pregateste pagina pentru tiparire

































 
 STUDIU 

Mic dicționar creștin catolic
pr. Ioan Tămaș

achizitionare: 04.03.2003; sursa: Sapientia

Prezentare    Index & Căutare

- M -

Maestru de novici, maestră de novice
Într-un institut călugăresc, de bărbați sau de femei, persoana care se ocupă cu formarea și instruirea novicilor (novicelor). Trebuie să aparțină institutului respectiv și să fi făcut voturile perpetue.

Magisteriu
(Din lat magistérium, derivat de la magíster, învățător). Putere acordată de Cristos apostolilor și succesorilor lor, adică papei și episcopilor în comuniune cu papa, de a expune, de a păstra și de a apăra învățătura Revelației în mod autentic, iar în anumite cazuri în mod infailibil, prezentând-o ca obiect al credinței pentru dobândirea mântuirii (cf. LG 25; DS 3074). Magisteriul este de două feluri: 1. autentic infailibil, exprimat în trei moduri: a) magisteriul solemn al unui Conciliu ecumenic; b) magisteriul extraordinar al papei (ex cáthedra); c) magisteriul obișnuit, universal; 2. autentic obișnuit (neinfailibil).

Magnificat
(Cuv. lat., "Preamărește"). Denumirea latinească a cântului de preamărire adresat lui Dumnezeu de către Preasfânta Fecioară Maria cu ocazia vizitei la verișoara sa Elisabeta, mama sfântului Ioan Botezătorul (cf. Lc 1,46-55). Se cântă sau se recită în fiecare zi la Vespere.

Mănăstire
(Din lat. monastérium). Ansamblu de clădiri în care locuiesc și activează monahii și monahiile (maicile), și care se deosebește de convent. Regula sfântului Benedict prevedea ca orice mănăstire să fie înzestrată cu toate cele necesare unei vieți autonome: biserică, școală, bibliotecă, grădini, ateliere, moară etc. În felul acesta mănăstirile medievale au reușit să înfrunte invaziile barbare, să păstreze inestimabile comori de cultură și civilizație.

Mănăstire autonomă
Mănăstire de monahi sau de monahii (maici) care în afară de propriul superior nu are un alt superior și nici nu este asociată sau subordonată vreunui institut călugăresc. În latinește se numește monastérium súi íuris. Se află sub supravegherea canonică a episcopului diecezan.

Mandat
(Din lat. mandátum, dispoziție, însărcinare). 1. Puterea pe care o persoană o dă altei persoane pentru a putea acționa în numele său. 2. Atestat din partea autorității ecleziastice competente prin care se recunoaște că persoana care predă o disciplină teologică într-o universitate catolică ori ecleziastică, sau religia într-o școală fie catolică, fie statală, se remarcă atât prin capacitate științifică și pedagogică, cât și prin integritatea credinței și moralitatea vieții (cf. CDC, can. 812; 813). În acest caz, termenul "mandat" îl înlocuiește pe cel de "missio canonica".

Mândrie
(Derivat din slav. mondru, "înțelept"). Unul din cele șapte păcate capitale, care constă într-o supraapreciere de sine ce duce la disprețuirea altora și la negarea dependenței de Dumnezeu.

Mânie
(Din lat. manía). Unul din cele șapte păcate capitale, care se manifestă ca o reacție violentă față de o contradicție și care trezește dorința de răzbunare și de pedepsire.

Mântuire
(Derivat din magh. menteni, a mântui). Actul de iubire prin care Dumnezeu, prin întruparea, moartea și învierea Fiului său, Isus Cristos, îl eliberează pe om de păcat, îl împacă cu sine (cf. 2Cor 5,19) și îi dă garanția vieții fericite în ceruri. "Mântuirea noastră decurge din inițiativa de iubire a lui Dumnezeu pentru noi, căci «El ne-a iubit și l-a trimis pe Fiul său jertfă de ispășire pentru păcatele noastre» (1In 4,10)" (CBC 620). "Deși Isus Cristos a murit pentru toți, totuși nu toți beneficiază de moartea lui" (Conciliul Tridentin). Pentru a beneficia de mântuirea adusă de Cristos e necesară mai întâi o adeziune liberă, personală la Cristos prin credință, apoi o credință care trebuie să se vadă prin fapte (cf. Iac 2, 14-26). Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu și în același timp lucrarea omului.

Mântuitor
În limba ebraică însuși numele Isus înseamnă Mântuitor, "Dumnezeu care mântuiește". Copilul născut din Fecioara Maria este numit Isus "pentru că el va izbăvi pe poporul său de păcatele lui" (Mt 1,21). "Nu este sub cer alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți" (Fap 4,12).

Manutergiu
(Din lat. mánus, mână, și térgere, a șterge). Batistă albă, din pânză de in sau de bumbac, cu care preotul celebrant își șterge degetele după ce le-a spălat la Ofertoriu, în timpul Sfintei Liturghii.

Maria (Sfânta Fecioară)
Dintre urmașele Evei, Dumnezeu a ales-o pe Fecioara Maria să fie mama Fiului său. Ea este "Maica lui Dumnezeu", pentru că este mama Fiului veșnic al lui Dumnezeu făcut om, care este el însuși Dumnezeu. Fecioara Maria "a cooperat la mântuirea oamenilor prin credința și ascultarea sa liberă" (LG 56). Ea a rostit acel "fie mie după cuvântul tău" în numele întregii firi omenești. Prin ascultarea sa, ea a devenit noua Evă, Mama celor vii. "În Maria, Biserica admiră și preamărește rodul cel mai ales al Răscumpărării și contemplă cu bucurie, ca într-o icoană preacurată, ceea ce ea însăși dorește și speră să fie în întregime" (SC 103). "Născătoarea de Dumnezeu este prototipul Bisericii ... în ordinea credinței, iubirii și unirii perfecte cu Cristos" (LG 63). "Credem că Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, noua Evă, Maica Bisericii, își continuă în cer rolul de mamă față de mădularele lui Cristos" (SPF 15).

Mariologie
(Din Maria și logía, derivat din lógos, știință). Parte a Teologiei dogmatice care are ca obiect de studiu persoana Sfintei Fecioare Maria, pe care Conciliul al II-lea din Vatican o situează "în misterul lui Cristos și al Bisericii" (LG 54).

Martir
(Din gr. mártys, martor). Creștin care este ucis datorită credinței și dragostei sale față de Cristos (cf. LG 50). Chiar de la început Biserica i-a venerat cu o evlavie deosebită pe fiii ei care și-au mărturisit credința prin vărsarea propriului sânge și a implorat cu pietate ajutorul mijlocirii lor. "Martirul îi dă mărturie lui Cristos, mort și înviat, cu care este unit prin iubire. Dă mărturie adevărului credinței și învățăturii credinței" (CBC 2473).

Martirologiu
(Din gr. mártys, martor, și lógos, cuvânt). Cartea care conține lista martirilor și sfinților (și datele cele mai importante din viața lor), pe care Biserica îi comemorează în fiecare zi. Cel mai vechi este Martyrológium Hieronomiánum, din a doua jumătate a sec. al V-lea, atribuit în mod greșit sfântului Ieronim. Ultimul este Martyrológium Románum, publicat pentru prima dată în anul 1584 și considerat carte liturgică. Actualmente Biserica nu-l mai consideră carte liturgică, deși nu este exclusă o nouă revizuire a lui. Există și un Martyrológium Daco-Románum, lucrare neoficială aparținând Pr. Nicolae Dănilă, cf. Verbum 7 (1995-1996) 191-269.

Martor
(Din gr. mártys). Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare sau la un eveniment și care poate atesta cum au decurs lucrurile. Forma canonică a celebrării unei căsătorii necesită - pentru validitate - și prezența a doi martori, persoane capabile să dea mărturie despre celebrarea căsătoriei. Un creștin protestant nu poate fi naș la Botez, dar poate fi admis împreună cu un catolic și numai în calitate de martor. În schimb, un creștin ortodox este naș dar nu poate fi admis decât împreună cu un naș catolic (cf. CDC, can. 874, § 2).

Mărturisire de credință
(Din lat. proféssio fídei). Declarare publică a credinței catolice pe care trebuie să o facă cei care sunt chemați să primească diferite oficii sau demnități în Biserică. E o făgăduință publică de ascultare de Cristos și Biserica sa și de aderare la adevărurile fundamentale ale credinței, după o formulă aprobată de Scaunul Apostolic. Este obligatorie pentru: participanții la concilii și sinoade, cardinali, cei promovați la episcopat și cei echivalați episcopului diecezan, administratorul diecezan, vicarii generali, episcopali și judiciari, parohi, profesori de teologie și filozofie în seminarii (la începutul oficiului primit), diaconi, rectorii și profesorii de teologie din universitățile catolice și ecleziastice, superiorii institutelor călugărești (cf. CDC, can. 833).

Mărturisire sacramentală

Maslu
Ungerea bolnavilor

Matutin
(Din lat. matutínus, de dimineață). Denumire dată Oficiului lecturilor de la Liturgia Orelor înainte de ultima reformă a acesteia. Deși își păstrează caracterul de rugăciune nocturnă (dis-de-dimineață) pentru cei care o recită în cor (de ex., monahii și monahiile), se poate totuși recita la orice oră din zi. Constă dintr-un imn, trei psalmi, două lecturi (una din Biblie, alta din Sfinții Părinți sau din magisteriul Bisericii) și dintr-o rugăciune finală.

Mea culpa
(Expr. lat., "din vina mea"). Cuvinte din rugăciunea Confiteor (Mărturisesc) de la Sfânta Liturghie, rostite de trei ori la rând, prin care credincioșii, lovindu-și pieptul, recunosc că l-au ofensat pe Dumnezeu prin păcatele lor.

Meditație
(Din lat. meditátio, reflecție). Formă de rugăciune mentală în care predomină considerațiile sau reflecțiile minții asupra unor teme biblice și a altor teme de spiritualitate creștină, cu scopul de a crește în desăvârșirea sufletească și de a trăi în unire mai strânsă cu Dumnezeu.

Memento
(Cuv. lat., "adu-ți aminte"). Cuvântul cu care încep două rugăciuni din Canonul roman (Rugăciunea euharistică) de la Sfânta Liturghie, în care se cere lui Dumnezeu să-și amintească de cei vii și de cei morți. Meménto pentru cei vii are loc înainte de Prefacere, iar pentru cei morți, după Prefacere.

Memorialul
(Din lat. memoriális, care amintește). Termen teologic folosit pentru a desemna reprezentarea a ceea ce este comemorat, prezența reală a ceea ce a avut loc cândva în istorie. În Euharistie avem memorialul morții și învierii lui Cristos: "la Cina cea de Taină..., Mântuitorul nostru a instituit Jertfa Euharistică... pentru a pepetua de-a lungul veacurilor Jertfa Crucii până la a doua sa venire și pentru a încredința miresei sale, Biserica, memorialul morții și învierii sale" (SC 47). E vorba de un memorial obiectiv și real, nu de o simplă comemorare. Memorialul exprimă realitatea evenimentului precum și actualizarea obiectivă și prezența a ceea ce este comemorat. Evenimentul nu este repetat, deoarece a fost realizat o dată pentru totdeauna din punct de vedere istoric, ci e făcut prezent. Jertfa lui Cristos a fost săvârșită, din punct de vedere istoric, o singură dată, iar Euharistia îi este memorial, prezență vie de har. Celebrând memorialul, Biserica participă la dăruirea sacrificiului lui Cristos.

Merit
(Din lat. méritum, derivat din meritáre, a merita). Meritul exprimă valoarea obiectivă a faptelor săvârșite de om, căruia îi corespunde o răsplată. În teologia scolastică, meritul de cóngruo (cóngruus, potrivit, suficient) este meritul ce trebuie obținut pentru faptele săvârșite de om în stare de har sfințitor, pe când meritul de condígno (condígnus, demn) este meritul obținut pentru fapte săvârșite de omul neîndreptățit, în conformitate cu legea morală (deci fapte cinstite), dar care nu sunt proporționate cu scopul supranatural și cărora totuși Dumnezeu, în bunăvoința sa, le recunoaște o valoare pregătitoare la har. În ultimele lucrări ale sfântului Toma, ca și în teologia scolastică în general, prin merit se înțelege un act săvârșit cu ajutorul harului actual, ca pregătire la justificare.

Mesia
(Din ebr. mashiah, uns). În Vechiul Testament, acest termen se referea la cei care au primit ungerea: regii (cf. 1Sam 10,1; 24,7; 2Sam 2,24) și marele preot (cf. Lev 4,35). În ambele cazuri era vorba de persoane investite de Dumnezeu cu putere și funcții speciale. Începând de la profetul Natan (cf. 2Sam 7,12-16), termenul Mesia (în gr. Cristos) se referea la regele promis din neamul lui David, care va elibera poporul. În Noul Testament, titlul de Mesia este dat numai lui Isus: pe el "Dumnezeu l-a uns cu Duh Sfânt și cu putere" (Fap 10,38).

Metanoia
(Cuv. gr., "schimbare de mentalitate"). Termen biblic care înseamnă părerea de rău pentru păcate și schimbarea radicală a vieții prin fuga de păcat și hotărârea de a-l sluji numai pe Dumnezeu. De multe ori este folosit pentru a desemna însăși pocăința.

Miercurea Cenușii
Denumire dată primei zile din Postul Mare. La Liturghia din această zi se binecuvântează și se pune pe capetele credincioșilor, în semn de pocăință, cenușa obținută din ramurile care au fost binecuvântate anul precedent, în Duminica Floriilor. Este zi de post și abstinență.

Minciună
(Din lat. mendácium). Denaturarea intenționată a adevărului având ca scop înșelarea cuiva care are dreptul la adevăr. "Gravitatea minciunii se măsoară după natura adevărului pe care îl deformează, după împrejurări, după intențiile celui care o comite, după daunele suferite de victimele ei. Dacă minciuna în sine nu constituie decât păcat venial, devine păcat grav când lezează grav virtutea dreptății și a iubirii" (cf. CBC 2484).

Ministeriu
(Din lat. ministérium, slujire).

Ministrant
(Din lat. ministráre, a sluji, a servi). Persoana care îl însoțește și îl ajută pe preot la celebrările liturgice, în special la Sfânta Liturghie. Legile diecezane prevăd ca ministranții să fie copii sau adolescenți buni, din familii credincioase și instruiți cum se cuvine pentru a îndeplini slujirea la altar.

Minune-miracol
(Din lat. miráculum, derivat din mirári, a se mira, a se minuna). Fapt sensibil în care se manifestă puterea lui Dumnezeu și care depășește atât experiența umană cât și legile naturii. În Vechiul Testament, alianța între Dumnezeu și poporul său este presărată cu minuni care arată puterea eliberatoarea a lui Dumnezeu. În Noul Testament, minunea este un semn care îl ajută pe credincios să-l cunoască mai profund pe Isus: "Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce le auziți și vedeți: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curăță, surzii aud, morții învie" (Mt 11,5). Minunile sunt semne salvifice și revelatoare ale lui Dumnezeu (cf. In 2,11; 18; 12,18.37).

Mir
(Din slav. miro, ulei).

Misă
(Din lat. míssa, sinonim cu míssio, trimitere). Denumire dată în Biserica Catolică Sfintei Liturghii în care forma obișnuită de trimitere a credincioșilor la sfârșitul celebrării este, în limba latină, Íte, míssa est (Mergeți, Liturghia s-a sfârșit). Termenul latin míssa a însemnat mai înainte trimiterea catecumenilor după Liturgia Cuvântului, apoi, începând din sec. al V-lea, trimiterea credincioșilor la terminarea celebrării Liturghiei.

Misal
(Din lat. missále, derivat de la missa, Misă). Carte liturgică în care sunt conținute textele eucologice și rubricile pentru celebrarea Sfintei Liturghii. Titlul oficial este Missále Románum (Misalul Roman). E sinonim cu Liturghier.

Misiologie
(Din lat. míssio, misiune, și gr. lógos, cuvânt, știință). Parte a ecleziologiei care studiază problemele teologice, sociologice, istorice, pastorale și canonice privind activitatea misionară a Bisericii și a misiunilor în general.

Misionar
(Din lat. míssio, trimitere). Persoana care, trimisă de autoritatea legitimă a Bisericii, merge din credință și ascultare la cei care nu-l cunosc pe Cristos și le vestește Evanghelia (cf. AG 23). Pot fi misionari toți credincioșii, atât clericii, călugării și călugărițele cât și laicii.

Misionarele carității
Congregație călugărească înființată la 7 decembrie 1950 de Maica Tereza de Calcutta (1910-1997). Prezente în foarte multe țări ale lumii, inclusiv în România, pe lângă cele trei voturi publice obișnuite (castitate, săracie și ascultare) surorile Maicii Tereza depun și votul de a sluji din toată inima, de bunăvoie și gratuit, pe cei mai săraci dintre săraci.

Misiuni
(Din lat. míssio, trimitere). "Înițiativele speciale prin care vestitorii Evangheliei, trimiși de Biserică, mergând în lumea întreagă îndeplinesc îndatorirea de a propovădui Evanghelia și de a implanta Biserica la popoare și grupuri care încă nu cred în Cristos, se numesc în mod obișnuit, misiuni" (AG 6). Activitatea aceasta este îndeplinită de misionari până când noile Biserici sunt complet formate, adică până când sunt dotate cu forțe proprii și cu mijloace suficiente, cu ajutorul cărora să poată continua și completa ele singure opera evanghelizatoare. "Activitatea misionară nu este altceva decât manifestarea - epifania - și împlinirea planului lui Dumnezeu în lume și în istoria ei, în care Dumnezeu, prin misiune, duce până la capăt, în mod vizibil, istoria mântuirii"(AG 9).

Misiuni populare
Ciclu de predici pe care parohii le organizează în anumite timpuri, în special în timpul Adventului și în timpul Postului Mare, care au ca scop instruirea și formarea creștină a credincioșilor, dar mai ales înaintarea lor în viața spirituală. Mai sunt numite și "sfinte misiuni".

Missio canonica
(Expr. lat., "trimitere canonică"). Autorizație oficială de a participa într-un anumit mod sau loc la funcția de a învăța, de a sfinți și de a conduce în Biserică. Determină din punct de vedere juridic sfera de exercitare a unui oficiu în Biserică și dă posibilitatea de a exercita puterea sacră, adică de a îndeplini în mod valid și licit actele de sfințire, magisteriu și de conducere sau jurisdicție.

Mistagogie
(Din gr. mistagoghéin, a iniția, a introduce în mister). În primele veacuri creștine, însemna explicația teologică și simbolică a riturilor liturgice ale inițierii creștine, care avea loc de obicei în săptămâna a șaptea după Paște. Sunt renumite catehezele mistagogice ale sfântului Ambroziu, ale sfântului Ciril de Ierusalim și ale sfântului Ioan Gură de Aur. Conform ritualului inițierii creștine a adulților, promulgat în 1972, mistagogia este ultima perioadă a inițierii creștine și are loc după administrarea Botezului, Confirmațiunii și Euharistiei. În acest timp se aprofundează misterul pascal prin meditarea Evangheliei, participarea la Euharistie și practicarea carității.

Mister
(Din gr. mystérion, lucru sacru ascuns, inaccesibil minții omenești). 1. Planul veșnic și binevoitor al lui Dumnezeu vizând mântuirea lumii, realizat pe deplin în Isus Cristos, "împlinire a tainei ascunse din veșnicie în mintea lui Dumnezeu, Creatorul universului" (cf. 1Cor 2,2-16; 4,1). 2. Adevăr supranatural, și ca atare inaccesibil minții omenești, care poate fi totuși cunoscut datorită unei descoperiri din partea lui Dumnezeu.

Mister pascal
Mântuirea săvârșită de Isus Cristos mai ales prin patima, moartea, învierea și înălțarea sa la ceruri (cf. SC 5), la care credincioșii participă prin Botez, Euharistie și celelalte sacramente, precum și prin întrega lor viață (cf. SC 6-10).

Mistică
(Din gr. mýstikos, tainic, ascuns). 1. O experiență specială și profundă de cunoaștere și de unire cu realitățile dumnezeiești, acordată în mod gratuit de Dumnezeu. Experiențele mistice, care pot fi însoțite de extaze, viziuni și alte fenomene de acest fel, sunt de obicei precedate de o practicare serioasă a contemplației și ascezei și au loc mai ales în rândul credincioșilor care se dedică în mod intens rugăciunii și sunt sensibili la prezența lui Dumnezeu. 2. Ramură a Teologiei spirituale care tratează despre experiențele mistice.

Mitră
(Din gr. mítra). Acoperământ pentru cap, de formă conică, purtat de papa, de episcopi și de abați în timpul celebrărilor liturgice. La spate are două panglici late care acoperă ceafa numite infule. Prima mărturie sigură este din sec. al XI-lea: Papa Leon al IX-lea a oferit o mitră episcopului Everard din Trier. În a doua jumătate a sec. al XII-lea era deja folosită de toți episcopii.

Mitropolit
(Din gr. méter, mamă, și pólis, oraș). Arhiepiscop care prezidează o provincie ecleziastică. Acest oficiu este anexat scaunului arhiepiscopal stabilit sau aprobat de papa. În diecezele sufragante, mitropolitul are datoria să vegheze ca credința și disciplina ecleziastică să fie observate cu grijă; să facă vizita canonică în cazul în care sufragantul a neglijat-o, bineînțeles cu aprobarea Scaunului Apostolic; să numească administratorul diecezan dacă Colegiul consultanților nu l-a ales în termen de opt zile de la aflarea vacanței scaunului episcopal. Mitropolitul nu are nici o altă jurisdicție în diecezele sufragante, în schimb poate celebra funcțiuni sacre în toate bisericile, ca și episcopul diecezan în propria dieceză.

Monah-monahie
(Din gr. monachós, derivat din mónos, singur). Persoane care au îmbrățișat viața monahală; membrii unui ordin monahal. Monahiile sunt călugărițele care au depus voturi conform regulei și duc viață contemplativă; mai sunt numite maici (moniáles) și se deosebesc de "surori".

Monsenior
(Din fr. monseigneur). Titlu onorific ecleziastic. Preoții care au primit de la papa unul din aceste titluri onorifice: protonotari apostolici, prelați de onoare ai Sanctității sale, capelani ai Sanctității sale au titlul onorific general de monsenior. Mai au acest titlu ípso íure cei echivalați episcopului diecezan, vicarii generali și vicarii episcopali.

Monstranță

Mortificație
(Din lat. mortificátio, derivat din mortificáre, a face să moară). Înfrânare a înclinațiilor trupești și a simțurilor pentru a învinge păcatul și a crește în desăvârșire. Calea desăvârșirii trece prin Cruce. Nu există sfințenie fără renunțare și fără luptă spirituală. Progresul spiritual implică asceza și mortificarea, care duc treptat la o viață în pacea și bucuria Fericirilor (cf. CBC 2015).

Motu proprio
(Expr. lat., "din proprie inițiativă"). Scrisoare apostolică scrisă de papa din proprie inițiativă, fără să fi avut în prealabil o cerere din partea cuiva.

Muzică sacră
Ramură principală a artei sacre și un element constant al liturgiei. Are diferite forme: cântul gregorian, cântul polifonic, cântul religios popular, însoțite de diferite instrumente, între care orga deține locul principal. "Cântul și muzica sunt în strânsă conexiune cu acțiunea liturgică. Criteriile bunei lor folosiri sunt: frumusețea expresivă a rugăciunii, participarea unanimă a adunării și caracterul sacru al celebrării" (CBC 1191).


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire