Să rămânem împreună

Manifestarea intitulată Săptămâna Căsătoriei inițiată de Biroul pentru Pastorația Familiilor din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara a început în mai multe biserici duminică, 6 februarie cu Sf. Liturghie pentru familii. În cele ce urmează se poate citi relatarea familiei Varga.
În data de 14 februarie este ziua Sf. Valentin. Sf. Valentin a fost un preot care a trăit în secolul III. Conform unei întâmplări, în timpul persecutiilor împotriva creștinilor, Sf. Valentin a cununat tineri creștini riscându-și astfel libertatea sau chiar viața. De aceea în toată lumea ziua de 14 februarie se sărbătorește ca fiind ziua îndrăgostiților.
În cea de-a doua săptămână a lunii februarie Biroul pentru Pastorația Familiilor oferă mai multe programe spiritual-recreative cuplurilor creștine. Scopul nostru este să vorbim despre relațiile bazate pe fidelitate, despre familie, despre sacramentul Căsătoriei.
În bicericile Diecezei noastre Săptămâna Căsătoriei debutează în fiecare an cu Sf. Liturghii în cadrul cărora soții prezenți primesc o binecuvântare specială. Așa s-a întâmplat și în data de 6 februarie a.c. în biserica parohială din Timișoara-Iosefin în cadrul celor trei Sf. Liturghii.
Am participat cu bucurie împreună cu familia mea la această Sf. Liturghie, unde atât lecturile cât și rugăciunea universală au fost citite de către membrii familiilor prezente. Omilia și mesajele pe care le-am putut lua cu noi în sufletul nostru se pot rezuma în trei puncte:

Întoarcerea la începuturi
Este bine, ca soții să se întoarcă la propriul lor „Lac Genezaret”, să-și amintească cum a început relația cu soțul/soția, nunta, nașterea pe lume a copiilor… Toate acestea ajută la reînvierea entuziasmului inițial.

Trebuie să o luăm de la capăt
În fiecare relație, în fiecare vocație lucrurile bune trebuie luate uneori de la capăt. Evanghelia spune că, la cuvântul Domnului, apostolii au aruncat din nou năvoadele pentru pescuit! (cf. Lc 5) Începe din nou! Nu renunța! – Acest cuvânt de încurajare a lui Isus ne încurajează și acum.

Înaintează în larg!
Isus ne încurajează să ne scufundăm adânc în sufletul nostru, în relațiile noastre, în vocația noastră. De exemplu, să nu rămână pe nimeni la nivelul credinței pe care a avut-o la Sf. Mir. Aceasta nu poate fi încă un fundament solid, este necesar de o credință mult mai profundă. Și o relație poate fi și superficială. Majoritatea oamenilor fac greșeala că nu observă: s-au îndepărtat unul de celălalt și nu au crescut în relația lor. „Înaintează în larg!” ne încurajează Isus.După binecuvântarea finală familiile prezente au primit o binecuvântare personală și o iconiță cu rugăciunea Papei Sf. Ioan Paul al II-lea. Totodată am fost cu toții invitați la Bazilica Maria Radna pentru a parcurge în doi la Calea Cuplurilor Căsătorite.
A fost frumos! Am fost împreună! Să rămânem împreună!

Sursa: www.gerhardus.ro

Share:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email

Articole din aceiași secțiune ...

Sunt recunoscător…

În săptămâna cuprinsă între 7-14 februarie 2022 în comunitățile Diecezei de Timișoara se desfășoară „Săptămâna Căsătoriei“, o săptămână dedicată promovării valorilor, priorității și sănătății familiei. În acest video soții și soțiile au mărturisit, de ce sunt recunoscători pentru partenerii lor. Sunt recunoscător/recunoscătoare Bunului Dumnezeu pentru soția mea/soțul meu, pentru că…

Citește mai mult »

Calea Cuplurilor căsătorite în bazilica Maria Radna

Dragi cupluri căsătorite și logodnici! Vă invităm cu drag să parcurgeți Calea Cuplurilor căsătorite, care a fost realizată de familiile care aparțin Mișcării Schönstatt, și este expusă aici în bazilică până în data de 28 februarie sub stațiunile Căii Sf. Cruci. Această cale este dedicată tuturor, celor care și-au dat seama că mariajul lor, viața lor …

Citește mai mult »

Mână în mână, noi doi cu Dumnezeu!

Sf. Liturghie de deschidere a Săptămânii Căsătoriei a fost celebrată sâmbătă, 5 februarie începând cu ora 17.00 în biserica Sfânta Tereza de Lisieux din Arad-Șega cu participarea unui grup numeros de familii de pe teritoriul Arhidiaconatului de Mureș. Familiile și credincioși au sosit din mai multe parohii ale județului Arad: Pecica, Zimandu Nou, Dorobanți, Iratoș, Arad-Grădiște,…

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România
profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2022