pregateste pagina pentru tiparire

































 
 TINERI   /   COPII 

O vorbă sinceră cu fetele
achizitionare: 28.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior TU ȘI TRUPUL TĂU

Minte sănătoasă în trup sănătos

Trupul este instrumentul sufletului și de aceea l-ai primit de la Dumnezeu ca să-ți poți îndeplini menirea. Această îndeplinire cunoaște două căi: urmând-o pe prima îți vei asuma datoriile familiei tale: să-l ajuți pe bărbat la îndeplinirea chemării lui, căutând să-i placi și cândva să dai viață, să te îngrijești și să crești copiii. A doua cale este aceea de a renunța la căsătorie și astfel să îndeplinești o chemare independentă de viața societății și anume să-ți dedici toată viața lui Dumnezeu. Îți poți închipui câtă energie trebuie acumulată de o tânără ca să poată corespunde acestor cerințe?

Încetul cu încetul, cu trupul și cu sufletul, te pregătești pentru chemarea ta; evident, aceasta nu este fără tensiuni. Nu totdeauna găsești armonia între acele atitudini care privesc viața corporală și cea spirituală. De exemplu, în dimineața aceasta ai fost exagerat de dispusă, iar după-amiază ești deja tristă. Azi plângi dacă părinții îți spun doar un singur cuvânt, cu toate că ieri ai dat doar din umeri... Câteodată ești plină de vigoare, de elan, foarte severă cu tine, dar după aceea, dintr-o dată nu te mai interesează nimic, devii un papă-lapte... Într-o săptămână ai o deosebită pasiune pentru o prietenă, în cealaltă devii indiferentă față de ea. Ai vrea să fii socotită adultă, cu toate că uneori te porți ca un copil... Ai vrea să fii fată bună, serviabilă, voioasă, demnă de a fi iubită, și deodată mai nimica toată îți schimbă hotărârea. Ai vrea să scapi de trecut, să te refugiezi din micul cerc familiar și să mergi departe spre a putea întemeia legături noi, să începi o viață nouă și să fii admirată... Dar, între timp, îți dai seama că ai nevoie de ajutor și-ți dorești ca mama să te înțeleagă și să-ți înlăture îngrijorările tale. Poate judeci în felul următor: pe mine nu mă înțelege nimeni... pe mine nu mă iubesc alții..., mă neglijează toți... Mie niciodată nu-mi reușește nimic... Mi-am pierdut echilibrul sufletesc... Cel mai bine ar fi să mor... Liniștește-te, te cunosc, te înțeleg și te iubesc mult mai mult decât îți închipui. Dar uneori prea te izolezi, prea te retragi. Pentru asigurarea dezvoltării armonioase, am să-ți dau câteva sfaturi. Când vei citi aceste rânduri, adu-ți aminte de cele citite la începutul cărții: că prin aceste rânduri mă adresez tuturor fetelor tinere care sunt preocupate de probleme diferite. De aceea, poate nu o să-ți fie de folos unele sfaturi, dar poți să fii convinsă că multor colege de ale tale le vor fi de folos.

 

Un trup sănătos

Păstrează-ți sănătatea. Sănătatea în sine constituie o frumusețe, dar ea depinde în mare măsură și de îngrijire. Iubește apa! Ea îți păstrează trupul în curățenie, îți păstrează sănătatea danturii, a părului, a pielii, a mușchilor, sângele circulă mai repede, nervii ți se liniștesc, iar respirația va fi mai profundă, mai regulată. Nu e necesar să-ți întreții părul, fața, precum și trupul cu diferite unguente cosmetice. De la acestea nu vei fi mai sănătoasă ba, dimpotrivă. Nu-i necesar să menționez că în timpul menstruației trebuie să te îngrijești mai bine de curățenia trupului tău. Trebuie să îndepărtezi impuritățile prin băi minuțioase și profunde. Doar mama ta poate să te ajute cu sfaturile ei. Multe fete nu se simt mai rău în timpul menstruației ca altădată. Dar altele sunt obosite și ușor iritabile. Dacă și tu te încadrezi în această categorie, fii atentă, nu exagera și, fără a face o figură de martiră, nu uita că e vorba de un proces natural. Nu le imita pe acele fete care, în asemenea situații, sunt insuportabile se vaită mereu, plâng, se comportă ca niște copii egoiști. În timpul menstruației, ferește-te de eforturi prea mari, de mersul pe jos, de exercițiile sportive grele și de eforturile fizice exagerate. Nici înotul nu este prea recomandabil, deoarece locul mucoaselor care s-au îndepărtat prin menstruație pot fi ușor infectat. Cu toate acestea, îți poți îndeplini liniștită datoriile de fiecare zi. În asemenea împrejurări să faci exerciții fizice numai dacă acestea au fost prescrise de vreun medic. Starea neplăcută în care te afli ascunde-o sub vălul surâsului. Dacă durerile sunt prea intense și menstruația este exagerat de abundentă sau nu este regulată, ori dacă durează prea mult timp, atunci fără nici o falsă pudicitate mergi la medic. Acelea care vor să fie sănătoase să urmeze sfatul medicului care le va ajuta. Dar nici în domeniul îngrijirii trupului să nu exagerezi. Cunosc fete cărora le este așa de frică de microbi încât în fiecare ceas al zilei se spală pe mâini. Exagerările nu sunt recomandabile în nici un domeniu al vieții. Nu e necesar să stai ore întregi în baie sau la ștrand. Și moleșeala este dăunătoare sănătății.

Alimentează-te în mod sănătos. Nu mânca multă carne ci cât mai multe fructe și fierturi de legume. Ascultă-ți mama, ea știe de ce mâncăruri ai nevoie. Mănâncă totdeauna la aceeași oră și mestecă bine mâncarea. Să nu faci parte dintre acele fete care nu prea mănâncă pentru că vor să-și păstreze silueta. Parcă băieții ar aprecia fetele după greutatea corporală!

Băieții iubesc mult mai mult fetele sănătoase, decât pe acelea pe care orice vânt ușor le doboară. Sunt fete a căror deviză este următoarea: să nu mă îngraș, vreau să rămân zveltă; cântarul le dirijează viața, conștiința, viitorul. Uită de faptul că într-o bună zi vor deveni mame și atunci vor avea nevoie de oase tari, de nervi sănătoși, de rezerve mari, de putere pentru a fi capabile să dea viață unui copil. În general, acele fete care nu vor să se alimenteze normal se dedică delicateselor.

Cafeaua prea tare, alcoolul și țigările constituie otrava adolescenței. Să nu crezi că doar cu acestea poți câștiga simpatia uni comunități. Băieții bine crescuți apreciază mai mult pe acele fete care se pot abține de la tot ce le dăunează, fiind stăpâne pe ele însele.

În privința dormitului, corespunzător temperamentului tău, trebuie să dormi zilnic cel puțin nouă ore, pentru ca trupul tău să se poată odihni și astfel să se poată dezvolta în continuu. Între noi fie spus, somnul este cel mai eficace și cel mai ieftin produs cosmetic. Evident, nici aici nu trebuie să exagerăm.

Nu este indiferentă perioada de timp în care obișnuiești să te culci. Timpul precedent miezului nopții este cel mai prețios. Scoală-te zilnic la aceeași oră și dacă e posibil, nu fă modificări în această privință. Nu provoacă greutăți dacă uneori te culci mai târziu, numai că această schimbare să nu devină obișnuință.

E mai sănătos să nu frecventezi acele serate unde nervii sunt excitați de dansuri exagerate, de băuturi, de agitații senzuale și afective. La vârsta ta, tinerii se încred în puterea inepuizabilă a nervilor crezând că pot rezista mai multe nopți nedormite, dar cu toate acestea, organismul resimte acestea. Evident, și tu cunoști fete slabe și palide care, după ce au petrecut toată noaptea, ziua abia se mai mișcă, lenevesc în fotolii și te miri ce le scoate din sărite. Toată ziua cască de oboseală și sunt obligate să doarmă toată după-amiaza pentru a prinde ceva puteri. Băieților serioși nu le plac asemenea fete răvășite și frânte.

Iubește aerul. Camera să-ți fie bine aerisită. Dacă temperatura camerei permite, nu-i rău să lași noaptea fereastra deschisă. În pauzele de la școală, încearcă să iei parte cu cea mai mare bucurie la jocurile comune și nu numai după ce ți-a atras atenția pedagogul. Dimineața încearcă să mergi pe jos și să nu apelezi la un tramvai sau o mașină numai pentru câteva sute de metri. Nu purta fuste strâmte, ca aerul să-ți poată străbate trupul. Nu le imita pe acele fete care, și pe timp friguros, umblă cu fuste scurte și preferă mai bine să le fie frig numai pentru a satisface cerințele modei. O fată poate fi simpatică și atrăgătoare și atunci când fusta ei nu lasă descoperită o mare parte a trupului. Poți fi elegantă și dacă nu te îmbraci conform cerințelor vremii. Câte fete au devenit slabe, ușor excitabile, indisciplinate, fiindcă s-au făcut sclavele modei. În sfârșit, nu uita să practici acele exerciții sportive care păstrează armonia trupului; dintre acestea îți recomand în mod special mersul pe jos. În fiecare dimineață să faci gimnastică, evită jocurile care te surmenează, nu exagera nici în domeniul tenisului și al înotului. Organismul tău e mai complicat și mai fragil decât cel al băieților. De aceea, ar fi o stupiditate dacă ai încerca să-i imiți sau să-i înlocuiești. Să nu spui și tu ceea ce spun multe fete tinere! Mai bine spune: sunt fericită pentru că sunt fată și chiar de aceea sunt disciplinată ca astfel să mă pot pregăti pentru viitoarea mea vocație!

 

Sufletul curat

Dacă ți se vorbește despre curăție, se are în vedere tot ceea ce are legătură directă sau indirectă cu chemarea de femeie pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Este vorba, deci, ca în gânduri, cuvinte, lecturi și în fapte, să păzești tot ceea ce se referă la căsătorie, fecundare și maternitate.

Este curată și virgină acea fată care se păstrează neatinsă până în acea zi când va fi soție și totodată și mamă. Această virtute coexistă cu pudicitatea și abținerea care, la fata tânără și sănătoasă, este instinctivă. Să vedem cum trebuie să gândească o tânără despre curăție: când se gândește cum are loc fecundația și cum se naște un copil și la rolul pe care Dumnezeu l-a încredințat soților, nu trebuie să vadă nimic rău în aceasta, deoarece toate se efectuează conform planurilor înțelepte ale lui Dumnezeu. Dacă eventual i se ivește o problemă, apelează la ajutorul mamei, al tatălui sau al unui alt expert serios, așa cum este și natural și, evident, va găsi soluția problemei ivite. Nu se frământă, nu se neliniștește fără rost pentru problemele ivite; știe că are dreptul la adevăr și la pacea sufletească.

Nu se dedică mirajelor, nu retrăiește, în gândurile ei, îmbrățișările alintătoare ale iubitului, nu devine o fire sentimentală excitându-și trupul. Acestor tentații li se opune foarte hotărâtă. Evident, așa cunoaște și interpretează viața, cum a creat-o Dumnezeu, și anume: știe că într-o zi va trebui să se dăruiască curată, cu toată încrederea, aceluia pe care și-l va alege ca să fie tatăl copiilor ei. Dar, instinctiv, simte că va cădea în păcatul necurăției, dacă înainte de căsătorie trăiește aceste momente intime în gândul și în dorința ei.

Din păcate, multe fete se lasă pradă acestor dorințe necurate în timpul zilei sau înainte de a adormi și după aceea mai îndrăznesc să spună: "Într-adevăr, nu știu cu ce să mă acuz la mărturisire, că doar nu am făcut nimic rău". În sfârșit, ar fi deja timpul ca să ți se trezească conștiința.

O fată cu suflet curat citește anumite cărți, ascultă la radio și urmărește la televizor doar ceea ce o ajută în lărgirea cunoștințelor ei în privința viitoarei sale meniri de mamă și femeie. Aceasta este normal și totodată foarte sănătos. În privința lecturilor, a filmelor și a programelor de radio, este bine să se ceară sfatul părinților sau al spiritualului, decât al colegelor. Tot ce ar putea trezi patimi dăunătoare respinge cu multă vigoare: citirea unor romane de dragoste, urmărirea programelor de radio ușoare, privirea unor fotografii pornografice sau vizionarea filmelor în care femeia este jucăria unor bărbați depravați. Tinerele fete cu sufletul candid îl respectă pe Dumnezeu, se respectă pe ele însele și respectă pe viitorii lor copii. Nu fac parte din grupul acelor fete care caută cu aviditate peste tot excitațiile necurate. Nu se sperie atunci când găsesc într-o carte descrieri senzuale, când văd într-un film episoade temerare sau când aud la radio un cântec picant, dar se îndepărtează cu dezgust și scârbă de tot ceea ce înjosește femeia. Nu-și dă banii acelor netrebnici care, cu ajutorul cărților, al fotografiilor, al radioului și al televiziunii corup pe tineri ca astfel să se poată îmbogăți. E inutil să spun că o fată echilibrată știe să vorbească cu luciditate despre aceste lucruri. Nu ești nicidecum stupidă dacă tu cunoști rolul important pe care-l au femeile pe acest pământ. Ceilalți - băieții și fetele - îți cunosc atitudinea și știu că îi vei respinge dacă în prezența ta și-ar permite glume nesărate.

Repet, trebuie să știi ce trebuie să gândești despre această temă și altora nu le va fi așa de ușor să îți schimbe punctul de vedere. Dacă o discuție începe să degenereze, încearcă să schimbi tema sau exprimă-ți clar dezgustul față de ea. Dacă îți vei da seama că ești dezorientată în anumite teme sau dacă nu știi cum s-ar cuveni să te comporți, păstrează-ți și pe mai departe liniștea sufletească iar, mai târziu, cere explicații acelui adult în care ai încredere.

Față de organele intime ale trupului tău, comportă-te totdeauna corect și lucid. Nu ceda impresiilor incerte în timpul toaletei; ar fi o pudicitate rău interpretată aceea dacă nu ai avea nici o cunoștință despre acestea (la fetele tinere această ținută este des întâlnită). Dar, pentru că organele materne sunt tot atât de sensibile ca și cele ale auzului și văzului, abține-te de la atingerea lor inutilă. Dacă nu ești sigură, adresează-te adulților în care ai încredere. Iată, așa se comportă o fată cu sufletul armonios dezvoltat și în felul acesta respectă porunca a șasea a lui Dumnezeu care ne atrage atenția la curăția trupească și la sensul adevărat al iubirii autentice. Fii și tu o fată curată și sănătoasă care respectă și apreciază opera lui Dumnezeu în sine pentru ca astfel să poată să-și îndeplinească cât mai minuțios menirea sa.

 

Dacă ți-a dispărut liniștea sufletească

S-ar putea ca tu să fii din rândul acelor fete în sufletul cărora s-a cuibărit răul. Te chinuiesc visele necurate, citești cărți pornografice, folosești cuvinte cu două înțelesuri, ai obiceiuri rele? Acum, după ce înțelegi mai bine planurile lui Dumnezeu, îți pare rău că ai procedat în acest fel și de aceea suferi. Ai vrea cu tot dinadinsul să-ți găsești armonia sufletească. Îți spui: dacă aș fi citit mai repede această cărticică, dacă aș fi citit-o acum un an sau cu câteva luni mai devreme, toate ar fi fost altfel...! Te rog mult, nu te descuraja: au revenit așa de mulți pe calea cea bună dintre aceia care nu de mult se aflau încă pe drumul cel rău. Ce a trecut nu mai este și încearcă să-ți îndrepți fruntea acum spre viitor. Înainte de toate, spală-ți sufletul și împacă-te cu Dumnezeu, printr-o mărturisire sinceră. Subliniez, o mărturisire sinceră, deoarece la mărturisire fetele sunt mai puțin sincere decât băieții. Gândește-te că a mărturisi sincer păcatele înseamnă a-i arăta lui Dumnezeu că vrei să te îndrepți. Aceasta o știe și duhovnicul tău și are un sentiment de simpatie față de cei care, în timpul mărturisirii, se acuză sincer de păcate și dau dovadă de căință. Să nu crezi că preotul se miră la auzul păcatelor tale: el știe foarte bine cu câte greutăți se întâlnește o fată și câte are de suferit. El îți redă harul dumnezeiesc și te înarmează cu sfaturi folositoare ca să poți fi o fată curată și sănătoasă. Îți repet: caută neapărat pe cineva căruia să-i poți acorda încrederea și sinceritatea ta.

Acest cineva poate fi și duhovnicul care te-a readus pe calea cea bună și față de care te poți deschide. Dacă poți, fii confidentă și față de o profesoară sau față de o pedagogă, chiar și față de o prietenă sinceră și inteligentă.

Caută mereu sfânta Împărtășanie și rugăciunea. Dacă vei rămâne în legătură permanentă cu Dumnezeu, vei putea recâștiga echilibrul sufletesc, fiindcă Dumnezeu îți va da putere dacă el este primul căruia îi slujești.

Apropie-te de sfânta Fecioară ca de modelul prototip al fiecărei tinere fete. În timpul vieții ea și-a dăruit total trupul și sufletul lui Dumnezeu pentru îndeplinirea acelei vocații care i-a fost menită de Dumnezeu. Urmează-i exemplul!

Sper că aceste câteva sfaturi întâlnite în această carte te vor ajuta să devii din nou o fată echilibrată, voioasă și cu un suflet nobil.

 

Căutarea frumuseții

Creatorul a dăruit lumii făpturi care mai de care mai frumoase, iar printre acestea, un loc important îl ocupă și femeia. Așa se poate înțelege că artiștii fac tot posibilul - din păcate nu totdeauna pentru cauze nobile - să contureze sau, mai bine zis, să perpetueze până și în marmură frumusețea femeii.

Ar fi o greșeală să socotești aceste obiecte de artă ca fiind imorale. Admirarea unei flori, a unui peisaj frumos, ne îndreptă gândurile spre Dumnezeu. La fel și o pictură sau o statuie, care redă gingășia și armonia trupului feminin, pot să-l îndrepte spre Dumnezeu pe acela care are suflet nobil și care descoperă pe Creatorul însuși în creaturile sale. Femeia se bucură dacă e frumoasă și, în mod instinctiv, tinde spre frumusețe, fără a fi totdeauna convinsă de aceasta datorită simțului estetic înnăscut și a calității de a atrage atenția asupra ei. Dacă bărbatul n-ar descoperi ceva atrăgător la genul feminin, atunci s-ar dedica totalmente menirii lui de a descoperi comorile universului, ar neglija căsătoria și perpetuarea speciei. De aceea, Dumnezeu a sădit în bărbat acel instinct care-l face receptiv față de farmecul feminin.

E natural ca femeia să vrea să se afirme. La fel și tu te tot uiți în oglindă, te îngrijești de coafură, de modă, îți alegi vestimentația, îți controlezi mișcările, vrei să placi băieților. Ți-ai putut da seama că băieții nu sunt preocupați de așa ceva. Mamele băieților se supără de multe ori și-și ceartă băieții pentru că nu vor să meargă la frizer, nu vor să poarte cravată sau să-și lustruiască pantofii. Deci, tu vrei să fii frumoasă. Nu ascunde acest lucru. Și Dumnezeu vrea aceasta, dar cu mijloace diferite.

În primul rând vreau să te liniștesc, dacă ai crede eventual că nu ești înzestrată cu nici o calitate. Sunt foarte rare acele cazuri când fetele tinere nu dispun de nici un farmec și sunt într-adevăr urâte. De altfel, băieții cu o judecată sănătoasă sunt mai puțin exigenți față de fete decât vă imaginați voi. Ei visează la o soție, nu la un star. Ar dori să se întâlnească cu o fată care să le fie tovarășă de viață, care să-i încurajeze și să-i înțeleagă în îndeplinirea obligațiilor cotidiene de a crește copiii și a dirija treburile casnice. Nu au nici un chef să plătească notele de plată ale unei femei risipitoare și care dorește să se îmbrace la ultima modă. Evident, ei atribuie și frumuseții o atenție deosebită. Dar, în primul rând, îi interesează frumusețea internă, acea frumusețe care le formează fizionomia, bunătatea, înțelegerea, devotamentul.

Nu dispera, deci, dacă ai vreun defect de frumusețe, nici chiar atunci când acest defect este vizibil. Cunosc fete care plâng mult fiindcă au urechile prea mari sau nasul prea mic, părul prea aspru sau poate că sub ochiul stâng le-a crescut un neg.

Dacă vrei să fii frumoasă, iubește tot ceea ce e frumos: filmele, cărțile, piesele de teatru frumoase. Crează-ți frumuseți în jurul tău. Să fie, deci, frumoasă camera în care trăiești, dulapul și sertarele aranjate. Dacă ești încă elevă, îngrijește-te de cărți și caiete și scrie ordonat pentru că scrisul dezordonat și incorect demască și un interior dezordonat. Pe cât este posibil, înfrumusețează-ți căminul, sala, locul de muncă. Mâinile tale sârguincioase să transforme totul din jurul tău în ceva frumos.

Înfrumusețează-te! De repetate ori îți spun că femeia trebuie să fie frumoasă, atrăgătoare, dar adaug: cu măsură.

Adevărații băieți caută tocmai această măsură la tinerele fete. Se întâmplă că, aparent, băieții apreciază mai mult o fată care poartă o fustă mai scurtă sau chiar provocatoare. Aceasta e doar aparență, fiindcă și lor le place o fată modestă. Incontestabil că băieții sunt atrași de aceste aspecte exterioare trecătoare. Dar, băieții serioși nu-și încredințează viața și inima în mâinile acestor fete superficiale.

Să nu te deruteze reclamele articolelor de modă și ale produselor cosmetice. E uimitor câte i-ar mai trebui frumuseții feminine dacă ar avea dreptate reclamele. Spre norocul nostru, adevărata frumusețe nu e așa de costisitoare și atât de obositoare. Câte căsătorii s-au desfăcut datorită risipei femeii care era roaba modei. Câte fete se comportă insuportabil acasă fiindcă părinții nu i-au cumpărat acel fular de care ar fi avut nevoie și pe care prietena ei l-a obținut cu atâta ușurință. Deviza ta să fie: modestie! Nu arunca nimic din ceea ce poate fi împrospătat cu amabilitate, cu iscusință și cu bun gust. Nu te schimba zilnic de cinci ori numai ca prietenele tale să te invidieze sau, și mai puțin, spre a ului pe băieții care nici nu-și prea dau seama de rochiile purtate de tine.

Nu te uita toată ziua în oglindă. Nu te pieptăna zilnic de zeci de ori, și nu te îngrijora dacă o șuviță de păr nu-ți stă bine. Ar fi caraghios să-ți vopsești unghiile sau părul, să te dai cu ruj, să-ți ungi fața cu diferite creme sau să-ți smulgi sprâncenele. S-ar putea ca băieții să pună înaintea acestor fete un afiș cu textul: Atenție! Proaspăt vopsit! Băieților serioși nu le plac acestea, lor le place mai mult naturalul decât artificialul și se îndepărtează de acele fete care sunt lipsite de individualitate și sunt atât de identice între ele, de parcă ar fi surori, sau parcă ar fi fabricate în serie. Candiditatea frumuseții tale să oglindească înainte de toate frumusețea internă și pe aceea a sufletului, frumusețea conștiinței. Dacă nu este așa, atunci nu vei ajunge prea departe pentru că fructul alterat nu va fi prea mult timp frumos nici în exterior.

Pentru a fi frumoasă privește-te:
Un minut în fața oglinzii;
Cinci minute în fața sufletului tău;
Cinsprezece minute în fața lui Dumnezeu!
(
Michael Quoist, "Îngrijirea frumuseții", în Reussir)

 

Rugăciune pentru păstrarea curăției sufletești

Doamne, acum îmi înțeleg mai bine menirea pe care mi-ai dat-o. De la tine am primit sufletul cu toate posibilitățile și trupul înzestrat cu acele comori care îmi permit să transmit mai departe viața. Cu harurile tale, de care niciodată nu mă privezi, vreau să devin o tânără curată și echilibrată. Să fie departe de mine risipirea vieții, fiindcă vreau să fiu demnă acelei misiuni pe care mi-ai încredințat-o. Nu voi mai visa la nimic și mă voi feri de acele conversații și lecturi care mi-ar suprima demnitatea de femeie. Îmi voi respecta trupul care, din acest moment, este al viitorului meu soț și al viitorilor mei copii. Voi respecta și mai mult obligațiile față de trupul meu dacă tu m-ai sortit total slujirii tale. Dacă vrei să fiu frumoasă, înainte de toate voi veghea asupra frumuseții corporale, dar voi fi modestă și în dorinți și în cheltuieli. Doamne, îți ofer sufletul și trupul meu ca astfel să devin asemenea sfintei Fecioare Maria, idealul fiecărei tinere.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire