pregateste pagina pentru tiparire

































 
 STUDIU 

Mic dicționar creștin catolic
pr. Ioan Tămaș

achizitionare: 04.03.2003; sursa: Sapientia

Prezentare    Index & Căutare

- V -

Văl umeral
(Din lat. húmerus, umăr). Veșmânt liturgic, din mătase de culoare albă, în formă dreptunghiulară, cu care preotul își acoperă umerii și mâinile când dă binecuvântarea euharistică sau când poartă în procesiune Sfântul Sacrament.

Validitate
(Din lat. valíditas). Calitate a actului juridic care îndeplinește toate condițiile cerute de lege. Sfintele sacramente au elementele lor esențiale și de aceea ele pot fi valide sau invalide. De exemplu, elementele esențiale ale Căsătoriei sunt: lipsa de impedimente, consimțământul valid și forma canonică sau juridică. Dacă lipsește unul din aceste elemente, Căsătoria este invalidă sau nulă, adică Dumnezeu nu unește nimic.

Vase sacre
Vasele folosite pentru celebrarea sacramentelor (potirul, patena, recipientele pentru uleiurile sfințite) și cele folosite pentru păstrarea Ostiilor consacrate (pixida, ostensorul).

Vatican
(Din lat. Vaticánus cóllis, colina Vatican, una din cele șapte coline ale Romei). Denumirea oficială: Státus Civitátis Vaticáni, Statul Cetății Vatican. Stat suveran creat la 11 februarie 1929 prin Tratatul de la Lateran încheiat cu Italia, revizuit ulterior prin Concordantul din 18 februarie 1984. Are o suprafață de 44000 mp și aproximativ 1000 de locuitori. Este format din Piața "Sfântul Petru", bazilica "Sfântul Petru", Palatul Apostolic, muzee, grădini. Douăsprezece clădiri din Roma și reședința de vară de la Castelgandolfo (de lîngă Roma) se bucură de dreptul de extrateritorialitate, adică nu aparțin statului italian. Acest mic stat asigură efectiv suveranitatea civilă și politică de care papa are nevoie pentru execitarea liberă a misiunii sale pastorale asupra întregii Biserici. Papa dispune de o dublă suveranitate: una de ordin temporar, limitată la statul Vatican, și alta de ordin spiritual, extinsă la Biserica întreagă. Vaticanul nu trebuie confundat cu Biserica Catolică sau cu Scaunul Apostolic.

Vecernie
(Din slav. vecerinja, de seară). Slujba religioasă de seară, care constă din cântări, rugăciuni și lecturi biblice, și care se încheie, de obicei, cu binecuvântarea euharistică. În lunile mai și octombrie au loc vecernii în cinstea Sfintei Fecioare Maria, iar în luna iunie în cinstea Preasfintei Inimi a lui Isus. În unele biserici au loc vecernii în fiecare sâmbătă și duminică.

Vechiul Testament
Prima parte a Sfintei Scripturi, formată din 46 de cărți scrise î.C., inspirate de Duhul Sfânt: 5 cărți care formează Pentateuhul sau Tora (lege), 16 cărți istorice, 7 didactice și 8 profetice. "Economia Vechiului Testament avea ca scop principal să pregătească venirea lui Cristos, Răscumpărătorul universului (...) Aceste cărți, deși conțin și lucruri imperfecte și condiționate istoric, manifestă totuși o adevărată pedagogie divină (...) În ele sunt adunate învățături mântuitoare despre viața omului și minunate comori de înțelepciune; în sfârșit, în ele se află ascunsă taina mântuirii noastre" (DV 15).

Veghere
(Din lat. vigília, veghe). Pregătire la o sărbătoare, care constă în a veghea în rugăciune și meditație în timpul nopții care o precede. Mama tuturor vegherilor este vegherea pascală (sfântul Augustin). După exemplul acestei vegheri, s-a introdus obiceiul de a se începe cu o veghere și alte sărbători ca de exemplu, Crăciunul și Rusaliile. Vegherea dobândește o valoare escatologică dacă e interpretată în lumina parabolei celor zece fecioare (cf. Mt 25,6ș.u.) și a chemării adresate de Isus apostolilor de a veghea în rugăciune (cf. Mt 13, 35-36).

Veghere pascală
(Din lat. Vigília paschális). Celebrarea care are loc în noaptea dintre Sâmbăta Sfântă și duminica Paștelui, când Biserica comemorează învierea din morți a Domnului nostru Isus Cristos. Este vegherea cea mai lungă și mai importantă, "mama tuturor vegherilor" (sfântul Augustin). Celebrarea începe cu binecuvântarea focului și aprinderea lumânării pascale; urmează proclamarea solemnă a Învierii prin cântarea preconiului pascal, și liturgia baptismală; se încheie cu celebrarea euharistică.

Venerabil
(Din lat. venerábilis). Titlu dat unui slujitor al lui Dumnezeu înainte de beatificare și după publicarea decretului prin care este declarată eroicitatea virtuților sale, sau, eventual, autenticitatea martirajului său. Acest titlu însă nu permite nici un fel de cult public.

Verbiți
(Din lat. vérbum, cuvânt). Denumire dată membrilor congregației călugărești clericale "Societatea Cuvântului Divin" (Socíetas Mémbri Divíni), întemeiată la 8 septembrie 1875 la Steyl (Olanda) de către preotul Arnold Janssen. Au ca scop principal evanghelizarea.

Verset
(Din lat. vérsus, vers). Fiecare din diviziunile numerotate ale unui capitol din Biblie. La Liturgia Orelor și la Sfânta Liturghie, scurtă frază psalmodică urmată de un răspuns al corului sau al adunării credincioșilor numit responsoriu.

Vespere
(Din lat. vésper, seară). Rugăciunea de seară din cadrul Liturgiei Orelor, care are următoarea structură: un imn, trei psalmi, o scurtă lectură biblică, un scurt imn responsorial, cântarea Magníficat (cf. Lc 1,46-55) precedată și urmată de un antifon, rugăciunea universală, Tatăl nostru și rugăciunea de încheiere.
[ Laude ]

Vestiri
(În lat. publicatiónes). Aducerea la cunoștința comunității parohiale a unei apropiate căsătorii care se va celebra, timp de trei duminici sau sărbători de poruncă fără întrerupere, cu prilejul Sfintei Liturghii solemne sau al altei celebrări la care participă un număr mare de credincioși. Această normă a fost introdusă de Conciliul Tridentin (cf. DS 1815) și constituie o obligație morală gravă. Vestirile sunt o modalitate de investigație prematrimonială cu privire la starea liberă a celor doi miri.

Veșminte liturgice
(Din lat. vestiméntum, haină). Veșminte pe care le îmbracă slujitorii Bisericii la celebrările liturgice și care diferă total de veșmintele profane, cum sunt: alba, cota, cazula, pluvialul, dalmatica etc. A se vedea ce este fiecare.

Viatic
(Din lat. viáticum, provizii de drum). Denumire dată Sfintei Împărtășanii administrate muribunzilor, ca ajutor pentru drumul spre viața veșnică (cf. In 6, 54). "Celor care sunt pe punctul de a părăsi această viață, pe lângă Ungerea Bolnavilor, Biserica le oferă Euharistia ca viatic. Primită în acest moment al trecerii spre Tatăl, împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Cristos are o semnificație și o însemnătate deosebite. Este sămânța de viață veșnică și putere de înviere (...) Sacrament al lui Cristos mort și înviat, Euharistia este aici sacramentul trecerii de la moarte la viață, din lumea aceasta la Tatăl" (CBC 1524).

Viață consacrată
Viața creștină dedicată practicării sfaturilor evanghelice în cadrul unui institut călugăresc sau al unui institut secular. Totuși, în Biserică există și alte forme de consacrare lui Dumnezeu prin trăirea sfaturilor evanghelice care pot fi și ele considerate forme de viață religioasă consacrată, ca de exemplu consacrarea eremiților, a fecioarelor și a persoanelor care fac parte dintr-o asociație publică de credincioși.

Viață contemplativă
Viață consacrată prin profesiunea sfaturilor evanghelice, trăită într-un institut călugăresc și dedicată în cea mai mare parte meditației și rugăciunii. Opusul ei este viața consacrată activă, adică dedicată în special slujirii aproapelui (în școli, spitale, orfelinate etc.).

Viață spirituală
Viața pe care creștinul se străduiește să o trăiască împreună cu Cristos în Duhul Sfânt, înlăturând orice păcat și practicând toate virtuțile. Este viața creștină în plinătatea ei.

Viață veșnică
Viața cu Dumnezeu după moarte, pe care Cristos o dăruiește celor ce cred în el (cf. Rom 5,21; 6,23; 1Cor 15,45). Atunci cei drepți vor domni împreună cu Cristos pentru totdeauna, glorificați cu trupul și sufletul, și Dumnezeu va fi totul în toți (cf. 1Cor 15,28).

Vicar episcopal
(Din lat. vicárius, locțiitor). Preot care îl ajută pe episcopul diecezan în conducerea pastorală a diecezei, având jurisdicție fie într-o anumită parte a diecezei (vicar teritorial), fie pentru un anumit gen de probleme (de ex., școlile catolice, apostolatul laicilor, persoanele consacrate etc., însă nu în sectorul economic, pentru care există econom diecezan) (vicar sectorial), fie pentru credincioșii unui anumit rit sau pentru un anumit grup de persoane, cum ar fi imigranții (vicar personal). Vicarii episcopali sunt o creație a Conciliului al II-lea din Vatican (cf. CD 27 ), iar numirea lor într-o dieceză nu e obligatorie, așa cum este cea a vicarului general. Vicarul episcopal este și el "Ordinárius lóci", bineînțeles numai pentru sectorul pentru care este numit.

Vicar general
Preot care îl ajută în mod stabil pe episcopul diecezan în conducerea pastorală a întregii dieceze. Numirea unui vicar general este obligatorie, indiferent de mărimea diecezei. Este "Ordinárius lóci" pentru toata dieceza. Este numit în mod liber de episcopul diecezan și tot în mod liber poate fi înlăturat din funcție, la fel ca și vicarul episcopal.

Vicar judiciar
Preot numit de episcopul diecezan pentru a judeca în tribunalul diecezan toate cauzele care îi revin de drept episcopului diecezan, cu excepția acelora pe care episcopul și le rezervă sau le încredințează unor judecători speciali. Mai este numit și oficial.

Vicar parohial
Preot numit de episcopul diecezan pentru a colabora cu parohul în slujirea pastorală a unei parohii, îndeplinind, sub autoritatea parohului, activități și inițiative programate împreună cu el. Toți vicarii parohiali au una și aceeași denumire canonică: vicar parohial, fiind desființate titulaturile din vechea legislație canonică.

Vicariat apostolic
Porțiune a poporului lui Dumnezeu, care, datorită unor circumstanțe deosebite (de ex., lipsa de cler indigen), nu a fost formată ca dieceză, și care este păstorită de un prelat (de obicei un episcop) care poartă titlul de Vicar apostolic și care acționează în numele Pontifului Roman. E o Biserică pariculară specifică țărilor de misiune.

Vidi aquam
(Cuv. lat., "Am văzut apă"). Antifon luat din Cartea profetului Ezechiel (cf. Ez 47,1-2.9) care începe cu cuvintele Vídi áquam egrediéntem (am văzut apa care izvorăște) și care însoțește ritul stropirii credincioșilor cu apa sfințită la începutul Liturghiilor de duminică din timpul pascal.

Vincentine
Denumirea oficială: Fiicele Carității. Congregație călugărească de femei înființată în anul 1634 de sfântul Vincențiu de Paul. Mai sunt numite Fiicele dragostei creștine sau Surorile milostivirii. Activează mai ales în spitale și în casele pentru bătrâni.

Vinerea Sfântă
A doua zi a tríduum-ului pascal, când Biserica celebrează misterul morții pe cruce a lui Isus Cristos. E o zi de meditare a jerfei sângeroase a Mântuitorului. Nu se celebrează Sfânta Liturghie, ci un serviciu religios special care începe în jurul orelor 15 și care cuprinde: Liturgia Cuvântului, Rugăciunea credincioșilor, adorarea Sfintei Cruci și împărtășirea preotului și a credincioșior cu Ostii consacrate în Joia Sfântă. Întrucât nu se celebrează Sfânta Liturghie, altarul este complet dezvelit. E zi de post și de abstinență.

Virtute
(Din lat. vírtus, valoare, calitate, curaj). O dispoziție firească și fermă de a face binele. Ea permite persoanei umane nu numai să facă fapte bune, ci și să dea ce are mai bun din sine. Persoana virtuoasă tinde spre bine cu toate forțele ei sensibile și spirituale. Ea urmărește și alege binele prin acțiuni concrete (cf. CBC 1803).

Virtuți cardinale
(Din lat. cárdo, ax, pivot). Patru virtuți umane care joacă un rol de pivot; toate celelalte se grupează în jurul lor. Ele sunt: prudența, dreptatea, tăria și cumpătarea. "De iubește cineva dreptatea, ostenelile înțelepciunii rodesc sfinte virtuți, căci ea îl învață cumpătarea și prudența, dreptatea și tăria" (Inț 8,7). Sub alt nume, aceste virtuți sunt lăudate în numeroase pasaje din Sfânta Scriptură (cf. CBC 1805).

Virtuți teologale
Virtuți care se referă direct la Dumnezeu; care au drept origine, cauză și scop pe Dumnezeu Unul-Întreit. Îl dispun pe creștin să trăiască în relație cu Sfânta Treime; întemeiază, însuflețesc și caracterizează comportamentul moral al creștinului; dau formă și viață tuturor virtuților morale (umane). Sunt revărsate de Dumnezeu în sufletul credincioșilor pentru a-i face capabili să se comporte ca fii ai săi și să merite viața veșnică. Ele sunt: credința, speranța și dragostea.

Virtuți umane
Atitudini ferme, dispoziții stabile, perfecțiuni devenite obișnuințe ale inteligenței și ale voinței, care ne orânduiesc faptele, ordonându-ne pasiunile și conducându-ne comportamentul după rațiune și credință. Ele dobândesc ușurință, stăpânire de sine și o bucurie pentru a duce o viață bună din punct de vedere moral. Omul virtuos este acela care practică în mod liber binele.

Vizita ad limina
Vizita pe care fiecare episcop diecezan o face la papa și la mormintele sfințior apostoli Petru și Paul (ad límina Apostolórum, la treptele bazilicilor apostolilor). Este o modalitate de a întări și de a manifesta comuniunea ierarhică dintre episcopi și capul Colegiului episcopal, Pontiful Roman, succesorul sfântului apostol Petru. Vizita ad límina are trei momente principale: 1. pelerinajul la mormintele apostolilor Petru si Paul, unde are loc și o celebare liturgică, și, facultativ, la bazilicile Sfânta Maria cea Mare și Sfântul Ioan din Lateran; 2. întâlnirea episcopului cu papa; 3. vizita la diferitele congregații ale Curiei romane, pentru a prezenta probleme, a cere informații și lămuriri pastorale și pentru a răspunde la eventualele întrebări (cf. Constituția apostolică Bónus Pástor, 31).

Vizita la Preasfântul Sacrament
Practică de pietate care constă în a îngenunchia în fața tabernacolului și a-l adora pe Cristos prezent în chip real în Preasfântul Sacrament. Deoarece Cristos însuși este prezent în Sacramentul altarului, el trebuie cinstit cu cult de adorație. "Vizita la Preasfântul Sacrament este o dovadă de recunoștință, un semn de iubire și o datorie de adorație față de Cristos, Domnul nostru" (Papa Paul al VI-lea). "Biserica și lumea au mare nevoie de cultul euharistic. Isus ne așteaptă în acest sacrament al iubirii. Să nu cruțăm timpul pentru a merge să-l întâlnim în adorație, în contemplarea plină de credință (...) Să nu înceteze niciodată adorația noastră" (Ioan Paul al II-lea).

Vizita pastorală
Vizitarea oficială a fiecărei parohii de către episcopul diecezan sau de către un delegat al său. Practica aceasta a fost introdusă în Biserică începând cu sec. al VI-lea și avea ca scop controlul# activității pastorale și a patrimoniului ecleziastic, precum și corectarea eventualelor abuzuri. Conciliul Tridentin (1645-1563) i-a obligat pe episcopi să viziteze parohiile cel puțin o dată la doi ani. Actualmente episcopul este obligat să viziteze în fiecare an dieceza, cel puțin parțial, astfel încât o dată la cinci ani să o viziteze în întregime (cf. CDC, can. 396-398).

Vizita Sfintei Fecioare
Sărbătoare liturgică celebrată la 31 mai, al cărei conținut este luat din Evanghelia după sfântul Luca (1,39-56), adică vizita Sfintei Fecioare Maria la verișoara sa Elisabeta, după ce a avut loc Buna-Vestire.

Vizitantine
Ordin călugăresc de femei întemeiat în anul 1610 la Annecy, în Franța de către sfântul Francisc de Salles și sfânta Ioana Francisca Fremiot de Chantal, pentru ajutorarea săracilor și bolnavilor și pentru viață contemplativă. Denumirea oficială este Órdo de Visitatióne Beátae Maríae Vírginis (Ordinul vizitei Sfintei Fecioare Maria la verișoara sa Elisabeta).

Vizitator apostolic
Reprezentant al papei cu misiuni speciale și tranzitorii atât pe lângă dieceză cât și pe lângă guverne.

Viziune beatifică
(Din lat. vísio, vedere, și beáta, fericită). Vederea directă a lui Dumnezeu făgăduită celor drepți (cf. In 17, 24). Conform revelației divine, suntem chemați cu toții să-l vedem pe Dumnezeu "față în față" (1Cor 13,12), "așa cum este el" (1In 3,2). Viziunea beatifică va fi adevărata și definitiva noastră fericire.

Vocație
(Din lat. vocátio, chemare). În sens larg, chemarea făcută de Dumnezeu fiecărui om de a se mântui (cf. Mt 16,24; Fap 2,40; 1Cor 1,26). În sens strict, chemarea făcută de Dumnezeu la Sfânta Preoție sau la viața consacrată.

Vot
(Din lat. vótum, făgăduință). Făgăduință deliberată și liberă făcută lui Dumnezeu cu privire la un bun posibil și superior (cf. CDC, can. 1191). Votul este: 1. public, dacă este acceptat de superiorul legitim în numele Bisericii (așa cum sunt voturile făcute de călugări sau călugărițe); 2. privat, dacă e făcut înaintea lui Dumnezeu fără intervenția vreunui superior în numele Bisericii; 3. solemn, dacă este recunoscut ca atare de Biserică (așa cum sunt voturile depuse de membrii Ordinelor călugărești); 4. simplu, în toate celelalte cazuri; 5. personal, când are ca obiect o acțiune (de ex., rugăciuni, posturi etc.); 6. real, dacă are ca obiect un lucru (de ex., pomană); 7. mixt, care are ca obiect atât o acțiune cât și un lucru (de ex., a face un pelerinaj pentru a duce o ofertă); 8. temporar, adică făcut pentru un anumit timp; încetează la terminarea timpului fixat; 9. perpetuu, adică pentru toată viața; încetează prin dispensă sau prin comutare (cf. CDC, can. 1191-1194).

Vulgata
(Din lat. vulgáta, populară). Denumirea dată traducerii Sfintei Scripturi în limba latină (Vechiul Testament din ebraică, iar Noul Testament din greacă), făcută de sfântul Ieronim între anii 390-405. Conciliul Tridentin (1545-1563) a declarat Vulgata drept Biblie oficială, întrucât este strâns legată de tradiția Bisericii. Ultima revizuire a traducerii în limba latină a Bibliei a avut loc în anul 1986.
[ Biblie; LXX ]


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire