pregateste pagina pentru tiparire

































 
 STUDIU 

Mic dicționar creștin catolic
pr. Ioan Tămaș

achizitionare: 04.03.2003; sursa: Sapientia

Prezentare    Index & Căutare

- T -

Tabernacol
(Din lat. tabernáculum, cort). Dulăpior din metal, aurit în interior, sau din lemn, căptușit în interior cu mătase albă, de obicei în formă de biserică, în care se păstrează ciboriul care conține Ostiile consacrate. Este așezat în prezbiteriu sau într-o capelă laterală (în marile catedrale). Trebuie să fie vizibil, frumos împodobit, potrivit pentru rugăciune. Lângă el arde lampa veșnică; în fața lui se îngenunchează.

Taine

Talar
(Din lat. taláris, lung până la călcâie). Haină lungă până la glezne, încheiată cu nasturi de sus până jos, pe care o poartă clericii. Talarul preoților și diaconilor este de culoare neagră, al episcopilor de culoare roză, al cardinalilor de culoare roșie, iar al papei de culoare albă.

Tărie
Virtute morală care în dificultăți asigură fermitate și statornicie în urmarea binelui. Ea întărește hotărârea de a rezista ispitelor și de a depăși obstacolele vieții morale.

Taumaturg
(Din gr. thaumatúrgos). Făcător de minuni.

Te Deum
(Expr. lat., "pe tine, Dumnezeule"). Imn în limba latină în cinstea Sfintei Treimi. Mai este numit "Imn ambrozian" sau "Imn în cinstea Sfintei Treimi". Unii l-au atribuit sfântului Ambroziu, alții sfântului Augustin, dar critica cea mai recentă pune la îndoială acest lucru. Alții cred că autorul lui a fost sfântul episcop Niceta Remesianul, dar și acest lucru e incert. Faptul că e compus în proză ritmică, neobișnuită în imnologia latină, i-a făcut pe unii să creadă că ar fi un imn de origine greacă. E un imn liturgic de laudă și de mulțumire recitat la sfârșitul Oficiului lecturilor din cadrul Liturgiei Orelor în zilele de duminică și de sărbătoare, și e cântat cu ocazia altor celebrări spre a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale.
[ Imn ]

Teatini
Ordin de clerici regulari care urmează regula augustiniană, întemeiat la Roma în 1524 de către Gaetano de Tiene. Denumirea oficială este Órdo Clericórum Regulárium Vúlgo Theatinórum.

Teodicee
(Din gr. Théos, Dumnezeu, și diké, justificare). Acea parte a metafizicii care tratează despre cunoașterea lui Dumnezeu numai cu ajutorul rațiunii. Mai e numită și teologie naturală. "Dumnezeu, începutul și sfârșitul oricărui lucru, poate fi cunoscut în mod cert cu lumina naturală a rațiunii umane, pornindu-se de la lucrurile create" (Conciliul întâi din Vatican, DS 3004).

Teologie
(Din gr. Théos, Dumnezeu, și lógos, știință). Știința despre Dumnezeu, având la bază revelația. Punctul de plecare al teologiei este Dumnezeu care se revelează sau se autocomunică. Teologia se slujește și de rațiune ("Fídes quaérens intelléctum", credința care caută să înțeleagă), apelând mai ales la istorie și filozofie. Teologia este în mod esențial supranaturală. Cuvântul lui Dumnezeu este fundamentul și sufletul ei. "Teologia se sprijină pe Cuvântul scris al lui Dumnezeu, precum și pe Sfânta Tradiție, ca pe o temelie trainică și perenă: în ea se întărește cu putere și întinerește de-a pururi, aprofundând, în lumina credinței, tot adevărul ascuns în misterul lui Cristos...; de aceea studiul textelor sacre trebuie să fie sufletul Teologiei" (DV 24). Din punct de vedere metodologic, teologia e "pozitivă" și "speculativă". Conciliul al II-lea din Vatican afirmă: "Predarea teologiei dogmatice să fie astfel organizată încât să fie studiate întâi temele biblice; se va arăta aportul Părinților Bisericii Orientale și Occidentale la transmiterea fidelă și la dezvoltarea fiecăruia din adevărurile revelate precum și istoria ulterioară a dogmei - ținând seama și de relația ei cu istoria ulterioară a dogmei [aceasta e teologia pozitivă, n. n.]; apoi, pentru a lumina cât mai deplin misterele mântuirii, seminariștii vor învăța să le aprofundeze și să le coreleze cu ajutorul speculației, sub călăuzirea sfântului Toma de Aquino [aceasta e teologia speculativă, n. n.]". Teologia biblică tratează teme din Sfânta Scriptură, cum ar fi: alianța, justificarea, mesianismul, profeția, mântuirea etc. Teologia dogmatică este disciplina teologică principală care, bazându-se pe Scriptură și Tradiție, examinează și prezintă în mod sistematic misterele fundamentale ale credinței creștine. Teologia morală studiază comportamentul omului în perspectiva chemării creștine la sfințenie și a obligațiilor ce decurg din ea. Teologia spirituală este acea parte a teologiei care, pornind de la revelația divină și de la experiența religioasă a creștinilor, stabilește natura vieții spirituale, formulează principiile și normele referitoare la dezvoltarea ei și modalitățile prin care credincioșii ajung la desăvârșirea ei.

Terra missionis
(Expr. lat., "țară de misiune"). În sens strict, țară în care religia creștină este minoritară și în care responsabilii activităților pastorale sunt în majoritate străini. În sens larg, țară în care diecezele se află încă sub jurisdicția Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor (fosta "De Propagánda Fíde"). Așa sunt, de exemplu, țările africane și cele din America Latină și, în Europa, Bosnia-Herțegovina.

Terțiari
(Din lat. tértii órdo, ordinul al treilea). Asociații de credincioși afiliate unor institute călugărești. Membrii lor trăiesc în lume, se dedică apostolatului, participă la spiritul institutului afiliat și tind la desăvârșirea creștină sub conducerea institutului. Un exemplu: terțiarii franciscani. Actualmente, orice institut călugăresc poate avea terțiari, fără a mai fi nevoie de vreun privilegiu din partea Scaunului Apostolic.

Tezaurul credinței
(Din lat. depósitum fídei). Tot ceea ce Dumnezeu a revelat definitiv prin Isus Cristos pentru mântuirea noastră, considerat ca un tezaur încredințat Bisericii pentru ca să-l păstreze cu fidelitate, să-l explice și să-l vestească tuturor oamenilor până la sfârșitul veacurilor (cf. 1Tim 6,20; 2Tim 1, 12.14; DV 10). Tezaurul sfânt al credinței cuprins în Sfânta Tradiție și în Sfânta Scriptură a fost încredințat de apostoli întregii Biserici. "Aderând la el, întregul popor sfânt, unit cu Păstorii săi, stăruie de-a pururi în învățătura apostolilor și în comuniune, în frângerea pâinii și în rugăciuni, astfel încât, în păstrarea, trăirea și mărturisirea credinței transmise, se creează o deosebită unitate între episcopi și credincioși" (DV 10).

Tiară
(Din lat. tiára). Acoperământ pentru cap, format din trei coroane suprapuse, cu care erau încoronați papii și pe care îl purtau la diferite ocazii solemne neliturgice. Începând din secolul al XI-lea, acoperământul liturgic este mitra. Tiara era simbolul puterii vremelnice a papilor. Prima coroană apare în timpul lui Inocențiu al III-lea (sfârșitul sec. al XII-lea); a doua în timpul lui Bonifaciu al VIII-lea (sfârșitul sec. al XIII-lea), iar a treia în timpul papilor de la Avignon (sec. al XIV-lea). Începând cu Papa Paul al VI-lea (+1978), papii au renunțat la tiară. Ioan Paul I și Ioan Paul al II-lea au renunțat și la orice fel de încoronare la începutul pontificatului lor.
[ Mitră ]

Timpul pascal
Timpul de cincizeci de zile de la duminica Învierii și până la duminica Rusaliilor. Aceste zile se sărbătoresc în veselie și bucurie ca o singură zi de sărbătoare, "Duminica Mare". Acestea sunt zilele în care se cântă cu precădere Aleluia.

Toți Sfinții
Solemnitate celebrată anual la 1 noiembrie și închinată tuturor sfinților. La început a fost o sărbătoare închinată tuturor martirilor, iar mai târziu tuturor sfinților, martiri și nemartiri. În anul 835 devine sărbătoare obligatorie în toată Biserica. În această zi sunt comemorați toți creștinii care au ajuns în fericirea veșnică (paradis), indiferent dacă sunt sau nu canonizați. În această zi, Biserica se celebrează pe sine însăși; își sărbătorește demnitatea de mamă a sfinților; își cântă propria frumusețe de mireasă nepătată a Cuvântului, model, izvor și autor al sfințeniei, își exprimă bucuria pentru faptul că este adunarea fiilor lui Dumnezeu, a fraților lui Isus Cristos și a oaspeților Duhului Sfânt.

Tradiție
(Din lat. tradítio, transmitere a învățăturii). Din punct de vedere al conținutului (tradiția obiectivă) și în sens larg, tradiția este tot ceea ce Dumnezeu a revelat pentru mântuirea oamenilor și ceea ce este transmis posterității fie oral, fie scris (cf. 2Tes 2,15), iar în sens strict, fac obiectul tradiției adevărurile revelate care nu sunt conținute în Sfânta Scriptură, dar care au fost încredințate de Dumnezeu Bisericii sale și transmise în mod negreșelnic de Păstorii ei legitimi. Ceea ce Cristos a încredințat apostolilor (vestea cea bună a mânturii), aceștia au transmis, atât prin propovăduirea lor, cât și în scris, sub inspirația Duhului Sfânt, tuturor generațiilor, până la a doua venire, în slavă, a lui Cristos. Sfânta Tradiție vine de la apostoli și transmite ceea ce ei au primit din învățătura și exemplul lui Isus Cristos și au învățat prin Duhul Sfânt. Într-adevăr, prima generație de creștini nu avea încă un Nou Testament scris, și însuși Noul Testament atestă procesul Tradiției vii. În schimb, tradițiile bisericești (teologice, disciplinare, liturgice sau de pietate) au apărut în decursul timpului în diferitele Biserici locale. În lumina Tradiției apostolice, aceste "tradiții" pot fi păstrate, modificate sau părăsite sub călăuzirea magisteriului Bisericii (cf. CBC 74-99).

Transcendență
(Din lat. transcendéntia, derivat din transcéndere, a trece peste). Calitatea de a fi transcendent: care se ridică dincolo de nivelul unui domeniu definit. O realitate transcendentă este aceea care depășește puterea noastră de cunoaștere. Când vorbim de transcendența lui Dumnezeu, evocăm faptul că el este ființa superioară prin excelență, că transcende orice făptură, lumea și istoria. "Dumnezeu este infinit mai mare decât toate lucrările sale (cf. Sir 43,28): "Mai înaltă decât cerurile este slava lui" (Ps 8,2), "măreția lui nu are măsură" (Ps 145,3). Însă el, fiind Creatorul, suveran și liber, cauza primă a toate câte sunt, este prezent în străfundul ființei făpturilor sale: "În el trăim, ne mișcăm și suntem" (Fap 17,28)" (cf. CBC 40; 300; 370).

Transept
(Din lat. trans, dincolo, și saéptum, împrejmuire). Naos transversal din fața prezbiteriului, care taie în unghi drept naosul principal al unei biserici, alcătuind cu aceasta un plan în formă de cruce.

Transsubstanțiere
(Din lat. transsubstantiátio, schimbare de substanță). Preschimbarea, care are loc la Prefacere, a substanței pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Cristos, în timp ce rămân speciile pâinii și vinului. Așadar, în Euharistie, rămân aparențele pâinii și vinului, dar nu substanța lor, și avem substanța Trupului și Sângelui lui Cristos, dar nu aparențele lor. Sub speciile consacrate ale pâinii și vinului, Cristos însuși, viu și glorios, este prezent în mod adevărat, real și substanțial, cu Trupul și Sângele său, cu sufletul și dumnezeirea sa (cf. DS 1640-1642).

Trapă
Cuvânt derivat din fr. trappe, adică mănăstire de călugări trapiști, care la rândul lui provine de la numele localității franceze Soligny-la-Trappe (Normandia).

Trapiști
Denumire dată monahilor care aparțin Ordinului Cistercienilor Reformați (Órdo Cisterciénsium Reformatórum), o ramură mai ascetică a cistercienilor. Acest ordin a fost întemeiat de abatele Armand-Jean Le Bouthillier de Rancé. Trapiștii unesc viața contemplativă (păstrează în mod strict tăcerea) și studiul teologic cu munca fizică.

Treime (Sfânta)
(Din lat. Trínitas). Misterul unui singur Dumnezeu (cf. Dt 6,4; Is 45,5) revelat în trei persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. "Credința catolică aceasta este: să cinstim un singur Dumnezeu în treime și treimea în unitate, fără a confunda persoanele, fără a diviza substanța: căci alta este persoana Tatălui, alta cea a Fiului, alta cea a Duhului Sfânt; însă una este divinitatea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt, egală slava lor, la fel de veșnică măreția lor" (Simbolul Quicúmque, numit al sfântului Atanasie, cf. CBC 266). "Prin harul Botezului în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, noi suntem chemați să fim părtași de viața Preafericitei Treimi, aici, pe pământ, în întunericul credinței, și dincolo de moarte, în lumina veșnică" (CBC 265).

Tribunalele bisericești
(Din lat. tribúnal). Tribunalele în care episcopii (pentru Bisericile particulare) și papa (pentru Biserica Universală) își exercită puterea judiciară care are ca scop apărarea drepturilor individuale și comunitare ale credincioșilor. Tribunalele ordinare sunt reglementate de dreptul universal al Bisericii și pot fi teritoriale, personale și apostolice. Sunt tribunale teritoriale: tribunalul diecezan și tribunalul interdiecezan. Tribunalul diecezan este tribunalul în care judecător este episcopul diecezan, dar în general acesta își exercită puterea judiciară printr-un vicar judiciar și prin judecătorii diecezani; e de primul grad sau prima instanță pentru toate cauzele prevăzute în mod expres de către drept. Tribunalul interdiecezan este tribunalul creat de mai mulți episcopi diecezani pentru diecezele lor, cu aprobarea Scaunului Apostolic. Instanța a doua pentru tribunalul diecezan este tribunalul mitropolitan, iar pentru acesta este tribunalul diecezan determinat de Scaunul Apostolic. Tribunalele personale sunt tribunalele prevăzute pentru călugări, pentru prelaturile personale și pentru ordinariatele militare. Tribunalele apostolice sunt: Róta Romána și Tribunalul suprem al Signaturii Apostolice. În Biserică există și următoarele tribunale speciale, în sensul că sunt reglementate de norme speciale și dezbat probleme speciale. Ele sunt: Congregația pentru Doctrina Credinței când judecă în cauzele privind desfacerea căsătoriei prin privilegiul paulin; Congregația pentru Cultul Divin și Reglementarea Sacramentelor, în cazul dispenselor "súper ráto"; Congregația pentru Cauzele Sfinților, pentru beatificări și canonizări, și Penitențiaria Apostolică, pentru probleme privind forul intern.

Triduum
(Cuv. lat., "interval de timp de trei zile"). Sunt trei zile consecutive în care au loc rugăciuni sau celebrări speciale. Cel mai important este tríduum-ul pascal.

Triduum pascal
Celebrările liturgice care încep cu Liturghia din seara zilei de Joia Sfântă și se termină cu Liturghia din noaptea Învierii Domnului. În Vinerea Sfântă, după citirea Patimii Domnului după Evanghelistul Ioan, au loc rugăciuni speciale pentru lumea întreagă; urmează apoi adorarea Crucii și așa-zisa Míssa Praesanctificatórum (o celebrare specială când nu are loc consacrarea, ci credincioșii se împărtășesc cu Ostii deja consacrate în Joia Sfântă). În Sâmbăta Sfântă, nu există nici o celebrare liturgică în cursul zilei: în această zi Biserica priveghează și jelește lângă mormântul în care se odihnește trupul lui Cristos. Celebrarea începe după ce se lasă noaptea: este vegherea cea mai lungă ("mama tuturor vegherilor", sfântul Augustin). În cadrul acestei celebrări se binecuvântează focul, se aprinde lumânarea pascală (simbolul lui Cristos Înviat), se cântă imnul Exúltet, are loc liturgia baptismală și, în sfârșit, Sfânta Liturghie.

Trinare
(Din lat. trinátio, derivat din trini, de trei ori). Celebrarea de către același preot a trei Sfinte Liturghii într-o singură zi. Condiții canonice: 1. existența unor reale necesități pastorale; 2. lipsa de preoți; 3. celebrarea numai în zilele de duminică și sărbătoare de poruncă; 4. permisiunea Ordinariului locului. Pentru concesiuni mai ample (de ex., patru Sfinte Liturghii), Ordinariul trebuie să aibă permisiunea Sfântului Scaun.
[ Binare ]

Tron episcopal
(În lat. cáthedra episcopális). Tronul rezervat episcopului care prezidează o celebrare liturgică. De obicei este așezat în mijlocul prezbiteriului, lângă peretele din stânga, al bisericii catedrale. Este semnul cel mai vechi al oficiului de episcop, mai înainte să fi existat (în Occident) emblemele episcopale cum sunt mitra și inelul. În vechime, tronul episcopal era așezat în spatele altarului, având la stânga și la dreapta scaune mai joase pentru preoții concelebranți (tot astfel este așezat și astăzi în catedralele noi). De acolo, episcopul predica și prezida celebrarea euharistică.

Trupul Domnului
Trupul omenesc al lui Isus Cristos. Trupul înviat al lui Cristos prezent în chip real în Sfânta Euharistie. Biserica - trup mistic sau tainic al lui Cristos - formată din toți cei care sunt încorporați în Cristos prin Botez și Duhul Sfânt. "Trupul Domnului" mai este și denumirea unei solemnități în cinstea Sfintei Euharistii: "Solemnitatea Preasfântului Trup și Sânge al lui Cristos" (denumirea oficială). E o sărbătoare specifică Bisericii Catolice Latine, care se celebrează joia sau duminica după solemnitatea Sfintei Treimi. A fost introdusă în Biserica întreagă de Papa Urban al IV-lea în anul 1264. În această zi are loc procesiunea solemnă cu Preasfântul Sacrament. Denumirea populară este "Joia Verde".


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire