pregateste pagina pentru tiparire

































 
 STUDIU 

Mic dicționar creștin catolic
pr. Ioan Tămaș

achizitionare: 04.03.2003; sursa: Sapientia

Prezentare    Index & Căutare

- A -

A sacris ordinibus
(Expr. lat., "De la hirotoniri"). Calificativ dat unei suspendări care interzice clericului căzut în această cenzură să exercite puterile sacre legate de hirotonirea pe care a primit-o. De exemplu, suspendarea de la celebrarea Sfintei Liturghii.

Abate
(Din aramaicul Abbà, tată). Superiorul unei mănăstiri autonome.

Abate general
Superiorul unei congregații monahale.

Abate primat
Superiorul unei confederații monahale.

Abate teritorial
Abatele care conduce o abație teritorială. În vechea legislație canonică se numea "Abate Nullíus". În cele mai multe cazuri nu este episcop, ci simplu preot.

Abatesă
(Din lat. abbatíssa). Superioara unei mănăstiri de monahii sau maici (moniáles); stareță.

Abație teritorială
O porțiune determinată a poporului lui Dumnezeu, delimitată teritorial a cărei grijă pastorală este încredințată, datorită unor circumstanțe istorice sau culturale, unui abate care o conduce cu putere ordinară proprie, asemenea unui episcop diecezan (cf. CDC, can. 370). Este o Biserică particulară, ca și dieceza. De exemplu, abația Montecassino (Italia) care are 47 de parohii.

Abdicare
(Din lat. abdicátio, renunțare). Renunțare de bunăvoie la un oficiu ecleziastic. Pentru a fi validă, abdicarea trebuie să fie acceptată de autoritatea competentă, făcând excepție abdicarea papei și a administratorului diecezan.

Abjurare
(Din lat. abiuráre, a tăgădui cu jurământ). Act exterior și public prin care un creștin adult reneagă erorile pe care le-a mărturisit mai înainte (apostazie, erezie, schismă) și face mărturisirea de credință catolică în fața unui reprezentant calificat al Bisericii (ordinariul locului sau un delegat al său). Liturgia Botezului cuprinde și o scurtă formulă de abjurare pentru toți candidații adulți, indiferent de gruparea religioasă necreștină din care ar proveni.

Absidă
(Din lat. ábsis). Partea unei biserici de forma unei nișe semicirculare sau poligonale, care înglobează prezbiteriul, în care se află altarul principal. Unele biserici au abside și în continuarea transeptului sau chiar alături de navele laterale.

Absolutoriu
(Din lat. absolutórius). Certificat de absolvire a celor șase ani de studii filozofico-teologice din cadrul seminarului mare.

Absoluțiune
(Din lat. absolútio, eliberare). Actul prin care, în cadrul sacramentului Pocăinței, preotul iartă, în numele lui Dumnezeu și al Bisericii, păcatele mărturisite de către o persoană botezată. Mai este numită și "dezlegare".

Absoluțiune canonică sau de cenzuri
Actul prin care confesorul sau un preot delegat în mod expres de autoritatea competentă iartă pedeapsa impusă de Biserică împotriva unui credincios care a săvârșit un delict.

Absoluțiune generală
1. Dezlegare sacramentală de toate păcatele dată unui muribund care nu mai este capabil să se mărturisească. 2. Dezlegare sacramentală dată mai multor credincioși împreună, fără o prealabilă mărturisire individuală, când există un iminent pericol de moarte, iar preotul sau preoții nu au timpul necesar pentru a asculta mărturisirea fiecărui penitent, precum și în cazul când există o necesitate gravă, pe care o apreciază episcopul diecezan care, la rândul său, trebuie să țină seama de criteriile stabilite împreună cu ceilalți membri ai conferinței episcopale (cf. CDC, can. 961).

Abstinență
(Din lat. abstinéntia, abținere, cumpătare). 1. Virtute morală care reglementează în mod rațional renunțarea benevolă la anumite bunuri, pentru un anumit timp sau pentru toată viața, în vederea unui bun superior. 2. Dispoziție disciplinară bisericească ce interzice, în spirit de pocăință, tuturor credincioșilor care au împlinit vârsta de 14 ani consumul de carne în toate vinerile din an precum și în ziua de Miercurea Cenușii (începutul Postului Mare). Abstinența înseamnă participarea la jertfa lui Cristos și este un mijloc eficient de luptă împotriva ispitelor senzuale.

Academia pontificală ecleziastică
Institut superior, cu sediul la Roma, în care sunt pregătiți diplomații Scaunului Apostolic.

Academii pontificale
Societăți de teologi, de oameni de știință și de artiști, cu sediul la Roma, care se află sub înaltul patronaj al Suveranului Pontif.

Aclamație
Laudă entuziastă adusă lui Dumnezeu de către credincioșii care participă la celebrările liturgice. Principalele aclamații sunt: Amin, Aleluia, Gloria, Osana. Alte aclamații: Sfânt; Doamne, miluiește-ne; Mulțumim lui Dumnezeu; Laudă ție, Cristoase; Moartea ta o vestim, Doamne; Căci a ta este Împărăția etc.

Acolit
(Din gr. akólythos, cel care urmează, cel care servește). Cel care a primit slujirea acolitatului. Misiunea acolitului este de a se îngriji de altar și de vasele sacre, de a-i ajuta pe preoți și diaconi la celebrările liturgice, în special la Sfânta Liturghie, de a distribui, în calitate de slujitor extraordinar, Sfânta Împărtășanie, precum și de a expune Preasfântul Sacrament pentru a fi adorat de credincioși și de a-l pune din nou în tabernacol.

Acolitat
Este cea de-a doua slujire instituită de Biserică (ministérium institútum), alături de lectorat. Nu mai este numit, ca odinioară, "ordin minor". Primirea lui este obligatorie pentru candidații la diaconat. Poate fi primit, sub anumite condiții, și de către bărbații laici căsătoriți.

Act juridic
În Dreptul canonic, manifestarea de voință liberă a uneia sau mai multor persoane fizice sau persoane juridice, căreia legea îi recunoaște anumite efecte juridice (de ex., stipularea unui contract, un act de donație, un testament, consimțământul matrimonial etc.). Viciile actului juridic sunt: violența fizică, frica sau violența morală, dolul (înșelăciunea), ignoranța și eroarea.

Acta Apostolicae Sedis
(Cuv. lat., "Documentele Scaunului Apostolic"). Monitorul oficial al Sfântului Scaun, în care sunt publicate documentele emise de papa (enciclice, constituții apostolice, cuvântări etc.), de congregațiile Curiei Romane (decrete, instrucțiuni, numiri etc.) și de Tribunalele Apostolice. Primul număr a apărut în anul 1909. Este redactat de Secretariatul de Stat.

Acta Sanctorum
(Cuv. lat., "Documentele despre sfinți"). Colecție amplă de documente și știri referitoare la toți sfinții cunoscuți, începută de călugărul iezuit Jean Bolland (1595-1665) și continuată de confrații săi până în zilele noastre, numiți "bolandiști".

Acțiunea Catolică
Asociație a credincioșilor laici, care urmărește, în strânsă legătură cu ierarhia ecleziastică, promovarea apostolatului. Caracteristicile esențiale ale Acțiunii Catolice, subliniate și de Conciliul al II-lea din Vatican (cf. AA 20), sunt următoarele: 1. scopul imediat este scopul apostolic al Bisericii, adică evanghelizarea și sfințirea oamenilor; 2. laicii își asumă responsabilitatea în conducerea organizației și executarea programului de acțiune; 3. laicii acționează uniți, pentru a exprima mai bine comunitatea Bisericii și pentru a face mai rodnic apostolatul; 4. laicii acționează sub conducerea superioară a ierarhiei.

Ad beneplacitum nostrum
(Expr. lat., "La libera noastră voință"). Clauză canonică folosită în unele cazuri de superiorul ecleziastic când acordă un oficiu sau un privilegiu. Este echivalentă cu "cât durează funcția mea", "cât timp trăiesc eu". Facultățile acordate, numirea într-un oficiu sau privilegiile încetează în ziua când superiorul care le-a acordat își pierde funcția sau moare. În schimb, clauza "ad beneplácitum" este echivalentă cu "dónec revocáverim" (până în momentul când le voi revoca), adică facultățile, numirea, privilegiile etc. continuă și după ce superiorul și-a pierdut funcția sau a murit.

Ad beneplacitum Sanctae Sedis
(Expr. lat., "La libera voință a Sfântului Scaun"). Clauză canonică folosită în unele rescripte sau privilegii acordate de Scaunul Apostolic. Acestea rămân valabile până când Sfântul Scaun le revocă printr-un act pozitiv. Formula echivalează cu "dónec Sáncta Sédes revocáverit" (până când Sfântul Scaun le va revoca).

Ad gentes
(Cuv. lat., "La popoare"). Decret al Conciliului al II-lea din Vatican, promulgat la 7 decembrie 1965, privind activitatea misionară a Bisericii. Are șase capitole: I. Principii doctrinale; II. Opera misionară în sine; III. Bisericile particulare; IV. Misionarii; V. Organizarea activității misionare; VI. Despre colaborarea misionară.

Ad limina apostolorum
(Expr. lat., "La treptele bazilicilor apostolilor Petru și Paul"). Așa este numită vizita oficială a episcopilor diecezani la Roma unde se află mormintele sfinților apostoli Petru și Paul.

Ad mentem
(Expr. lat., "La aprecierea"). Formulă folosită în unele răspunsuri date de Congregațiile Curiei Romane, cu scopul de a delimita conținutul unui rescript sau chiar de a-l modifica, ori de a-i preciza modalitățile de executare.

Ad nutum
(Expr. lat., "Ordin la un semn"). Clauză folosită uneori de superiorul ecleziastic în decretul de numire a unei persoane într-un oficiu. În acest caz, persoana respectivă poate fi înlăturată din oficiul ecleziastic în mod liber, fără motive canonice (cf. CDC, can 682).

Adevăr
(Din lat. ad-de-vérum). Din punct de vedere teologic, Dumnezeu este adevărul însuși, cuvintele lui nu pot înșela, iar făgăduințele lui se împlinesc totdeauna. Adevărul lui Dumnezeu este înțelepciunea lui care guvernează întreaga ordine a creației și a cârmuirii lumii (cf. Înț 13,1-9). Dumnezeu, care a creat cerul și pământul, e singurul care poate da cunoașterea adevărată a oricărui lucru în relație cu El. Adevărul este Revelația divină, a cărei culme este Isus Cristos și care este transmisă, prin Biserică, până la sfârșitul lumii. Din punct de vedere moral, adevărul este virtutea care constă în a se arăta adevărat în fapte și cuvinte, evitând duplicitatea, prefăcătoria și ipocrizia (cf. CBC 2505).

Administrator apostolic
Prelat care conduce o Administrație apostolică, cu putere ordinară (în virtutea oficiului), dar vicarială (nu în numele său, ci în numele Papei). În cele mai multe cazuri nu are consacrarea episcopală, deși este echivalat, din punct de vedere juridic, episcopului diecezan (cf. CDC, can. 371).

Administrator diecezan
Preot care conduce o dieceză, în mod interimar, cât timp scanul episcopal este vacant. Este ales de colegiul consultanților în termen de opt zile din momentul în care s-a ajuns la cunoștință că scaunul episcopal este vacant (cf. CDC, can. 421). Trebuie să aibă vârsta de cel puțin 35 de ani și să se remarce prin știință și prudență. Are obligațiile și se bucură de puterile episcopului diecezan, cu excepția acelora care sunt excluse din natura lucrului sau de însuși dreptul canonic (cf. CDC, can. 425 și 427).

Administrator parohial
Preot numit de episcopul diecezan pentru a păstori o parohie vacantă sau o parohie al cărui paroh este împiedicat (bolnav, arestat, exilat etc.). Dacă episcopul nu stabilește altfel, administratorul parohial are aceleași îndatoriri și drepturi ca și parohul.
[ Paroh ]

Administrație apostolică
Porțiune determinată a Poporului lui Dumnezeu, circumscrisă teritorial, care, datorită unor motive speciale și deosebit de grave nu este ridicată de Suveranul Pontif la rangul de dieceză (cf. CDC, can. 371).

Adorarea Sfintei Cruci
Procesiune liturgică din Vinerea Sfântă (Vinerea Mare), făcută în biserică, în cadrul căreia credincioșii vin, unul câte unul, ca să îngenuncheze în fața crucifixului și să-l sărute în semn de adorație interioară. Sfânta Cruce poate fi adorată în măsura în care credinciosul vede în ea iubirea lui Dumnezeu, darul pe care Dumnezeu ni l-a făcut trimițându-ni-l pe însuși Fiul său. Deci, închinându-ne Crucii, nu ne închinăm materialului din care este făcută, ci Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos.

Adorație
Din punct de vedere etimologic, adorația (lat. ad os, "la gură") este gestul punerii mâinilor la buze și al înălțării lor spre un obiect sacru în semn de venerație și de evlavie. Este dispoziția fundamentală a omului care se recunoaște creatură în fața lui Dumnezeu, Creatorul său. A-l adora pe Dumnezeu înseamnă a-l recunoaște ca Dumnezeu, Creator și Mântuitor, Domn și Stăpân a toate câte există, Iubire nemărginită și îndurătoare (cf. Dt 6,13; Lc 4,8). A-l adora pe Dumnezeu înseamnă a recunoaște, în respect și supunere, "nimicnicia creaturii" care nu există decât prin Dumnezeu (cf. CBC 2096-2097).

Adorație euharistică
Adorarea Domnului nostru Isus Cristos prezent în Sfânta Euharistie. La Sfânta Liturghie ne exprimăm credința în prezența reală a lui Cristos sub speciile pâinii și vinului, printre altele, îngenunchind sau înclinându-ne profund în semn de adorare a Domnului. Însă, "Biserica Catolică a dat și continuă să dea cult de adorație care se cuvine sacramentului Euharistiei nu numai în timpul Sfintei Liturghii, ci și în afara celebrării ei, păstrând cu cea mai mare grijă ostiile consacrate, înfățișându-le credincioșilor ca să le venereze cu solemnitate, purtându-le în procesiune" (MF, 56). "Biserica și lumea au mare nevoie de cultul euharistic. Isus ne așteaptă în acest sacrament al iubirii. Să nu cruțăm timpul în a merge să-l întâlnim în adorație, în contemplarea plină de credință și gata să repare vinovățiile grave și greșelile lumii. Să nu înceteze niciodată adorația noastră" (DC, 3).

Adormirea Maicii Domnului
Solemnitate care are loc la 15 august și în care se celebrează trecerea Preasfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Isus Cristos, cu trupul și sufletul, din viața pământească în gloria cerească. În Occident este numită, încă din vechime, Assúmptio Beátae Maríae Vírginis (Ridicarea cu trupul și sufletul la cer a Sfintei Fecioare Maria). A.M.D. este adevăr de credință, mărturisit de Biserică de-a lungul secolelor și definit ca atare de Papa Pius al XII-lea în anul 1950, prin Constituția apostolică Munificentíssimus Déus. "Preasfânta Fecioară Maria, după ce și-a împlinit drumul vieții pământești, a fost ridicată cu trupul și cu sufletul în gloria cerească, unde este deja părtașă de gloria învierii Fiului ei, anticipând învierea tuturor mădularelor Trupului lui" (CBC 974). "Credem că Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, noua Evă, Maica Bisericii, își continuă în cer rolul de mamă față de mădularele lui Cristos" (SPF, 15).

Adult
În cazul primirii sacramentului sfântului Botez, este considerat adult cel care a împlinit vârsta de șapte ani și are uzul rațiunii (cf. CDC, can. 852; 863).

Adulter
(Din lat. adultérium). Infidelitate conjugală. Când doi parteneri, dintre care cel puțin unul este căsătorit, leagă o relație sexuală, fie și trecătoare, săvârșesc adulter. Cristos condamnă adulterul săvârșit chiar și numai cu dorința (cf. Mt 5,32). Cel care îl săvârșește își încalcă angajamentele luate la cununie, vatămă acel semn al Legământului care este legătura matrimonială, lezează dreptul celuilalt soț și lovește în instituția căsăto riei (cf. CBC 2380-2381).

Advent
(Din lat. advéntus, sosire, venire). Perioadă a anului liturgic de aproximativ patru săptămâni, care precede sărbătoarea Crăciunului. "Timpul Adventului are o dublă natură: este o pregătire pentru solemnitatea Nașterii Domnului, în care se cinstește prima venire a Fiului lui Dumnezeu între oameni, și totodată este timp în care, prin această comemorare, mințile sunt călăuzite spre așteptarea celei de-a doua veniri a lui Cristos, la sfârșitul timpurilor. Astfel, timpul Adventului apare ca o perioadă de așteptare plină de evlavie și de bucurie" (NALCRG, 39; LR, 105). Din prima duminică a Adventului și până la 16 decembrie, liturgia accentuează caracterul escatologic al Adventului, trezind în sufletele credincioșilor așteptarea celei de-a doua veniri a lui Cristos; de la 17 la 24 decembrie, atât Liturghia cât și Oficiul au formulare proprii pentru fiecare zi care au drept scop o pregătire mai directă pentru celebrarea Nașterii Domnului.

Advocatus diaboli
(Expr. lat., "Avocatul diavolului"). În procesele de beatificare și canonizare, denumire populară dată Promotorului credinței, care are misiunea de a contesta, în mod oficial, sfințenia Slujitorului lui Dumnezeu propus spre a fi ridicat la cinstea altarelor.

Agapă frățească
(Din gr. agápe, iubire). Ospăț comunitar, unit cu Euharistia dar care nu se identifica cu ea, la care luau parte primii creștini în semn de iubire și de unitate și de solidaritate față de cei nevoiași. Îndată au apărut și abuzuri, condamnate de sfântul apostol Paul (cf. 1Cor 11,17-34). Începând din secolul al II-lea, a fost separată de Liturgia euharistică.

Aggiornamento
Substantiv italian care derivă din verbul aggiornare (a face să devină actual, a face ca ceva să fie adecvat timpurilor și cerințelor actuale) și care a fost introdus în ultimele decenii aproape în toate limbile de largă circulație. Termenul aggiornamento, folosit adesea de Papa Ioan al XXIII-lea (1958-1963), a devenit unul din termenii programatici de bază ai mișcării de reînnoire a vieții Bisericii începând cu Conciliul al II-lea din Vatican (1962-1965).

Agheasmă
(Din slav. agiazma)

Aghiasmatar
(Din gr. aghiasmatárion). Vas de marmură, de piatră sau de metal, fixat în perete la intrările principale în biserică sau în oratoriu, destinat păstrării apei sfințite cu care credincioșii își fac semnul Sfintei Cruci când intră sau ies din lăcașul sfânt. Unii credincioși au un mic aghiasmatar și în propria locuință.

Agnus Dei
(Cuv. lat., "Mielul lui Dumnezeu"). Invocație liturgică, introdusă în Liturghie în sec. al VII-lea, de către Papa Sergiu I, care însoțește frângerea Pâinii consacrate și-i pregătește pe credincioși la primirea Sfintei Împărtășanii. Este de inspirație evanghelică (cf. In 1,29.36). La Sfânta Liturghie, această invocație poate fi repetată de câte ori este necesar, până se încheie frângerea Pâinii. Ultima dată se termină cu cuvintele "dă-ne nouă pacea" (PNMR, 56 e). Toate litaniile se termină cu tripla invocație: "Mielul lui Dumnezeu".

Albă
(Din lat. álba). Cămașă lungă, din in sau bumbac, de culoare albă, pe care o poartă diaconii, preoții și episcopii la celebrările liturgice, îndeosebi la Sfânta Liturghie, unde e obligatorie, și este strânsă la mijloc cu un cingul.

Aleluia
Din cuv. ebraice hallelù (imperativul verbului hillel), "lăudați", și iah (prescurtarea lui IHWH), "Domnul": "Lăudați-l pe Domnul". Aclamație liturgică, specifică îndeosebi timpului pascal. Cu excepția Postului Mare, se cântă la toate Liturghiile înainte de Evanghelie.

Alianță
Traducerea termenului ebraic beríth care înseamnă un contract de asociere de natură sacră. Pact de prietenie încheiat de Dumnezeu cu întreaga omenire reprezentată de Noe (cf. Gen 9,8-19), apoi cu Abraham și cu urmașii lui (cf. Gen 15,18; 17,1-22). Pe muntele Sinai, Dumnezeu a încheiat o alianță, prin Moise, cu poporul lui Israel (cf. Ex 19,5-6; 24,7-8). Noua și veșnica alianță a fost sigilată pe Cruce cu sângele lui Cristos (cf. Lc 22,20; 1Cor 11,25; Evr 7,22; 8,13).

Alma Redemptoris Mater
(În lat. "O Sfântă Maică a Răscumpărătorului"). Una din antifoanele închinate Maicii Domnului, cu care se încheie Completoriul. E în uz din secolul al XI-lea.

Altar
(Din lat. altáre, masă pentru jertfă). Masă din piatră naturală sau din alt material nobil, solid și lucrat artistic, pe care se celebrează Sfânta Liturghie. Altarul poate fi fix sau mobil. Cel fix trebuie să fie consacrat conform normelor liturgice; cel mobil trebuie consacrat sau cel puțin binecuvântat. "Altarul pe care este făcută prezentă, sub semnele sacramentale, Jertfa Crucii, este și masa Domnului, la care este chemat să participe Poporul lui Dumnezeu, la Liturghie. El este și centrul aducerii de mulțumire care se săvârșește prin Euharistie" (PNMR, 259).

Amict
(Din lat. amicíre, a acoperi cu ceva, a înfășura). Pânză albă, dreptunghiulară, din in sau bumbac, cu care diaconii, preoții și episcopii își acoperă gâtul și umerii înainte de a îmbrăca alba.
[ Albă ]

Amin
(În lat. Ámen, derivat din ebr. aman, a susține, a fi stabil; înseamnă "așa este", "e adevărat", "sigur", "într-adevăr"). Aclamație liturgică prin care credincioșii își exprimă adeziunea la cuvintele celebrantului, fie că e vorba de o mărturisire de credință, fie că e vorba de orice altă rugăciune. Toate doxologiile se termină cu "Amin".

Amvon
(Din gr. anabáinein, a urca). Loc ridicat, înconjurat de un perete rotund sau poligonal din piatră sau lemn, situat în prezbiteriu, de unde sunt proclamate, în cadrul celebrărilor liturgice, lecturile, psalmul responsorial și preconiul pascal. Tot aici pot avea loc omilia și rugăciunea credincioșilor. La amvon nu au acces comentatorul și dirijorul corului. Numeroase biserici vechi aveau două amvoane: unul pentru epistolă și alte lecturi, și altul pentru evanghelie și omilie. Începând din evul mediu târziu, amvonul este situat în nava centrală a bisericii, e ridicat mai sus și devine locul potrivit pentru oratoria sacră. În urma reformei liturgice înfăptuite de Conciliul al II-lea din Vatican, amvonul este adus din nou în prezbiteriu.

An liturgic
Perioada de un an de zile, care începe la primele vespere ale primei duminici din Advent, în care Biserica celebrează, la date precise, opera mântuitoare a lui Cristos. În fiecare săptămînă, duminica, Biserica celebrează misterul pascal, adică patima, moartea și învierea Domnului. Pilonii anului liturgic sunt ciclul pascal, cu perioada de pregătire la Paște, care începe cu Miercurea Cenușii, și cea de prelungire a lui până la Rusalii, și ciclul Crăciunului cu solemnitatea Nașterii Domnului, precedată de Advent și prelungită până la Botezul Domnului, în prima duminică după Epifanie. Ciclul temporal îl constituie cele 34 de săptămâni din afara celor două cicluri fundamentale. Anul liturgic este întregit de ciclul sanctoral, care cuprinde sărbătorile sfinților.

An marian
An dedicat Sfintei Fecioare Maria. Așa a fost anul 1954, când Biserica a voit să scoată în evidență sfințenia excepțională a Maicii Domnului exprimată în misterul Neprihănitei Zămisliri (adevăr de credință definit exact cu un secol în urmă) și în misterul ridicării cu trupul și sufletul în gloria cerească (Adormirea Maicii Domnului). Prin enciclica Redemptóris Máter (Maica Răscumpărătorului), Papa Ioan Paul al II-lea a proclamat un alt an marian, care a început la 7 iunie 1987 și s-a încheiat la 15 august 1988, pentru a reaminti Bisericii colaborarea Maicii Domnului la opera de mântuire înfăptuită de Domnul nostru Isus Cristos.

An sfânt

Anahoret
(Din gr. ána, îndepărtare, și chórein, a merge). Credincios care, retrăgându-se din lume, în tăcerea singurătății, în rugăciune asiduă și pocăință, își închină viața spre lauda lui Dumnezeu și mântuirea lumii. Anahoreții sunt recunoscuți canonicește drept persoane consacrate dacă profesează în mod public cele trei sfaturi evanghelice, întărite prin vot sau printr-un alt legământ sacru, în mâinile episcopului diecezan și, călăuziți de acesta, trăiesc conform propriei stări (cf. CDC, can. 603).

Anamneză
(Din gr. anámnesis, amintire, comemorare). Parte a rugăciunii euharistice (canon) care urmează după Prefacere și în care sunt evocate principalele mistere ale mântuirii noastre: "Biserica îndeplinește porunca primită, prin apostoli, de la Cristos Domnul și celebrează memorialul lui Cristos, amintind mai ales fericita sa pătimire, glorioasa sa înviere și înălțarea sa la cer" (PNMR, 55 e).

Anatemă
(Din gr. anáthema, blestem sau obiect ce este blestemat). Formă solemnă de excomunicare sau excludere din comunitatea eclezială (cf. CDC 1917, can. 2257, § 2). Sfântul Paul folosește acest termen împotriva celor care ar predica o altă Evanghelie decât cea adevărată (cf. Gal 1,9) sau nu ar vrea să-l iubească pe Cristos (1Cor 16,22).

Angelus
(Cuv. lat., "Îngerul"). Rugăciune compusă din trei versete, dintre care primul începe cu cuvintele Ángelus Dómini (Îngerul Domnului), și din trei Áve María (Bucură-te, Marie) și dintr-o rugăciune finală pe care credincioșii catolici o rostesc de trei ori pe zi - dimineața, la amiază și seara - și este însoțită de dangătul clopotului mare de la biserică. În fiecare duminică, la orele douăsprezece, papa, ieșind la fereastra apartamentului său, rostește această rugăciune împreună cu credincioșii adunați în Piața "Sfântul Petru" din cetatea Vatican. De fiecare dată, înainte de această rugăciune el rostește și un scurt discurs. Totul se termină cu binecuvântarea dată credincioșilor.

Aniversar
(Din lat. anniversárius, anual, care revine în fiecare an). Zi în care este comemorat un eveniment care a avut loc exact un an sau mai mulți ani înainte. Primii creștini celebrau aniversarul morții răposaților lor și din această practică a luat naștere cultul martirilor și ulterior cultul celorlalți sfinți.

Annuario Pontificio
(Cuv. ital., "Anuarul pontifical"). Anuarul oficial al Bisericii Catolice, redactat în fiecare an în limba italiană de Secretariatul de Stat al Scaunului Apostolic. A apărut pentru prima dată în anul 1716, sub pontificatul papei Clement al XI-lea. Conține: lista completă a papilor; lista tuturor cardinalilor actuali; denumirea tuturor arhidiecezelor, diecezelor, prelaturilor și abațiilor teritoriale; informații și date utile despre Curia romană, despre statul Cetății Vatican, despre corpul diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun; lista tuturor institutelor de drept pontifical și a tuturor institutelor culturale care depind de Scaunul Apostolic.

Antependium
(Din lat. ante, în față, și péndere, a atârna). Pânză brodată cu diferite simboluri îndeosebi euharistice, care acoperă partea din față a altarului. Actualmente nu se mai folosește dacă altarul este din marmură sau alt material solid lucrat artistic, fiind suficientă o singură față de altar.
[ Altar ]

Antifon
(Din gr. anti, în față, și phoné, voce). La Liturgia Orelor, un verset mai semnificativ din psalmi, care se recită sau se cântă atât la începutul cât și la sfârșitul psalmului respectiv; un verset din Noul Testament care se recită sau se cântă înaintea și la sfârșitul cântărilor Benedíctus (la Laude) și Magníficat (la Vespere). La Sfânta Liturghie, este versetul biblic care se cântă sau se recită când celebrantul merge la altar.

Antropologie creștină
(Din gr. ánthropos, om, și lógos, știință). Știință care interpretează existența omului (cu privire la originea, natura și destinul lui) în lumina credinței creștine.

Antropomorfism
(Din gr. ánthropos, om, și morphé, formă). Reprezentare a naturii și acțiunilor divine în forme, însușiri și sentimente umane. A atribui lui Dumnezeu caracteristici umane atât fizice (de ex., față, gură, mâini) cât și emoționale (de ex., neplăcere, bucurie, mânie).

Apă de botez
Apă naturală binecuvântată de preot, care constituie materia Botezului. Este binecuvântată în timpul celebrării Vegherii pascale, dar poate fi binecuvântată și cu ocazia celebrării fiecărui Botez.

Apă sfințită
Apă binecuvântată de preot conform cărților liturgice. Ne amintește de faptul că am primit Botezul și se folosește la toate riturile de purificare și binecuvântare.

Apărătorul legământului
(În lat. defénsor vínculi). Membru al tribunalului ecleziastic, cleric sau laic, expert în Dreptul canonic, care este obligat din oficiu să apere, în cadrul unui proces, validitatea unei căsătorii, sau a unei hirotoniri (cf. CDC, can. 1432-1436).

Apocrife (cărți)
(Din gr. apókriphos, ascuns, departe de). Denumire dată scrierilor religioase ebraice (apărute în secolul al II-lea î.C.) și celor creștine (apărute în primele secole d.C.), care nu au fost introduse în canonul Sfintei Scripturi. Câteva exemple: Viața lui Adam și Eva; Testamentul lui Iob; Psalmii lui Solomon; Evanghelia lui Petru, Evanghelia celor doisprezece Apostoli, Apocalipsa lui Petru.

Apofatică (teologie)
(Din gr. apophátikos, de la apophánai, a spune nu, a nega). Este teologia care subliniază că transcendența lui Dumnezeu este absolut inefabilă, și care se apropie de cunoașterea lui Dumnezeu afirmând mai degrabă ce nu este el decât ce este.

Apologetică
(Din gr. apologéisthai, a apăra). Parte a teologiei care are ca obiect justificarea și apărarea credinței creștine.

Apologeți (părinții)
Denumire dată unor scriitori creștini, mai ales din sec. al II-lea și al III-lea, în majoritatea cazurilor proveniți din păgânism, care au apărat, prin operele lor, credința creștină împotriva acuzelor și atacurilor provenite din partea societății păgâne. Așa a fost, de exemplu, sfântul Iustin (+167), a cărui operă principală este intitulată Apologia.

Apologia Sacerdotis
(Expr. lat., "Justificarea preotului"). Rugăciunea pe care preotul o rostește singur și în șoaptă în timpul Sfintei Liturghii. De exemplu, la Ofertoriu: "În duhul smereniei și cu sufletul căit..."; la Împărtășanie: "Doamne, Isuse Cristoase, Fiul Dumnezeului Celui viu..." sau "Primirea Trupului și Sângelui Tău...".

Apostat
1. Creștin care părăsește credința creștină. 2. Preot care părăsește starea preoțească. 3. Călugăr cu voturi perpetue care părăsește viața călugărească. În aceste din urmă două cazuri, este vorba de o părăsire ilicită, adică fără aprobarea autorității competente.

Apostazie
(Din gr. apóstasis, părăsire, călcare a cuvântului dat). În sens strict, înseamnă părăsirea totală a credinței creștine de către o persoană botezată în Biserica Catolică sau de către una care a fost primită în sânul ei după ce a fost botezată în mod valid în altă Biserică sau comunitate eclezială care nu este în comuniune cu Biserica Catolică. Nu trebuie confundată cu schisma sau cu erezia. De aceea, un catolic care părăsește propria Biserică pentru a trece la o altă confesiune creștină nu săvârșește delict de apostazie, ci delictul de schismă sau erezie. Toate aceste trei delicte (apostazia, erezia și schisma) sunt pedepsite cu excomunicarea látae senténtiae (cf. CDC, can. 731 și 1364). În sens larg, înseamnă și părăsirea stării preoțești de către un preot sau a vieții călugărești de către un călugăr cu voturi perpetue fără aprobare din partea autorității ecleziastice competente.

Apostol
(Din gr. apóstolos, trimis). Fiecare din cei doisprezece ucenici aleși de Isus Cristos (cf. Mt 10,2), pentru a fi martorii săi în fața lumii (cf. Fap 1,8), îndeosebi martorii învierii sale (cf. Fap 1,22), predicatorii Evangheliei (cf. Mt 28,19) și fundamentele Bisericii (cf. Apoc 1,26). Ei sunt: Petru, Andrei, Iacob, Ioan, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacob al lui Alfeu, Simon Zelotul, Iuda Tadeul și Iuda Iscarioteanul, în locul căruia a fost ales Matia. În cultul oficial al Bisericii Catolice, sfântul Paul și sfântul Barnaba, colaborator al lui Paul, au și ei titlul de apostol. Sfântul Paul mai este numit "Apostolul neamurilor" (al popoarelor păgâne) sau, pur și simplu, "Apostolul". În sens larg, fiecare creștin este un apostol. "Întrega Biserică este apostolică, întrucât este «trimisă» în lumea întreagă; toți membrii Bisericii, deși în moduri diferite sunt părtași la această trimitere. Vocația creștină este prin natura ei și chemare la apostolat" (CBC 863).

Apostolat
Orice activitate a Bisericii care are ca scop răspândirea Evangheliei și mântuirea sufletului. În Biserică, toți sunt chemați la apostolat: clericii, călugării și laicii. "În Biserică slujirile sunt diferite, dar misiunea este una. Cristos le-a încredințat apostolilor și urmașilor lor îndatorirea de a învăța, de a sfinți, și de a conduce în numele său și cu puterea sa. Însă laicii, făcuți părtași la funcția sacerdotală, profetică și regală a lui Cristos, își împlinesc în Biserică și în lume partea lor proprie din misiunea întregului Popor al lui Dumnezeu. Ei își desfășoară concret apostolatul activând pentru evanghelizarea și sfințirea oamenilor, precum și străduindu-se să pătrundă și să perfecționeze ordinea temporală cu spiritul Evangheliei, astfel încât activitatea lor în acest domeniu temporal să dea o mărturie limpede despre Cristos și să slujească la mântuirea oamenilor. Fiind propriu stării laicilor de a-și duce viața în mijlocul lumii și a treburilor lumești, ei sunt chemați de Dumnezeu ca, însuflețiți de spirit creștin, să-și exercite apostolatul în mijlocul lumii ca o plămadă" (AA 2).

Apostolatul rugăciunii
Organizație internațională, întemeiată în anul 1844 de preotul iezuit Gaultrelet cu scopul de a susține, prin rugăciune, activitatea pastorală a Bisericii. Astăzi este condusă de superiorul general al Societății lui Isus. La nivel local, denumire dată asociației de credincioși care urmăresc scopul menționat mai sus.

Apostolicam actuositatem
(Cuv. lat., "Activitate Apostolică"). Decret al Conciliului al II-lea din Vatican despre apostolatul credincioșilor laici, promulgat la 18 noiembrie 1965. Are următorul conținut: bazele teologice ale apostolatului laicilor, scopurile apostolatului, diversele domenii de apostolat, diversele forme de apostolat, relațiile cu ierarhia, instruirea laicilor în vederea apostolatului.

Apostolicitate
Proprietate a Bisericii și una dintre cele patru "note" după care poate fi recunoscută adevărata Biserică a lui Cristos. Biserica este apostolică deoarece este întemeiată pe sfinții apostoli, și în acest lucru are un triplu sens: 1) ea a fost și rămâne zidită pe "temelia apostolilor" (cf. Ef 2,20), martori aleși și trimiși în misiune de Cristos însuși; 2) ea păstrează și transmite cu ajutorul Duhului care locuiește în ea, învățătura, tezaurul, cuvintele sănătoase auzite de la apostoli; 3) până la întoarcerea lui Cristos, ea continuă să fie învățată, sfințită și călăuzită de apostoli prin urmașii lor, adică episcopii ajutați de preoți, în unire cu succesorul lui Petru, Pontiful Roman (cf. CBC 857).

Aqua gregoriana
(Expr. lat., "apă gregoriană"). Amestec de apă, vin, sare și cenușă folosit în ritul consacrării altarelor și bisericilor.

Arhibazilică
Titlu dat celor patru mari bazilici din Roma: bazilica închinată sfântului Ioan din Lateran ("San Giovanni in Laterano"), cea închinată sfântului apostol Petru ("San Pietro"), cea închinată sfântului Paul, din afara zidurilor ("San Paolo fuori le mura") și cea închinată Sfintei Fecioare Maria ("Santa Maria Maggiore").

Arhidiacon
(Din gr. archidiákonos). Începând din sec. al VI-lea, șeful colegiului diaconilor, care îndeplinea roluri importante în Biserică: administrarea bunurilor diecezei, instruirea tinerilor clerici, supravegherea disciplinei ecleziastice și uneori chiar conducerea diecezei când scaunul episcopal era vacant. Din sec. al XIII-lea până în sec. al XVI-lea, arhidiaconul era un preot care conducea o parte importantă a diecezei (un fel de vicar episcopal de azi). Actualmente acest titlu îl au unii vicari generali și unii canonici.

Arhidieceză
Dieceză al cărei episcop este numit arhiepiscop sau mitropolit al diecezelor sufragane ale unei provincii ecleziastice. Uneori o dieceză poate avea numai titlul onorific de arhidieceză, din motive istorice.

Arhiepiscop
La început, titlul pe care îl aveau episcopii ce păstoreau Biserici particulare mai importante. Începând din evul mediu, titlul pe care îl au mitropoliții, episcopii secretari ai diferitelor congregații ale Curiei Romane, legații papali, precum și unii episcopi ca titlu onorific și personal.

Arhiepiscopie
Dieceză al cărei episcop este arhiepiscop sau mitropolit. Reședința arhiepiscopului.

Artă sacră
Este arta închinată lui Dumnezeu și raportului omului cu Dumnezeu. Mai este numită și artă religioasă. Arta sacră este în slujba liturgiei și de aceea trebuie să fie în armonie cu credința și cu simțământul religios al credincioșilor. "Arta sacră adevărată îl duce pe om la adorație, la rugăciune și la iubirea lui Dumnezeu, Creatorul și Mântuitorul, Cel Sfânt și Sfințitorul" (CBC 2502). Principalele ramuri ale artei sacre sunt: arhitectura, pictura, sculptura, muzica, veșmintele sacre și argintăria sacră. "În construirea și repararea bisericilor... să se observe principiile și normele liturgiei și ale artei sacre" (CDC, can. 1216).

Articol de credință
În sens strict, adevărul revelat conținut în fiecare din articolele simbolului sau crezului apostolic. În sens larg, orice adevăr revelat de Dumnezeu și care este propus de magisteriul Bisericii spre a fi crezut (dogmă formală).

Ascetica
(Din gr. asketés, cel care exercită). Ramură a Teologiei spirituale care tratează despre principiile ascezei creștine, adică motivele și mijloacele de purificare a sufletului ce se eliberează de păcat și se dedică practicării virtuților.

Asceza
(Din gr. áskesis, exercițiu fizic). Efort metodic sau exercițiu continuu al voinței libere sprijinite de harul lui Dumnezeu, cu scopul de a reprima înclinațiile rele sau tendințele periculoase și de a dezvolta activitățile virtuoase, pentru a fi cât mai plăcuți în fața lui Dumnezeu.

Ascultare
Virtute morală care face ca voința să se conformeze cu promptitudine legii sau poruncii superiorului. Face ca voința omului să fie în armonie cu voința lui Dumnezeu care îi conduce pe copiii săi prin superiori (părinți, educatori, ierarhi). Este unul dintre cele trei sfaturi evanghelice, care, asumat cu spirit de credință și de iubire în urmarea lui Cristos ascultător până la moarte, obligă la supunerea voinței față de superiorii legitimi care, când poruncesc conform constituțiilor, îl reprezintă pe Dumnezeu (cf. CDC, can. 601). Călugării și călugărițele îmbrățișează acest sfat prin vot public. Celelalte persoane consacrate prin vot, jurământ sau simplă profesiune. Preoții seculari nu fac vot de ascultare, ci promisiune de ascultare, dar care în fața lui Dumnezeu are aceeași valoare.

Asistent
1. Un cleric sau un laic instituit care îl ajută pe preotul orb sau afectat de o altă boală în timpul celebrării Sfintei Liturghii (cf. CDC, can. 930). 2. Consilier al superiorului general în anumite institute călugărești.

Asistent ecleziastic
Preot numit de autoritatea ecleziastică pentru a o reprezenta pe lângă asociațiile de credincioși (de ex., Acțiunea Catolică) și pentru a conduce și promova formarea religioasă și spirituală a membrilor lor.

Asociație de credincioși
Ansamblu de credincioși, organizat pe baza unor statute aprobate de o autoritate ecleziastică competentă, care urmărește atingerea unor scopuri religioase sau caritative precise. Asociațiile sunt de două feluri: publice și private. Cele publice sunt asociații care, izvorâte din inițiativa liberă a credincioșilor (laici, clerici sau călugări), sunt înființate de către autoritatea ecleziastică competentă, acționează în numele Bisericii, deoarece sunt persoane juridice publice, și tind, conform dreptului și statutelor, în vederea binelui public al Bisericii, la atingerea unor scopuri religioase sau caritative, dar mai cu seamă a acelora care din natura lor sunt rezervate autorității ecleziastice, cum sunt transmiterea învățăturii catolice în numele Bisericii Catolice sau promovarea cultului public (cf. CDC, can. 298-301; 312-320). Cele private sunt asociații care, izvorâte din inițiativa liberă a credincioșilor și conduse de ei conform statutelor, fiind mereu în legătură cu autoritatea ecleziastică competentă care poate să le ridice la rangul de persoane juridice private, își propun diferite scopuri religioase sau private, cu excepția acelora care sunt rezervate autorității ecleziastice, cum sunt transmiterea învățăturii catolice în numele Bisericii sau promovarea cultului public (cf. CDC, can. 321-326).

Asperge
(Imperativul prezent al verb. lat. aspérgere, a stropi). Antifon luat din Psalmul 50 care începe cu cuvintele Aspérge me, Dómine, hyssópo et mundábor (Stropește-mă, Doamne, cu isop și mă voi curăți) și care însoțește ritul stropirii credincioșilor cu apă sfințită, la începutul Sfintelor Liturghii duminicale. În timpul pascal se cântă antifonul Vídi áquam (Am văzut apă). Ritul sfințirii și al stropirii cu apă sfințită - în amintirea Botezului nostru - se poate folosi la toate Liturghiile de duminică, chiar și la cele anticipate sâmbătă seara, în toate bisericile și oratoriile. El înlocuiește actul penitențial de la începutul Liturghiei.

Aspersor
(Din lat. eclez. aspersórium). Instrument folosit pentru stropirea cu apă sfințită. Constă dintr-o sferă din metal, prevăzută cu găuri mici, fixată pe un mâner lung, de asemenea din metal.

Asumpționiste
Călugărițele congregației Oblatele Asumpțiunii Mariei. Congregația a fost înființată în anul 1862 de către Emanuel d`Alzon și aprobată definitiv în anul 1927 de către Papa Pius al XI-lea.

Asumpționiști
Călugării congregației Augustinienii Asumpțiunii Mariei. Congregația a fost înființată la Nîmes (Franța) în anul 1845 de vicarul general Emanuel d`Alzon și aprobată în anul 1868 de Papa Pius al IX-lea. Astăzi activează îndeosebi în domeniul învățământului, al presei (conduce ziarul La Croix și bilunarul La Documentation catholique), precum și în misiuni.

Asumpțiune
(Din lat. assúmptio, luare, ridicare). Așa mai este numită dogma "Adormirea Maicii Domnului" sau "Ridicarea cu trupul și cu sufletul la cer a Preasfintei Fecioare Maria".

Atrium
(Din lat. átrium, curte interioară). Spațiu de formă pătrată sau dreptunghiulară, de obicei înconjurată de porticuri acoperite, situat în fața unor biserici vechi pentru a favoriza tăcerea și reculegerea în fața casei Domnului.

Augustinieni
În sens strict, denumire dată canonicilor și eremiților augustinieni. În sens larg, denumire dată ordinelor și congregațiilor călugărești care se consideră oarecum legate de regula augustiniană. Același lucru e valabil și pentru augustiniene.

Autocomunicare
Termenul folosit de Conciliul al II-lea din Vatican ("Déus seípsum... communicáre vóluit", DV 6) și de unii teologi (de ex., Karl Rahner) pentru a denumi manifestarea și dăruirea de sine a lui Dumnezeu în Revelație și în lucrarea harului.

Autoritatea Bisericii
Puterea legitimă de a propune, a defini și a explica adevărul revelat (puterea de a învăța), de a celebra liturgia și de a administra sfintele sacramente (puterea de a sfinți), de a legifera, de a porunci și de a judeca (puterea de a conduce sau puterea de jurisdicție) pe care Biserica a primit-o de la Isus Cristos și o exercită prin păstorii ei ierarhici, succesori ai sfinților apostoli. Autoritatea Bisericii se bazează pe asistența Duhului Sfânt și este considerată slujire, nu dominare (cf. Lc 22,26).

Autoritatea supremă în Biserică
Puterea de care se bucură în Biserică Pontiful Roman singur, succesorul sfântului apostol Petru, și Colegiul episcopilor împreună cu capul său, Pontiful Roman (cf. CDC, can. 331-341).

Ave Maria
(Cuv. lat., "Bucură-te, Marie"). Rugăciune în cinstea Maicii Domnului, numită și "Salutarea Îngerească". Este formată din două părți: prima parte conține salutul arhanghelului Gabriel adresat Fecioarei Maria cu ocazia Bunei-Vestiri (cf. Lc 1,28) și exclamația Elisabetei cu ocazia vizitei Sfintei Fecioare (cf. Lc 1,24), iar partea a doua este o rugăciune de cerere adresată Maicii lui Dumnezeu.

Azimă
(Din gr. ázume, fără drojdie). Pâine nedospită folosită de evrei la sărbătoarea Paștelui, de Isus Cristos la Cina cea de Taină (când a fost înființată Euharistia) și de Biserica Romano-Catolică la celebrarea Sfintei Euharistii.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire