pregateste pagina pentru tiparire

































 
 TINERI   /   COPII 

O vorbă sinceră cu fetele
achizitionare: 28.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

capitolul urmatorCuprins DRAGĂ TÂNĂRĂ!

Nu mai ești copil și nu-ți place dacă alții te tratează așa. Ai deja 13-14 ani sau poate mai mult. De când ai împlinit 12 ani ai început să te lovești de o mulțime de probleme. Lumea se deschide înaintea ochilor tăi și, mai ales, înaintea inimii tale.

Fără îndoială, te vei întreba: "care este scopul vieții mele, pentru ce sunt pe acest pământ, care îmi este menirea?" Toate acestea constituie întrebări de bază care te vor preocupa.

Dar, în afară de întrebările și problemele amintite, de o importanță capitală în privința vieții, mai sunt și alte lucruri despre care nu se discută în prezența ta sau la care primești răspunsuri neclare sau parțiale. Mă gândesc la acele chestiuni care se referă la transmiterea vieții.

Cinematograful, radioul, revistele, publicațiile și multe alte mijloace popularizează sau dezorientează în privința valorii acestor lucruri care, pe drept cuvânt, ar merita stimă din partea noastră. E necesar ca să ne formăm o idee clară despre aceste lucruri, spre a putea găsi printre multiplele drumuri ale vieții, pe cel bun, conform intențiilor lui Dumnezeu. O fată bine informată valorează cât două...

Nu te cunosc personal. Nu știu cu ce te ocupi, ce citești, ce greutăți individuale ai, dar știu că multe fete, la fel ca tine, se luptă cu probleme diferite în privința individualității, care, în esență, sunt identice cu ale tale. De aceea, aș vrea să te călăuzesc, dându-ți câteva sfaturi de care te poți folosi în anii tinereții.

S-ar putea să nu-ți spun nimic nou, pentru că mama sau vreo profesoară te-au introdus în misterele vieții, arătându-ți ce valori se ascund în cuvintele: dragoste, căsătorie, maternitate. Poate ți-au expus și pericolele de care se poate lovi o tânără fată. În acest caz, trebuie să-i mulțumești lui Dumnezeu fiindcă ți-a trimis în cale "pe cineva" prin a cărui experiență ți-a îndrumat pașii pe drumul cel bun.

Dacă nu ai obținut explicațiile dorite, atunci nu uita că nu e ușor să aștern pe hârtie ceea ce vreau să-ți spun. Eu, când am scris această carte, am avut ocazia să stau de vorbă cu părinți, pedagogi, preoți și, evident, cu fete și băieți, care m-au rugat să-ți spun multe lucruri. Mie, deci, îmi este mai ușor să concep liber ceea ce vreau să-ți spun, dar trebuie să am în vedere și faptul că poate nu te mulțumești cu spusele mele. Precis s-au ivit și unele întrebări care au stat ascunse în adâncul inimii tale și la care eu nu am răspuns. Sufletul omenesc se poate asemăna cu un parc mare. Câteva drumuri frumoase îți pot arăta și eu, dar nu pot pătrunde în adâncurile inimii și conștiinței tale. De aceea, te rog, ai încredere în cineva, mărturisește-i ce ai citit în această carte, spune-i ceea ce ți-ai clarificat după citirea cărții, dar nu uita să-i spui și chestiunile care încă te mai preocupă. Nu lăsa ca rațiunea să fie întunecată de îndoieli, nici ca sufletul să-ți fie neliniștit. Ai tot dreptul la bucuria luminii și la pace, deoarece Domnul a coborât din ceruri ca să ne aducă bucurie și pace.

Cui îi dăruiești încrederea? Fetelor tinere, mama le este tovarășa intimă, ceea ce este natural. Este posibil ca, deși în relații bune cu mama, totuși să nu fii confidentă față de ea, să nu-i spui toate secretele tale. Poate ești mai deschisă față de tatăl tău. Sau, dacă nu poți mărturisi părinților toate secretele tale, poate ai o soră mai mare, vreo profesoară, sau vreun duhovnic, sau o altă persoană matură în a cărei pricepere și tact te încrezi. De altfel, la scrierea acestor rânduri a trebuit să mă gândesc nu numai la tine, ci în general la fetele tinere. Unele trăiesc la orașe, altele la sate, unele în medii familiale care le apără de pericolul străzii, dar multe fete sunt lăsate singure. Sunt fete care trăiesc în condiții prielnice tineretului, în timp ce altele, pe străzi, în trenuri și chiar la locul de muncă sunt expuse efectelor dăunătoare. Dacă aparții celor privilegiate, gândește-te la cele mai puțin norocoase și atunci vei înțelege de ce te sfătuiesc: fiindcă vreau să te apăr de pericole. Știu că suprema-ți dorință - chiar și atunci când, uneori, nu procedezi corect - este să fii o fată cu sufletul curat. Această broșură vrea să te ajute să-ți îndeplinești această dorință.

Când vei începe să citești această broșură te recomand sfintei Fecioare; ea este reprezentanta idealului fetelor tinere. Ea te poate învăța mult mai bine cum trebuie să judeci, să vorbești și să acționezi în viața ta de femeie, pentru ca Domnul nostru Isus Cristos să te cuprindă în dragostea lui.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire