pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfânta Brigita (1303 - 1373)
23 iulie (calendarul latin)

Suedia a dăruit Europei una dintre femeile ilustre ale Evului Mediu și Bisericii creștine o mare sfântă: Sfânta Brigita. Deși a petrecut mai mult de jumătate din viață departe de țara natală și a murit la Roma în ziua de 23 iuie 1373, inima i-a rămas totdeauna la mănăstirea din Vadstena unde i se odihnește sufletul neînsuflețit, adus aici de către fiica ei. Contemporană cu Sfânta Ecaterina de Siena, a fost consultată în probleme privind pacea între state, a lucrat intens pentru readucerea Scaunului Papal de la Avignon la Roma, a fost favorizată de daruri sufletești extraordinare și extaze pe care le-a consemnat în scris și au ajuns până la noi în cele opt volume de "Revelationes", adică "Descoperiri".

Brigita era al șaptelea copil al unei familii înrudite cu casa regală de atunci. S-a născut la Finstad lângă vechiul oraș Uppsala în anul 1303. Tatăl ei, deși guvernator și stăpân al unor întinse și bogate domenii, era un creștin deosebit de fervent: în ținută de pelerin a vizitat locurile sfinte de la Compostella, Roma, Ierusalim; în fiecare vineri postea și se spovedea, împreună cu soția sa, distinsa și adânc credincioasa Ingeborg. La vârsta de 9 ani, Brigita a trăit o experiență care avea să-i influențeze întreaga viață. Faptul este acesta: după o predică despre suferințele și moartea lui Isus, mișcată până în adâncul sufletului, intră în cameră și îngenunchează în fața unui Răstignit; deși îi era frig, rămâne în rugăciune timp îndelungat; deodată aude un glas: "Brigita, privește cât de multe răni port pe trupul meu!"; înspăimântată, ea întreabă: "Doamne, cine ți-a făcut aceasta?". "Aceasta au făcut-o toți cei care mă disprețuiesc și nesocotesc iubirea mea!".

Luminată și însuflețită de dragostea față de Cristos Răstignit se pregătește cu seriozitate pentru viața de căsătorie, spre care tatăl ei, rămas văduv, o îndemna cu grijă părintească. După împlinirea vârstei de 14 ani se cunună cu nobilul Ulf Gudmarsson și, urmând exemplul părinților, încep amândoi o viață de căsnicie creștină fericită. Au avut opt copii: patru băieți și patru fete. Pentru un anumit timp, Brigita a fost doamnă de onoare la curtea reginei Bianca de Namur, ocupându-se în continuare de educarea copiilor săi. Prin atitudinea ei demnă și plină de bunătate a reușit să imprime în viața de la curtea regală o notă distinsă de trăire creștină. Împreună cu soțul ei au făcut un pelerinaj la celebrul sanctuar din Spania, Compostella, unde este cinstit Sfântul Apostol Iacob; la întoarcere, Ulf se îmbolnăvește și promite că va intra la mănăstire dacă se va însănătoși. El se face bine și, cu acordul soției sale, intră în mănăstirea călugărilor cistercieni de la Alvestra, unde se află deja unul din copii lor. Aici el moare în anul 1344 și Brigita rămâne văduvă la vârsta de 31 de ani.

După ce rezolvă situația de viitor a copiilor săi, Brigita îmbrățișează viața călugărească, intrând într-o mănăstire de lângă Alvestra, în apropierea mormântului soțului ei. Aici au loc primele extaze și revelații, care vor dura până la moarte și pe care, din porunca lui Isus, ea le-a scris în limba maternă; mai târziu au fost traduse în latină. Ele cuprind date importante din trecutul și prezentul Bisericii, din istoria poporului suedez, din viața Mântuitorului, de la Bethleem până la Golgota. "A trebuit, notează sfânta, să lupt mult cu nesiguranța și îndoiala dacă aceste viziuni sunt de la Dumnezeu sau de la Diavol și în rugăciune mi-am găsit liniștea".

Sub influența revelațiilor primite concepe planul unui Ordin călugăresc cu numele "Ordinul Preasfântului Mântuitor", având la bază regula Sfântului Augustin. Conform acestui plan, mănăstirea trebuia să fie dublă, adică formată din bărbați și din femei, a căror unic punct de întâlnire să fie biserica, unde să se roage împreună. După exemplul comunității apostolice, compusă din 72 ucenici și 12 apostoli cărora li s-a alăturat al treisprezecelea, Sfântul Pavel, diferitele comunități ale ordinului cuprindeau 85 de membri: 60 călugărițe, 13 călugări preoți, 4 diaconi și 8 frați laici. Proiectul fondatoarei a fost susținut de Regele Suediei și s-a realizat în 78 de mănăstiri, răspândite în întreaga Europă, cu toată asprimea și rigiditatea regulilor impuse. Prima mănăstire, organizată chiar de Brigita, în castelul părintesc Vadstena, a devenit locul preferat al inimii sale. Văzându-și împlinit visul și îndemnată de Isus Mântuitorul în anul 1350 părăsește Suedia și se îndreaptă spre Roma cu trei dintre copii săi (Carol, Birger și Ecaterina), pentru a se întâlni cu Sfântul Părinte Papa și a obține aprobarea Ordinului întemeiat de ea și pentru a câștiga indulgența anului jubiliar 1350. Pentru Brigita începe perioada peregrinărilor la locurile sfinte, la casele domnitoare, la locuințele marilor păstori ai Bisericii.

De când urmașul Sfântului Petru părăsise Roma și își fixase reședința la Avignon, Orașul Etern devenise un târg neîngrijit, astfel că oile ajungeau până la altarul Sfântului Petru, iar străzile se transformau zilnic în câmpuri de bătălie. Pelerinii nu mai erau siguri de avutul și de viața lor. Brigita, cu spiritul întreprinzător și ordonat al nordicilor, reușește să se impună și contribuie la crearea unor condiții mai bune pentru primirea pelerinilor, îndeosebi a celor veniți din Suedia. În timpul epidemiei care a secerat aproape jumătate din populația Italiei, nu se sfiiește să intre chiar și în barăcile morții pentru a aduce un mic ajutor material și spiritual. Unul dintre copiii ei, Carol, sfârșește în acest flagel. După încetarea epidemiei, împreună cu Ecaterina și Birger vizitează Ierusalimul. La întoarcere, sfârșită de oboseală și de emoția copleșitoare a întâlnirii cu locurile sfinte contemplate adesea în extazele ei, în ziua de 23 iulie 1373 încheie pelerinajul vieții pământești. Fiica sa Ecaterina îi duce trupul la Vadstena, preia conducerea Ordinului Preasfântului Mântuitor și se întoarce la Roma, unde urmărește procesul de canonizare a mamei sale. Brigita a fost declarată Sfântă în anul 1391, la 18 ani după moarte și proclamată "Patroană a Suediei Catolice".

Numele "Brigita" este de origine celtică și are la bază un cuvânt vechi "brig" care înseamnă: colină, înălțime, punct ridicat deasupra altora. Nu este exclus ca inițial să fi fost un supranume cu înțelesul de "înaltă" cu referire la înălțimea staturii unei femei. Prin diferite transformări s-au format prenumele Brigita, Birgita, Brigida, Brighita. Persoanele care poartă acest nume, asemenea Sfintei Brigita, se pot gândi la cuvintele psalmistului: "Cine se va sui în muntele Domnului și cine va sta în locul cel sfânt al Lui? Cel nevinovat cu mâinile și curat cu inima". (Ps. 23, 3-4).

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire