pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfânta Fecioară de pe Muntele Carmel
16 iulie (calendarul latin)

Muntele Carmel, aflat în partea de nord-vest a Israelului, mai sus de orașul Haifa, oglindindu-se în apele albastre ale Mării Mediterane, este deseori amintit în Vechiul Testament ca loc de reculegere și rugăciune. Pe una dintre crestele lui, proorocul Ilie a adus jertfa prin care a dovedit adevărul credinței și al misiunii sale (IIIRegi 18,20-40), și tot de aici a privit norul mic ridicat din apele mării, nor care a prevestit încetarea secetei și ploaia dătătoare de viață (IIIRegi 18,41-45). Este ușor de înțeles că evenimentele petrecute pe înălțimile Carmelului, și liniștea peșterilor și a pădurilor, au atras încă din primele veacuri ale creștinismului pe pustnicii doritori de purificare și înălțare spirituală. Ei erau numiți carmelitani și aveau ca deprindere comună cinstirea Preacuratei Fecioare Maria, "floarea Carmelului", simbolizată și prevestită în norul contemplat de către proorocul Ilie. Mai târziu, prin secolul al X-lea, ei acceptă o formă de viață mănăstirească organizată, constituind Ordinul călugăresc la Carmelitanilor.

Acest Ordin călugăresc, unul dintre cele mai vechi în istoria Bisericii, deși îl consideră pe proorocul Ilie ca patriarh și model, nu are propriu zis un fondator, dar are o mare iubire: devoțiunea către Sfânta Maria, numită și cinstită ca "Sfânta Fecioară Maria de pe Muntele Carmel". Cardinalul Piazza, el însuși călugăr carmelitan, spunea: "Carmelul există pentru Maria și Maria este totul pentru Carmel, în originea și istoria lui, în viața lui de luptă și triumfuri, în viața lui interioară și spirituală". Proorocul Ilie și Maria sunt amintiți împreună într-o istorisire amestecată și cu frânturi de legendă. "Liber institutionum", cartea orânduirilor de temelie ale primilor monahi, relatează: "În amintirea vedeniei prin care i s-a arătat profetului venirea acestei Fecioare sub chipul norului mic ce se ridica din mare și se îndrepta spre Carmel (IIIRegi 18,41-45), monahii mai sus numiți au distrus casa lor veche și în onoarea acestei Fecioare, cea dintâi făptură omenească consacrată cu totul lui Dumnezeu, au construit o capelă pe muntele Carmel, alături de fântâna lui Ilie".

Alungați de către sarazini, în secolul al XIII-lea, călugării de pe Carmel s-au adăpostit în Occident și au întemeiat mai multe mănăstiri, după ce Papa Onoriu al III-lea, în 1226, le-a confirmat regula de viață pe care le-o dăduse Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Albert. Nenumărate și grele au fost dificultățile prin care au trecut, dar în toate au simțit protecția și ajutorul deosebit al Fecioarei de pe Muntele Carmel. Într-o asemenea situație, când se părea că iadul se ridicase împotriva lor și frații carmelitani cereau cu umilință ajutor de la Protectoarea lor cerească, Maica Domnului înconjurată de cete îngerești se arată unuia dintre ei, fratele Simon Stock, și-i oferă un scapular* cu emblema Ordinului Carmelitan, spunându-i: "Oricine va purta această haină va fi mântuit". Încurajați de o promisiune atât de mare, mulți credincioși au cerut să li se acorde favorul de a purta scapularul, care, îndemnându-i la trăirea vieții creștinești mai desăvârșite, să le asigure ocrotirea Maicii Domnului pe pământ și eliberarea din Purgator în prima sâmbătă după ziua morții. Acest har al eliberării din Purgator în prima sâmbătă după ziua morții de numește "privilegiul sabatin".

Papa Ioan al XXII-lea a dat o scrisoare papală în care se vorbește despre acest privilegiu și îl recomandandă tuturor creștinilor. Unii critici consideră că scrisoarea aceasta nu este autentică, dar este de fapt, dovedind că mulți Papi au vorbit în sens pozitiv atât despre deprinderea de a purta scapularul, cât și despre "privilegiul sabatin". Papa Pius al XII-lea, în scrisoarea sa apostolică din 11 februarie 1950, invită pe credincioși ca "între devoțiunile mariane să așeze în primul rând scapularul, care este la îndemâna tuturor". Considerat drept o adevărată "îmbrăcăminte mariană", scapularul este de fapt un simbol al ocrotirii Mamei cerești și un "sacramental" a cărui valoare se întemeiază pe rugăciunile Bisericii și pe încrederea și iubirea celor care îl poartă.

* Scapularul este format din două bucăți mici de stofă sau pânză, legate între ele cu două panglici sau șnururi, și se poartă la gât, atârnând într-o parte și alta a corpului, la nivelul inimii; este un simbol al rasei monahale și se poartă de către persoane ce doresc să participe la viața sufletească și avantajele spirituale ale unui ordin călugăresc, dar nu intră în mănăstire. Scapularele sunt confecționate din stofă sau pânză de culoarea hainei călugărești și poartă imprimate pe ele emblema ordinului respectiv. Astăzi, drept scapulare se folosesc medalii.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire