pregateste pagina pentru tiparire

































 
 STUDIU 

Mic dicționar creștin catolic
pr. Ioan Tămaș

achizitionare: 04.03.2003; sursa: Sapientia

Prezentare    Index & Căutare

- R -

Rai
(Din slav. raj).

Raport despre starea diecezei
Darea de seamă despre situația diecezei, pe care fiecare episcop diecezan trebuie să o prezinte papei, o dată la cinci ani, în forma și la timpul pe care le stabilește Scaunul Apostolic.

Răscumpărare

Răscumpărător
(Din lat. redémptor). Nume dat Domnului nostru Isus Cristos care, prin moartea și învierea sa glorioasă, îi eliberează pe oameni de păcat și le dăruiește viața lui Dumnezeu. "Toată viața lui Cristos este mister de Răscumpărare. Răscumpărarea ne vine înainte de toate prin sângele vărsat pe Cruce, dar acest mister acționează în toată viața lui Cristos, încă de la întruparea sa, prin care, făcându-se sărac, ne îmbogățește cu sărăcia sa (cf. 2Cor 8,9); în viața sa ascunsă, care prin supunerea sa repară nesupunerea noastră; în cuvântul său care îi purifică pe cei care îl ascultă (cf. In 15,3), în vindecările și exorcismele sale, prin care a luat asupra sa slăbiciunile noastre și cu suferințele noastre s-a împovărat (Mt 8,17); în învierea sa, prin care ne face drepți (cf. Rom 4,25)" (CBC 517).

Reconciliere
(Din lat. reconciliátio).

Rector
(Din lat. réctor, conducător). 1. Denumire dată persoanei care conduce un seminar, un colegiu, un institut teologic sau o universitate. 2. Denumire dată preotului care conduce o Biserică (réctor ecclésiae) care nu este nici parohială, nici filială, nici capitulară (încredințată canonicilor), nici anexată unei comunități călugărești care să celebreze în ea oficiile sacre (cf. CDC, can. 556).

Reculegere lunară
O zi pe lună în care unii credincioși, îndeosebi preoții, seminariștii și călugării, întrerupându-și activitatea obișnuită, meditează și se roagă cu scopul de a se întări și a înainta în viața spirituală.

Redemptoriști
(Din lat. redémptor, răscumpărător). Congregație călugărească clericală înființată de sfântul Alfons Maria de Liguori (1696-1787). Denumirea oficială: Congregátio Sanctíssimi Redemptóris (Congregația Preasfântului Răscumpărător). Are ca scop apostolatul în mediile sociale nevoiașe și mai ales misiunile populare.

Regina coeli
(Expr. lat., "Regina cerului"). Rugăciune în cinstea Maicii Domnului, apărută la Roma în sec. al VI-lea, pe vremea Papei Grigore cel Mare (590-604). Se recită sau se cântă de trei ori pe zi în timpul pascal în loc de Ángelus.

Regiune ecleziastică
Grupare a mai multor provincii ecleziastice. Este înființată de Scaunul Apostolic la propunerea Conferinței episcopale. Poate fi ridicată la rangul de persoană juridică.

Regulă
(Din lat. régula, normă). Totalitatea normelor care reglementează viața și activitatea unui ordin călugăresc, redactate de obicei de întemeietorul ordinului.

Regula augustiniană
Foarte cunoscută în Evul Mediu, regula aceasta este rezultatul fuzionării a două reguli pseudo-augustiniene: De órdine monastérii și Informátio reguláris.

Regula benedictină
Regula monahilor benedictini, opera sfântului Benedict de Norcia (480-547). În cele 73 de capitole, inspirate din Noul Testament și din scrierile sfinților Pahomie, Vasile cel Mare, Ieronim, Augustin și Cassian, sunt fixate normele care trebuie să călăuzească viața spirituală și materială a călugărilor care trăiesc în comunitate (cenobiți). Și astăzi ea constituie mágna chárta a ordinului benedictin.

Relicve
(Din lat. relíquiae, resturi). În sens larg, tot ce rămâne după moartea unui creștin care a murit în faimă de sfințenie: trupul (moaștele), instrumentele cu care eventual a fost martirizat, lucrurile ce i-au aparținut etc., care au devenit obiect de venerație din partea credincioșilor. În sens strict, moaștele și obiectele care au aparținut fericiților și sfinților. Este absolut interzisă vânzarea relicvelor sacre. De asemenea, relicvele importante ca și cele care sunt foarte cinstite de popor, nu pot fi înstrăinate sau transferate fără permisiunea Scaunului Apostolic (cf. CDC, can. 1190). Motivul venerării relicvelor este de a proclama faptele minunate ale lui Cristos în slujitorii săi și de a oferi credincioșilor exemple vrednice de urmat (cf. SC 111). Cinstea relicvelor este și un semn de respect pentru trupul chemat să intre în comuniune cu Dumnezeu la învierea din morți.

Religie
(Din lat. ligáre, a lega, sau religáre, a lega din nou) 1. Atitudinea fundamentală pe care ființele umane trebuie să o aibă față de Dumnezeu, Creatorul și Răscumpărătorul lor. Virtutea morală a religiei se manifestă prin adorarea, slujirea și iubirea lui Dumnezeu din toată inima. A-l adora pe Dumnezeu,a te ruga lui, a-i aduce cultul ce i se cuvine, a îndeplini făgăduințele și voturile făcute lui sunt acte ale virtuții religiei ce țin de ascultarea față de porunca întâi a Decalogului: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei afară de mine". Datoria de a-i aduce lui Dumnezeu un cult autentic îl privește pe om atât la nivel individual cât și la nivel social (cf. CBC 2105; 2135). 2. Totalitatea riturilor, practicilor și rugăciunilor prin care un popor sau o societate obișnuiește să fie în legătură cu divinitatea sau sacrul. Adorație; Cult; Latrie.

Religios(oasă)
1. Ca adjectiv, tot ce ține de religie sau e conform cu religia, ori calitate a unei persoane credincioase sau temătoare de Dumnezeu. 2. Ca substantiv, persoana consacrată lui Dumnezeu prin profesiunea sfaturilor evanghelice întărite prin voturi publice: călugăr, călugăriță. "Religia - scria sfântul Toma de Aquino - este virtutea prin care noi îl slujim pe Dumnezeu și îi aducem cult. De aceea se numesc, prin antonomază, «religioși» cei care se consacră cu totul lui Dumnezeu și care se oferă cu totul lui, ca să spunem așa ca ardere de tot" (Súmma theologíae, II-II, q. 186, a. 1).

Religiozitate populară
Totalitatea practicilor de pietate care secundează viața liturgică a Bisericii, cum ar fi venerarea relicvelor, vizitarea sanctuarelor, pelerinajele, procesiunile, Rozariul, Calea Crucii etc. În afară de Liturgia sacră, viața creștină se hrănește din forme de pietate populară, înrădăcinată în diferite culturi. Având grijă să le lumineze cu lumina credinței, Biserica favorizează formele de religiozitate populară care exprimă un instinct evanghelic și o înțelepciune umană și care îmbogățesc viața creștină (cf. CBC 1679).

Reparare
(Din lat. reparátio). 1. Dându-și viața ca jertfă de ispășire, Isus a adus reparare pentru greșelile noastre și îndestulare Tatălui pentru păcatele noastre (cf. DS 1529). 2. Repararea morală și materială este datoria ce izvorăște din orice acțiune săvârșită împotriva dreptății și a adevărului.

Repaus duminical
Abținerea în zilele de duminică și în sărbătorile de poruncă, de la acele munci și activități care împiedică cultul datorat lui Dumnezeu, bucuria deosebită a zilei Domnului și destinderea necesară a minții și a trupului (cf. CDC, can. 1247).

Requiem
(Cuv. lat. réquies, odihnă, la acuzativ). Primul cuvânt de la antifona cu care începe una din liturghiile pentru cei răposați: "Réquiem aetérnam dóna eis, Dómine..." (Odihna cea veșnică dă-o lor, Doamne...). Termen folosit pentru a indica toate cântările Liturghiei pentru răposați. Polifonia sacră are nenumărate Réquiem-uri celebre (de ex., Réquiem-ul de Mozart, de Verdi etc). Deseori termenul réquiem e folosit și pentru a desemna prohodul pentru comemorarea credincioșilor răposați.

Rescript
(Din lat. rescríptus, răspuns la o scrisoare sau la o cerere). Actul administrativ dat în scris de către autoritatea executivă competentă, prin care, la cererea cuiva, se acordă un privilegiu, o dispensă sau o altă favoare (cf. CDC, can. 59).

Responsoriu
(Din lat. responsórium, derivat de la respóndere, a răspunde la rândul său). Cântare alternantă între solist și adunarea credincioșilor care răspunde cu un refren. Este cea mai veche formă de cântare liturgică.

Revelație
(Din lat. revelátio, derivat din reveláre, a da la o parte, a dezvălui). Actul prin care Dumnezeu se face cunoscut oamenilor și le comunică planul său veșnic de mântuire: "I-a plăcut lui Dumnezeu, în bunătatea și înțelepciunea sa, să se dezvăluie și să facă cunoscut misterul voinței sale" (DV 1). Din iubire, Dumnezeu s-a revelat și s-a dăruit omului. El aduce astfel un răspuns definitiv și supraabundent la întrebările pe care omul și le pune asupra sensului și scopului vieții sale. Dumnezeu s-a revelat omului comunicându-i treptat misterul său prin cuvinte și fapte. Dincolo de mărturia pe care Dumnezeu o dă despre sine în lucrurile create, el s-a manifestat în persoană primilor noștri părinți. Le-a vorbit și, după cădere, le-a făgăduit mântuirea (cf. Gen 3,15) și le-a oferit legământul său. Dumnezeu a încheiat cu Noe un legământ veșnic între el și toate ființele vii (cf. Gen 9,16). Aceasta va dura cât va dăinui lumea. Dumnezeu l-a ales pe Abraham și a încheiat un legământ cu el și cu urmașii lui. Din aceștia și-a format poporul, căruia i-a revelat legea sa prin Moise și pe care l-a pregătit prin profeți să primească mântuirea destinată întregii omeniri. Dumnezeu s-a revelat pe deplin trimițându-l pe propriul său Fiu, încare și-a statornicit legământul pentru totdeauna. Cristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, este Cuvântul unic, desăvârșit și definitiv al Tatălui, așa încât nu va mai exista altă Revelație după el (cf. CBC 68-73).

Revelații particulare
Descoperiri speciale făcute de Dumnezeu unor persoane privilegiate. Biserica admite posibilitatea unor astfel de revelații, dar consideră că ele nu adaugă nimic esențial la revelația lui Dumnezeu prin Fiul său, care e deplină și definitivă. Rolul lor este de a-i ajuta pe oameni să trăiască mai viu revelația definitivă a lui Cristos într-o anumită perioadă istorică. Călăuzit de magisteriul Bisericii, simțul credincioșilor știe să discearnă și să primească ceea ce în aceste revelații constituie o chemareautentică a lui Cristos sau a sfinților lui adresată Bisericii (cf. CBC 67).

Reverendă
(Din lat. reverénda).
[ Talar ]

Rit
(Din lat. rítus, ceea ce e conform cu ordinea). Termen care înseamnă fie o celebrare liturgică în general (de ex., ritul hirotonirii sacerdotale), fie un element al acestei celebrări (de ex., ritul impunerii mâinilor). Termenul rit se referă și la totalitatea formelor liturgice proprii unei Biserici (de ex. ritul latin, ritul bizantin) sau unui ordin călugăresc (de ex., ritul dominican, folosit de călugării dominicani).

Rit latin
Ritul Bisericii Catolice Occidentale. Cuprinde ritul roman, adică ritul Bisericii Romei (cel mai răspândit), ritul ambrozian, adică ritul liturgic specific diecezei de Milano (Italia), unde a păstorit ca episcop sfântul Ambroziu, (diferă puțin de ritul roman), și ritul mozarabic sau spaniol, celebrat astăzi numai în capela "Corpus Domini" din catedrala din Toledo. Toate riturile latine au în comun aceeași limbă oficială: limba latină.
[ Rit ]

Ritual
Carte liturgică oficială care conține rugăciunile și acțiunile prescrise pentru celebrarea sacramentelor și a sacramentaliilor. De ex., Ritualul Botezului, Ritualul înmormântării.

Ritul păcii
Rit din cadrul Sfintei Liturghii, care areloc după embolism, prin care credincioșii imploră pacea și unitatea pentru Biserică și pentru întreaga familie umană și își exprimă iubirea frățească reciprocă printr-un gest, înainte de a se împărtăși. Conferințele episcopale trebuie să stabilească modul de împlinire a acestui gest de pace în funcție de mentalitatea și obiceiurile fiecărui popor (cf. PNMR 65). În România, credincioșii își strâng reciproc mâna.

Roadele Duhului Sfânt
Perfecțiuni pe care Duhul Sfânt le plămădește în noi ca pârgă a gloriei veșnice. Tradiția Bisericii enumeră douăsprezece roade: iubirea, veselia, pacea, stăruința, îndelunga-răbdare, bunătatea, blândețea, facerea de bine, fidelitatea, modestia, înfrânarea, curăția (Gal 5,22-23).

Rota Romana
(Expr. lat., "roata romană"). Tribunal colegial al Scaunului Apostolic, instituit de Pontiful Roman pentru a primi apelurile provenite din întreaga Biserică. Judecă în instanța a doua cauzele care au fost judecate de tribunalele ordinare de instanța întâi, și care sunt deferite în mod legal Scaunului Apostolic; în instanța a treia, cauzele tratate deja de aceeași Róta Romána sau de oricare alt tribunal dacă chestiunea nu a fost judecată definitiv; în instanța întâi, anumite cauze speciale prevăzute de drept sau alte cauze pe care i le încredințează papa (cf. CDC, can 1405; 1443-1445).

Rozariu
(Din lat. rosárium, grădină de trandafiri). Rugăciune în cinstea Sfintei Fecioare Maria compusă din 150 de "Bucură-te, Marie" (Áve, María), divizate în decade. Fiecare decadă comemorează un mister din viața lui Cristos sau a Maicii Domnului și începe cu rugăciunea "Tatăl nostru" (Páter nóster), urmată de zece "Bucură-te, Marie", și se încheie cu doxologia "Slavă Tatălui" (Glória Pátri). Meditarea misterului însoțește recitarea unei decade. Cele cinci mistere de bucurie sunt concentrate asupra nașterii și copilăriei lui Isus Cristos. Cele cinci mistere de durere încep cu agonia lui Cristos în grădina Ghetsemani și se sfârșesc cu răstignirea și moartea pe Cruce. Cele cinci mistere de glorie încep cu învierea lui Cristos și se termină cu participarea Mariei la victoria Fiului său (ridicarea cu trupul și sufletul la cer și încoronarea ei ca Regină a cerului și a pământului). La șapte octombrie Biserica celebrează sărbătoarea "Sfânta Fecioară Maria a Rozariului", instituită de Papa Pius al V-lea în anul 1572. Luna octombrie este numită "luna sfântului Rozariu", timp în care Maica Domnului este cinstită într-un chip special.

Rubrici
(Din lat. rúbrica, titlu scris cu roșu). În cărțile liturgice, toate indicațiile și normele scrise cu roșu privind desfășurarea corectă a celebrărilor liturgice.

Rugăciune
(Din lat. rogátio, cerere, derivat din rogáre, a ruga). "Rugăciunea este înălțarea sufletului către Dumnezeu, sau cererea de la Dumnezeu a unor lucruri potrivite" (sfântul Ioan Damascenul). Rugăciunea de cerere are ca obiect iertarea, căutarea împărăției lui Dumnezeu, ca și orice nevoieadevărată. Rugăciunea de mijlocire constă într-o cerere făcută în favoarea altcuiva. Ea nu cunoaște limite, și se extinde și asupra dușmanilor. Orice bucurie și orice suferință, orice eveniment și orice nevoie pot constitui motivul unei aduceri de mulțumire care, împărtășindu-se din cea a lui Cristos, trebuie să umple viața întreagă: "În toate aduceți mulțumire" (1Tes 5,18). Rugăciunea de laudă, cu totul dezinteresată, se concentrează asupra lui Dumnezeu; îl caută pentru el însuși, îl slăvește, dincolo de ceea ce face el, pentru că EL ESTE (cf. CBC 2621; 2646-2649).

Rugăciunea credincioșilor

Rugăciunea euharistică
Rugăciune de aducere de mulțumire și de consacrare și constituie partea centrală și punctul culminant al Sfintei Liturghii. Mai este numită canon sau anaforă. Începe cu introducerea la prefață și se încheie cu doxologia finală: "Prin Cristos, cu Cristos și în Cristos...", înainte de Tatăl nostru. Liturghierul conține patru rugăciuni euharistice din care se alege una.

Rugăciunea universală
Este rugăciunea cu care se încheie Liturgia Cuvântului. Se numește universală deoarece cuprinde nevoile întregii Biserici, universale și locale (cf. 1Tim2,1-2). În ea, poporul lui Dumnezeu, exercitându-și funcția preoțească, se roagă pentru toți oamenii. În mod normal această rugăciune nu poată să lipsească din Liturghiile la care participă credincioșii, astfel încât se înalță rugăciuni pentru nevoile Bisericii, pentru conducători și mântuirea lumii întregi, pentru cei aflați în situații grele, pentru comunitatea locală (PNMR 45-46; cf. SC 53). Se mai numește Rugăciunea credincioșilor, adică a tuturor acelora care au primit Botezul. Din primele veacuri ale Bisericii și până în acest moment, puteau să participe la liturgie și catecumenii care se pregăteau pentru Botez. Începând cu această rugăciune continuau să rămână la Liturghie numai credincioșii, adică numai cei botezați.

Rusalii
(Din lat. rosária, de trandafiri). Denumirea populară dată solemnității Pentecóste și Cincizecímea (a cincizecea zi). Termenul vine de la o veche sărbătoare păgână romană în timpul căreia se puneau trandafiri (rósae) pe morminte. La stingerea păgânismului, sărbătoarea creștină a Cincizecimii a păstrat la romani același nume deoarece amândouă sărbătorile cădeau în același timp. Paștele evreiesc continua o săptămână de săptămâni (49 de zile) și seîncheia cu sărbătoarea Săptămânilor, numită și Rusalii sau Pentecoste (Cincizecimea). Această ultimă zi era o sărbătoare a recoltării grâului și era celebrat legământul de pe Sinai. Paștele creștin cunoaște și el o prelungire de cincizeci de zile de bucurie. El se încheie tot cu Rusaliile, când Biserica adună prima recoltă din botezații provenind din toate neamurile și este pecetluită de Duhul Sfânt care celebrează noul și veșnicul Legământ. În ziua Rusaliilor, Paștele lui Cristos se împlinește în revărsarea Duhului Sfânt, care este manifestat, dăruit și comunicat ca persoanădivină. În această zi, Sfânta Treime este pe deplin revelată. Începând din această zi, împărăția vestită de Cristos este deschisă celor care cred în el: în smerenia trupului și în credință ei participă deja la comuniunea Sfintei Treimi. Prin venirea sa, care nu are sfârșit, Duhul Sfânt face lumea să intre în "vremurile din urmă", timpul Bisericii, împărăția deja moștenită, dar încă nu desăvârșită (cf. CBC 731-732).


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire