pregateste pagina pentru tiparire

































 
 STUDIU 

Mic dicționar creștin catolic
pr. Ioan Tămaș

achizitionare: 04.03.2003; sursa: Sapientia

Prezentare    Index & Căutare

- B -

Bacalaureat
(Din lat. baccalaureátus; de la bácca láuri, bacă de laur). Primul grad academic conferit în universitățile ecleziastice sau pontificale. Celelalte două grade sunt licența și doctoratul. Bacalaureatul este conferit la sfârșitul celor șase ani de studii filozofico-teologice, în urma prezentării unei lucrări științifice scrise și a unui examen oral din întreaga teologie.

Baldachin
(Din ital. baldacchino, pânză de mătase de Bagdad). Acoperământ, de obicei în formă de boltă, susținut de coloane, împodobit cu franjuri, care este purtat deasupra Preasfântului Sacrament în timpul procesiunii.

Bancă de împărtășanie
Balustrada care separă prezbiteriul de naos și de-a lungul căreia credincioșii se prezintă pentru a primi, în genunchi, Sfânta Împărtășanie. După reforma liturgică înfăptuită după Conciliul al II-lea din Vatican, în cele mai multe biserici, banca de împărtășanie a fost desființată, credincioșii primind Sfânta Împărtășanie stând în picioare.

Baptisteriu
(Din lat. baptistérium). Locul destinat celebrării Botezului. În vechime, era o construcție mică de formă rotundă sau poligonală, situată în apropiere de biserică (de ex., renumitul baptisteriu din Florența sau cel de la Roma de lângă bazilica "Sfântul Ioan din Lateran"), care avea în mijloc o mică piscină adâncă de aproximativ 70 cm. Actualmente este un spațiu sau o capelă mică, situate de obicei la intrarea în biserică, în care se păstrează apa de Botez.
[ Botez ]

Barnabiți
Ordin călugăresc înființat în 1530 de către sfântul Anton Maria Zaccaria. Denumirea oficială: Clericii Regulari ai Sfântului Paul. Au luat numele de barnabiți după ce li s-a încredințat, la Milano, biserica închinată sfântului Barnaba. Lucrează în misiuni și la educarea tineretului.

Bazilică
(Din gr. stóa basiliké, portic regal; lat. basílica). Denumirea dată în vechime bisericilor care, spre deosebire de simplele case transformate în lăcașe de cult, erau construite după modelul bazilicilor civile din Imperiul Roman (începând din sec. al IV-lea d.C.), adică edificii mari, dreptunghiulare, de cel puțin trei navate dintre care cea de la centru e cea mai înaltă și are ferestre proprii. Poartă numele de bazilică mare ("basílica máior") fiecare din cele patru mari bazilici din Roma: "Sfântul Ioan din Lateran", "Sfânta Maria cea Mare", "Sfântul Petru din Vatican" și "Sfântul Paul din afara zidurilor". Titlul de bazilică mică ("basílica mínor") este un titlu onorific acordat astăzi unor biserici mai importante.

Beatificare
(Din lat. beatificátio). Act prin care Suveranul Pontif, în urma unor investigații începute în dieceză și continuate la Congregația pentru Cauzele Sfinților, acordă unui creștin catolic decedat, care a fost martirizat sau care a practicat toate virtuțile în chip eroic, titlul de "Fericit" și permite să i se aducă un cult public de către un grup limitat de credincioși (de ex., o țară, o dieceză, un institut de viață consacrată). Beatificarea, introdusă în Biserica Catolică în vremurile mai recente, constituie prima etapă a procesului de canonizare.

Benedictine
Formează ramura feminină a Ordinului monahal al sfântului Benedict. Apărute în sec. al VII-lea, urmează regula benedictină elaborată special pentru femei. Actualmente au 840 de mănăstiri.

Benedictini
Cel mai vechi ordin monahal din Occident, înființat de sfântul Benedict de Norcia (480-547). Principiile de bază ale vieții benedictinilor sunt: șederea stabilă în mănăstire (stabílitas loci); ascultarea de abate (considerat reprezentantul lui Cristos) împreună cu o conduită morală demnă (conservátio mórum); celebrarea împreună a Liturgiei Orelor (ópus Dei) și munca manuală (ópus mánuum): óra et labóra (roagă-te și muncește!), considerat ca un mijloc puternic de a-l învinge pe diavol. Actualmente benedictinii sunt uniți în 21 de congregații autonome care formează o confederație cu centrul la Roma. Fideli devizei lor ora et labora, benedictinii s-au remarcat întotdeauna și se remarcă și astăzi prin spiritualitatea lor profundă și printr-o intensă activitate în domeniul social (agricultura și construcțiile), în domeniul cultural (în trecut prin copierea de manuscrise și formarea de biblioteci), în domeniul teologic (îndeosebi la liturgie) și în cel misionar.

Benedictus
(Cuv. lat., "Binecuvântat"). Cântare prin care preotul Zaharia îi mulțumește lui Dumnezeu pentru nașterea fiului său Ioan Botezătorul (cf. Lc 1,68-79) și care după Biblia Vulgata începe cu cuvântul Benedíctus (Binecuvântat). Se recită în fiecare zi la Laude, în cadrul Liturgiei Orelor.
[ Laude ]

Beneficiu ecleziastic
O entitate juridică înființată pentru totdeauna de către autoritatea ecleziastică competentă, constând dintr-un oficiu sacru și din dreptul de a percepe din dotă drepturile atașate oficiului (cf. CDC 1917, can. 1409). Conform Conciliului al II-lea din Vatican, importanța primordială trebuie acordată oficiului îndeplinit de clerici și nu beneficiului (cf. PO 20). Actualul CDC (can. 1272) stabilește că e de datoria Conferințelor episcopale să reglementeze administrarea beneficiilor așa încât veniturile și chiar dota beneficiilor să fie transferate, treptat, la fondul comun diecezan pentru întreținerea clerului. Majoritatea conferințelor episcopale au procedat astfel. Practic, se poate vorbi de o desființare a sistemului beneficial.

Beneplacitum apostolicum
(Expr. lat., "Acordul Scaunului Apostolic"). Denumire dată permisiunii Scaunului Apostolic fără de care nu pot fi îndeplinite anumite acte juridice (de ex., înstrăinarea unor bunuri ecleziastice de importanță deosebită, cf. CDC, can. 1292). Denumire dată actului însuși prin care se acordă această permisiune.

Beret
(Din fr. berret, prov. din lat. bírrus, manta cu glugă). Acoperământ pentru cap, de formă pătrată, cu trei sau patru colțuri, având în mijloc un mic ciucure din fire de mătase purtat de preoți și diaconi (culoare neagră), de episcopi și prelați (culoare roz) și de cardinali (culoare roșie).

Biblia de la Ierusalim
Titlul original: La Bible de Jérusalem. Traducerea în limba franceză a Bibliei, publicată de "Școala biblică de la Ierusalim", condusă de dominicani, mai întîi în 43 de volume separate, iar în anul 1956 într-un singur volum. Ultima ediție, revăzută în întregime, a apărut în anul 1994 la editura "Editions du Cerf", Paris.

Biblie
(Din gr. biblía [pl.], cărți, culegere de cărți). Denumire dată ansamblului celor 73 de scrieri sacre, inspirate de Dumnezeu, dintre care 46, de origine ebraică, formează Vechiul Testament, iar 27, de origine creștină, formează Noul Testament.

Biblie ecumenică
Biblie tradusă într-o limbă națională de către mai multe confesiuni creștine. De exemplu, Traduction Oecumenique de la Bible (TOB), publicată de catolici și protestanți.

Bilocație
Fenomen mistic extraordinar care constă în faptul că aceeași persoană este prezentă simultan în două locuri diferite. Este un dar pe care Dumnezeu îl face unor sfinți.

Binare
(Din lat. binátio). Celebrare a două Sfinte Liturghii în aceeași zi de către același preot. Ea poate avea loc atât în cazurile prevăzute de normele liturgice, cât și în cazul când preotul are permisiunea necesară de la Ordinariul locului (cf. CDC, can. 905).

Binecuvântare
(Din lat. benedíctio, de la bénedícere, a spune de bine). Rugăciune, de obicei însoțită de semnul Sfintei Cruci, făcut cu mâna dreaptă și de stropirea cu apă sfințită, prin care este invocată bunăvoința dumnezeiască asupra unei persoane, a unui lucru, a unui loc. Binecuvântările sunt constitutive și invocative. Cele constitutive fac ca un loc și un lucru să devină sacre (de ex., o biserică, un oratoriu sau o capelă, un altar, un cimitir etc.), iar o persoană să devină consacrată, adică destinată în mod permanent slujirii lui Dumnezeu. Cele invocative imploră ajutorul și ocrotirea lui Dumnezeu asupra persoanelor (de ex., binecuvântarea de la sfârșitul Sfintei Liturghii), asupra unui loc (de ex., o casă, o școală, un ogor etc.), asupra unui obiect (de ex., o mașină). Prin binecuvântarea invocativă persoanele, lucrurile și locurile nu devin sacre.

Binecuvântare euharistică
O formă de devoțiune euharistică ce a devenit obișnuită în Occident încă din sec. al VI-lea. O Ostie consacrată este expusă pe altar spre a fi adorată de credincioși. După diferite cântări, incenzări și rugăciuni, celebrantul (cleric) binecuvântează poporul făcând semnul Sfintei Cruci cu Ostia Sfântă păstrată în pixidă sau în monstranță.

Binecuvântare nupțială
Rugăciune specială pentru miri, rostită de preot în cadrul Sfintei Liturghii (când are loc și celebrarea căsătoriei), după rugăciunea "Tatăl nostru".

Binecuvântarea caselor
Binecuvântarea făcută de preot cu ocazia vizitării familiilor creștine, de obicei la începutul lunii ianuarie.

Biserică
(Din gr. basiliké, casă împărătească sau casa lui Dumnezeu, Împăratul cerului și al pământului; în gr. ekklesía, adunare a poporului; în lat. ecclésia). Cuvântul Ekklesía desemnează adunarea celor pe care Cuvântul lui Dumnezeu îi convoacă pentru a forma poporul lui Dumnezeu și care, hrăniți cu Tupul lui Cristos, devin ei înșiși Trupul lui Cristos. Biserica este în același timp cale și scop al planului lui Dumnezeu: prefigurată în creație, pregătită în Vechiul Testament, întemeiată de cuvintele și faptele lui Isus Cristos, realizată prin Crucea lui răscumpărătoare și prin Învierea lui, ea s-a manifestat ca mister de mântuire prin revărsarea Duhului Sfânt. Ea se va desăvârși în slava cerului ca adunare a tuturor celor răscumpărați de pe pământ. Biserica este poporul lui Dumnezeu al Noii Alianțe (cf. Tit 2,14; 1Pt 2,9), în care se intră prin credință și prin Botez. Biserica este Trupul lui Cristos. Prin Duhul Sfânt și prin acțiunea sa în sacramente, mai ales în Euharistie, Cristos mort și înviat constituie comunitatea credincioșilor ca Trup al său. În unitatea acestui Trup, există o diversitate de mădulare și de funcții, dar toate mădularele sunt legate unele de altele, în special cele care suferă, sunt sărace și persecutate. Biserica este mireasa lui Cristos: El a iubit-o și s-a dat pe sine pentru ea. A purificat-o prin Sângele său. Biserica este Templul Duhului Sfânt. Duhul este ca sufletul trupului mistic, principiul vieții ei, al unității în diversitate și al bogăției darurilor și carismelor lui (CBC 777-778; 804-809). Comunitatea eclezială se realizează la două niveluri: a) Biserică universală: întregul popor al lui Dumnezeu, comunitate a tuturor celor botezați, uniți între ei prin mărturisirea aceleiași credințe, prin aceleași sacramente și prin conducerea ecleziastică; b) Biserică particulară: porțiune a poporului lui Dumnezeu, în care este cu adevărat prezentă și acționează Biserica lui Cristos una, sfântă, catolică și apostolică (cf. LG 26). Biserica particulară sau locală este însăși Biserica universală care trăiește și acționea-ză într-un loc determinat și într-o comunitate determinată de credincioși. "Biserica universală se află în întregime în fiecare Biserică particulară" (H. de Lubac). Biserica particulară prin excelență este dieceza.

Biserică (lăcaș)
(Din gr. basiliké, casă împărătească). Edificiu sacru destinat cultului divin, în care credincioșii se adună pentru a aduce, mai ales în mod public, cult lui Dumnezeu.

Biserică familială
(În lat. ecclésia doméstica). Astfel numește Conciliul al II-lea din Vatican familia creștină, unde "părinții trebuie să fie pentru copiii lor, prin cuvânt și exemplu, primii vestitori ai credinței" (LG 11). Același Conciliu mai numește familia "sanctuar casnic al Bisericii" (AA 11). "Familia creștină constituie o revelare și o realizare specifică a comuniunii ecleziale; din acest motiv ea trebuie numită Biserică familială" (Papa Ioan Paul al II-lea).

Biserica Latină
Totalitatea Bisericilor particulare a căror limbă oficială este limba latină. Biserica latină se mai caracterizează și printr-o triplă unitate de bază: de rit, de conducere și de disciplină. Mai este numită și Biserica Romano-Catolică.

Biserica peregrină
Biserica văzută, de pe acest pământ care e în călătorie spre patria cerească. E diferită de Biserica suferitoare, a sufletelor din Purgator, și de Biserica cerească (triumfătoare) sau a sufletelor care au ajuns deja în Paradis.

Biserica Romano-Catolică

Biserica văzută
Biserica e văzută din punct de vedere social, instituțional, ierarhic, sacramental, adică sub aspectul său de mijloc de mântuire. Biserica este și nevăzută, adică o comunitate de credință, speranță și iubire, comunitate spirituală, Biserică plină de bogății cerești. "Dar societatea organizată ierarhic, pe de o parte, și Trupul mistic al lui Cristos, pe de altă parte, adunarea vizibilă și comunitatea spirituală, Biserica de pe pământ și Biserica plină de bogății cerești nu trebuie considerate ca fiind două entități, căci formează o singură realitate, complexă, constituită dintr-un element uman și un element divin" (LG 8).

Biserică și Stat
Prin această expresie se înțelege raportul dintre aceste două comunități care sunt autonome și independente în propria lor sferă, dar care trebuie să colaboreze în slujba omului și a binelui comun și să păstreze o dreaptă libertate, adică Biserica să recunoască libertatea civilă a statului, iar statul libertatea religioasă a Bisericii. Autonomia scoate în evidență puterea suverană atât a Bisericii cât și a statului, iar independența exclude orice pretenție juridică de a exercita interferențe și subordonări în sfera celuilalt.

Biserici Orientale Catolice
Toate Bisericile care aparțin celor cinci mari tradiții orientale (alexandrină, antiohiană, armeană, caldee, constantinopolitană) și sunt în comuniune deplină cu Biserica Romei. La tradiția alexandrină aparțin Biserica coptă (Egipt) și Biserica etiopiană; la cea antiohiană aparțin Biserica siriană, Biserica maronită (Liban) și Biserica malancareză (India); la cea armeană aparține Biserica armeană; la cea caldee aparțin Biserica caldee sau siriano-orientală și Biserica malabareză (India); la cea constantinopolitană aparțin: Biserica bielorusă, Biserica bulgară, Biserica greacă, Biserica italo-albaneză, Biserica melkită, Biserica română, Biserica ruteană, Biserica slovacă, Biserica ucraineană, Biserica maghiară, Biserica rusă și Biserica albaneză.

Blasfemie
(Din lat. blasphémia). Rostire lăuntrică sau exterioară a unor cuvinte de ură, de reproș, de dispreț sau cuvinte necuviincioase la adresa lui Dumnezeu, a Sfintei Fecioare Maria, a sfinților și a lucrurilor sfinte. Exemple de blasfemie sau hulă: Dumnezeu nu-i drept, nu-i bun, nu-i pasă de ce se întâmplă în lume; tot astfel, glumele deplasate făcute pe seama lui Dumnezeu, a sfinților, a lucrurilor sfinte.

Blestem
(Din lat. blastimáre, a invoca urgia divinității asupra cuiva). Păcat împotriva poruncii a doua a lui Dumnezeu, prin care omul dorește un rău mare aproapelui său, invocând intervenția lui Dumnezeu sau a diavolului.

Botez
(Din gr. baptízein, a spăla, a scufunda). Cel dintâi și cel mai important sacrament prin care omul devine membru al Bisericii lui Cristos și capabil de a primi celelalte sacramente. Spălați cu apă și consacrați de Duhul Sfânt (cf. In 3,5; Mt 28,19), cei botezați sunt curățiți de păcatul strămoșesc și de toate celelalte păcate făcute înainte de Botez (cum e cazul celor adulți), devin părtași ai morții și învierii lui Cristos și încep în el o viață nouă (cf. Rom 6,3-11), devin fii adoptivi ai Tatălui, mădulare ale lui Cristos, temple ale Duhului Sfânt. "Cei care mor pentru credință, catecumenii și toți oamenii care, sub impulsul harului, deși nu cunosc Biserica, îl caută pe Dumnezeu cu inimă sinceră și se străduiesc să împlinească voința lui, sunt mântuiți chiar dacă nu au primit Botezul" (CBC 1281; cf. LG 16).

Botezul copiilor
Botezul administrat copiilor născuți din părinți creștini. Chiar în Noul Testament se menționează indirect practica botezării copiilor, când se vorbește de familii întregi care îmbrățișează credința creștină și primesc Botezul (cf. Fap 10,1-48; 16,15.33; 18,8; 1Cor 1,16). În sec. al III-lea, sfântul Ciprian și Origene vorbesc explicit de botezul copiilor. În sec. al V-lea, practica botezării copiilor este deja generalizată. Deoarece toți oamenii sunt chemați la mântuirea veșnică, Biserica afirmă dreptul și obligația de a fi botezați copiii părinților creștini (cf. DS 2552-2562; 3296), cu condiția ca cel puțin unul dintre părinți să fie de acord și totodată să existe speranța educării creștine a copilului botezat (cf. CDC, can. 867-868). "Încă din cele mai vechi timpuri, Botezul este administrat copiilor, fiindcă el este un har și un dar al lui Dumnezeu care nu presupune merite omenești; copiii sunt botezați în credința Bisericii. Intrarea în viața creștină deschide calea spre adevărata libertate" (CBC 1282).

Botezul Domnului
Sărbătoarea Botezului Domnului nostru Isus Cristos în râul Iordan de către sfântul Ioan Botezătorul. Face parte din sărbătorile "epifanice", adică sărbători în care este celebrată arătarea Domnului. Este celebrată în fiecare an în prima duminică de după Solemnitatea Epifaniei Domnului (6 ianuarie), și cu ea se încheie ciclul Crăciunului.

Brevă apostolică
În sens larg, orice scrisoare apostolică de mai mică importanță. În sens strict, document papal sigilat cu inelul pescarului. Sigiliul e din ceară roșie pe care este imprimat chipul sfântului Petru care pescuiește în lacul Genezaret (ánulus Piscatóris, inelul pescarului).

Breviar
(Din lat. breviárium, rezumat). Denumire dată în Occident cărții sau cărților folosite pentru rugăciunea zilnică obligatorie pentru episcopi, preoți, diaconi și alte persoane (călugări, călugărițe)

Bulă
(Din lat. búlla, sigiliu). Mic disc de plumb, marcat cu inițialele numelui papei, care se folosește pentru înscrisurile pontificale cele mai importante și care este prins de document cu fire de mătase. Deseori este înlocuit cu un sigiliu de ceară roșie. Însuși înscrisul papal care poartă acest sigiliu (scrisori apostolice, constituții apostolice). Cel mai vechi "plumb" papal cunoscut este cel al Papei Agapit (553), păstrat în copie desenată. Cel mai vechi "plumb" original este cel al Papei Adeodatus (615-618), păstrat în Vatican

Bulariu
(Din lat. bullárium). Culegere cronologică de bule sau constituții apostolice. Prima culegere, de 60 de bule, datează din anul 1550. Există și bularii particulare, care conțin documentele unui singur papă sau documente ce se referă la un ordin călugăresc
[ Bulă ]

Buna-Vestire
Solemnitatea celebrării veștii primite de Sfânta Fecioară Maria, de la arhanghelul Gabriel, că va zămisli și va naște ca om pe Domnul nostru Isus Cristos (cf. Lc 1,26-38). De origine bizantină, solemnitatea a fost celebrată la Roma din sec. al VII-lea. Data de 25 martie, când e celebrată, premerge cu nouă luni Crăciunul, 25 decembrie, data tradițională a nașterii lui Isus.

Bunuri ecleziastice
Bunuri materiale (mobile și imobile) care aparțin persoanelor juridice publice în Biserică. De exemplu: bunurile diecezei, ale parohiilor, ale seminarului, ale Cáritas-ului diecezan, ale institutelor călugărești.

Bunuri prețioase
Sunt bunurile ecleziastice care au o valoare deosebită din punct de vedere artistic sau istoric. Ele nu pot fi înstrăinate decât cu permisiunea Sfântului Scaun (cf. CDC, can. 1292).

Bunuri sacre
Sunt lucrurile și locurile destinate cultului divin fie prin consacrare, fie prin binecuvântare (de ex., un potir, o biserică, o icoană etc.). Deci, două sunt elementele costitutive ale sacralității: destinația pentru cult și ritul consacrării sau al binecuvântării (CDC, can. 1171).


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire