Despre consecinţele fumatului

Fapt din viaţă:

Aveam în jur de opt ani când am tras primul fum de ţigară. Era una artizanală, făcută din mătase de porumb, ambalată în clasicul ziar „Scânteia”. Imediat am avut senzaţia că mă sufoc şi că picioarele nu mă mai ţin. Dar… a trecut! Altădată, prietenii mai mari, m-au pus să culeg resturi de ţigări, pe care, alţii, le aruncaseră pe jos, pentru că, spuneau ei: „Tu eşti mai mic şi nu atragi atenţia”.

Aşa am trecut de la mătasea de porumb la tutun adevărat, ambalat în aceeaşi folie de ziar. Când am constatat că am deja experienţă, am hotărât să am propriile mele ţigări, pe care le luam din banii primiţi de la părinţi, pentru pachetul de la şcoală.

Nu fumam de faţă cu părinţii, cu fraţii şi surorile sau la şcoală. Era evident! Riscam să mă aleg cu o bătaie bună şi apoi, nu aş mai fi primit nici un ban. Locurile preferate erau desigur cele unde numai eu sau doar băieţi ca mine aveam acces.

Cu timpul am absolvit şcoala generală, o şcoală profesională, după care am început să lucrez. Primul salariu l-am aşteptat cu mare nerăbdare, iar din el, printre altele, mi-am cumpărat şi un cartuş de ţigări „bune”. În continuare, o parte din munca mea, se sfârşea odată cu ultimul fum pe care îl trăgeam din fiecare ţigară.

Pentru mine era o plăcere, dar o plăcere pe care, personal, nu am înţeles-o niciodată. Mă apucasem de fumat din curiozitate şi acum eram conştient că devenise un viciu, dar nu făceam nimic pentru a mă debarasa de el. Ceva mai târziu am întemeiat o familie. Soţia, care venea dintr-o familie de nefumători, mi-a arătat multă înţelegere. Eu însă continuam să „ard” banii şi o dată cu ei să-mi bat joc şi de munca mea. Într-un fel sau altul, acest viciu trebuia să se termine o dată! Era o cheltuială în plus şi atât de inutilă! Şi totuşi, îmi era atât de greu!

În aceste împrejurări a apărut primul nostru copil. Era o fetiţă foarte frumoasă, puţin brunetă şi cu ochii căprui. Însă, pe cât de frumoasă era, pe atât era de bolnavă. Imediat medicii s-au interesat de situaţia familiei, chemându-mă şi pe mine la un control, care, s-a dovedit destul de riguros. Printre altele, la radiografia făcută la plămâni, au constatat o infecţie deosebit de periculoasă, datorită căreia, spuneau ei, dacă aş fi continuat să fumez, aş fi murit în cel mai scurt timp. Vedeam acest fapt ca pe un semn al cerului. Eram conştient că mersesem prea departe, iar acum, Dumnezeu, s-a folosit de copilul meu pentru a mă elibera de un viciu atât de absurd.

Aşa am început să mă las de fumat. Iniţial mi-a fost extraordinar de greu. Eram nervos şi gata oricând să mă cert cu cei din jur. Nu suportam nici plânsul fetiţei, deşi eram conştient că mare parte din suferinţa ei, mie mi se datora. Ajunsesem să fumez un pachet şi ceva pe zi, alteori chiar două şi toate acestea în mica încăpere în care se afla şi soţia însărcinată.

Fumatul a dăunat nu doar soţiei, care a avut o naştere deosebit de grea, din cauza deficienţelor respiratorii, dar şi copilului, care se hrănise între timp şi din fumul ţigărilor mele.

Cât de scump era să plătesc ceea ce mai întâi a fost o simplă curiozitate! Iubirea adevărată însă, m-a determinat să renunţ o dată pentru totdeauna la acest viciu. Şi era practica mea de ani de zile!

Astăzi, nu sunt împotriva fumatului şi nici a fumătorilor, ci sunt împotriva celor care fac din fumat o piedică în calea adevăratei iubiri din familie.

Ulterior, Dumnezeu m-a binecuvântat cu alţi trei copii, copii care nu au mai trecut prin aceleaşi suferinţe, asemenea primului. Şi aceasta, zic eu, doar pentru că am avut tăria să spun „Gata!”

Biserica ne învaţă:

Cumpătarea este virtutea morală care moderează atracţiile plăcerilor şi dă echilibru în folosirea bucuriilor create. Ea asigură stăpânirea voinţei asupra instinctelor şi menţine dorinţele în limitele bunei cuviinţe. Omul cumpătat îşi orientează spre bine apetiturile sensibile, păstrează o discreţie sănătoasă şi «nu se lasă ispitit să urmeze pornirile inimii sale» (Sir 5,2). Cumpătarea este adesea lăudată în Vechiul Testament: «Nu te lăsa să mergi pe calea poftelor tale şi înfrânează-ţi dorinţele» (Sir 18,30). În Noul Testament ea este numită «măsură» ori «sobrietate». Trebuie să «trăim în cumpătare, dreptate şi evlavie în lumea aceasta» (Tit 2,12)”. (Catehismul Bisericii Catolice, 1809).

Sfânta Scriptură confirmă:

Bărbatul înţelept îl învaţă pe poporul său şi roadele înţelegerii lui rămân. Bărbatul înţelept se va umple de binecuvântare şi-l vor ferici toţi cei care îl vor vedea… Fiule, în viaţa ta cercetează-ţi sufletul şi vezi ce este rău pentru el şi nu-i da. Că nu sunt toate de folos şi nu trebuie dat totul sufletului. Nu fi fără limite în nici o privinţă… Pentru abuz mulţi au murit; dar cel care se va înfrâna îşi va lungi viaţa.” (Sir 37, 26-27;30-32.34).

Învăţătură:

Din motive obiective Sfânta Scriptură nu vorbeşte despre viciul fumatului. Probabil că autorul sacru nu cunoştea această realitate, fie că nu exista, fie că nu era o problemă stringentă a timpului. Pentru timpurile noastre însă, fumatul a devenit cu adevărat o problemă: o problemă a persoanei în particular, a familiei şi chiar a societăţii, în general.

Pentru a-i determina pe fumători să nu mai fumeze, în multe ţări s-au emis legi împotriva fumatului. Este o temă şi o problemă tratată în multe conferinţe, studii şi experimente. Dincolo de toate acestea însă rămâne factorul uman, persoana consumatoare.

Sunt multe familii care suferă din cauza unui membru care fumează, fie din punctul de vedere al sănătăţii, fie al aspectului financiar pe care îl presupune. Acolo unde vorbim de lipsa mai mult sau mai puţin motivată a tutunului, vorbim şi de excese de furie, anomalii comportamentale, atitudini care uneori sfidează legea bunului simţ, totul pentru că cel care fumează nu are ce să fumeze.

În astfel de împrejurări, Biserica, prin poruncile lui Dumnezeu, legate de viaţă şi de iubirea faţă de aproapele, invită persoanele consumatoare de tutun la reflexie.

Nu este normal să sufere membrii familiei de cele necesare vieţii numai pentru că un membru al ei trebuie să-şi procure tutunul necesar, după cum, nu este normal să inhaleze fumul de ţigară cei care nu au nimic în comun cu un astfel de viciu. Cu o voinţa constantă şi hotărâri responsabile, mai ales acolo unde familia suferă dintr-un astfel de motiv, renunţarea la fumat este posibilă.

Întreabă-te:

– Care este legătura dintre fumat şi porunca a cincea a lui Dumnezeu: „Să nu ucizi!”?

– În ce măsură este influenţată sănătatea celor care fumează? Dar a celor din jur, care nu fumează?

– Cum se poate lăsa cineva de fumat, ajutat de credinţă?

– Să se prezinte câteva mărturii din partea unor foşti fumători şi modalităţile în care au renunţat.

– Să se invite o persoană abilitată care să vorbească despre consecinţele nocive ale fumatului.

– În lumina exemplului de mai sus, care este atitudinea dumneavoastră faţă de fumat?

Rugăciune:

Doamne, Isuse Cristoase, modelul oricărei persoane. Inspiră acele persoane care prin fumat, „ard” bani, sănătate, relaţii cu aproapele, bunul mers al familiei şi ajută-i să înţeleagă că adevărata satisfacţie a vieţii este doar iubirea şi înţelegerea celuilalt. Amin.

 

autor pr. Felician Tiba

Share:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email

Articole din aceiași secțiune ...

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România
profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2022