pregateste pagina pentru tiparire

































 
 TINERI   /   COPII 

O vorbă sinceră cu fetele
achizitionare: 28.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior TU ȘI TATĂL TĂU

Poate ai împlinit cinci, șase ani când numărul familiei a crescut cu un nou membru. Cu această ocazie mămica ta a fost vizitată de o mătușă care a vrut să vadă copilul și, la vederea lui a exclamat: "Vai, ce dulce e! Ochii îi sunt identici cu ai tăticului". Te-ai întrebat cu naivitate copilărească: ochii sunt ai tăticului? Dar cum e posibil așa ceva? Și, întrebând, poate ți s-a răspuns evaziv: "Îți vom explica cu altă ocazie".

Răspunsul adevărat este acela că pentru zămislirea copilului este nevoie de un bărbat sau, mai bine zis, de un tată, copilul fiind rodul iubirii reciproce a părinților. Rolul tatălui în privința nașterii este tot atât de nobil și curat ca și al mamei. Este normal ca rolul tatălui să fie împrejmuit de aureola misterelor, deoarece procesul de perpetuare este asemănător relației dintre om și Dumnezeu. Sfânta Fecioară a înțeles rolul bărbatului în căsnicie și de aceea, mirată, a întrebat pe îngerul care i-a adus vestea: "Cum se va face aceasta, căci eu nu cunosc bărbat?" Îngerul i-a spus: "Sfântul Duh se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea și Cel Sfânt care se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema" (Lc 1,34-36). A știut deci, sfânta Fecioară că pentru a naște un copil e nevoie și de colaborarea unui bărbat și nu s-a speriat de această ilustrație a căsătoriei, neștiind că Dumnezeu va face excepție în privința ei de la această lege universală, nu pentru a nesocoti legea, dar ca ea să fie în întregime a Fiului ei și a omenirii. Îngerul a și liniștit-o, spunându-i: "Nu te teme, Marie, că ai aflat har la Dumnezeu; iată, vei zămisli și vei naște un fiu și-l vei numi Isus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va numi, iar Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, Tatăl lui; va domni peste casa lui Iacob în veci și împărăția lui nu va avea sfârșit" (Lc 1,30-32).

Cu alte cuvinte, la intervenția miraculoasă a lui Dumnezeu, trupul sfintei Fecioare a fost fecundat și în uterul ei a fost conceput Mesia. Pentru nașterea copiilor, e nevoie ca bărbatul, sau mai bine zis tatăl, să fecundeze femeia, respectiv mama, sau mai clar, soția lui.

 

Legea vieții

În planul creației, fiecare celulă a trupului nostru îndeplinește un rol. Evident, printre cele mai importante, trebuie să enumerăm acele celule care joacă un rol fundamental în perpetuarea vieții și nașterea unei ființe noi. Acestea sunt celulele germinative, deoarece conțin germenii vieții.

Într-adevăr, și cu aceasta vreau să completez spusele de mai sus, fiecare viețuitoare, fie ea cât de simplă, ia naștere din unirea a două celule: ovulul feminin și spermatozoidul masculin. Această lege e valabilă și la plante. Ai văzut, de exemplu, florile unei tufe de alun? Ele sunt de două feluri: pe o parte din ele sunt situate ovulele, pe cealaltă parte polenul. Vântul, insectele (în special albinele) răspândesc polenul. Iar dacă acesta se împreunează cu ovulul, are loc fecundația, se naște un nou fruct.

Această lege miraculoasă dirijează și nașterea copiilor. Trebuie două ființe de gen diferit: celula mamei și celula tatălui. Doar astfel poate lua naștere în trupul mamei embrionul. Organele care produc aceste celule le numim organe sexuale (evident, ele diferă la cele două sexe).

Am semnalat deja complexitatea și sensibilitatea acestor organe din trupul tinerei fete. Organele sexuale masculine nu sunt ascunse în interiorul trupului ca ale tale, ci sunt în exterior. Acest fapt nu constituie pentru tine o noutate, dacă ai un frățior pe care obișnuiești să-l speli. Și aceste organe au fost create de Dumnezeu. Nu judecă bine și nu-și poate închipui ce pagubă mare produce copilașului acea mamă care numește organele sexuale organe necuviincioase, de parcă Dumnezeu ar fi creat și lucruri necuviincioase.

Organele sexuale masculine sunt: penisul și scrotul, așezat pe partea externă în care sunt situate testicolele. Acestea pot fi considerate mature la vârsta de 14 ani. Ele produc spermatozoizii necesari perpetuării vieții. Spermatozoizii plutesc în secrețiile spermatice care se elimină prin penis.

 

Colaboratorii lui Dumnezeu

După această pregătire acordată de Dumnezeu, bărbatul și femeia pot colabora la așa numitul proces de fecundare, la perpetuarea vieții umane. După planul lui Dumnezeu, adevărata dragoste constă într-un devotament total. Bărbatul își iubește într-atât femeia încât îi dăruiește ceea ce are mai de preț și fără de care ar fi imposibilă procrearea. Femeia își iubește așa de mult bărbatul, încât își dăruiește propriul trup bărbatului și când face aceasta rămâne curată, fiindcă acționează conform voinței lui Dumnezeu. Vaginul trupului ei primește penisul bărbatului și astfel secreția produsă de testicole și încărcată cu germeni se răspândește în uterul femeii.

Himenul - despre care s-a vorbit - se rupe cu această ocazie și, de obicei, nu provoacă dureri sau provoacă doar dureri mici. Aceste dureri sunt suportate cu plăcere de femeia care este cuprinsă în acest moment de flăcările dragostei.

În general, fetele sunt în panică atunci când se vorbește despre această copulație în prezența lor. Pudicitatea le face mai rezervate. Dar vezi, cel mai important este să recunoști intențiile lui Dumnezeu și să te supui cu bunăvoință îndeplinindu-le din toată inima, din tot sufletul, mai precis, cu întregul tău trup, deoarece în sfântul legământ al căsătoriei aceasta este datoria tatălui, ca și a mamei. Doar așa poți fi o tânără fată cumpătată, cu suflet armonios și mai târziu o soție ideală și o mamă exemplară. Trebuie să crezi în înțelepciunea divină supunându-te acesteia.

Dacă în perioada în care ovulul poate fi fecundat (această perioadă durează lunar doar câteva zile), acesta se întâlnește cu un spermatozoid, cele două celule vii se unesc și, în trupul mamei, își începe dezvoltarea o nouă ființă umană. În mod normal este fecundat doar un singur ovul și din acesta se naște un singur copil. Dar, este posibil ca ovulul să se dividă în mai multe părți sau să fie fecundate două ovule. În acest caz se nasc doi copii sau, cum se spune, se nasc gemeni. În cazuri foarte rare se întâmplă să se nască trei, patru sau chiar cinci copii deodată.

Dacă ovulul nu este viu, atunci în corpul mamei nu se va dezvolta copilul (deci nu a fost fecundat). Dar copulația soților este și atunci corectă, bună, binecuvântată de Dumnezeu pentru că este semnul iubirii și al devotamentului reciproc. Aceasta se întâmplă cu voia lui Dumnezeu, cu scopul ca soții să-și poată împărți în mod similar bucuriile și durerile vieții conjugale. Totuși, este posibil ca soții, cu toate că se iubesc mult, să nu aibă copii, deși i-ar dori. Cauza aceasta poate fi din partea bărbatului, adică organele lui genitale nu conțin celule vii, sau a femeii când trupul ei nu produce germeni vii. Despre această femeie se spune că este sterilă și este destul de trist pentru că fiecare femeie vrea să fie mamă.

Gândește-te numai la ruda Maicii Domnului, la Elisabeta. Și ea a fost sterilă și era deja bătrână. Îngerul îi zice Mariei: "Duhul Sfânt se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, și Sfântul care se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit un fiu la bătrânețe și acum, cea care se numea sterilă este în luna a șasea, căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputință" (Lc 1,35-37). Și Maria, ascultându-și inima, a pornit spre Elisabeta ca să fie prezentă la nașterea aceluia care se va numi sfântul Ioan Botezătorul.

Se poate întâmpla ca unei mame să i se nască doar unul sau doi copii, cu toate că și-ar dori mai mulți. Dar sunt și femei cărora le este frică de maternitate și gândul la cele materiale necesare copiilor le face să renunțe la dorința de a avea copii. Într-adevăr, având copii, trebuie să renunțe, dintr-un anumit punct de vedere la sine. Cred că e inutil să specific că acesta este un act egoist.

Unirea soților este scumpă, fiindcă a fost rânduită de Dumnezeu care a spus primelor creaturi: "Înmulțiți-vă!". Sfânta Scriptură vorbește clar despre această unire a sexelor: "Și vor fi amândoi un singur trup".

Țin să menționez că unirea soților este un lucru atât de sfânt încât, în momentul zămislirii, Dumnezeu în persoană îi dă suflet copilului conceput.

Evident, unirea este păcat în cazul în care este practicată de părți care nu sunt legate una de alta prin căsătorie. Dar dacă, dintr-o astfel de unire se naște un copil, Dumnezeu îi dă și acestuia suflet și-l va iubi la fel ca și pe ceilalți copii.

 

Sacramentul Căsătoriei

Așa cum preotul este sfințit prin sacramentul Preoției, ca să considere principală datoria transmiterii existenței și vieții dumnezeiești, tot așa și pe părinții tăi îi sfințește sacramentul Căsătoriei pentru a fi transmițătorii vieții umane.

Acest sacrament a fost celebrat de părinții tăi în fața martorilor și a reprezentantului Bisericii, adică în fața preotului. Sper că știi că sacramentele te înarmează cu haruri speciale pentru a îndeplini datoriile fundamentale ale căsătoriei. Trebuie să știi și că o datorie a celor căsătoriți este conceperea copiilor. Mama știe foarte bine câtă muncă și griji îi cauzează copilul ei. Bărbatul, la rândul său, trebuie să lucreze mai mult ca să-și crească copiii și să asigure cele necesare satisfacerii cerințelor familiei creștine. De aici rezultă că unirea părinților tăi a fost însoțită de haruri divine ajutătoare. Ei, îndeplinind dorința lui Dumnezeu, au ajuns mai aproape de l.

Vezi ce departe sunt acei tineri neghiobi care nu văd în unirea soților nimic altceva decât o faptă animalică și inventează glume obscene în legătură cu aceasta. Dar sunt departe și acele fete timorate care cred că în cercul intim al căsătoriei omul se înjosește și pierde harurile divine.

 

Responsabilitatea tatălui

Ce fericire constituie pentru un tată - mai ales pentru cel creștin - când își ține pentru prima dată în propriile mâini copilul. Și el poate spune vorbele mamei: acesta este copilul meu. Fără mine nu s-ar fi născut...! Dumnezeu i-a dăruit prin mine sufletul nemuritor... Acest copil îl va vedea pe Dumnezeu în persoană. Cristos s-a jertfit și pentru copilul meu și l-a sortit fericirii eterne. O, cel puțin de ar fi demn de această menire frumoasă!

La fel ca și mama, tatăl este răspunzător de viața noului născut. Ei doi împreună au dăruit viață copilului lor. Dar cu aceasta nu s-a terminat datoria lor comună. Trebuie să-i dea copilului lor o educație morală și intelectuală, ajutându-l în dezvoltarea și creșterea lui, ca astfel să-și poată îndeplini în mod normal chemarea. Mulți părinți au recunoscut în fața mea cât sunt de îngrijorați datorită copiilor lor adolescenți.

La începutul acestei cărți s-a menționat că și tatălui îi poate mărturisi o fată toate problemele ei, adică să-i fie confidentă. Cunosc multe fete de aceeași vârstă cu tine care și-au deschis cu multă bucurie inima în fața tatălui lor. Dar mulți dintre părinți sunt atât de închiși sau ocupați încât copiii nici nu îndrăznesc să se apropie de ei. E adevărat că toți părinții ar trebui să-și manifeste iubirea față de copiii lor, să le dea sfaturi, să le vorbească despre experiențele lor; ar trebui să le atragă atenția fetelor lor astfel încât să le ferească de anumite primejdii. Dar ei sunt și mai rezervați decât fetele lor. Nu știu pe ce ton să vorbească cu ele, cum să le câștige încrederea. Cred că totul ar fi mai ușor dacă fata i-ar spune tatălui că a citit deja această cărticică și acum poate înțelege mai bine ce poate aștepta de la tatăl ei. Astfel, chiar dacă nu atât de ușor și nu cu aceeași fină compătimire ca a mamei, dar cu aceeași dragoste pot să răspundă și tații la întrebările puse de fetele lor.

 

Rugăciune pentru tata

Tatăl nostru care ești în ceruri care i-ai dat tatălui meu acea chemare de a beneficia de puterea ta creatoare și căruia, la fel ca și mamei mele, îi pot mulțumi pentru existența mea, vreau să-ți fiu recunoscătoare pentru toate acestea. Știu că nu sunt îndeajuns de recunoscătoare pentru responsabilitățile pe care și le-a asumat pentru mine. Mă las foarte ușor convinsă că ceea ce primesc mi se cuvine. Luminează-mi mintea, Doamne, ca să pot înțelege mai bine cu ce sunt datoare tatălui meu. Vreau să-i dăruiesc recunoștința mea însoțită de dragoste și străduință. Mă voi strădui să-l ajut în împlinirea datoriei lui, așa cum și eu aș vrea ca el să mă încurajeze în îndeplinirea vocației mele.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire