilărie, în diferite domenii de activitate și au adus schimbări profunde: Sfânta Ecaterina de Siena este un fel de geniu în viața spirituală și în istoria Bisericii.

S-a născut în ziua de 25 martie 1347, fiind al 24-lea copil al familiei Iacob și Lapa Benincasa, umili boiangii din orașul Siena. Părinții i-au dat numele de Ecaterina. La vârsta de șapte ani, dovedind o cunoaștere prematură a realităților și primejdiilor vieții, se obligă cu jurământ de a nu cunoaște altă iubire decât a lui Cristos: este ceea ce s-a numit "căsătoria mistică a Ecaterinei". Că acest act nu a fost rodul unei fantezii copilărești o va dovedi întreaga ei viață. Părinții încearcă să o determine să se căsătorească, insistă, recurg la violență și în cele din urmă îi interzic să mai iasă din casă. Timp de trei ani va duce o viață de aspră de singurătate; muncește ca o servitoare, își impune posturi îndelungate, se învață să doarmă puțin și fără încetare se aude murmurul rugăciunilor prin care imploră pe Dumnezeu să îi dăruiască adevărata cunoaștere de sine, părere de rău pentru greșelile făcute, întoarcerea păcătoșilor și pacea lumii dezbinate. După trei ani de zile, tatăl se resemnează și se declară de acord cu hotărârea fiicei sale.

Ea cere să fie primită în rândul Ordinului al III-lea Dominican și, în sfârșit, părăsește casa părintească. Orașul era adesea câmpul de luptă între diferite familii, sau diferite grupări politice: străzile pline de răniți, spitalele supraîncărcate, oamenii parcă cuprinși de turbare, o determină pe Ecaterina, alături de un grup de femei inimoase, să iasă în stradă și să pornească la lucru. Organizează ajutorarea celor sinistrați și săraci, intră în spitale și îndeplinește munci care erau rezervate bărbaților și femeilor în vârstă; ajunsă în fața unui lepros rău mirositor, pentru a-și învinge repulsia ce o cuprinsese, se apleacă și îi sărută picioarele desfigurate. Rănile, greutățile, lipsurile nu o dezgustă; în schimb apropierea de sufletele împietrite în răutate o face uneori să leșine. Se ocupă de reeducarea fetelor decăzute, evacuează răniții din învălmășala luptelor de pe stradă, se apropie de muribunzi și îi pregătește de moarte.

În 1369 este condamnat la moarte un tânăr din Perugia pentru încercare de revoltă: el se frământă îngrozitor și din disperare blesteamă pe Dumnezeu și pe oameni. Cu o zi înainte de execuție, în celulă intră o tânără de douăzeci și doi de ani, care îl invită să se roage împreună cu ea: rugăciunea aduce pacea și credința în sufletul lui zbuciumat; cere să se spovedească și să primească Sfânta Împărtășanie și liniștit așteaptă sfârșitul. A doua zi, când ajunge la eșafod, tânăra era acolo. Îi ia capul în mâinile ei delicate și îi șoptește numele "Isus"; apoi "fratele meu dulce, e ziua nunții: peste puțin vei începe viața fără de sfârșit!"

Îndrăznește să înfrunte mulțimea agitată, luând apărarea evreilor și a copiilor nelegitimi, după care se arunca cu pietre. Eroismul Ecaterinei ajunge la culme în timpul ciumei din 1374, când refuză să părăsească orașul, alături de alte douăzeci și șapte de femei, cu care îngrijește pe ciumați, cară în spate trupurile celor morți, ajută la îngroparea lor. Când flagelul a încetat, concetățenii ei îi răsplătesc munca și jetfele cu vorbe de ocară și insinuări răutăcioase. Era ultima piatră prețioasă în coroana de merite a Ecaterinei. Cristos, Mântuitorul, îi apare într-o vedenie și îi întipărește semnele rănilor Sale, la mâini, la picioare și la coastă; Ecaterina va purta aceste răni până la moarte. Apoi îi spune: "De acum vei părăsi chilia ta, orașul și țara. Eu voi fi cu tine și te voi duce să vorbești întregii lumi. Vreau să te trimit la Episcopi, la conducătorii Bisericii și ai creștinătății, pentru ca o femeie slabă să dea de rușine mândria celor tari."

În această perioadă, Italia era pradă unor războaie fratricide. Părintele creștinătății, Papa, era încă prizonier în castelul de la Avignon, și când Urban al V-lea revine la Roma, este nevoit să se întoarcă la Avignon din pricina răscoalelor puse la cale de unele familii interesate. Urban al V-lea moare plin de tristețe și îl urmează Grigore al XI-lea. Ecaterina merge din capitală în capitală de provincii și de țări, fiind considerată o mesageră a Cerului. Ajunsă la Grigore al XI-lea, îi spune: "Ridică-te, fii bărbat - îți spun eu că nu trebuie să te temi de nimic." Grigore al XI-lea revine la Roma. Dacă "exilul babilonic" al Bisericii a luat sfârșit, este darul lui Dumnezeu și meritul Ecaterinei de Siena. Dar cu intrarea triumfală a Papei în Roma, nu a luat sfârșit misiunea Ecaterinei: trebuia începută opera de refacere a vieții spirituale ajunsă într-o stare jalnică, atât în rândul credincioșilor, cât și al clerului.

Ecaterina, neștiind să scrie, dictează zeci de scrisori, uneori la mai mulți secretari, scrisori adresate Papei, Episcopilor, regilor, condotierilor și multor persoane simple. Ni s-au păstrat 307 dintre ele: sunt pline de înțelepciune, credință și realism. De asemenea a dictat și o carte: "Dialog despre Providența Divină", carte care l-a determinat pe Papa Paul al VI-lea, la 4 octombrie 1970, să o declare pe Sfânta Ecaterina de Siena "Învățător al Bisericii".

Răspunzând chemării Papei Urban al VI-lea, vine din nou la Roma pentru a-l ajuta în rezolvarea unor probleme însemnate. Aici se îmbolnăvește grav. În dimineața zilei de duminică, 29 aprilie 1380, se adresează celor dragi care o încurajau: "Să vă iubiți cu sinceritate unii pe alții", și după ce mai rostește odată numele "Isus", inima ei încetează a mai bate. Ecaterina de Siena părăsește pământul, dar lasă prin viața, scrisorile și opera ei, un izvor de lumină și de încurajare. În 29 aprilie 1461 a fost ridicată la cinstea altarelor, iar în 1939 a fost proclamată patroana principală a Italiei, împreună cu Sfântul Francisc de Assisi.

"Tu ai voit, Doamne, să trimiți o femeie, care să scuture Roma de praf, fără a sfărâma mormântul lui Petru." (L. De la Bouillerie)

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire