pregateste pagina pentru tiparire

































 
 STUDIU 

Mic dicționar creștin catolic
pr. Ioan Tămaș

achizitionare: 04.03.2003; sursa: Sapientia

Prezentare    Index & Căutare

- S -

Sacrament (Preasfântul)
Sacramentul prin excelență, adică Preasfânta Euharistie păstrată pentru a fi dusă la bolnavi și pentru a fi adorată de credincioși.

Sacramentalii
(Din lat. sacramentália). Semne sacre, înființate de Biserică, prin care datorită unei asemănări cu sacramentele, sunt semnificate și, prin puterea de mijlocire a Bisericii, sunt obținute efecte mai ales spirituale (SC 60). În liturgie există două categorii de sacramentalii: 1. sacramentaliile prin care se cere un ajutor trecător asupra unor persoane, lucruri sau locuri (de ex., binecuvântarea unui bonav, a unei mașini, a unei case); 2. sacramentalii prin care anumite persoane, lucruri sau locuri sunt consacrate sau dedicate slujirii speciale a lui Dumnezeu sau a Bisericii (de ex., consacrarea unei fecioare, consacrarea sau binecuvântarea unei biserici, binecuvântarea unui cimitir).

Sacramente
(Din lat. sacraméntum, trad. din gr. mystérion, mister sau taină). Semne sau realități vizibile, materiale, care exprimă și produc efect supranatural, numit har. Sunt înființate de Isus Cristos și încredințate Bisericii pentru sfințirea oamenilor. Fiecare sacrament conține un element vizibil (de ex., apa, vinul, impunerea mâinilor etc.) și un element invizibil (harul). Există șapte sacramente sau taine: trei sunt numite sacramentele inițierii creștine (Botezul, Confirmațiunea și Euharistia), două sunt numite sacramentele de vindecare (Pocăința și Ungerea bolnavilor), iar două sunt numite sacramentele de slujire a comuniunii (Preoția și Căsătoria), adică sunt rânduite spre mântuirea aproapelui, conferă o misiune specială în Biserică și slujesc la edificarea poporului lui Dumnezeu. Celebrate cum se cuvine în credință, sacramentele conferă harul pe care îl semnifică. Ele sunt eficiente pentru că în ele acționează însuși Isus Cristos. Preotul sau celebrantul nu este decât un instrument în mâinile lui Cristos. Sacramentele acționează în virtutea lucrării mântuitoare a lui Cristos săvârșite odată pentru totdeauna, și nu sunt realizate de sfințenia omului care dă sau primește, ci de puterea lui Dumnezeu. Totuși roadele sacramentelor depind și de dispozițiile celui care le primește (cf. CBC 1131-1134).

Sacrilegiu
(Din lat. sacrilégium). "Sacrilegiul constă în a profana sau a trata cu nevrednicie sacramentele sau celelalte acțiuni liturgice, precum și persoanele, lucrurile și locurile consacrate lui Dumnezeu. Sacrilegiul este un păcat grav mai ales când este săvârșit împotriva Euharistiei, deoarece în acest sacrament însuși Trupul lui Cristos ne este făcut prezent în mod substanțial" (CBC 2120).

Sacristan
(Din lat. sacristánus). Persoană credinciosă care se îngrijește de întreținerea unei biserici sau a unui oratoriu, dar în mod special de sacristia și de prezbiteriul acestora.

Sacristie
(Din lat. sacristía, derivat din sacrárium, loc unde se păstrează obiecte sacre). Încăpere alăturată unei biserici sau unui oratoriu, în care se păstrează obiectele sacre (vase, cărți, veșminte) și unde celebranții îmbracă veșmintele liturgice pentru diferite celebrări.

Sacrosanctum concilium
(Cuv. lat., "Preasfântul conciliu"). Constituție a Conciliului al II-lea din Vatican despre natura și reforma liturgiei promulgat la 4 decembrie 1963. E divizată în șapte capitole: 1. Principii generale pentru reforma și progresul liturgiei; 2. Misterul euharistic; 3. Celelalte sacramente și sacramentalii; 4. Oficiul divin; 5. Anul liturgic; 6. Muzica sacră; 7. Arta sacră și meterialul de cult. Are și o anexă: Declarația Conciliului al II-lea din Vatican despre revizuirea calendarului.

Salutarea îngerească

Salve Regina
(Cuv. lat., "Bucură-te, Regină"). Rugăciune în cinstea Preasfintei Fecioare Maria, compusă de Aimaro, episcop de Le Puy (+ 1089). Este una din rugăciunile cu care se încheie Liturgia Orelor.

Sâmbăta Sfântă
În liturghie, este ajunul Paștelui, ultima zi a tríduum-ului pascal. Biserica se odihnește, priveghează și jelește pe lângă mormântul în care se odihnește trupul lui Cristos, și nu celebrează toată ziua nici o acțiune liturgică. În schimb noaptea, are loc celebrarea solemnă a vegherii pascale.

Sanatio in radice
(Expr. lat., "convalidare în rădăcină"). Validarea unei căsătorii nule din cauza existenței unui impediment sau a unui defect de formă, care are loc fără reînnoirea consimțământului (care e valid și continuă să existe), ci prin simpla intervenție a autorității ecleziastice competente care înlătură eventualul impediment sau defect de formă (cf. CDC, can. 1161-1165).

Sanctuar
(Din lat. sanctuárium, derivat din sánctus, sfânt). 1. Parte a bisericii situată în jurul altarului, destinată celebrărilor sacre (prezbiteriu). 2. Denumire dată unei biserici care este obiectul unei cinstiri speciale din partea credincioșilor și care a devenit loc de pelerinaj (de ex., sanctuarul de la Cacica, închinat Sfintei Fecioare Maria).

Sanctus
(Cuv. lat., "sfânt"). Cântare de laudă din cadrul Sfintei Liturghii (imediat după Prefață), inspirată din Is 6,3 și din Mt 21,9. Întreaga adunare a credincioșilor se unește cu lauda neîncetată pe care Biserica cerească, îngerii și toți sfinții, o cântă Dumnezeului de trei ori sfânt.

Săptămâna pascală
În liturgie, săptămâna care urmează după duminica Paștelui sau a Învierii Domnului nostru Isus Cristos. Mai este numită și "Săptămâna Luminată" sau "Săptămâna Albă".
[ Paște ]

Săptămâna Sfântă
În liturgie, săptămâna dinainte de duminica Paștelui, când se celebrează Triduum-ul pascal. Mai este numită și "Săptămâna Mare".

Sărăcie
(Termen derivat din slav. sirak, sărac). 1. Ca virtute sărăcia este o dispoziție interioară care ne face să ne detașăm de bunurile materiale, ca să putem fi cu adevărat liberi față de ele. Detașarea inimii de bogății este necesară pentru a intra în împărăția cerurilor. "Fericiți cei săraci în spirit" (Mt 5,3). Toți creștinii trebuie "să se străduiască, să-și orienteze corect înclinațiile, ca nu cumva folosirea bunurilor acestei lumi și alipirea de bogății împotriva spiritului sărăciei evanghelice, să-i împiedice de la urmărirea iubirii desăvârșite" (LG 42). 2. Sfatul evanghelic al sărăciei, ca imitare a lui Cristos care, bogat fiind, s-a făcut sărac pentru noi, pe lângă viața săracă în realitate și în spirit (re et spíritum), care trebuie trăită în sobrietate și să rămână străină de bogățiile pământești, comportă dependența și limitarea în folosirea și dispunerea de bunuri conform cu dreptul propriu al fiecărui institut de viață consacrată (CDC, can. 600). Călugării și călugărițele îmbrățișează acest sfat evanghelic prin vot public; celelalte persoane consacrate, prin vot, jurământ sau promisiune.

Sărbători de poruncă
Principala zi de sărbătoare de poruncă este duminica, ziua Domnului, ziua celebrării Misterului Pascal. Alte sărbători de poruncă sunt: Nașterea Domnului (Crăciunul), Epifania, Înălțarea Domnului, Preasfântul Trup și Sânge al lui Cristos, Sfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu (1 ianuarie), Neprihănita Zămislire a Sfintei Fecioare Maria (8 decembrie), Adormirea Maicii Domnului (15 august), Sfântul Iosif (19 martie), Sfinții Apostoli Petru și Paul (29 iunie) și Toți Sfinții (1 noiembrie). Duminica și în aceste 10 sărbători, credincioșii sunt obligați să participe la Sfânta Liturghie și să se abțină de la munci sau activități care îi împiedică sau îi rețin de la cultul datorat lui Dumnezeu, de la bucuria proprie Zilei Domnului, de la practicarea faptei de milostenie și de la cuvenita destindere a minții și a trupului (cf. CDC, can. 1247).

Scandal
(Din gr. skándalon, cursă, uneltire). Este atitudinea sau comportamentul care îi determină pe alții să săvârșească răul. Scandalul constituie greșeală gravă dacă cel care îl provoacă prin acțiune sau omisiune îl duce deliberat pe altul la o greșeală gravă. Scandalul dobândește o gravitate deosebită datorită autorității celor care îl cauzează sau a slăbiciunii celor care îl suportă (cf. Mt 18,6). Scandalul este grav și atunci când vine din partea celor care, prin natura sau funcția lor, sunt obligați să-i învețe și să-i educe pe alții (de ex., părinții, preoții, învățătorii) (cf. CBC 2284-2285).

Scapular
(Din lat. scapuláre, derivat din scápulae, umeri, spete). Fâșie lată și lungă de stofă care acoperă umerii și atârnă în jos atât la spate cât și în față. La început era o simplă haină de lucru, închisă la mijloc dar care a devenit cu timpul un element caracteristic al hainei benedictine, adoptat ulterior și de alte ordine călugărești (carmeliți, dominicani etc). Există și un scapular mic format dintr-o fâșie îngustă de stofă, purtat sub cămașă de unii terțiari sau de membrii acestor asociații de credincioși: de ex., scapularul Maicii Domnului recomandat de carmeliți.

Scaunul Apostolic
(În lat. Sédes Apostólica). Tronul sfântului apostol Petru. Jurisdicția episcopului Romei (papa) asupra întregii Biserici. Sub denumirea de Scaunul Apostolic sau Sfântul Scaun se înțelege nu numai Pontiful Roman, ci și Secretariatul de Stat, Consiliul pentru treburile publice ale Bisericii și celelalte organisme ale Curiei romane, dacă nu se constată altfel din natura lucrului sau din context. Ca oficiu al Pontifului Roman, Scaunul Apostolic este de orânduire divină. Nu trebuie confundat nici cu Biserica Catolică, nici cu Statul Vatican.

Schismă
(Din gr. schísma, diviziune, dezbinare). Denumire dată oricărei rupturi a unității Bisericii. Conform Dreptului canonic, schisma este "refuzul din partea unui creștin catolic de a se supune Suveranului Pontif (papa) sau refuzul de a fi în comuniune cu membrii Bisericii supuși papei" (CDC, can. 751). Aceeași legislație canonică prevede că un catolic schismatic cade în excomunicare látae senténtiae (cf. CDC, can. 1364, § 1).

Schola Cantorum
(Expr. lat., "școală de cântăreți"). Ansamblu vocal restrâns sau un mic cor care interpretează, în cadrul celebrărilor liturgice, anumite cântece mai dificile sau alte cântece în alternanță cu adunarea credincioșilor. Acest cor exercită o misiune liturgică proprie: el trebuie să se îngrijească de executarea corespunzătoare a părților ce îi revin în funcție de diferitele genuri de cântări și să promoveze participarea activă a credincioșilor (cf. PNMR 63). Este bine să existe un cantor sau un dirijor de cor pentru a conduce și susține cântarea poporului. În lipsa corului, cantorului îi revine conducerea diferitelor cântări, poporul îndeplinindu-și partea care îi revine (cf. PNMR 64).

Scriitori bisericești
Scriitori care au trăit în primele veacuri ale Bisericii, dar care nu se caracterizează în totalitate prin dreapta credință sau prin sfințenia vieții, ca în cazul sfinților Părinți. Exemple de scriitori bisericești: Origene, Clement Alexandrinul, Tertulian, Eusebiu de Cezareea etc.

Scriptură (Sfânta)
[ Biblie ]

Scrisoare apostolică
(În lat. Lítterae apostólicae). Orice document emis de papa, care conține fie norme disciplinare, fie alte decizii, cum ar fi: numirea de sfinți patroni, promovarea de noi fericiți, înființarea de noi nunțiaturi etc. Scrisoarea apostolică cheirógrapha (scrisă de mână) este un document scris și semnat personal de papa. Scrisoarea apostolică mótu próprio conține legi cu carater disciplinar.

Scrisoare testimonială
(În lat. Lítterae testimoniáles). Document oficial emis de preotul paroh cu privire la religiozitate, onestitatea și credibilitatea părților, experților și martorilor într-un proces ce are loc în tribunalul bisericesc.

Scrutin
(Din lat. scrutínium, derivat din scrutári, a cerceta a căuta cu atenție). Celebrare specială care are loc în cadrul Sfintei Liturghii, până la Ofertoriu, (lecturi biblice, omilie, exorcism, impunerea mâinilor), în trei duminici din Postul Mare (a III-a, a IV-a și a V-a), care face parte din pregătirea adulților pentru primirea sacramentului Botezului.

Secret sacramental
Secretul la care sunt obligate "sub grávi" toate persoanele care cunosc într-un fel oarecare păcatele mărturisite de alții la spovadă. Eventualele încălcări ale acestor legi sunt prevăzute cu pedepse grave, inclusiv excomunicarea.

Secretariatul de Stat
(În lat. Státus Secretária). Este organul cel mai important al Curiei romane care are sarcina de a-l ajuta îndeaproape pe papa în exercitarea misiunii sale supreme. Este condus de un cardinal numit Secretar de Stat și are două secții: Secția treburilor generale, condusă de un substitut, și Secția raporturilor cu statele, sub conducerea unui secretar propriu.

Secvență
(Din lat. sequéntia, care se succed). Cântare în formă de poezie sau de proză ritmată, care urmează după lectura a doua, înainte de Aleluia, la Liturghia din unele sărbători. De exemplu, Víctimae pascháli láudes, în duminica Învierii Domnului, și Véni, Sáncte Spíritus, în duminica Rusaliilor.

Sede vacante
(Expr. lat., "când scaunul este vacant"). Expresie folosită pentru a indica perioada de timp în care sunt vacante Scaunul Apostolic și Scaunul episcopal. Scaunul Apostolic devine vacant datorită morții sau renunțării papei, iar Scaunul episcopal datorită morții, renunțării, transferării sau demiterii episcopului diecezan. Cînd Scaunul Apostolic este vacant Colegiul cardinalilor nu poate lua nici o inițiativă: séde vacánte, níhil innovétur.

Seminar
(Din lat. seminárium, pepinieră). Școala în care aspiranții la sfânta Preoție se pregătesc din punct de vedere spiritual și intelectual conform normelor stabilite de Biserică. Există două feluri de seminarii: seminarul mic (liceal), al cărui scop principal este cultivarea germenilor vocației preoțești din sufletul adolescenților printr-o formare religioasă specifică, unită cu o instruire umanistă și științifică adecvată, și seminarul mare (diecezan sau interdiecezan), al cărui scop este de a forma preoți care, trăind spiritul Evangheliei și unirea profundă cu Cristos, să devină capabili să învețe, să sfințească și să conducă poporul lui Dumnezeu. De aceea în seminarul mare li se dă seminariștilor o profundă formație spirituală, liturgică, misionară, teologică și pastorală (cf. CDC, can. 232-264).

Semnul păcii

Septuaginta
[ LXX ]

Sfaturi evanghelice
Sunt trei sfaturi bazate pe învățătura și exemplul lui Isus Cristos: sărăcia, ascultarea și castitatea. Sunt recomandate de apostoli, de Sfinții Părinți, de învățătorii Bisericii. Sfaturile evanghelice sunt un dar dumnezeiesc pe care Biserica l-a primit de la Domnul său și pe care, prin harul lui, îl păstrează necontenit (cf. LG 43). Sunt îmbrățișate prin vot sau alte legăminte sacre (jurământ, promisiune) de persoanele care se consacră lui Dumnezeu.

Sfințenie
Atribut al lui Dumnezeu, care exprimă transcendența sa și separarea sa de orice realitate creată, mai ales de rău și de păcat. Chemarea la plinătatea vieții creștine și la desăvârșirea iubirii se adresează tuturor celor care cred în Cristos, oricare ar fi starea și sfințenia lor (cf. LG 40). Toți sunt chemați la sfințenie: "fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru din ceruri este desăvârșit" (Mt 5,48). "Desăvârșirea creștină nu are decât o limită, aceea de a nu avea nici una" (sfântul Grigore de Nyssa) (cf. CBC 2013; 2028). Biserica este sfântă, căci Domnul Preasfânt este autorul ei, Cristos, Mirele ei, s-a dat pentru ea spre a o sfinți, Duhul Sfânt, Duhul sfințeniei, îi dă viață. Deși cuprinde păcătoși, este ex máculis immaculáta, adică cea fără de păcat alcătuită din păcătoși. În sfinți strălucește sfințenia ei, în Maria ea este deja cea preasfântă (cf. CBC 867).

Sfinți
În sens larg, sunt sfinți toți creștinii care, însuflețiți de virtutea dragostei, trăiesc și mor în harul lui Dumnezeu și se bucură de fericirea veșnică a raiului. În sens strict sunt sfinți toți acei creștini pe care Biserica i-a ridicat la cinstea altarelor pentru că au practicat în mod eroic virtuțile creștinești sau pentru că și-au dat viața pentru credință, îndurând moartea de martiri. În cursul anului liturgic, Biserica îi comemorează pe martiri și pe alți sfinți, proclamând misterul pascal în aceia și în acelea "care au suferit cu Cristos și cu el împreună sunt preamăriți; ea pune în fața credincioșilor exemplele acestora, care îi atrag pe toți în Cristos la Tatăl, și, pentru meritele lor, ea dobândește binefacerile lui Dumnezeu" (SC 104).

Sfinții Părinți
Învățătorii adevăratei credințe care au trăit în primele veacuri. Se numesc "Sfinți Părinți" pentru că au fost instrumentele Duhului Sfânt prin care au fost explicate Scripturile Sfinte și au fost precizate normele religiei creștine. Din punct de vedere teologic, Sfinții Părinți, numiți și Părinții Bisericii, se caracterizează prin dreapta credință, prin sfințenia vieții, prin vechime și prin faptul că sunt aprobați de Biserică, fie în mod expres, fie în mod tacit. În Occident, perioada patristică se încheie cu sfântul Grigore cel Mare (+604) și sfântul Isidor de Sevilla (+634), iar în Orient cu sfântul Ioan Damascenul (+749).

Sigiliu sacramental
(Din lat. sigíllum, pecete). Așa este numit secretul la care este obligat preotul care ascultă mărturisirile sacramentale (spovezile) ale credincioșilor. Sigiliul sacramental este inviolabil; de aceea este absolut interzis confesorului să trateze câtuși de puțin prin cuvinte sau în oricare alt mod și indiferent din ce motiv. Toate păcatele, mari sau mici, mărturisite de penitent în cadrul spovezii, cad sub inviolabilul sigiliu sacramental, chiar și în cazul în care penitentul nu primește dezlegarea. Confesorul care ar viola acest sigiliu cade automat în excomunicare și numai Scaunul Apostolic poate să-l dezlege (cf. CDC, can. 983; 1388).

Signatura Apostolica
(Expr. lat., "iscălitură apostolică"). Este tribunalul suprem al Scaunului Apostolic, care se îngrijește de administrarea corectă a justiției în Biserică. Are două secții: una judiciară, în care sunt judecate, printre altele, diferitele recursuri împotriva diferitelor sentințe pronunțate de Róta Romána, și o alta administrativă, în care sunt examinate diferitele recursuri împotriva unor acte administrative, ecleziastice.

Simbolul credinței
(Din gr. sýmbolon, semn distinctiv, culegere, sumar). Simbolul credinței este, pe de o parte, un semn de recunoaștere și de comuniune între creștini, iar pe de altă parte, culegerea principalelor adevăruri de credință. Încă de la început, Biserica apostolică, adică cea din timpul apostolilor, și-a asumat și a transmis credința în formule scurte, normative pentru toți (cf. Rm 10,9). Dar de foarte timpuriu Biserica a voit și să adune esențialul credinței sale în sinteze organice și articulate, destinate în special candidaților la Botez. Aceste sinteze ale credinței sunt numite "mărturisiri de credință" pentru că ele rezumă credința pe care o mărturisesc creștinii. Sunt numite "Crez" după ceea ce este în mod normal primul cuvânt: "cred". Sunt numite și "Simboluri ale credinței". În decursul secolelor au apărut numeroase simboluri ale credinței, dintre care două ocupă un loc deosebit în viața Bisericii Catolice: Simbolul apostolilor și Simbolul niceno-constantinopolitan. Simbolul apostolilor este numit astfel pentru că este considerat pe drept cuvânt ca rezultatul fidel al credinței apostolilor. Este vechiul simbol baptismal al Bisericii Romei. "Este simbolul pe care îl păstrează Biserica romană, unde și-a avut scaunul Petru, primul dintre apostoli, și unde acesta a adus expresia credinței comune" (sfântul Ambroziu, Explanátio Sýmboli, 7). Simbolul niceno-constantinopolitan își datorează marea autoritate faptului că este rodul primelor două Concilii ecumenice (325 și 381). El rămâne comun până astăzi tuturor marilor Biserici din Orient și Occident. Este recitat sau cântat la Sfânta Liturghie.

Simonie
(Din lat. simonía). Cumpărarea unui bun spiritual, sau legat de cel spiritual, cu bani sau alte bunuri materiale, cum a încercat să facă Simon Magul (de aici denumirea de "simonie") despre care vorbește cartea Faptele Apostolilor (8,1-19). Vinderea sau cumpărarea unui sacrament (de ex., sfânta Preoție), a unui oficiu ecleziastic (de ex., oficiul de paroh), a unui obiect consacrat sau binecuvântat pe motivul că e binecuvântat sau consacrat (de ex., un potir). "Cine celebrează sau primește un sacrament în mod simoniac să fie pedepsit cu interdict sau cu suspendare" (CDC, can. 1380). "Atribuirea unui oficiu ecleziastic în mod simoniac este nulă în virtutea dreptului" (CDC, can. 149).

Sinaxă
(Din gr. synáxis, adunare religioasă). Termen specific creștin care înseamnă comunitatea creștină convocată sau adunată la diferite celebrări liturgice, îndeosebi la celebrarea euharistică (sinaxa euharistică), și care participă activ la ele. Practic termenul este sinonim cu cel de "sinagogă" (gr. synagoghé), dar a fost preferat de creștini pentru a deosebi cultul lor de cel al evreilor.

Sinod
(Din gr. sýnodos, adunare). Adunarea episcopilor și a altor credincioși în cadrul căreia sunt dezbătute probleme privind învățătura, morala și activitatea pastorală a Bisericii. Sinodul episcopilor este adunarea episcopilor care, aleși din diferite regiuni ale lumii, se întrunesc la anumite intervale de timp ca să întrețină o unire mai strânsă cu papa și Colegiul episcopilor, ca să-l ajute cu sfaturile lor pe papa în menținerea și promovarea credinței și moralei, în observarea și consolidarea disciplinei ecleziastice și ca să examineze problemele privind activitatea Bisericii în lume (cf. CDC, can. 342). Sinodul episcopilor se poate reuni în adunare generală, când sunt tratate probleme care privesc direct binele întregii Biserici, și în adunare specială, când sunt tratate probleme ce privesc direct una sau mai multe regiuni determinate (de ex., Sinodul episcopilor europeni sau Sinodul episcopilor francezi). Adunarea generală poate fi ordinară (o dată la trei ani) sau extraordinară (când sunt dezbătute probleme care necesită o rezolvare promptă). Cei mai mulți episcopi care participă la sinod sunt aleși de Conferințele episcopale, alții sunt desemnați în virtutea dreptului, iar alții sunt numiți direct de papa. Sinodul diecezan este adunarea delegaților preoților și ai altor credincioși ai unei dieceze, convocată și prezidată de episcopul diecezan, pentru a trata probleme privind binele întregii dieceze (cf. CDC, can. 460).

Slujire
(Din slav. slużiti, a sluji; în lat. ministérium). Participare la tripla funcție a lui Cristos: sacerdotală, profetică și regească. Toți credincioșii participă la această triplă funcție în virtutea Botezului și a Confirmațiunii. Clericii participă într-un mod special în virtutea sacramentului Preoției (cf. DS 1326; PO 1; AA 10). În slujirea sa, preotul acționează în persoana lui Cristos, e trimisul lui Cristos (cf. LG 27), îl reprezintă (cf. OT 4) și îi îndeplinește funcțiunile (cf. LG 28).

Slujitor
(În lat., miníster). Persoana abilitată să îndeplinească funcții spirituale în Biserică. Slujitorii sacri sunt slujitori care au primit sacramentul Preoției (episcop, preot, diacon). Mai sunt numiți și clerici. Însemnați cu un caracter de neșters, sunt consacrați și îndeplinesc "in persóna Chrísti", fiecare conform gradului său, funcțiile de a învăța, de a sfinți și de a conduce. Slujitorii instituiți sunt slujitorii care au primit slujirile înființate de Biserică: acolitatul și lectoratul.

Societate de viață apostolică
Societate în care membrii, fără să depună voturi, urmăresc un scop apostolic și tind la desăvârșirea vieții trăind în comunitate conform constituțiilor proprii (cf. CDC, can. 731). În unele privințe (activitatea apostolică, viață comunitară) se aseamănă cu institutele călugărești, dar diferă substanțial de acestea întru-cât, în cele mai multe cazuri, membrii nu se consacră prin profesiunea sfaturilor evanghelice.

Societatea lui Isus
(În lat. Socíetas Jésu).

Solemnitate
(Din lat. solémnitas). Cel mai înalt grad al unei sărbători liturgice. În calendarul catolic sunt următoarele solemnități: Sfânta Maria Născătoare de Dumnezeu (1 ianuarie), Epifania Domnului (6 ianuarie), Sfântul Iosif (19 martie), Buna-Vestire (25 martie), Sfânta Treime, Preasfântul Trup și Sânge al lui Cristos, Inima Preasfântă a lui Isus, Nașterea sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie), Sfinții Apostoli Petru și Paul (29 iunie), Adormirea Maicii Domnului (15 august), Toți Sfinții (1 noembrie), Domnul Nostru Isus Cristos Regele Universului, Neprihănita Zămislire (8 decembrie), Nașterea Domnului (25 decembrie), Învierea Domnului (Paștele), Înălțarea Domnului și Coborârea Duhului Sfânt (Rusaliile).

Soră
(Din lat. sóror). Denumire dată unei călugărițe care nu aparține unui ordin călugăresc, ci unei congregații călugărești.

Soteriologie
(Din gr. sotería, mântuire, și lógos, știință). Parte a teologiei dogmatice creștine care studiază mântuirea omului și a lumii în Isus Cristos.

Specii euharistice
(Din lat. spécies, aspect exterior, calitate exterioară). Expresia se referă la calitățile (accidente în sens filozofic) pâinii și vinului, care, chiar după consacrare și transsubstanțiere rămân neschimbate în timp ce substanța lor s-a transformat în Trupul# și Sângele lui Cristos.

Speranță
(Din lat. sperántia). Virtute teologală prin care noi dorim drept fericire a noastră împărăția cerului și viața veșnică, punându-ne încrederea în făgăduințele lui Isus Cristos și sprijinindu-ne nu pe puterile noastre, ci pe ajutorul Duhului Sfânt. Speranța răspunde aspirației către fericire care este pusă de Dumnezeu în inima fiecărui om; ea asumă așteptările care inspiră activitățile oamenilor; le purifică pentru a le îndrepta spre împărăția cerului; apără de descurajare; susține în toate momentele de părăsire; lărgește inima în așteptarea fericirii veșnice (cf. CBC 1817-1818).

Sperjur
(Din lat. periúrium). 1. Faptul de a călca jurământul; nesocotirea unui jurământ; jurământ fals. Sperjurul constituie o gravă lipsă de respect față de Dumnezeu, care este întotdeauna credincios făgăduințelor sale. 2. Este sperjur acela care, sub jurământ, face o promisiune pe care nu are intenția să o țină sau care, după ce a promis cu jurământ, nu-și ține cuvântul. Sperjurul îl cheamă pe Dumnezeu să fie martor al unei minciuni (cf. CBC 2150-2152).

Spiritualitate
(Din lat. spirituálitas). Termenul se referă atât la valorile spirituale, cât și la concepțiile și practicile proprii ale unei religii sau ale unei confesiuni creștine (de ex., spiritualitate catolică, ortodoxă etc.) sau ale unui ordin călugăresc (de ex., spiritualitate benedictină, franciscană etc.).

Spovadă
(Din slav. ispovedati, a mărturisi).

Stare de har
(În lat. státus grátiae). Raportul de prietenie al unui suflet cu Dumnezeu, adică condiția sufletului care nu are păcat grav sau de moarte. Starea de har se dobândește prin Botez, și se recapătă prin sacramentul Pocăinței.

Stațiune
(Din lat. státio, oprire). Fiecare din cele patrusprezece episoade ale Căii Sfintei Cruci, reprezentate printr-o icoană sau basorelief, în fața cărora credincioșii se opresc pentru a medita și a se ruga.

Sticluțe
Mici vase din sticlă sau din metal argintat care conțin vinul și apa pentru celebrarea Sfintei Liturghii, așezate pe credență.

Stigmate
(Din gr. stígma, semn, rană). Răni a căror formă reproduce rănile pricinuite lui Isus în timpul Patimilor sale și care apar pe trupul unor persoane favorizate de Dumnezeu, la mâini, la picioare, la piept și pe frunte, fără să fie provocate de vreo intervenție externă, însoțite de obicei de puternice suferințe fizice și morale care amintesc de suferințele lui Isus, și pe care nici o intervenție medicală nu le poate vindeca. Primul și cel mai renumit caz de persoană stigmatizată este cel al sfântului Francisc de Assisi, care, în 1224, cu doi ani înainte de a muri, a primit stigmatele pe muntele Verna. În secolul nostru se amintește cazul lui Padre Pio din Petralcina, capucin italian, mort în 1968.

Stola
(Din lat. stóla, derivat din gr. stolé, veșmânt). Veșmânt liturgic purtat de episcop, de preot și de diacon, în formă de fâșie lungă, de stofă sau mătase, pe care sunt brodate simboluri religioase. Este purtat la toate celebrările liturgice. Diaconii poartă stola în bandulieră pe umărul stâng și înnodată sub brațul drept, iar preoții și episcopii o poartă atârnând de gât.

Sub gravi
(Expr. lat., "sub ceea ce este grav"). Expresie care arată importanța pe care legislatorul sau superiorul ecleziastic o acordă îndeplinirii unei legi sau a unei porunci. Echivalează cu "sub pedeapsa păcatului grav".

Subreptio
(Cuv. lat. derivat din subrépere, a se furișa). În Dreptul canonic, trecerea sub tăcere a adevărului întro cerere făcută pentru a dobândi un rescript de la superiorul ecleziastic. Dacă în cerere sunt omise acele lucruri care potrivit legii, stilului și practicii canonice, trebuie validitate, rescriptul superiorului este nul.

Succesiune apostolică
Perpetuarea misiunii sau slujirii apostolilor prin episcopii din toate timpurile, care, din voința lui Cristos, le moștenesc misiunea și o duc până la capăt. "Misiunea divină încredințată de Cristos apostolilor va trebui să continuie până la sfârșitul veacurilor (cf. Mt 28,20), deoarece Evanghelia pe care trebuie să o transmită este pentru Biserică, în orice timp, principiul întregii sale vieți. De aceea apostolii, în această societate orânduită ierarhic (adică Biserica), au avut grijă să-și instituie succesori" (LG 20). "Pentru ca Evanghelia să se păstreze de-a pururi întreagă și vie în Biserică, apostolii i-au lăsat ca urmași pe episcopi, încredințându-le propria misiune de a învăța" (DV 7).

Sufragant(ă)
Dieceză sufragantă; Episcop sufragan

Superstiție
(Din lat. superstítio). Superstiția este devierea sentimentului religios și a practicilor pe care acesta le impune; o deviere a cultului pe care îl aducem Dumnezeului adevărat. Își are expresia maximă în idolatrie precum și în diferitele forme de divinație și de magie (cf. CBC 2111; 2138). Principalele forme de superstiție: ghicitoria (recurgerea la diavoli, chemarea morților, consultarea horoscoapelor etc.); magia sau vrăjitoria, adică încercarea de a capta puterile oculte pentru a le pune în serviciul propriu; spiritismul, adică încercarea de a intra în legătură cu sufletele morților pentru a cunoaște și a face lucruri care nu pot fi cunoscute sau făcute cu puterile naturale. Superstiția este un păcat împotriva poruncii întâi a lui Dumnezeu: "Să nu ai alți dumnezei afară de mine".

Supranatural
În credința creștină, termenul se referă la tot ceea ce este de la Dumnezeu și depinde de inițiativa gratuită a lui Dumnezeu, depășind capacitățile inteligenței și puterile voinței umane. Sunt realități supranaturale, de exemplu, revelația, harul, virtuțile teologale etc.

Suspendare
(Din lat. suspénsio). Cenzură sau pedeapsă medicinală rezervată numai clericilor care le interzice: toate sau unele acte ale puterii preoțești (de ex., celebrarea Sfintei Liturghii), toate sau unele acte ale puterii de conducere sau de jurisdicție; exercitarea tuturor sau numai a unor drepturi sau funcții legate de un oficiu ecleziastic (de ex., suspendarea salarizării unui paroh). Suspendarea încetează când încetează contumacia (încăpățânarea) celui pedepsit.

Sutană
(Din ital. sottana).
[ Talar ]


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire